Studiu despre Viaţă, TImp, Moarte

Vorba pe jumătate adevărată vine odată cu Somnul
Ai scris atâtea, ai şters şi mai multe
Acum aduni doar cioburi
Dar ce cioburi
Vitraliu de catedrală
Dar dincolo de sticla pictată
O, da,
Vorba pe trei sferturi adevărată vine odată cu Visul
Nu mai scrii nimic
Faci planton şi priveşti dincolo de vitralii
Orbit de propria Viaţă
Atâţa de sigură
Că e nu privită de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise
Şi tot atâta de singură
Acea singurătate-n doi, ştiţi voi...
O, cât de singură mă simt iubitule
Chiar dacă eşti alături de mine
Sunt ca un blonav într-un pat de spital
Îmi faci vizite, îmi aduci de mâncare, de citit
Şi da, chiar ador să citesc Petronius
Deşi cu fiecare rând încep să-mi pun întrebări
Va veni timpul
Ca Timpul însuşi să se privească-n oglindă
Cine sunt eu?
Parcă-l aud
Vorbindu-şi cu vocea ta
Dimineaţa în faţa oglinzii
Răspunsul şi-n porţii să-l capăt
M-aş pune bine cu moartea!
Dar pare că nici măcar Moartea nu mă mai vrea
La început cel puţin nu existam
Dar acum
Trebuie să umblu, trebuie să fiu eu...
Să fii să nu fii
Dar ce e de fapt Moartea
Face şi ea planton
Şi priveşte prin vitralii afară
Atâta de sigură
Că nu e văzută de nimeni
Încât umblă goală cu ferestrele larg deschise?
Şi tot atâta de singură
ştiţi voi
Acea singurătate în doi

poezie de Clement Octavian din personal
Adăugat de Petronius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ţine de miracol

tu poţi vedea timpul, a şoptit, şi s-a plecat în faţa mea.
eu pot vedea timpul şi naşterea mea a dat măreţie eternităţii
eu sunt parte din voi şi voi sunteţi parte din mine
prin mine voi puteţi vedea timpul

să ieşi din trup, să ieşi din timpul tău şi totuşi să nu pleci
să fii deasupra, urmărind, cu noi să te petreci
să spui iubire, să o faci să fie adevărată, să laşi în urmă înflorind iubire
şi să ne părăseşti lăsând regrete-n urmă

numele, spune-ne măcar numele
numele meu nu interesează pe nimeni atâta timp cât...
dar vorbele au fost smulse de un vânt aspru şi duse dincolo de lume
de atunci iubirea dezinteresată umblă ca să-şi caute-al său nume

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

În pofida iubirii, sunt singură,
Dincolo de tot ce am luat şi dat –
Dincolo de toată tandreţea ta
Uneori de viaţă m-aş fi lepădat.

Sunt singură, mă simt ca şi cum aş zăbovi
Pe piscul cel mai înalt al lumii, sub un trudit astru,
În jurul meu, doar viscole şi doar zăpadă,
Deasupra, cerul larg, din albastru mai albastru;

Cu ţărâna potrivnică şi cu raiul interzis,
Cu sufletul meu cel mândru, de neocolit,
Încerc să fug de pacea celor care
Nu mai sunt singuri – fiindcă au murit.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinx umblător

Moartea nu vine zâmbitoare
deşi au scris maeştrii morţi
c-a fost văzută pe la porţi
în mii de chipuri de fecioare ;

lucrează şi ea că-i datoare
cu moartea propriei ei morţi
şi cu-mplinirea bunei sorţi
a orice viaţă călătoare.

