Pădure cu petale colorate

Iubite, tu în rai mi-ai dăruit o floare,
Fiece petală într-o altă formă şi culoare
Iar formele petalei au culoare schimbătoare.

Eu am privit la ea uimită de nepământesc,
Apoi m-am prea grăbit să o sădesc,
S-o luminez, s-o mângâi, s-o iubesc

Şi nu ca alte flori, se deschidea în nopţile senine
Cu gândul doar la omul cel din tine,
Într-un suav şi tandru abandon în bine

Iar floarea a-nflorit apoi şi a rodit,
Din ea copaci, copaci au răsărit,
Pădure în cuprins nemărginit.

Albii copaci cu frunze colorate,
Foşnind în noi sonate delicate,
De trupuri veşnic ferecate.

Ne gângureau copii în gând
Suav şi dulce legământ
Al veşniciei trecătoare pe pământ.

La început au fost doar dimineţi cu rouă,
Acum în universul nostru parcă plouă,
Pădurea s-a-mpărţit ciudat în două,

O parte stă cu crengile-n pământ,
O jumătate poartă crengile în vânt,
E cer, pământ, doar frunze nu mai sunt...

În vifor şi îngheţ al apei de cleştar,
Năluci de dimineţi în suflet îmi apar
Mă-ntorc în tine iar, mă dăruiesc şi iar şi iar...

Iubire, tu, petale colorate
Şi flacără şi tunet dintr-un Olimp furate,
Seminţe de pădure-mprăştiate,

Cu sens doar al rodirii pentru mai târziu
O simt, o jur, o caut şi profund o ştiu,
Ca dar Dumnezeiesc pentru acela viu,

Împrăştiate peste suflet roditor,
Din visul de pădure al iubirilor ce mor,
Aici, acum şi-n veacul vecilor.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă plouă

Mă plouă dincolo de visul vieţii,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poţi cortinele ceţii,
şi lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!

Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
şi gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
să simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
să fim doar iubire, iubind
amândoi!

Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de aşteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.

Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la ţărmuri de ape, pe tulpina
de mări.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul te iubesc

Primul te iubesc
L-am primit când eram în braţele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simţit în pasul dintâi
Şi în dulce sărut.
Îmi era căpătâi.
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii şi în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Şi la şapte ani am văzut
O altă iubire şi un alt început.
Abecedarul mi-a zîmbit
Cu litere de miere şi note de-argint.
Mai târziu Tu mi-ai spus te iubesc,
Când mi-ai dat întâiul sărut
Şi trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci,
Când vă văd alergând pe aleea cu nuci.
E timpul iubirii de-nalt.
Şi mă duc,
Zbor liber spre-nalt, atingere lină,
Copii, frate, tată, mă duc -
Spre ceruri, esenţă divină.
Te iubesc, suflet!
Tu eşti ultimul gând
Ce mi-a rămas ca o rază,
Luminând şi cer şi pământ.
Iubirea e-n mame şi prunci,
În stele, în copaci şi în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două celule de iubire

Două celule de iubire
Mi-au dăruit un trup şi-n el simţire,
S-au dăruit ca prigonitul sfânt,
Părinţii mei de pe pământ,

S-au dăruit întâi în mine,
Ofrandă-n lumea care vine,
Doar mai apoi s-au dăruit în ei,
Arhangheli sfinţi, părinţii mei

Şi-am învăţat să simt în sine,
Că universul este o miime
Din tot ce-ţi poate viaţa dărui,
Prin ochii zămisliţilor copii,

Că n-ai să treci în cruntă disperare
Prin lumea noastră oarbă, trecătoare,
Pe cruce fiind in ziua cea de Paşte
La pieptul unei mame care te-ar renaşte,

Când ai primit iubire în atomi de gând
Pentru eternitatea din pământ
Şi-apoi suflare sfântă în trăire,
În veacul care trece-n nemurire,

Că-n fond este atat de simplu să-ti urmezi menirea
Şi să sfidezi şi moartea şi nefericirea,
Ce nu vor reuşi în veci s-ascundă firii,
Celula stem, din definiţia iubirii,

Al tatălui ce-ţi este un răspuns în fapte
Al trecerii în zile dinspre noapte,
În curgerea destinului de zi cu zi,
Ca definiţie a verbului "a fi".

