
Definiția strigătului
Ți-aș spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ți-aș spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ți-aș spune ceva,
ce-ai știut,
sau ce știu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
și s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tăcere
- citate de Octavian Paler despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre iubire
- citate de Octavian Paler despre iubire
- poezii despre cuvinte
- citate de Octavian Paler despre cuvinte
- poezii despre creștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Definiția unui strigăt
Ți-aș spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ți-aș spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ți-aș spune ceva,
ce-ai știut,
sau ce știu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
și s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu
Ți-aș scrie ceva
despre nevinovăție și cunoaștere,
despre remușcare și desnădejde,
despre tristețea mea...
Ți-aș scrie ceva
despre frivolitate și melancolie,
despre Platon, Socrate și Diogene,
despre înduioșare și poezie,
despre inima mea.
Ți-aș scrie ceva
despre eleganța paradoxului,
despre zilele-mi negre și nopțile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârșite, roz-albe!
Ți-aș scrie ceva unduios și sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ți șerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!
Știu, Simm, știi bine că știu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre verb
- poezii despre tristețe
- poezii despre sfârșit
- poezii despre paradox
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre negru
- poezii despre melancolie

Ți-aș spune
Ți-ar spune ceva
ți-aș spune orice
despre luna din geam
despre nopțile albe
și despre visele din zori...
despre zilele negre...
despre cerul cu soare
sau chiar despre cel cu nori...
despre ciorile ce-l străbat
la ore fixe
dimineața și seara...
despre cafeaua amară
sau despre ceaiurile dulci
sorbite cu înghițituri mici
din aceeași ceașcă...
despre grădina
în care aștept mai întâi ghioceii...
apoi păsările
și fluturii...
despre ticăitul ceasului
ce mă-nsoțește
și despre alte ceasuri
ce au trecut
sau despre cele care au ruginit
și între timp s-au oprit...
despre oameni
ce erau dar au plecat...
despre alte nimicuri
despre nimic...
doar să nu las zăpada
din anotimpul în care-am ajuns
să se-aștearnă între noi
poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre ceas, poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre trecut, poezii despre seară, poezii despre păsări sau poezii despre nori
Ți-aș spune
Ți-aș spune că te...
Dar sunt prea emotiv.
Ți-aș spune că te...
În orice décor întâlnesc.
Ți-aș spune că te...
Fără teamă de consecinƫe.
Ți-aș spune că te....
În această viață.
Ți-aș spune că te...
Chiar de n-ai să-mi răspunzi.
Ți-aș spune că te iubesc
Într-un fel nou, absolut.
Ți-aș spune că te...
Dar mi-e teamă că și tu...
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre frică sau poezii despre declarații de dragoste
Și, dacă ți-aș spune...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai frânge degetele-n mâini
Și ți-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Și poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Și ți-ai strânge sufletul în resemnare,
Știind,
Și poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Și ți-ai opri ecoul în distanțe,
Simțind,
Și poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai crede?
Ți-ai tăia partea din mine
Și ți-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieșind,
Și poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...
Și, dacă ți-aș spune, m-ai... iubi?
poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre voce, poezii despre suflet, poezii despre ochi, poezii despre mâini, poezii despre muzică sau poezii despre dor
Ți-aș spune
Ți-aș spune...
Mi-aș lega curaj proaspăt
De suflet și buze,
Atunci când cântă;
Le-aș fenta ușor
Pentru că nu știu să audă
Când simt...
Ți-aș spune...
Mi-aș prinde picioarele-n elastic
Din pas în pas
Să meargă...
Pentru că singure
Nu pot să ardă distanțe
Când vin...
Ți-aș spune...
Mi-aș vărsa în ochiul drept
Un strop de atropină
Să stingă din focul privirii
Cu-o urmă de ceață
Pentru că ochiul nu iartă
Când vede...
Ți-aș spune...
Mi-aș vinde din minus pe plusuri
Ca-n vechile trocuri,
Ca 1 + 1 să uite
De logica minții deșarte
Pentru că 1+1 e UNU
Când poate...
poezie de Gabriela Chișcari (23 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre logică, poezii despre iertare, poezii despre foc sau poezii despre curaj
Riscul iubirii
Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ți-aș fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Și totuși ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ți-aș spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înțelegi?
nu mai e nici neagră.
Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăiește,
dar nu se poate așa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.
poezie de Adriana Bădiță din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre nebunie, poezii despre galben sau poezii despre albastru
Sunt în 79
(pentru cine nu știe
e un troleu
între gara de nord
și cartieru-n care stau vitejește)
ți-am luat mărțișor la romană
sper să-ți placă
mie-mi place
(a plăcea
o disensiune aș spune
dacă nu m-aș întinde
către somnul tău asfixiat
în care dansăm
printre părerile orașului
despre cum funcționăm)
ți-aș mai spune ceva
poate diseară
dacă n-am să uit
deocamdtă am să tac
și în mine
poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre troleibuze, poezii despre somn, poezii despre oraș, poezii despre gări, poezii despre dans sau poezii despre Mărțișor
Confesiune
dacă aș fi un om curajos
ți-aș mărturisi că te visez
aproape în fiecare noapte
dacă aș fi un dandy
ți-aș trimite prin curier
un buchet de flori
dacă aș fi respectabil
ți-aș spune că e prea devreme
dacă n-aș avea inimă
ți-aș da de înțeles că e prea târziu
dar sunt un poet ușor nevrotic
și de-a pururi sărac
drept pentru care
am scrijelit acest poem
pe scoarța unui copac
dintr-o pădure despre care
tu nici măcar nu știi
că există
poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre păduri, poezii despre noapte, poezii despre inimă, poezii despre flori sau poezii despre existență
Dragoste II
Ți-aș spune despre zorii răsăriți ce ard,
Când curge dimineața în viselele de iele,
Și marea din privirea ta e-o pură adiere
Ce se revarsă-albastru pe țarmul tău de jad.
Ți-aș pune un pământ himeric la picioare,
Când ziua lunecată-i în paradis de vară,
Pe-al său covor pășește, poveste solitară,
Mareele amiezii iubiva-ți trupul moale.
Ți-aș spune bucuria-n chemări îngemănate,
Când naște seara cerul prins în amurgul său,
Și tu miroși a iarbă și viața-a trupul tău
Ce dulce-i din izvorul al sânilor să-adape.
Ți-aș pune veșnicia pe trupu-ți de vioară
Și aș pluti cu ea în ochii tăi să piară!
sonet de Aurel Petre (27 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre sâni, poezii despre singurătate, poezii despre rai, poezii despre picioare, poezii despre naștere sau poezii despre miezul zilei