Deci moartea vine ca o vie
făptură neînduplecată
că în atâta veşnicie

omul - fiinţă însemnată -
a cutezat murind să fie
când nu fusese niciodată.

poezie de Gheorghe Pituţ din Noapte luminată (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dorinţă de Crăciun

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce imensă diferenţă între vechile mele jurnale (cele dinainte să fac, să zicem, 40 de ani) şi cele mai recente! Primele erau triumfaliste chiar şi-n deznădejde, celelalte – disperate chiar şi când viaţa pare blândă cu mine. Acum sunt în acel moment când am ajuns la marginea cea mai îndepărtată a minţii mele, atât de îndepărtată că am uitat, pe drum, de ce înaintez. Am adunat pe drum atâta experienţă, încât nu mai pot face nimic cu ea, fiindcă fiecare grăunte de cunoaştere se anulează cu toate celelalte: ca să faci ceva trebuie să ştii puţin.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, te rog... Aş dori să... Să plec acum.
Lucian: Tremuri... De ce? Chiar îţi este frică de mine? Încă îţi mai este? Şi ţie?!
Lia: Nu, nu chiar... Nu de tine.
Lucian: Nu de mine?! Atunci, de cine? Sau de ce? Off... Aş vrea să te cunosc mai bine, să-ţi descifrez secretele... Aş vrea să te pot înţelege, dar nu voi reuşi. Nu atâta timp cât nu eşti foarte sinceră cu mine, pentru că simt că îmi ascunzi ceva. Doar că nu-mi dau seama ce... Dacă aş şti, poate ar fi mai bine. Oricum, aşa cum sunt, bun sau rău, prost sau nu, indulgent sau exigent, modest sau lăudăros, arogant, tâmpit, idiot, indisciplinat, sau oricum ai considera tu că aş fi, sunt totuşi îndrăgostit de tine. Asta-i sigur! Sunt îndrăgostit nebuneşte de tine! Şi nu de acum, nici de ieri, sau de curând. Ci de ani şi ani, de când te-am cunoscut. Te iubesc. Şi chiar dacă nici acum nu mi-ai acceptat prietenia, m-ai refuzat din nou, nu contează! Eu n-am să renunţ! Nu voi ceda! Am să fac tot posibilul să te cuceresc, odată şi odată. Nu ca pe un trofeu, evident, ci să-ţi cuceresc doar inima, dragostea ta. Deocamdată, mă bucur că ţi-am spus şi că ştii... Că te iubesc! E totuşi un început. Iar pe moment, mă mulţumesc şi cu atât.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată ziua vezi o mulţime de oameni. Vorbeşti cu ei, râzi cu ei, ai chiar prieteni, iubeşti câteodată, crezi să te înţelegi, ba şi comuniezi şi nu pot zice că uneori nu reuşeşti s-o faci. Dar toate acestea nu te împiedică să fii singură, îngrozitor de singură. Eşti legată de solitudinea ta pentru todeauna, de todeauna. Sunt eu şi numai eu şi tot timpul gândesc, deci mă schimb tot timpul, deci nimeni nu mă poate cunoaşte cu adevărat. Eu mă ştiu, mă înţeleg şi nu mă ştiu şi nu mă înţeleg decâat pe mine, pe nimeni altul decât mine. Eu mă iubesc şi mă dispreţuiesc şi uneori aş vrea să mă bat – atât de dezgustător de imperfectă mă simt.

Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulţumit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Eu... sau ce pot spune despre mine,
Câte vieţi am rătăcit să te întâlnesc,
Câte vise, câte nopţi te-am aşteptat,
Cât nu am putut să mor pentru tine?

Nici nu mai ştiu cine sunt... uneori,
Nici ce flori ţi-am dăruit în acea zi,
Parcă erau... trandafiri de ziua Ta,
Cu ce fiori ţi le-am mai oferit atunci!

Parcă era ieri, doar un alt anotimp,
Un simbol în Tot ce Eu am tot iubit,
Părea un răsărit în acea dimineaţă,
Ce chip de fată, ce zâmbet, ce...!

Ce zi de neuitat, mă urmăreşte chiar...
Chiar şi acum îmi răscoleşte toate...
Toate gândurile mele-s toate ale tale,
Toate visele se sting doar cu tine!

