Ziua de luni

ziua de luni e fixată în nori,
cerul e muşcat de toamnă,
frigul de viaţă din frunze coboară,
mireasmă de ploaie.
blocurile par în ruine, mânjite de ud.
vocea ta rănită se adaugă secundelor sparte.
nu-i ultimul zbor pe-o spirală.
e doar o clipă rotundă ce mă ţine captivă
cu literele muiate în apă
lipite de cele patru direcţii,
plonjând în derivă.
şi păsări şi pomi şi pietre
le vreau reînviate,
albastrul ciobit de nori să se-ntoarcă
între cer şi pământ
tu, neştiut, să-mi fii cel mai aproape.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori de noiembrie

nori de noiembrie,
genunchi acoperiţi,
priviri din care s-a scuturat cerul.

luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-şi pereţii oftând.

o lume de hârtie tresare în mâini
şi-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.

mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
şi rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
şi răsturnând copacii în ferestre.

galbenul, albastrul, albul şi verdele
se veselesc într-o vază cu flori.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

Nori violeţi,
cu părul vâlvoi.
Nori speriaţi,
de graba din noi.

Nor - lună, amanţi
în nopţile lungi.
Nori războinici,
ca oceanul în stânci.

Nori împrăştiaţi de vânt,
ca oamenii de frici.
Nori priviţi întins pe pământ,
printre iarbă şi furnici.

Nori visători,
ca emoţiile tinereţii.
Nori rozalii,
ca începutul vieţii.

Nori îngânduraţi,
ca ochii iubiţi.
Nori incomozi,
ca intrebările mele.

Nori miraţi,
ca nisipul, de valul întors.
Nori inundati de ploaie,
mirosind a verde crud.

Pe voi toţi,
vă iubesc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape poem

eşti într-o întoarcere a timpului
în vechiul orizont
gândul se ondulează între pietre şi nori
se întâmplă ca locul pornirii să aibă memorie
cerul albastru să existe
liniştea să atârne-n aer
ard în culoarea sângelui
distilând la întâmplare un ochi
o geană
un pas
prin întunericul alb harta ţâşnită din oase e alta
mai multe duminici curg toate deodată înverzind epiderma
devenim silabe
aproape poem de dragoste
revoltător de umed
de imposibil
de domestic
spulberând sensurile cu braţele
cu ochii
cu mirarea transparentă plăsmuită-n alb

poezie de Oana Frenţescu din Aventura cuvintelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea ucisă

am aripile rupte
sunt pasăre rănită
închisă într-o colivie
să zbor unde
să zbor de ce
să zbor cu ce
ieri au ucis pasărea
cu pietre
au ascuns cântecul
sub pietre
au îngropat inima
între pietre
pe ţărmul pustiu
azi, doar sânge
pe pietre

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apasare...

Afara ploua... o ploaie apasatoare...
De ce plangi Doamne, de ce oare?
De ce cad stropi din durii nori,
Si nu mai canta-n rai viori?

Pe strazi bate un vant taios
Ii simt raceala pana-n os...
Cad stropi din durii nori...
Si nu mai canta-n Rai viori.

Si ploaia cade, imi uda foaia...
Vreau doar sa se opreasca ploaia,
Nu vreau doar stropi din durii nori,
Vreau doar s-aud viori.

Vreau o lumina intre nori
Si lumi cantate de viori,
Vreau un Pamant mai bun
Nu vreau lumea de-acum.

poezie de Alexandru Marius Fugăreţu (2009)
Adăugat de Alexandru Marius Fugăreţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou

amiază palidă
căleşte metamorfoza inimii
ce-şi schimbă culoarea
într-un decor pribeag

tălpi înfipte-n nori foarfecă zarea
din cele patru puncte cardinale
doar un zeu prezent aprinde candela umană
iar silabele cu straie de foc
însufleţesc jarul nopţii

din nou trecutul ce pare a nu exista
apare neauzit
neadormit
nevisat.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între minus şi plus

între minus şi plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniştea,
dinaintea incendierii în roşu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.

adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniştite,
pe literele galbene întârziate în colţul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.

secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ziua mea

Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
că soarele pe după nori se pierde.

Au dat în floare multe pe pământ
şi-o simfonie de culori se ţese...
poemele-şi adună potrivit Cuvânt
când din seminţe planta iese, iese.

Şi păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
şi de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.

