Opt ani în labirint

Am dus o luptă nevăzută cu trupul meu văzut,
mi-am zis, trăgând uşor de volan,
pe o planetă micuţă, pierdută în spaţiu.

De sus, şiroind, drumul meu ar putea fi un vârf de ac
cu care ea şi-a înţepat degetul.
Acum îşi suge sângele ca un miel în braţele lui Petru
şi vorbeşte de mine cu bucătarii de nuntă.

Într-o curbă, o frunză m-a depăşit
şi eu, ascuns în lumină,
am ridicat ochii şi am văzut-o printre vârfurile brazilor.

Şi apoi, cititorule, ce s-a mai petrecut?

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O comandă în curs de livrare

El o priveşte vorbind, în timp ce alături
o tipă îi caută ochii.
Deasupra lor, sirenele strivesc languros pavajul, apropiindu-se şi lovindu-i părul
pe care şi-l atinge imediat după.
Un fir de păr se va rupe la noapte, sub braţul soţului,
cel mai bun prieten – repetă ea, rotunjind pe "u" şi pe "t".
Peste cinci secunde, va trece tramvaiul iar un porumbel speriat
îi va ieşi pe gură şi se va aşeza pe umăr,
privind
apa care va fierbe în pahare,
sângele dictând subtextul conversaţiei,
muntele ridicându-se, în sfârşit,
în întâmpinarea lui Mahomed.

Metalogica este mântuirea iubirii,
scrie pe aerul din jurul ei cu degetul,
ridicându-se şi coborând şi, privind apoi dinăuntrul ei în afară,
îşi face cu mâna şi îi vine a râde, în timp ce ea vorbeşte
cu soţul la telefon.

Peste alte cinci secunde, un alt eu se ridică din el şi,
fiind în cârje (evident, ea) o ajută să treacă strada.

Ce e tandreţea, întreabă.
Un băiat livrând pizza unei pisici vorbitoare.
Nimic altceva, javră.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată am realizat că acel mic bob de mazăre, frumos şi albastru, este Pământul. Mi-am ridicat degetul mare şi am închis un ochi iar degetul eclipsa întreaga planetă. Nu m-am simţit ca un uriaş. M-am simţit foarte, foarte mic.

citat celebru din Neil Armstrong
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velă cu pisică de mare

Leneş şi hoţ, râul cuvintelor s-a strecurat din nou între sufletul tău şi al meu.
Iată cum s-a petrecut totul:

Am început să mă uit de foarte departe cum speli vasele
şi, ca să nu adorm iar, am împins uşor către tine arca tăcerii
şi m-am trezit că îţi spun în gând:
-Bună! Ce faci?

Tu, somnoroasă, de la buric în sus
(pe care-l acoperă mai deloc tricoul cu o steluţă de mare)
ai zis pisoiului tău:
- Bună!

Atunci el a început să vâslească în jurul tău,
la dreapta şi la stânga,
rotind într-o parte şi alta spatula,
dând drumul uşoarelor vorbe care întreţin o uşoară legănare
a şoldului
şi apoi totul a curs de la sine.

Oh! chiar am visat că întrebi,
din celălalt capăt al corabiei:
- Mai avem pâine?

Şi fiecare celulă, atom şi particulă din mine
au strigat să auzi
ceva ce nu vei auzi niciodată.

Dar tu, înţeleaptă ca o pisică, mi-ai răspuns:
- Hai mai întâi să ne cumpărăm o grădină
şi apoi semănăm grâul;
întâi facem bani şi pe urmă copii.

(Oh, nu-mi spune că mă iubeşti!
Nici măcar un cuvânt!
Hai mai întâi să pronunţăm pe silabe:
Eu! Tu! Niciodată!
Eu! Tu! Niciodată!)

Leneş şi hoţ, râul cuvintelor urcă deasupra genunchilor
şi eu scriu, am umplut caiete întregi, cu liniuţe şi bastonaşe
care toate, toate îţi seamănă, uşor înclinate, şi puse pe şotii.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta picăturii de apă

Paharul spart împrăştie apa în radiografie crudă
O baltă compactă din care se desprinde curajos o picătură
Într-o luptă crâncenă, mistuitoare. crucială, esenţială
Îmi doresc, sper, vreau, pot, ştiu, cred, zbor, plutesc
Cad, mă ridic, urc iarăşi cu genunchii zdrobiţi, scrâşnesc
Îmi scot ochii, vulturii îmi mănâncă ficatul, nu mă las
Pe cioturi, orb, şiroind din toate încheieturile merg
Împing bolovanul cu ultima suflare pe muntele disperării
Forţa tăvălug fără nume trage picătura în corpul petei de apă
Şi picătura dispare dezintegrată în marea de nimic
O luptă pierdută, o luptă fără glorie, o luptă uitată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indicaţii curbate

