Velă cu pisică de mare

Leneş şi hoţ, râul cuvintelor s-a strecurat din nou între sufletul tău şi al meu.
Iată cum s-a petrecut totul:

Am început să mă uit de foarte departe cum speli vasele
şi, ca să nu adorm iar, am împins uşor către tine arca tăcerii
şi m-am trezit că îţi spun în gând:
-Bună! Ce faci?

Tu, somnoroasă, de la buric în sus
(pe care-l acoperă mai deloc tricoul cu o steluţă de mare)
ai zis pisoiului tău:
- Bună!

Atunci el a început să vâslească în jurul tău,
la dreapta şi la stânga,
rotind într-o parte şi alta spatula,
dând drumul uşoarelor vorbe care întreţin o uşoară legănare
a şoldului
şi apoi totul a curs de la sine.

Oh! chiar am visat că întrebi,
din celălalt capăt al corabiei:
- Mai avem pâine?

Şi fiecare celulă, atom şi particulă din mine
au strigat să auzi
ceva ce nu vei auzi niciodată.

Dar tu, înţeleaptă ca o pisică, mi-ai răspuns:
- Hai mai întâi să ne cumpărăm o grădină
şi apoi semănăm grâul;
întâi facem bani şi pe urmă copii.

(Oh, nu-mi spune că mă iubeşti!
Nici măcar un cuvânt!
Hai mai întâi să pronunţăm pe silabe:
Eu! Tu! Niciodată!
Eu! Tu! Niciodată!)

Leneş şi hoţ, râul cuvintelor urcă deasupra genunchilor
şi eu scriu, am umplut caiete întregi, cu liniuţe şi bastonaşe
care toate, toate îţi seamănă, uşor înclinate, şi puse pe şotii.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am avut niciodată profesori adevăraţi. Am început întotdeauna direct cu partea practică, mai întâi la cântatul din voce şi la instrumente, apoi la compoziţie. Mai mult ascultam decât studiam, dar am audiat muzica cea mai bună în toate formele în care se putea auzi pe vremea mea. Şi aşa, puţin câte puţin, cunoştinţele şi capacităţile mele s-au dezvoltat.

citat din Joseph Haydn
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pătura albastră

De oboseală, de nesomn şi de toate,
m-am întins cu faţa la cer, fără să mă gândesc la nimic,
nici măcar la tine.

Ştii tu, cum ne ţineam de câte o bară de tren
(iar cititorul, pentru că şi el are dreptul poetic la legănare – o bară de tramvai sau de fluturi)
şi ne atingeam străin aşteptând coborârea,
tot astfel copacii, cu umbrele lor subţiri şi înfometate,
se atingeau şi priveau fără vorbe.

Din tălpi, din genunchi sau poate din spusele greierilor
am ştiut deodată şi chiar am vrut să exclam:
- Uite, copacul acesta eşti tu! Şi celălalt eu!
Am fost şi iarăşi vom fi!

Dar liniştea, liniştea pe care atât de mult o doreai la sfârşit,
şi atingerea mâinilor,
a umerilor sau a gândurilor lemnoase ale copacilor
sau poate cea din curgerea nisipoasă a stelelor – în lumina ce înlumina treptat totul –
m-au adormit pe o parte
şi, când am dat să te învelesc,
tu erai şi nu erai cu mine,
de oboseală, de nesomn şi de toate.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,
deşi nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aş întâlni vreodată în vis
te-aş întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
şi atât de natural,
mi-ai întins braţele ca să mă ocroteşti,
deşi, ştiai precis,
că n-o să mă poţi atinge...
că n-o să mă poţi atinge atunci...
şi... niciodată!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pârâu

Venea pe deal, voios cântând
Flăcăul;
Pe-un umăr coasa legănând,
Venea fără nici un gând
Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
Pârâul;
Aşa de lat şi chiar acum!

Dincolo câmp şi lan şi flori,
Ei, cată!
Şi doine şi secerători;
Pârâu-i lat, şi să nu mori?
Ei, cată!
Şi-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
O fată –
Înoată-n spice până-n brâu.

"Să n-ai, Catrino, zi de rău!"
Ea tace.
"Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!"
Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
Că-i place
Şi vrea de el să-şi bată joc.