Mă voi stinge într-o zi fără de... tine
Şi poate chiar Tu mă vei reaprinde
Dincolo..., dincolo de Tot, de infinit
Dincolo de moartea încă neavenită!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te poţi opri în orice secundă. Trebuie să îţi fie clar următorul lucru: dacă Acum, în clipa asta, moartea ar veni, Sinele trebuie să fie mai fulgerător decât moartea, ca să te poată lua. (Moartea vine şi pleacă, dar Sinele este Eternul care rămâne. Chiar şi moartea moare în El.).. Mori pentru minte, mori pentru lume! Cât de responsabil este Infinitul? Totul se întâmplă în El. Dă drumul inclusiv acestei idei de responsabilitate (doar te-ai zidit în ea.) Este un construct al minţii. Sinele nu este nici responsabil, nici iresponsabil, dar atât responsabilitatea, cât şi iresponsabilitatea apar în El. Dacă dai drumul inclusiv la această idee ce mai rămâne? Pentru că toate aceste idei te pun în aşteptare. Ele spun că tu nu eşti, dar tu eşti deja Sinele. Tot ceea ce trebuie să faci este să vezi că niciuna din ideile pe care mintea ţi le serveşte ca fiind Sinele, nu este Sinele. Atâta timp cât te crezi mintea care caută Sinele eşti în eroare. Doar rămâi în Liniştea neasociată gândirii, pentru că în momentul în care ai spus "că ştii", deja te-ai asociat gândului cunoaşterii. Rămâi Liniştea neasociată cuvintelor, gândurilor. Rămâi Liniştea în care toate cuvintele, lucrurile se contopesc! Dacă ar fi Acum, în momentul acesta, să alegi între tine şi Dumnezeu, pe cine ai alege?

Atmaji Maharaj în Te poţi opri în orice secundă - Discuţie cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii sunt inconştienţi. "Am atâta încredere în tine", atâta încredere încât pot să te înşel, să te las singură, fără să risc să faci şi tu la fel. E sublim!

Francoise Sagan în Vă place Brahms?
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă în fiecare zi tot ce se poate face în acea zi. Există totuşi o limitare sau o condiţionalitate de care trebuie să ţii seama. Nu trebuie să te suprasoliciţi sau să te arunci orbeşte în muncă, într-un efort de a face cât mai multe lucruri în cel mai scurt timp. Nu trebuie să încerci să faci munca zilei de mâine astăzi, nici să faci munca unei săptămâni întregi într-o singură zi.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte curgătoare

Trebuie să te văd, iar –
Nu-mi lipsesc nici visele triste, nici clipele stranii,
Aş porni un foc, pe care să-l vezi de la distanţă,
În care să-mi ard trecutul şi... să-l vezi, pentru ultima oară,
Trebuie să te văd, iar -
m-am îmbătat în mireasma ta de femeie,
hmm....
în alcool, tutun şi nori plini de sunete distorsionate,
hmm - sunt sigur ca ai mai auzit măcar o singură dată
acel sunet
care parcă
îţi imită prezenţa; paşii subtili, piruetele timide,
hmm - nu sunt aici,
nu eu, ci acele momente -
trebuie să te văd, iar
dar cine eşti tu? De fapt, eşti tu, nu prea înţeleg exact ce,
dar eşti tot ce văd acum,
eşti imaginea din vise şi din dorinţele zilei
eşti C şi repet într-un mod consistent asta
în faţa ei, în faţa lui,
în a mea nu este nevoie,
te văd urcând pe-o aripă, şubredă,
- nu mi-am pierdut aripile -
Eşti un dicţionar şi-o oglindă...
Trebuie să te văd, iar, eşti C şi repet într-un mod consistent asta

poezie de Iordan Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte în Oltenia

E noapte în toată Oltenia.
Cristos a-nviat de o vreme.
Mi-e tot mai adâncă smerenia
Şi sunt năpădit de dileme.

Pe cer încă ard lumânări
La crucile satului dus.
Sunt toţi sub cojoace de flori
Şi totuşi, cu toţii sunt sus.