Ți-aș mai spune
Ți-aș mai spune în miez de seară
Domnule cu ochii triști
Să nu bei cafea amară,
Doar ca să știi că exiști...
Bea roua fierbinte a vieții
Și admiră îndrăzneț
Ființa caldă a dimineții
Și iubește fără vreun preț....
Ți-aș mai spune în prag de toamnă
Să privești cerul mai des
Iar... De alții te condamnă
Spune, simplu: ~mulțumesc!
Dacă vântul îți trimite
Și stropi de ploaie pe chip
Tu, fără vreo rugăminte
......
Încearcă să mai zâmbești
Și așa simți că trăiești!
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre rouă sau poezii despre ploaie
Ți-aș scrie pe-un colț de stea
Dacă luna m-ar lăsa
Ți-aș scrie pe-un colț de stea
Despre vise, despre frici,
Despre ce mai e, pe-aici.
Despre zboruri și căderi,
Despre cum n-am fost nici ieri,
Despre rugi și întâmplări,
Deziluzii și frustrări,
Despre cum în lung nu-i lat,
Oricât de mult am umblat.
Iar atunci când mi-a fost greu,
M-a-ndrumat doar Dumnezeu,
Fiindcă-așa m-ai învățat,
Pân' din cer ți-ai făcut pat,
Și la EL te-ai înălțat
S-ascut dor, reverberat.
Ți-aș scrie pe-un colț de de stea
Despre toate, maica mea!
Tu să-mi scrii pe-un colț de vis:
Cum ți-e, mamă'n, paradis?
citat din Iolanda Șerban
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mamă, citate despre învățătură, citate despre visare, citate despre trecut, citate despre timp, citate despre religie, citate despre rai, citate despre frică sau citate despre Dumnezeu

Hai să vorbim despre ceva
e noapte adâncă
stelele cad pe pământ
ți-aș spune că vreau
să bem o cafea verde
dacă timpul tău îți permite
mă-ntrebi
să bem ceva ce nu este
decât în mintea ta
ba da
eu îți răspund
mai presus de colții nisipului
este dorință
un strigăt rotund
ca un orologiu stricat
din care curge intermitent
durerea
da vreau să beau o cafea
acum și aici
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre stele, poezii despre nisip, poezii despre durere, poezii despre dorințe sau poezii despre cafea

