Din mers

neştiutori intrasem în cursă
nu verificasem nici măcar
tensiunea sistolică
legătura cu solul
gradul de anduranţă a cuvintelor
la eroziunea semantică

mizasem poate pe îmbunarea probelor
punând la bătaie şiretlicurile feminităţii
dramul de noroc picat din cer în virtutea
unor principii compensatorii

decolarea se produsese în forţă
mai mult inconştient
(ca toate trecerile de altfel)
închisesem parţial ochii
fixasem ceva frumos

vum!

un fel de vertij
o redescoperire
înfrânarea vomei
la interacţiunea cosmică
a-co-mo-da-rea!
singura grijă:
păstrarea noului habitat

când ne-am trezit
a trebuit să ajutăm un copac
să-şi intre în rădăcini altfel
2 păsări să-şi înţeleagă poetic
vocaţia de stăpânitoare

rămăsesem cu o urmă de cer
înfăşurându-ne inelarele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a mă naşte

îmi oprisem sângele
aproximativ în zona cervicală
respiram cumva prin autosugestie
prindeam un fel de fluturi uriaşi

timpul făcuse un triplu salt
mimase îmbunarea
situarea pe o coordonată
nu paralelă

rămăsesem
cu un cuvânt suspendat
deasupra tentativei de a se naşte
a semnificaţiei

n-ai crede!
mă complăceam!

în decorul cu mandarini
şi minuscule păsări
ale Paradisului
un cocktail din care doar eu hotăram
când aveam să gust

lumea se fixa într-o pictură
în înfloritura cămăşilor demodate
cum odinioară noi în veşnicia
dorită a nu se fi pierdut vreodată

..... a face îi ceda locul lui a fi
această contemplaţie amplă
aptă să sugrume moartea

foarte probabil văzusem asta
cu mult timp înainte
de a mă naşte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instantaneu

1 post meridiem
momentul în care mă pregătesc
de mica invazie
paradisiacă
verific tensiunea sistolică
anduranţa cordului
la ravagiile fericirii
golesc 3 sferturi de lume
acolo să aşez Cântecul
Sentimentul Nesfârşitului
Nefrica
Pasărea care
fără complexe
fără prejudecăţi
fără de sine
va sparge
baierele
Cerului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice preţ

alunecăm pe străzi
mai mult ne furişăm
o ploaie cu ace
ne face invizibili
(ne place să credem asta)
de-aceea rănile noastre dor cald
aproape poetic
ca-ntr-o anestezie
ca-ntr-un vals

nu ştie nimeni
cum de ne-am trezit împreună
fiecare... pe unde am rămas?!

câtă floare de lotus
pe unde treci laşi tu din mine
câtă lumină într-un ceas

hipnotic!
tramvaie lucioase sfidează destinul
salahori călătorii-şi fac loc
în bărci

plouă!

peste verdicte
peste galbene rochii cu franjuri
peste lumea cu păsări şi sfinţi
anxioasă şi vie
continuându-şi pânda
spre zi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea oglinzilor desfiinţate

habar n-are ea de tâmplele încărunţite
nu-i pasă când el o priveşte.... o decupează
nu este amatoare de comparaţii
nici atât aspirantă la podium

se complace

cu 5 scame şi jumătate pe o ureche
cu mână asimetrică şi sân obraznic
un altul aproape imperceptibil

trece printr-o lume a oglinzilor desfiinţate!

nu-şi caută cuvinte... nici silueta
de mult n-a mai compus poetic
n-a mai ţinut regim
zice măr şi măr se face
ţipă soare şi pârjol bun se iscă!

nu-şi aminteşte nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima oară
îi vin în urmă câteva stoluri de vrăbii
îşi prinde cerceii cu ametiste
se coc cireşii

ăia fantastici de iunie...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asincron

timpul meu rămăsese
în burta câmpiei cu rapiţă
de aceea păsările mele zburau galben
şi silabele prinseseră soare

ascultasem povestea unui inorog
rătăcit în ierburile condimentate
într-o tentativă de supralicitare
a semnificaţiei vieţii

darul lui pentru mine
nesupunerea oarbă
în faţa aparenţelor
frumoase

coexistasem cu o libelulă
cu vara-i din aripile sidefate
intrasem pe sub pământul lanului
încet fără nervi mă ridicasem
ca un cântec al spicului
inundat de maci ageri

şi-mi luasem îngerul de la prima
nu stătusem prea mult în drum
de cleveteala vecinătăţilor
aranjasem alfabetul şi altfel
decât ceilalţi învăţaseră

gestul meu te lăsase în aer
cum un ritual sibilinic
ochii neiniţiatului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac parte din trecutul tău!