Curbă la dreapta
apoi o altă curbă la dreapta
apoi o alta... până ajungi să te naşti!
apoi faci prima curbă la stânga
şi tot la stânga... până mori!
atunci mergi tot înainte
până dai de mine
să îţi spun asta...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi ţin visul de sfoară şi îl înalţ să zboare

m-am înţepat într-o aşchie
globulele au dat năvală
un izvor de culoarea cireşelor a ţâşnit
aproape artezian m-am apropiat şi am sorbit
până mi-am înroşit dinţii
apoi am apăsat locul cu degetul arătător
şi am închis ochii
chiciura de flori se auzea trosnind cu fiecare fugă a vântului prin crengi
eram în anotimpul imprecis mă lua cu călduri
numai tâmplele albeau ca la îngheţ
am aşezat mâna sub jet de apă chiuveta a devenit roz
şi parcă mă scurgeam odată cu sângele meu
apoi m-am trezit singură într-un loc necunoscut de un verde ştrengar
nu mă temeam de această linişte
părea să mă aflu înr-o nouă viaţă
totuşi privindu-mi palma am tresărit
un copac creştea din locul acela ramură cu ramură frunză cu frunză
nu ştiu cât timp a trecut tot privind cum se înalţă
venele mele erau rădăcini
îi devenisem pământ
în curând aveam să-l văd înflorit zburătăcit de păsări
şi pe fiecare braţ câte-o casă ridicându-se
apoi din acele case au început să iasă copii
au crescut s-au iubit şi lumea îmi părea doar din copaci în floare
am privit cerul limpede luna era un orologiu care măsura timpul
numai că eu locuiam într-un timp imprecis devenisem o ţarină plină de fluturi
o boare matinală m-a sărutat şi am ieşit din vis cum iese o poezie din muza ei

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curtea liceului

Ea e frumoasă precum curtea unui liceu de provincie
unde iubirile adolescenţilor din ultimii
douăzeci de ani au hrănit, candizi şi plini de muţenie, mestecenii mei de pe margine, iar vârfurile lor, vârfurile uşor prăfuite ale stelelor ;
dar nu au reuşit (ce bine!) să astupe crăpăturile zidurilor pline de gume şi bileţele,
astfel că pe coridoarele semi-întunecate încă adie un vânt
dulce-acrişor, plin de râsete şi funigei, de mâneci largi unde poţi
ascunde o floare, o agrafă sau o bobină de radio
şi poţi mai ales privi pe fereastră de dragul privitului ore în şir, o, dar aceasta
privirea aruncată timpului e cea mai frumoasă,
dar nu mai frumoasă decât ea, bătrânica cu flori de la intrare, care aşteaptă naşterea nepoţilor şi a strănepoţilor tăi, în acelaşi loc în care tu ai aşteptat - o pe ea, frumuseţea liceului, şi i-ai atins marginea rochiei de la banchet - şi, fericit, ţi-ai cerut scuze şi ai mers mai departe.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ophelia, bff

Când te-am luat de mână în taxi
am simţit degetele tale ca o prelungire a sinelui,
un adevăr cast şi fragil, o victorie a mea să te pierd

şi înainte, când vorbeam la masa rotundă, degetele
strânse în jurul dozei de bere irizau mici flame
care mă făceau să tresar şi să dau răspunsuri tâmpite

despre renaştere, că drumul în sus şi în jos e acelaşi, probabil
ca mângâierea, că numai prin persuasiune Adam s-a lăsat părăsit de Elohim

cu toate că singurul lucru care mă interesa era traseul flamei
în jurul gâtului unde o venă pulsa în sus şi în jos
şi m-am temut pentru tine, ani în şir te-am jelit,

dar acum ştiu că ea se apropie, ca o poetă de moarte,
şi încerc, lovind cu degetele pe volan,
să-mi amintesc melodia ce sfâşia noaptea în care am plătit cursa.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în ochii tăi

Mă uit în ochii tăi, iubito,
Care de lacrimi şi durere sunt plini,
Inima în mine plânge,
Trupul parcă mi-i pe spini.

Vreau să te întorc din drum,
Din drumul acesta, al despărţirii,
Dar totul e în zadar acum,
Căci s-a stins în tine flacăra iubirii.

De-aş putea să întorc timpul înapoi,
Să fim iarăşi tu şi eu,
Tu să fii o floare între flori,
Eu soarele tău.

