Colaj cotidian

colaj cotidian amestecat
cu visele unui om obosit

şi viaţa se-mpacă pe jumătate cu moartea
întregul stă undeva, între ele
rumegă iarba amară a gesturilor

umanul spune că zboară când visează
am văzut undeva că musca îi spune fluturelui
că îi mai trebuie numai "butter"
în rest zboară şi ea
fly - şc! fly-şc!
printre copaci
uneori dă cu ceva numit cap de ei
probabil că se cutremură toată şi crede
că a generat "emoţii pozitive"

(bârna din ochii celuilalt doare uneori
şi tot rostim câte ceva
a bârfă...
nevinovată)

fratele meu asculta muzică la radio
unul mai romantic se plângea
că e mizerie în lume
el, fratele meu, plastic a spus:
"du-te şi fă curat!"
(credeam că-mi spune mie
am râs şi mi-am văzut de treabă prin casă)

în sfârşit e noapte
eu umblu ca un dumicat amorţit
umbra lui mai degrabă
prin farfuriile vieţii

(mă caut.
caut somnul.)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia unui strigăt

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.

Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.

Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drunuri lungi

Pe drumuri lungi bătătorite
De cei porniţi înaintea mea
Pornesc şi eu la drum prin colb de stea
Cu sufletul curat cuprins de visele aprinse.
Dorul meu răstoarnă brazde undeva
Prin stepa destinului pustiu, el caută ceva
Probabil sămânţa unor clipe neatinse
Rămase undeva ca mostră prin visele-mi ninse.
Şi cred că sunt singurul beneficiar
Al unui suflet împovărat de tăceri
Obosit merg pe drumul ce duce spre nicăieri
Nu primesc dar nici nu ofer nimic în dar.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze

Poetul nu este profet,
Nu este un sfânt în pustiu,
Doar un om ce pierde hârtii prin casă,
Uită coduri, pinuri,
se-mpacă, uneori, cu vecinii,
fluieră câinii pe stradă,
numără păsările în parc,
aşteaptă primăvara,
visează seraiul lui Harun Al Raşid,
călătoreşte cu Sindbad
şi, în final, moare în somn.

Te-am invitat la masă, deşi nu meritai,
Îmi spune tovarăşul Ciu En Lai,
Din cauza ta au plecat mesenii,
Îmi şuieră între dinţi tovarăşul Lenin,
Nici unul nu-mi spune ce are cu mine,
Eu sunt iubit între canine,
Chiar şi pisicile mi se uită în ochi,
Dar nu mă suportă
Fam Van Dong,
Am eu ceva de vechi refractar,
De când eram un obraznic şcolar.

Secretă nuntă cu fluturi,
Uneori înfloresc statuile,
Poţi să ai zona Zoster în inimă,
Nu se vede, dar sub un copac
Am găsit şapca liceanului îndrăgostit,
Ce-ncet pluteşte peştele- Timp?
Ce adânc se scufundă prima iubire?
Câinii au uitat să mai latre,
Se uită la ceas şi ascultă ultimele ştiri,
În curând vor înflori statuile fără mâini,
Numai buze.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţia strigătului

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măr ionatan

măr ionatan ras
parfumul mă adoarme mă trezeşte

în plâns şi în râs construieşte mama
copilăria

mingea-şi rostogoleşte trupul
printre frazele durerii
şi
când totul pare a fi prăbuşit
se ridică versul
acoperă viaţa

seară de octombrie şi atâţia ani
prea mulţi ani în care
privesc pe acelaşi geam
cum drumul
nu se mai schimbă

acoladele lui mă apasă

trec maşinile şi viaţa şi pasul trecătorului
pare a fi acelaşi acum
merg cu fratele meu prin aceeaşi casă
în care
alergam călăream jucării strigam
victorii frumoase
ştiute numai de noi

jocul joc leagănă dorul
jocul joc leagănă legănările vieţii
leagănul timpului stă să cadă

nucul e o umbră frumoasă
răcoroasa lui aripă s-a topit
zăpezile vin şi pleacă mereu
iernile scad şi cresc mereu
în noi în mine
în toate cele rânduite de Domnul

măr ionatan
ras pe farfuriile amintirilor
măr ionatan
copt în pudoarea aşteptărilor
măr

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce zboară...