Chiar dacă tatăl meu mă ocroteşte dintre aştri,
Cu ochii lui frumoşi şi sincer de albaştri,
În mine şi-n copilul meu,
Este fărâma lui, adusă de la Dumnezeu,

O flacără ce niciodată nu se stinge,
Chiar dacă masca vieţii râde sau de plânge,
Pentru că-n a ei limbă şi destăinuire,
Toate cuvintele se termină-n iubire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul Te iubesc

Primul Te iubesc,
L-am primit când eram in braţele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simţit în pasul dintâi
Şi în dulce sărut.
Îmi era căpătâi...
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii şi în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Şi la şapte ani am văzut
O altă iubire şi un alt început.
Abecedarul mi-a zâmbit
Cu litere de miere şi note de-argint.
Mai târziu tu mi-ai spus Te iubesc
Când mi-ai dat întâiul sărut
Şi trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci!
Vă văd alergând pe alee cu nuci...
E timpul iubirii de-nalt
Şi mă duc,
Zbor liber spre cer, atingere lină.
Copil, frate şi tată, mă duc,
Mă cheamă esenţa divină.
Te iubesc, suflet! Tu eşti ultimul gând
Ce mi-a rămas ca făclie,
Luminând şi cer şi pământ.
Iubirea e-n mame şi prunci,
În stele, în copaci şi în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la ţară
stau înghesuiţi un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc şi le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriaşă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceştia lasă în urmă
pământ şi păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două ţigări în plus
mai deschide un geam şi pentru păsările rătăcite
adună pământul şi-l duce acasă pentru flori

apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să îşi lase copiii cu mine
sunt foarte ocupaţi şi nu mai răzbesc
am fost desigur de acord
e drept că îşi mai uită câte un copil
acum am câţiva copăcei care mă şoptesc foşnind,, tată"
şi eu le dau apă le mai schimb pământul

încet încet în apartamentele din scara mea
locuiesc numai copaci
femeia de serviciu a renunţat de mult să mai vină
iar eu mă simt tot mai bine într-un ghiveci
copiii mei mă udă îmi schimbă pământul
tavanul e din ce în ce mai departe mai albastru
şi o pasăre mi s-a cuibărit pe ramuri

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă că sunt bătrân

aşteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
şi păsările s-au ascuns
să le-mpărţim într-un apus
sau doar în gând

s-aştepţi când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu ştiu cum, te pierd mereu
prin norii goi

aşteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
şi pleci cu tot ce mi-e mai drag
şi nu mai vii

aşteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
aşteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea miilor de licurici

Eu şi cu tine, singuri şi acum,
De lume ascunzându-ne în pace,
Opriţi la o răspântie de drum,
Ne împărţim cuvântul care tace,

Aşa cum doar în nopţile cu lună,
Pe brate-şi poartă dorul ce- a avut,
Un mire sărutând alba cunună
A dăruirii ei de tandru început,

Cum mama sânul dezgoleşte
Cu mâini curate mirosind a pâine,
Cea care oameni zămisleşte
Zidind în pântec ziua cea de mâine,

Eu şi cu tine singuri şi aici,
Înlănţuiţi în dulce frământare,
Noapte căzută peste mii de licurici,
Destin de-a lumina fără de soare

Şi te iubesc adânc, tu mă iubeşti,
Secundele se scurg de pe hârtie,
Când eu îţi scriu, tu mă citeşti
Şi ne atingem sufletele-n poezie.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc, femeie!

Cum blânda dimineaţă
Îşi flutură iubirea
Peste copaci în floare,
Cum păsări cântă-n codru
De dragul primăverii,
Eu cânt iubirea-n taină
De dragul tău femeie!
Prin vene-mi curge lavă
Cu muzica dorinţei,
În suflet ard în torţe
Nemuritoare patimi
Şi râd de fericire,
De tine, ochii lacomi.

Eu te iubesc femeie,
Până şi gându-n noapte
Ţi-l mângâi în tăcere
Să nu stârnesc izvoare
Neliniştite-n tine.
Să nu-ţi cuprindă visul
Străine năluciri
Să tulbure fiinţa
Şi-n somn, să mai suspini.
De-ar fi s-o faci vreodată
Să fie doar, de... dor,
Ascuns adânc în suflet,
De mine, până mor.