Dar viaţa acum îmi pare un infern,
Fără tine, frumoasa mea,
Acum nici de moarte nu mă tem
Te rog, te rog nu mă lăsa!

poezie de Vladimir Potlog (9 iulie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

Mi-am risipit privirile printre ramurile primăverii
Şi s-au întors la mine încărcate cu flori.
S-au îndreptat, apoi, spre cer
Şi au împrumutat ochilor mei albastrul său.
Din apele mării, mi-au adus bucuria valurilor,
De pe vârfurile munţilor, puritatea zăpezii,
Dar atunci când ele au curs pe trupul tău,
Nu mi-au mai adus nimic, nu au mai revenit,
Nu au mai vrut să-mi împărtăşească
Perfecţiunea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Şi-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc şi am adormit
Pe caldarâm, cu faţa în sus şi am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi şi ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Şi în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut şi s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Şi am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veştedă m-am risipit.

Am uitat că trebuie să mai şi gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.

Am uitat de un vis, dar şi el m-a uitat
Prin firul vieţii ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am aşteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de anul trecut

Ajunge-n fereastră, pe aripi de vânt,
o frunză pierdută de anul trecut,
aduce pe dungă un gând renăscut
din taine rămase în sfânt jurământ.
Ascult jurământul privind în decor
la toamna venită deodată la geam
cu dorul pe care demult îl credeam
ascuns undeva într-un fir de fuior.

Cuvinte nespuse se-adună domol
în fraze cernute din vechi povestiri
pierdute-n fuiorul cu fibre subţiri
pe marginea spartă a unui bemol.
Bemolul plecase din şaua lui mi
zgornit de un fa ridicat pe diez
de-o fugă lăsată pe do fără miez
în gama cântată-ntre noapte şi zi.

Aud basfligornul cu glas răguşit
urcând prin fuiorul uşor destrămat
cu note aduse din vechiul păcat
comis într-o oază în prag de-asfinţit.
Păcatul ajuns pe o frunză dansând
adună-ntâmplări neuitate în zbor,
le cerne pe dorul căzut în decor
cu mii de regrete venite pe rând.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea unei bune dimineţi

ieri azi şi dintotdeauna
mi-am legănat timpul în timpane
merg şi plâng merg şi râd
nu mai reuşesc decât
să gândesc liber

braţele picioarele şi trupul
strâng în ele dureri ciudate
uneori par a nu fi ale mele

ieri azi şi poate într-un mâine
gândind iubind
rostind în grai românesc
nevoile
mă voi naşte bucurie
într-un mugur de pom roditor

acum legăn frunzele amintirilor
printre gesturi precise sau nu
ridic tălpile fratelui meu

româneşte ne iubim româneşte
ne ascundem încruntarea
în faţa unei sorţi care îmi pare acum
un al patrulea frate ridicat de umbre
în acelaşi leagăn al unei clipe oarecare

acum şi mereu e noapte
pentru a putea rosti în orice clipă
frumuseţea unei bune dimineţi
a sufletelor noastre de fraţi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manual de singurătate

Motto:''Mai mereu/visul meu/e o stare de prezenţă
din care nu lipseşte Dumnezeu''

S-a făcut trupul în care trăiesc un alt trup?
de mi-am clădit în deşert atâtea vise
din toate lucrurile care m-au durut
(şi încă din câteva respinse)
amurgul luminează perechi, cu fiecare pas
(odată şi incă-odată)
mii de semne caligrafiez
în manualul meu de singurătate...
vreau să pictez pe frunze poveşti
altar să fac îmbrăţişărilor neîntâmplate
nu ştiu sub care crez
s-a făcut trupul în care trăiesc un alt trup
miroase a mentă şi-a tămâie,
şi-a trandafir japonez
dar voi şti că nu va mai fi nici un mâine
aproape că-nţeleg de pe acum
de ce de tine n-am parte...
de ce cu fiecare vis se moare-ncet
şi întemniţată mi-s:
trăiesc această zi cu a ta pe jumătate...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (8 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac o mărturisire

Fac o mărturisire.
Am încercat să te salvez şi să mă salvez.
În fiecare zi, panicat,
m-am străduit să insuflu
viaţă în noi.
Poate încercam, de fapt, să mă salvez doar pe mine,
pe mine, cel pe care tu l-ai adus la viaţă.

Apoi, într-o zi, am devenit
prea obosit pentru a mai putea continua.
Mi-am umplut plămânii
cu moartea noastră
şi mi-am pus nădejdea în viaţa de apoi.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei...

Dacă vrei s-ajungi în braţele mele
Suie-te pe cel mai înalt vârf de munte,
În Kilimandjaro!
N-ai să mă vezi pe mine la început,
Eu am să fiu ascuns în stânci şi spaime.
Încrede-te-n abisul care ţi se-ntinde!
Crede-n stâncile care te vor ucide!
Aruncă-te!
Lasă-te zdrobită!
Fără să întrebi nimic,
Fără să speri nimic.
Şi atunci,
Prăbuşită,
Din cel mai înalt vârf de munte,
Din Kilimandjaro,
Te vei trezi zâmbind în braţele mele...

poezie clasică de Teodor Mazilu din Cântece de alchimist (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!