Musai nu-i că tot ce zboară,
Este porumbel sau cioară...
Zboară prin văzduh rachete,
Zboară gânduri după fete,

Zboară câte-un angajat,
Când e şefu supărat,
Zboară banii de pe card,
Când călcâiele îţi ard,

Zboară ţoale în neştire,
Când se pune de-o iubire,
Baba-Cloanţa pe la noi,
Zboară pe un măturoi,

Şi merţane, sute-mii,
Zboară spre a se ciocni,
Iar ades se spune încă:
Tot ce zboară se mănâncă...

Deci, defel nu-i de mirare,
Că zburând la întâmplare,
Se mai scriu poezioare,
Cu diverse... zburătoare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu?

te ştiu,
de când lacrima dintâi a fiinţei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te ştiu...
îmi eşti glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieţii...

mai eşti...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescentă

lacrima lui Dumnezeu
mă înfioară
uneori devine atât de incandescentă
încât
ajung să rup din mine ploile
pentru a o domoli

copilul cu ochii din culorile vieţii
se furişează în gânduri
le destramă unul câte unul până devin
o singură sferă
sfera timpului sfera pasului
sfera devenirii în care
rătăcesc odată cu lacrima lui Dumnezeu
pentru a-mi regăsi centrul

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni înaripaţi

dincolo de cuvinte sunt tăceri şi Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, şi-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia aşteaptă noaptea
şi atunci rupe lanţul;
zboară unde vede cu ochii
şi dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur şi cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai ştiu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără aşteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremuri întunecate

În vremuri întunecate ochii încep să vadă,
Mi-am întâlnit umbra într-o umbră mai mare;
Mi-am auzit ecoul în ecourile pădurii –
Un domn al naturii jelindu-se unui copac sub zadă.
Trăiesc între stârci şi pitulici, străin între străini,
Printre fiare pe deal şi şerpii din vizuini.
Ce este nebunia, dacă nu nobleţea unui suflet
În dezacord cu împrejurările zilei care ia foc!
Cunosc puritatea disperării în ultima-i esenţă,
Umbra mea pironită de un perete transpirat.
Acel loc, departe-între stânci, e-o peşteră, un adăpost
Sau o răscruce de vânturi? Între extreme-îmi caut rost.

O furtună permanentă de similarităţi!
O noapte căzând în fâlfâit de păsări, o lună zdrenţuită,
Iar în mijlocul zilei, întunericul întorcându-se din nou!
Un om merge departe pentru-a afla cine este, ca şi alte dăţi –
Moartea sinelui în lunga noapte indiferentă, de smoală,
Când toate formele naturale emană-o lumină ireală.

Întuneric, întunecată lumina mea, şi neagra dorinţa.
Sufletu-mi, ca o zi de vară-înnebunită de căldură, zboară,
Se-aude bâzâind dincolo de geam. Care eu sunt eu? A câta oară?
Un om, îngenuncheat şi-acela – mă ridic din propria teamă.
Memoria îşi revendică locul, şi memoria este Dumnezeu,
Şi unul este Unul, liber în vântul violent –care bate mereu.

poezie clasică de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se caţără umbra pe o imagine
literele curg prin buzunarele zdrenţuite
un glas şoptit cere.
linişte, vă rog!
se naşte ceva care poate deveni
cândva
poezie

râd şi-mi văd de bătaia degetelor
tastatura nu răspunde
hm! iar am greşit "nicovala"
litera se coace singură undeva
într-o imagine
iese gata azimă
fără foc
e destul răsăritul cercul de lumină
apoi apusul îşi face de cap
pe zidurile de apărare ale fiinţei
pentru ca înserarea să mă prindă
cu ochii pironiţi pe jocul frunzelor

mă opresc
prin inimă umblă un mânz
cuminte scoate cornul de argint
sărută luna
noaptea albeşte cuvintele

nu ştiu dacă se mai naşte poezia
mânzul a fugit printre hârtii
acum ciopleşte cruci din lemn de stejar
prezentului să-i dăruiască păpuşi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi creşte umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre şi umbrelă aleg umbrela
om sunt şi locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriaşă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenuşă
de încercări
ridică piatra, prietene
şi arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaşte

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul şi existenţa mea
de mine cu mine prin mine
cenuşă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de ani...

Ecou de ani se stinge în strigăt de cocori,
Ce tot mai sus, spre ceru-albastru se avântă,
Şi se topeşte precum noaptea se destramă-n zori;
Ca roua e, ce de pe flori încet se zvântă.

Doar amintirile dau ghes, alinător,
Cu umbra unui vis suav din tinereţe,
Ce lasă semne pe răboj, necruţător,
Şi ne răpesc câte ceva din frumuseţe.

Lin, zi de zi şi an de an, se rânduiesc,
Domol ne-ndreaptă paşii spre drumul de vecie,
Şi-n goana iute lacrimi, iată, ne ţâşnesc,
Că tot ce-a fost cândva, păcat, n-o să mai fie...

Dar sufletu-ţi mai este tânăr şi curat,
Chiar dac-a obosit şi uneori, mai geme,
Îşi ia elan şi zboară, şi scrie ne-ncetat,
Pe fila albă-a vieţii romantice poeme...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune "lumea e frumoasă"...
Când ai văzut tu lumea?
Nu spune "iubirea e tristă"...
Când ai cunoscut tu iubirea?
Nu spune "viaţa e scurtă"...
Când ai măsurat tu viaţa?
Nu spune "eu sufăr"...
Cine eşti tu, cel dinăuntru?
Cine te-a învăţat suferinţa?

poezie celebră de Cecilia Meireles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul ne poartă

E ziua unirii şi iarna nu mai trece,
E frig afară şi uneori mâinile nu le simt,
Zăpadă-i pufoasă şi ai chef de ceva dulce,
Dar sper că tu vrei şi asta presimt.

E un chin să urci pe munte undeva departe,
Dar te gândeşti şi timpul parcă fuge,
Inima vrea să meargă macar o jumătate
Şi ajung din nou la râul care curge.

Ziua e scurtă şi imediat e noapte,
Venim de pe munte că viaţa o iubim,
Ajungem în casă şi vorbim în şoapte,
Zăpadă-i în ghete şi e ceva nostim.

Frigul de ianuarie a o crudă soartă,
Dar ce să facem vara e departe,
Noi vrem pe văi că gândul iar ne poartă
Şi uneori zăpada ne desparte.

poezie de Eugenia Calancea (24 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spune ceva...

Mai spune ceva, mai spune
O glumă-n momentele bune,
Vreau clipa fericirii minunată
De lacrimi curate crestată.

Vreau dezrobirea din vise
În himere de zboruri aprinse,
Vreau furia de dor, descompusă,
De-un înger pe buze adusă.

Vreau să-mi salvezi ocna-nserării
Prin iubirea din roua aşteptării
Când inima fericită, ah, spune:
Ne topim în clipele bune!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobuzul

Într-un oraş sec, friguros, pe nişte bulevarde triste
Şi monotone, în vieţile line şi plictisitoare a multor muncitori calificaţi
În seria învechită de autobuze RATC care circulă prin oraş de vreo 15 ani
A apărut peste noapte un autobuz gri cu ferestre cenuşii.
Era strălucitor ca o piatra de agat alunecând pe străzile îngheţate,
Străbătând distanţe şi înălţimi obişnuite,
Ca umbra unui vis aproape uitat pe care l-ai lăsat
Să ţi se scurgă printre degete de dragul stabilităţii,
Ca o gură de aer proaspăt sub un lac plin de nuferi.
Iniţial, doar am auzit că există, apoi l-am văzut în treacăt
Mereu în partea opusă a drumului
Fantoma fumurie a oraşului, duhul misterios
Prin ferestrele cărora doar poţi ghici ce se află înăuntru.
L-am aşteptat cu biletul în mână şi căciula în palme
Ca pe acea şansă care ţi se oferă o dată la 100 de ani
L-am aşteptat cu ochi sclipitori şi o răbdare cuminte
Zărindu-l mereu însă numai în treacăt, prin ferestrele murdare
Şi zgâriate ale vechilor galbene autoturisme, cu scaune pe plastic
Mâzgâlite cu markere de diferite culori diverse injurii.
Într-o dimineaţă, aşteptând în apropiere de staţia terminus
L-am văzut îndreptându-se înspre depoul de autobuze
Falnic, sclipitor şi învăluit în misterul său auriu
Mi-am spus "Asta e!", "L-am prins!", "De data asta al meu este!"
Şi l-am aşteptat.
Aşteptarea mea credeam că e gata să dispară ca aburul care îmi ieşea din gură
Dar nu au trecut unul după altul decât vechea gaşcă de autobuze
Fratele mare, fratele mijlociu, fratele mic
Telefonul îmi suna într-o veselie, dar nu îmi doream să răspund.
Tot ce vroiam era ca autobuzul acela să frâneze în staţie şi să-şi deschidă
Uşile din mijloc fix în faţa mea
Aşa că stăteam cu mâinile şi picioarele îngheţate, cu eterna-mi aşteptare în palme,
Părea însă să fi fost înghiţit de pământ.
M-am dus în staţia de depouri să îl văd şi fix când am ajuns a pornit din loc.
M-am dat bătută. Se-nserase afară. M-am dus la muncă
Nu ca să muncesc sau să dau explicaţii unde am fost
Ci ca să le povestesc tuturor despre noua mea obsesie.
Nimeni nu m-a înţeles. M-am întors înfrântă acasă,
Cu un autobuz ordinar, iar atunci când am coborât,
În timp ce traversam strada, agatul meu fumuriu tocmai pornise din staţie,
Din staţia în care l-am aşteptat toată ziua.
L-am forţat să frâneze, ca să traversez.
Nu avea de ales, dar fără să îl mai privesc,
Fără să mai tânjesc după el, de data aceasta.
Apoi, pur şi simplu, l-am lăsat să mi se scurgă printre degete
Ca în atâtea alte dăţi, ca pe un vis împletit cu fire de argint,
Pe care am obosit să-l vânez, l-am lăsat să plece,
Fără să-i pese de mine, aşa cum ne este predestinat.

poezie de Ecaterina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără rimă şi silabe

Mi-aş spune ceva să îmi fugă noaptea,
să îmi lase zorii, să-mi gonească ceaţa,
să-mi alunge toamna şi liniştea mare,
să m-aud râzând de-al meu gând, oricare.

Mi-aş spune ceva să mă simt un altul,
să îmi beau cafeaua şi să-mi fugă ceasul
în colţuri ascunse şi necunoscute,
în colţuri umbroase rămase oculte.

Mi-aş spune ceva să îmi uit visarea,
să îmi bucur ochii peste lunga-i zărea,
să mă uit pe mine şi-ale mele gânduri
care uricioase mă duc în străfunduri.

Mi-aş spune ceva despre rădăcini,
să îmi amintesc că îmi aparţin,
să îmi amintească unde-i veselia
ce mi s-a ascuns cu toată zâmbirea.

Nu mă vreau în rima pusă-n poezie,
nu mă vreau silabic şi nici pe-o hârtie,
vreau să fiu sălbatic cum au fost strămoşii
călcând libertatea până-n ceasul morţii.

Nu mă vreau un critic şi nici criticat,
vreau să fiu al meu unic împărat,
vreau să îţi privesc ochii luminoşi
cu frunze pălite, uneori colţoşi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!