"Ai, fă, copii acasă mulţi?
Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculţi?
De dragul tău să mă desculţi?
Ei, iaca!
Mai bine plec!" Şi dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-şi zice ea?
Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!

Văzându-l, însă, c-a plecat,
Ea-şi pune
Deoparte snopul: – "M-ai chemat?"
El mâna peste ochi mirat
Şi-o pune.
– "Să-ţi spun ceva! Cuvinte bune!"
– "Să spui, să spui! dar ce să spui?
Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!"

– "Haide, treci pârâul! Ce te-ntreci,
Catrino!"
– "Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?"
– "Dar nu-i cat Oltul, poţi să-l treci
Catrino!"
– "Vecine, nu!" – "Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
Haid' vino!
De-atunci şi peste mări treceai."

"Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!"
Ştia doar fata felul lui!
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
Poveste –
Tot eu să spun? Ghiciţi şi voi.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare nimănui

aş fi început cu
dragă Moş Crăciun dar
auzi tu
de juma de veac
an de an
mi-ai demonstrat prea multe

când eram mic
la mine venea doar Moş Gerilă
fiindcă tu
te duceai numai la copiii secretarilor de partid
deşi eu pe tine te voiam
pentru tine se certau părinţii mei
în fiecare decembrie
la ziua de salariu

apoi
după ce ai venit la perechea aia controversată
cu nişte kalaşnikov-uri - eu eram deja sărit de 22 de ani
mă aşteptam ca măcar începând din acel an
să recuperezi ceva pentru mine
tu, nimic - şi ce să mai cred?

ascultă, moşu
părerea este deja o certitudine când
de milioane de copii din întreaga lume
te cam doare la bască
în aia a renului...
iar la cei puţini
pe care îi serveşti impecabil
o faci din interes

pentru tine
anul ăsta o să prepar
o colivă festivă

pentru tine
cos buzunarele
zidesc uşa
astup hornul
dau drumul la pitbull
pun alarma
şi toate capcanele
ca în home alone
ştii ce?!
mai du-te-n frigul tău acolo şi nu mai minţi lumea
ipocritule...
pun pariu că nici măcar nu eşti moş
poate cumva doar o idee
de pe urma căreia profită negustorii
îndemnându-ne să fim... doar noi
ăia mai buni
buni cu profitul lor... fireşte

anul ăsta mi-am propus să devin nou-născutul
îmi voi încropi din păcatele mele o iesle
voi aştepta steaua care-mi va lumina drumul
spre o vreme în care voi fi bunul anonim
cel puţin unui copil anonim

lumea a început deja să înţeleagă că
nu avem nevoie de tine pentru ca să devenim zilnic
ceea ce tu
nu eşti în stare nici măcar
o zi din an

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâi pâine, apoi măsline! Întâi cântecul mumei, pe urmă al lumii.

Grigore Vieru în revista Limba Română (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indicaţii curbate

Curbă la dreapta
apoi o altă curbă la dreapta
apoi o alta... până ajungi să te naşti!
apoi faci prima curbă la stânga
şi tot la stânga... până mori!
atunci mergi tot înainte
până dai de mine
să îţi spun asta...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început avem nevoi reale. Apoi, obişnuinţa confortului ne duce şi mai departe făcându-ne să ne dorim şi mai mult chiar dacă, în mod real, nu avem nevoie de aşa ceva. Mai apoi, ne dorim să urcăm pe scara socială pentru confirmare şi pentru iluzia pe care ne-o oferă banii, irosindu-ne anii cei mai frumoşi ai tinereţii şi sănătatea... pentru ca mai apoi, la bătrâneţe, să ne dorim să cumpărăm cu bani ceea ce am irosit odinioară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