foarte probabil ai trecut şi tu prin faza aceea
ştii... micul dumnezeu acreditat să acopere
ca şi cum ar îngropa exercitându-şi vocaţia
neconsemnată în vreo carte liturgică

orice gest minor încă e susceptibil de erezie!

ai uitat pentru că ai vrut
ţi-a dat mâna să intri în memorie
să aboleşti toate cunoscutele

ca pe mireasmă ieftină
ai risipit parfumul de magnolii
compoziţia chimică a feminităţii

ai dat cu var
ai dat cu pietre
ai pus inimă
de ţărână

nu fac parte din trecutul tău!

pe-aici nu se trece!

este gard electric teren minat...

pentru că SUNT

cât se poate de VIE!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Again

te privesc
dintr-o depărtare
posibil puţin altfel decât a altora

nu fac niciun efort
să te trec dincolo

simţi
şarpele din tine
ferindu-se
de muşcătura mea

nu!
nu ai tu veşminte să te acoperi!
nici varianta minimală de asigurare
în caz de dezastru. în caz de mine.

*
ai ignorat constant
ai mizat
ai pus flori de plastic
ochi la ochi
punctul pe i
când toate punctele fuseseră de mult puse

**
iei una realitate
torni praf de puşcă praf de pulbere praf şi pulbere
amesteci vorbe vorbe vorbe
la puterea a noua
dai o spoială dai două
treci sensul de partea ta

în felul tău
te ţii după mine
n-ai înţeles nici acum
că drumul meu trece inexorabil
prin tâmpla cuvintelor
lasă prăpăd umple de sânge
nu cunoaşte remuşcarea
again... again... again
o ia de la capăt

şi tu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond decembrie de-abia urmează să sosească

nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul
eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi
să faci legătura dintre lucruri
nu mai eşti în vremea copilăriei
să poţi glumi cu genezele nedesăvârşite
tu nu vezi, chiar nu?
laşi baltă lumi...

de depaaarte

încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfăşurându-se până în punctul în care
priveşti la tine ca dintr-o prăpastie:

! aluneci

nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
şi cum s-o facem când înţelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape
în mijlocul apelor zadarnică truda păsării
de a te ţine la suprafaţă

poate intempestiv ne-am dorit primăvară
şi copii ne-am trezit şi desculţi
grăbiţi am iniţiat marea călătoria prin ierburi:
creşteau obuze sub neştiute sentimentele noastre

şi ne-am amăgit durerea
de parcă durerea ar fi fost copil mic
să înţeleagă de păcăleli:
am bătut locul rău care ne lovise
[habar nu aveam că... destinul... şi destinul nu avea trup!]
infinit mai naivi decât ea am suflat peste inimă
aer cald-aer rece-aer parfumat şi
nimic

poate că am trăit cu iluzia traversării lui decembrie
prin iglurile cercurilor personale suspendate
poate de-adevăratelea ne-am sufocat iubirea
şi cu totul ne-am deşertat

lumina stă să cadă
sugrumată în fricile omului
o nostalgie letală
preţul greu al neînţelepciunii... al neîncrederii
fără drept de apel subţiindu-ne faţa

nu vom trece de momentul acesta:
eşti omul rău! – îţi spun / eşti omul bun! – îmi repeţi
eşti omul bun! – îţi spun / eşti omul rău! – îmi repeţi...

muzică perisabilă – ecoul sentimentului deformat
şi acest trunchi de copac cândva cu vocaţia solidificării memoriilor
neputincios azi să înfieze tristeţea de moarte a fiilor omului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exclus plagiatul!

o să port şi azi
ia de la bunica şi cerceii peruani parfumaţi
ăia lungi cu roşu albastru şi verde
mai exact cu însemne estivale
punând în încurcătură şi angoasă
trecerile barbar-şcolăreşti ale vremii

o să mă-nconjur de 4 caise
de-alea aurite cu sâmburi sculptaţi
de Mozart sub forma lui tandră de delicatesă
de vreo 2-3 stick-uri albastru-cu-alb

temperamental-afectiv
o să sar la gâtul cuvintelor
o să le iau la mine acasă
o să le strig
nu vă jenaţi, simţiţi-vă ca la voi
mergeţi desculţe cocoţaţi-vă în plin centru

n-o să te privesc
o să te văd
înţelept... mult prea cuminţit
prescriind reţete impecabile
[şi eu...?!]