Descrierea
Despre urechile mele pot spune că sunt
cerceii tâmplelor. Despre tâmple
nu zvâcnesc nimic!
Despre mâini pot spune că sunt lacrimile
degetelor. Despre degete... nu vorbesc
cu ele!
Despre gură
pot spune cu ea cuvântul "gură"
și pot să spun că sunt oglinda ei
în care își piaptănă buzele. Despre buze... nu prea
le înghit!
Despre inimă pot spune
că bate la ușa nașterii mele de când
e inundată cu sânge de către mine
și nu îi deschid fiindcă nu sunt acasă.
Despre sânge nu pot spune
dacă e rece sau cald.
Despre ochi pot spune multe
însă nu spun nimic
fiindcă mă vede
cu celălalt ochi.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre degete, poezii despre urechi, poezii despre sânge sau poezii despre gură

Dragoste hibernală
Un țurțure și-o țurțurea,
Cuprinși de-un ger ce le plăcea,
Se alintau, atinși de vânt,
În clinchet plin de simțământ.
-Cling-cling! - știi, țurțureaua mea,
În iarna asta, ce ți-aș da?
Ți-aș da, iubita mea, să bei
Tot ce e rece-n ochii mei,
Ți-aș da tot gerul ce îl am
Și ți-aș culege flori de geam,
Ți-aș da, la orice cling, sărut
Atât de rece și plăcut.
Din transparentă-ai deveni
Cum nici în vis nu te-ai gândi:
Mai albă ca zăpada. Hai,
Un clinchet franțuzesc să-mi dai!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre ger, poezii despre țurțuri sau poezii despre sărut

Neliniștea ta m-a fascinat mereu
nu te aud
nu te văd
dar te știu luptând
cu nebunia ce ne leagă
aici e emoția
de care ți-am zis
între ce a fost
și ce va fi
o linie subțire
ce unește inimile noastre
neliniștea ta mă pune pe gânduri
ți-aș șopti
uneori
că timpul nu oprește visele
nu șterge îndoielile
și nu ne învață uitarea
nu te aud
nu te văd
dar foșnetul degetelor tale
îmi e atât de cunoscut
că ți-aș putea spune
exact
când îți atingi buzele
ce carne anume
simți între unghii
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre uitare sau poezii despre gânduri
Atât de multe
Ți-aș spune-o mie de povești
Dar nu mi-ar fi de-ajuns cuvântul
Să îți explic ce simt, ce-mi ești
Și-atunci mai povestesc cu vântul
Ți-aș tot șopti, noaptea, în taină,
Povești de-amor, iar din săruturi
Ți-aș îmbrăca trupul cu-o haină
Cu-atingeri fine, ca de fluturi.
Ți-aș spune-n vers, în poezie,
În felul meu, cam tot ce simt,
Dar vorbele care-ți plac ție
Din alte guri vin, chiar de mint.
Atât de multe ți-aș fi spus
Și-n șoaptă te-aș fi mângâiat,
Dar n-am putut! Mereu te-ai dus,
Iar eu nicicând n-am terminat.
Și din povestea începută
Mă-ntreb de-ai auzit ceva,
Fiindcă urechea ta ascultă
Un nu știu ce, altundeva...
24.04.2018
poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vestimentație sau poezii despre versuri

Orice am spune despre iubire, nu am spune decât că iubirea e ceva esențial, care ne transformă viața în destin.
citat din Milan Kundera
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire sau citate despre viață
Citatele pot fi comedii sau drame, ne pot spune ceva despre lumea întreagă sau numai despre o porțiune mică a ei.
citat din Daisey Verlaef
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre comedie
ți-aș mânca
tocul cui de la pantofii de carton
dar mă tem să nu-mi crească
glicemia cea de toate zilele. de atâta
bunătate îmi introduc insulină
preventiv. ți-aș mânca buzele
dulci până îmi sare iubirea direct
pe caietul cu poezii. ți-aș mânca
ochii albaștri dați peste cap
când te enervezi. și o faci des.
mi-aș mânca volumele de poezii
sau pânzele pictate zeci de ani, dar
mă tem să nu-mi crească glicemia
sau colesterolul. mă mulțumesc
să te beau încet, încet, toată viața.
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre diabet, poezii despre pictură sau poezii despre ochi albaștri