Eu te iubesc femeie
Ca ploaia cea de vară
Pe care eu, pământ,
Cu sete o aştept,
Să-mi răcoreşti ardoarea
Ce-o am când nu-s cu tine,
Să fericeşti ţărâna,
Din care sunt făcut.
De n-ai fi fost, femeie,
Te-aş fi zidit din mine
Din inimă-scânteie,
Cu lacrimă şi lut,
Dând viaţa mea, tribut.

poezie de Angelina Nădejde (30 iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uite poezia

Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roşii ceruri zidite in pământ
Dintru cenuşa notelor, ce-au ars în al meu cânt,

Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua braţe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,

Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Şi care-i dau luminii doar spaţii necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc

Şi am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţi de cer

Dintr-un cuib de iubiri,
Prindem aripi peste nopţi cu trandafiri
Porţi de cer se deschid,
Dragostea mai sparge înc-un zid.
Îngeri albi ne privesc
Valsul nostru lin neomenesc.
Noi plutim peste timp,
Iubirea e un veşnic anotimp.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.

Ca-ntr-un vers de poem,
Dragostea e tot ce mai avem.
Legământ între sfinţi,
Sărutările între mări şi munţi,
Fluturi albi ca doi miri,
Nopţi ascunse în flămândele iubiri
Dragostea-i un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

REFREN:
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi aprindem nopţile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu.

Doar noi doi fugim prin Paradis cu paşii goi,
Tu şi eu Luna o înălţăm ca pe un zmeu.
Doar noi doi oprim furtunile şi apoi
Tu şi eu dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu,
Dăm Cerului un curcubeu.

Dragoste şi-un jurământ
Ce uneşte Cerul nostru de Pământ.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (15 septembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani(vers)are

iarăşi demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!

am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...

am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea

am venit prea târziu
deşi cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...

poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi... privirea Ta îmi,, spală" lacrima
Şi nu-i târziu, târziu am fost doar Eu
Şi Tu doar Tu... aşteptarea... mea
În viaţa mea ce-o credeam trecută!

Şi în priviri mă regăsesc o clipă
Şi toată clipa fă-mi-o înc'-o viaţă
Şi viaţa toată înc'-o dimineaţă
O lacrimă să-mi fie fericirea ta!

Iar ochii tăi să-mi fie poartă descuiată
Să trec prin ea vibrând de mulţumire
Să gust ce m-am mai gustat demult
Să reuşesc să pot să am... putere!

Putere când o pierdusem toată,
Când totul părea că-i doar fum,
Aprinde-mă dintr-o scântei acum
Şi am să ard doar pentru tine-n veac!

Şi veacul fă-mi-l nemurire-n... suflet
Iar Eu cerul pentru tine să-l deschid
Tu fereastră către-o altă lume, iar...
Iar Eu un Tot trăind doar pentru tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi ţin visul de sfoară şi îl înalţ să zboare

m-am înţepat într-o aşchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireşelor a ţâşnit
aproape artezian m-am apropiat şi am sorbit
până mi-am înroşit dinţii
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
şi am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheţ
am aşezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
şi parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ştrengar
nu mă temeam de această linişte
părea să mă aflu înr-o nouă viaţă
totuşi privindu-mi palma am tresărit
un copac creştea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu ştiu cât timp a trecut tot privind cum se înalţă
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
şi pe fiecare braţ câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit şi lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o ţarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat şi am ieşit din vis cum iese o poezie din muza ei

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verona îmi spune

Ieri,
Pe peronul acela prăfuit,
Dorind să fac dragoste cu tine,
Te-am strigat:
"Vronsky!
Într-o viaţă trecută,
Eu am fost Karenina ta."

Nimeni nu mai inţelege iubirea ca tine,
Nimeni nu ştie, că frânele trenului
Nu sunt concepute înspre-a opri,
Ci doar spre-a ma lăsa a rămâne,
De neoprit,
Definitiv,
Întru tine.

Ană mă simt, dar nu pentru tine,
Ană mă simt precum te iubesc,
Ană mă simt, zidită-n ruine,
Cu pecete-n frunte de dumnezeiesc;

Iubirea-nţeleasă de noi, are gust de cianură, de osii de tren,
Verona îmi spune,
Aţi ajuns la destinaţie
Îmi spune
O voce care nu ştie ce zice,
Iubirea-nţeleasă de noi, este acea
Îmbinare de firi,
În numele, unicei, marii iubiri.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!