.. eu...

o s-o zbughesc

pe aleea cu ţânţari de treabă şi zmeură ca la carte

departe fiind de nealemele
nimeni nu va putea să-mi pună-n cârcă
vreo tentativă anostă de plagiat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţea ta e ca o cursă

şi cu toate astea privesc în zare
gândurile stau înnodate acolo sus
unde norii zdrenţuiţi
se scaldă în lumină
aş putea să te iubesc să ştii
măcar din când în când
în pauzele tale de cafea
când încerci să-ţi explici
cum o străină
de la capătul universului
poate să intre
cu paşi repezi
în viaţa ta

îţi aud strigătul
e o cursă
teribilă cursă
şi cu toate astea
închid ochii
te văd rezemat de perete
aş putea să te ating
eşti aşa de tânăr
gândurile stau înnodate acolo sus
iar eu aş putea să te iubesc
măcar din când în când
în pauzele tale de cafea
când nu e altă femeie prin preajmă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
aşa cum acorzi prezumţia de nevinovăţie... de frumuseţe
necunoscutului pe care foarte probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne şi oase

realitatea se va abţine
(de) la eventuale pronunţări de sentinţe
în virtutea memoriei devenite afectivă
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absentia

florile continuau să crească
şi tramvaiele îşi păstrau acelaşi aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate

între timp

mai multe sensuri
îşi schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat

! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...

deodată am început să alerg

câmpul se umpluse cu păpădii
! nu ştia omul cât aur ar fi putut să aducă

în faţa noastră
îngerul gol
testându-şi goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
şi Dumnezeu
nu ne-a mai aflat

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci simţuri; un intelect care nu poate fi altfel decât abstract; o memorie selectivă conform unor principii arbitrare; o serie de preconcepţii şi presupuneri atât de numeroase, încât nu pot examina mai mult de o minoritate din ele - niciodată nu devin conştient de toate. Cât din realitatea totală poate un astfel de aparat să cunoască?

citat din C.S. Lewis
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect

în principiu ai scrie despre tine
depăşind toate crizele egolatre
eventuale acuze de narcisism

ai lua câmp galben şi rochie albastră
le-ai trece prin tine prin fazele hormonale
alternând visul de vineri cu nervii de luni

ai lua copac l-ai lipi de tine l-ai ţine aşa
până când s-ar face "copacul tău"... şi lumea!

bogată te-ai strecura printre urechile acului
ai urca în auzul timpului i-ai asurzi puţin trecerea
cuminte ai coborî ai recita dintr-un clasic

aranjându-ţi catrenele ca pe volane apretate
ai ajuta o gărgăriţă să-şi transgreseze
complexele de inutilitate

ai răbufni poetic ţi-ai stăpâni pornirea
de a te oferi cosmosului în totalitate
te-ai trezi ai păstra numai pentru tine
viteza de sedimentare a hematiilor
în fapt propria-ţi intimitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecându-mă

acolo am simţit
un fel de pădure
şi păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viaţă?!

fetiţă încă am vrut să ajut iarba
să-şi intre în memorie
visul meu de femeie măreaţă
o vreme să-l mai ţină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
şi cum habar n-am avut!

– pe schele nişte poeţi –

ignorând legile gravitaţiei... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroşite în frică

şi decorul acesta straniu – rodul imaginaţiei ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor aşezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuinţa constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înţelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am păşit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni şi confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ţinut singurătăţile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu ţipăt spre jos
toată aglomeraţia aceasta în măruntaiele mele făcându-şi loc / revendicându-mă
pierzându-mi obişnuinţele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viaţa

... aproape-o-pădure / păsări demente ieşinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar

aş putea la o adică
să te iau în serios
să dau amploare
evenimentelor tale casnice
cum ar fi dulceaţa cu levănţică
punctelor negre intempestiv apărute
abaterilor nesancţionate de la normă

să întrerup anotimpuri embrioane programe...
să mă pun între moarte şi Dumnezeu
cu baloane şi confetti
să te dau la breaking news
să te trec la "evenimentul secolului"

docilă
eu să mă atârn
pe post de accesoriu
eventual un buton
sau o iluzie

să mă aşez
într-un colţ cu vedere
numai la tine
să-mi trăiesc anonimatul
micul spectacol invizibil
cu ochiul liber

dar ce păcat

pentru tine!

eu văd totul

la scară cosmică!

scuză-mă

dacă nici măcar

nu te-am identificat!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanţa dintre noi

nu se măsoară în kilometri
nici în numărul nopţilor succedate de câte o zi
nici măcar în lotul maşinilor staţionate ilegal...
în şoferii lor lipsă

*
dacă te vei aşeza în dreptul meu
o să te ia mai întâi cu un soi de vertij
îţi vei reprima tentativa de a căuta
prima ieşire de urgenţă
treptat te vei acomoda
îţi vei pierde o fracţiune din DEPARTE contemplând
felul silenţios de a-şi îndrepta florile
o muşcată galbenă lăsată cândva semn
în fragilitatea afectivă a cuiva

suficient de puternic
vei coborî treaptă cu treaptă
până la adevăr
docil vei accepta fie şi pentru o clipă
înţelepciunea de închisoare paşnică a chiliei:
dragostea cu întrebuinţare îndelungată

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!