agăţată de un petec de pământ, ascult muzica sferelor
am rămas aşteptând şi privind cerul
constelaţii întregi, cerşesc universului timpi,
eoni de lumină ce vor să se întoarcă acasă,
Acolo unde a început totul
Acolo unde Adam a rătăcit drumul
iar Eva s-a născut pe Pământ
între ei şi noi era departe cândva
însă El a găsit drumul
sunt atom al acelui timp
sunt particulă din acel univers
spre care mă îndrept
înţelepţindu-mă, uitând de mine
dar regăsindu-mă în paradisul etern.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carter Webb: De ceva timp tot încerc să scriu o astfel de scrisoare, una cum mi-ai spus că nu ai primit niciodată. Una pe care mă străduiesc să o scriu de o viaţă întreagă. Îmi aduc aminte că aveam 13 ani şi stăteam în camera mea, ascultând aceeaşi melodie la nesfârşit. Credeam că, dacă aş putea scrie ceva frumos, ceva din suflet, astfel aş putea să fac pe cineva să mă iubească. Am crezut că mi se cuvin multe lucruri. Niciodată nu m-am străduit prea tare, am fugit mereu de responsabilităţi. Am venit aici pentru că încercam să fug, pentru că vroiam să fiu singur. În schimb, te-am întâlnit pe tine, iar tu nu iei nimic de-a gata. Sper să ai parte de toate lucrurile pe care le meriţi. Sper că te vei întoarce la New York, la muzeul Metropolitan şi că te vei duce în sala unde e tabloul cu râul Hudson şi mai sper că o vei lua şi pe Lucy cu tine, sunt sigur că o să-i placă. Îmi pare rău că ţi-am complicat viaţa. Îmi pare rău pentru multe lucruri, dar cel mai mult regret că nu ţi-am putut spune că, indiferent ce se va întâmpla, îţi sunt recunoscător pentru momentele petrecute alături de tine. Şi chiar dacă mă tot chinui să găsesc cuvintele potrivite, tot ce vroiam să-ţi spun este, de fapt, mulţumesc.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul degetelor

Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
– N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!

Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: – Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Şi de foame mor!

Se apleacă mijlociul
Către inelar,
Şi îi spune-atâta numai:
– Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?

Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
– Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!

Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
– Ce tot plângem şi ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toţi uniţi, că nu rămâne
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să şi-o câştige,
Frăţiorii mei!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune

Te rog nu-mi spune că trebuie să-ofer îmbrăţişări,
Nu-mi spune, rogu-te, că trebuie s-am grijă şi de alţii
Nu-mi spune ce bine-o să mă simt
Atunci când din ce am împart şi altora bucaţi şi raţii.
Nu-mi spune, " E-n regulă să plângi,"
"Fii generos," "Fii sincer," " Fii corect mereu."
Mai întâi lasă-mă să te văd pe tine făcând toate-acestea,
Apoi, poate, voi încerca aşa ceva şi eu.

poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori îmi este suficient să scriu în gând

Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.

Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.

Scriu şi rescriu (de parcă aş număra oi).
Pe mine mă scriu. Aşa suntem doi.

Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.

Apoi trec mai departe.
Liniştit. Iată un sentiment aparte.

Apoi adorm. Brusc. Aşa cred.
Visez. Mă reped.

Liniştit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu ştiu).

Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agaţă de iarbă.

poezie de Călin Hera (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a pus întrebarea

dacă este frumoasă; întâi ochiul m-a întrebat,
apoi mâna.
Iar eu, arogant cum mă ştii, am dat să răspund.
Taci! a spus ochiul pipăind-o.

Taci! a spus mâna privind.

Am tăcut şi am privit-o mai bine.
Nu era decât o femeie frumoasă, din clasa de mijloc,
cu o uşoară arcuire a buzei superioare, cum au multe femei
din ţinutul acesta; un accent slav şi o slăbiciune pentru pisici,
cum au toate femeile, care se îngrijesc de planeta bărbaţilor.

De ce taci? m-a întrebat atunci, udând florile din emisfera nordică a planetei.
(Părea că trupul ei mic e o sferă de apă plutind din care cad argintii picuri.)

Nu tac, zic, vorbesc cu mâinile mele!
Vorbesc cu pereţii!
Asta cu voce tare, iar în gând:
La întrebarea despre frumuseţe am tot răspuns:
Femeile sunt toate frumoase, bărbaţii sunt porci şi măgari.

Şi am continuat să vorbim
(dacă nu vom fi vorbit şi acum)
eu, cu capul în nori, ieşit puţin în spaţiu,
ea, plivind scamele de pe marginea dialogului.

Va urma, zic, pe 11 noiembrie, tranzitul lui Mercur prin faţa Soarelui.
(Iubirea e Soarele, marele, iar omul, un punct continuu, un ceva viu, care-l taie încet).

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!