Boierii alături de plebe.
Tâlharii alături de sfinţi.
Schilozi lângă fete superbe.
Copii înţelepţi şi părinţi.

Nimic nu-I desparte, nici timpul
Nici haine bogate ori zdrenţe.
E totul atâta de simplu!
Arv rea dar nu pot să ne-nveţe!

Vă naşteţi, trăiţi şi muriţi.
E doar a materiei schimbare.
Vreţi tot şi sfârşitul nu-l ştiţi.
O singură mare eroare!

Azi nu e, nici mâine, nici ieri.
E totul acum sau nimic.
Apasă pe umeri poveri.
În rest, nu apasă nimic!

poezie de Andrei Aurel Stomff (aprilie 2012)
Adăugat de Andrei Aurel Stomff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă de viaţă

Sunt tristă şi viaţa mă respinge
Şi toţi acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun şi deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te ştiu
Şi seara să te-aştept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuţi din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineaţă,
Ca tine nimeni nu mai poate,
Să-mi dea mereu pofta de viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda - poem în trei acte

Actul 1.
trec zile, trec ani
trec oameni pe stradă
se uită în oglindă
sunt fericiţi şi mulţumiţi, nu...
că sunt aleşi, frumoşi şi...
merg să facă nimic
ştii, viaţa lor e de nimic
trist e că nici nu ştiu
au devenit aici, demult, nimic

Actul 2.
odată, într-o zi
oglinda s-a spart
cioburi au căzut şi s-au frânt
în ei, între ei, ei cei
în jur nimic
atunci am înţeles cu adevărat cine sunt eu
că pot zbura
că pot visa
că pot crea

Actul 3.
oglindă e, nu e aşa
priveşte omule, adânc
acolo, nu în ea
priveşte dincolo de ea
atunci vei şti că eşti acel ce nu mai eşti
şi vei găsi, sensul, drumul şi calea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: De ce plângem atunci când cineva drag moare? A. M: Pentru că nu ştim că efemerul merge să îmbrăţişeze eternul. În timp ce efemerul plânge după efemer, eternul e beatitudinea de dincolo de naştere şi moarte. Dacă oamenii ar afla natura lor reală, bătrâna moarte nu i-ar mai putea atinge. Moartea e atât de bătrână încât şi ea de abia aşteaptă să moară, dar cum ar putea să moară dacă omul crede în închisoarea mincinoasă a naşterii? Află ceea ce eşti şi vei fi dincolo de acest vis efemer numit naşterea onirică, lumea onirică a formelor şi fireşte o moarte la fel de onirică. În visul tău de azi-noapte ai visat o lume, de a cărei realitate şi temeinicie nu te-ai îndoit, şi totuşi ai supus-o morţii, genocidului, fără nici cel mai mic regret, când te-ai trezit. EXACT LA EL VA FI ŞI CÂND TE VEI TREZI DIN VISUL ÎN CARE ŢI SE PARE CĂ NOI VORBIM ACUM. Suferinţa ta la moartea cuiva drag, e doar coşmarul din care Maharaj te invită să te trezeşti chiar Acum! Doar eu Avadhut sunt singurul dincolo de naştere si moarte, dincolo de formă şi exact aşa eşti şi tu, DOAR TREZEŞTE-TE!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apre Stele

Luna dă acea lumină dar ferestrele închise
Călătorind prin Galaxy îngândurat de mii de vise
Se apropie sfârşitul gândului şi existenţei
Te apropii tot mai mult de pragul ne existenţei.

Şi chiar să fiu acea lumină sus pe cer strălucitor
Mă vor vedea aceia doară cu ferestrele deschise
După ferestrele închise vă va apuca un dor
Care-l veţi simţii doar noaptea rar în acele triste vise

Sute mii de ani vor trece şi de sus vă voi privi
Cum din viaţă faceţi moarte şi din vii faceţi stafii
ne vom lua mînă de mînă într-un cerc de stele noi
Şi vom fi mulţi pe acel cer eu şi tu şi voi şi noi

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!