Veneam prin Mai şi eu pe lume
nebănuind câte m-aşteaptă...
de mic m-am toţ ţinut de glume
şi n-am prea mers pe-o cale dreaptă.

Dorinţa mea a fost să zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat uşor ;
nu spun căţi am azi pe cântar.

Mai lăcrimează nopţile de Mai
şi ştiu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi şi nori şi vânt de Bărăgan.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai aproape

te iubesc!
şi orizontul cădea în inele,
pământul arunca ploaia în nori.
nici oameni, nici cai, nici roţi,
doar şuier de frunze
şi-un rest de zi în cădere.
o azvârlire rotită-nainte,
genunchi rotunzi în orizont opac,
hotar dungat cuprins de ceaţă
şi un tot prea departe, un tot prea durut.
cuvinte pierdute în iarbă,
ochi lungiţi sfărmând altare,
albastra zi îşi scufunda urmele
prin spaţiul cu păsări de lut.
în vene a intrat neîmpăcată uitarea,
o neplecare depusă pe tălpi,
adânc deschis şi-un leşin de cuvinte goale
pierdute-n semicerc,
miros pieritor de icoane.
şi tot mai aproape destinul îşi cară povara.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi în ochi cu toamna

Măsor clipele cu frunze

măsor clipele cu nori

tainele nu sunt ascunse

doar cu frunze le cobori

Măsor clipele cu nori

măsor clipele cu mine

am greşit de-atâtea ori

şi iertarea nu mai vine

Măsor clipele cu mine

tainele nu sunt ascunse

strălucesc printre ruine

măsor clipele cu frunze

Măsor clipele cu nori

suflete doar tu nu mori

poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (27 octombrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-mi fie....

de ce îmi este dor de tine
când poate să nu-mi fie dor
de ce nu-mi este dor de mine
când vreau să plec de aci, să mor,
de ce nu-mi este dor de o altă
fiinţă pe care nici că am iubit
să fie chiar o cealaltă
cu care în vis eu am trăit,
lăsaţi-mă mai bine în pace
căci vreau să mor, să plec de aici
să nu mai dau de vreo rapace
cu ochii mici, de licurici,
să-mi faceţi sus, un cuib de paie
aproape de cerul cu nori
să vină doar cele bălaie
să ne iubim din noapte-n zori,
şi eu să vă privesc de sus
să n-am cuvinte pentru voi
decât să vă mai fiu supus
mai bine dorm între strigoi.

poezie de Stejărel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De împrumut

e o toamnă blândă şi-mi ţine de cald
ca un poem de dragoste
în dimineaţa asta
totul se vede din mine
pământ oameni păsări
şi cer
doar câteva iubiri
îmi scormonesc prin suflet
(şi cine mai ştie a câta oară)
în rest tăcere...

frigul se uită pieziş

dar nu-i bai
îmi trec chipul prin piatra
spălată de val
şi mâine
o să-mi iau o altă identitate

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi

pentru tine vreau să fiu...
ziua care se naşte-n răsărit
şi plete-n raze calde-n asfinţit
vreu să-ţi fiu...
copacul cerului cu frunze nori
ce-ţi ţine umbră şi răcoare-n zori
iar prin poieni cu multe flori
pentru tine vreau să fiu...
sunetul timpului ce-ţi cântă
naşterea ta de început de noi
căci noi suntem din voi
vreau să fiu, de pot...
primăvară-n muguri de viaţă
şi mănunchi de zile-n boboci de flori
vreau tu să fii...
puterea drumului ce tu iubind aşezi
pe căi de viaţă-n pântec clipe noi
dând naştere lumii sens şi vieţii zbor
iar timpului fără zăgaz prin noi viitor

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de toamnă –
soarele pătrunde
prin frunze şi nori

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o ninsoare despletită

E o ninsoare despletită,
ce şterge-n jur copacii şi pe tine,
un colb de alb aruncă-n zare
şi azvârle cu lumina-n ochi,
iar tu când vrei să mă priveşti,
striveşti lumina între gene
privindu-mă adânc.
O clipă coboară din nori
şi aprinde talpa piciorului gol,
cuvintele respiră tot mai repede
şi ora nu mai curge, stă pe loc.
Suntem eliberaţi în spaţiul
fără margini plin de alb,
şterşi de lumina albă
într-un şuvoi mortal.
Şi alergând în sus şi în spirală
ieşim din lumea albă întregi
împovăraţi de gânduri pământeşti
în lumea noastră rece şi reală.

poezie de Oana Frentescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!