Dezamăgiri

Crini fragezi plângând pe câmpii ireale
Ca pentru celestul amurgului decor,
Nu sunt nici ai livezii, nici ai dorinţei tale -
Sunt efemeri şi-n ceaţă-şi topesc parfumul lor.

Par dincolo de astăzi - o dâră-n vis de ape,
Decoloraţi exotic prin umbre mişcătoare,
Iar deseori sunt stropii mărgelelor din pleoape
Ce-mi prăbuşesc speranţe abia ivite-n zare.

N-au formele prezise dintâi, căci sunt rebele;
Deliciile de nuanţe s-au strecurat heraldic
Şi-au dezbinat lumina-n arhipelag de stele,
Chiar luna şi-a pierdut luciul smaraldic...

Doar măşti acopăr toate: iubiri, dreptăţi, veşti bune;
Simbolicul, abstractul, virtualul - triste mode -
Năvalnic, pălălaie, din iad vin peste lume
Şi-orgasmului pieirii i se înalţă ode!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt copac ramas nepovestit

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc şi mor şi cum iubeşti tu ploaia
deşi ţi-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...

sunt numai eu dar şi un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp şi frunze colorate de rugină
sunt doar un hoţ de raze de lumină.

mai sunt puţin şi-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.

sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoţ rămas nepedepsit.

poate-am furat şi câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am şi greşit
nu-s chiar aşa un hoţ desăvârşit.

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pewzenţi sunt doar paşii mei

Cu paşi lenţi şi apăsaţi,
prin pădurea cufundată-n ceaţă, mă petrec.
Ramuri şi umbre împiedicate,
fără contur se ridică şi-n înalturi se-ntrec.
În aerul umed ce-mi zgârie obrazul
caut esenţa liniştii ireale
şi semne de viaţă abisale.
Tăcerea tronează...
în jur nimic nu colorează
griul zilei căzută-n antifază.
Nici o creatură nu cutează
a deranja mantia rece ce se-aşază
pe fiecare frunză ce pământu-îmbrăţişează.
Sunt prezenţi doar paşii mei
al căror sunet îmblânzeşte abia, abia,
melanconia ce traversează natura mea.
Umbre tremurătoare, înceţoşate,
ies şi intră derutate
în gânduri şi simţiri abandonate.
Cu aripa, un corb sparge tăcerea,
gându-mi tremurat pleacă aiurea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Probabil ca sunt ploaia ce-mi bate la fereastră
Cerşind un gram minuscul din scumpa fericire
Atunci când picuri cad din bolta cea albastră
A falnicului cer ce-arată veşnicie.

Poate că sunt nisipul din ţărmul unei mări
Ce e lovit cuminte de valuri mici, domoale
Şi e mişcat de vântul venit din patru zări
Făcând din mine numai nisipuri călătoare.

Poate că sunt un brad aflat în vârf de munte
Privind spre orizontul de la capăt de lume
Vorbind cu lupii iarna ce par să mă asculte
Fiindcă trăiesc singuri, sperând în vreo minune.

De fapt nu sunt nici ploaie, nici nisip şi nici brad
Sunt doar un simplu om rătăcitor prin lume
Ce şi-a pierdut speranţa iar Domnul l-a uitat
Iar azi nu mai viseaza după nici o minune.

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Sunt...!
Nici început;
Şi nici sfârşit!
Sunt un călător...
Desculţ... ce calcă;
În trecere pământul..;
Sfânt; dincolo de cuvânt!

Sunt!
Martorul;
Tăcut! o trecere;
Prin spaţiu; şi prin...
Timp! că timpu-i... nul;
Tot dincolo de... cuvânt!

Sunt!
Fărâmă...
Dintr-o gloată;
Dintr-o lume oarbă;
Pierdută-n cea mai neagră...
Ceaţă; negură şi fum! cuvânt!

Sunt!
Licărire...
Dintr-o... stea!
Rază-n calea... Ta!
Pulbere în orizonturi;
Fără nume; doar cuvânt!

Sunt!
Pierdere..
În căutare; în..
Pământ; în gând!
În golul dintre clipe...
În zborul unei aripe de..
Înger; dincolo de.. cuvânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Bolta-ntreagă cu vii stele s-a topit în ochii tăi,
Iar acum mă invadează şi-mi aprind vise-scântei,
Încât raiul tot se scurge peste-a vieţii mele văi
Transformate-n lumi de pace, de-armonii şi epopei...

Sărbători itinerante-s toate vorbele ce-mi spui -
Spre altare mari de aur mă înalţă toate, simt!
Metafizic, mă transformă şi-n speranţe mă transpui,
Căci renasc din dulci ecouri ce le-aud şi le consimt.

Temeralele cuvinte se întorc în fapte-acum
Dezrădăcinând vulcanii ce răsuflă printre noi -
Colierele de gesturi azi fructifică, oricum,
Şi spre-un viitor ferice ne luăm zborul amândoi!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celestul mister

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (28 decembrie 2023)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi

De-aş fi soare ţi-aş atinge sufletul cu-a mea săgeată,
Alta ţi-aş topi pe gene sau ţi-aş împleti-o-n pleată,
De-aş fi luna de pe cer, te-aş pupa noaptea cu raza
Şi-n deşertu-ntins şi aspru ţi-aş fi-n însetare oaza
De verdeaţă, de răcoare, de popas şi alinare
Şi ţi-aş săruta, smerită, urmele de la picioare.
De-aş fi cer ţi-aş plânge-n pleoape ploile de neputinţă
Şi ţi-aş inunda cu lacrimi fiecare por din fiinţă.
Dar sunt mică, nu sunt cer, nu sunt lună şi nici soare,
Sunt doar umbră, sunt doar suflet, sunt doar viaţă trecătoare.
Sunt surâs, sunt plâns, sunt gândul, sunt pământ, şi lut, şi tină
Sunt mirarea mea că eşti, zborul meu către lumină.
De-aş fi stea pe bolta lumii te-aş chema prin galaxie
Să-mi urmezi, să-mi fii aproape, să mă-mbeţi în reverie.
Şi de-aş fi un curcubeu între două văi cu ape
Scoate-aş una din culori să ţi-o fac rimel pe pleoape.
Dac-ar fi să fiu din toate sau un strop din infinit...
Dar sunt doar aceea care ştiu atât, că te-am găsit.
Iar scăparea ta n-o văd, nici de-s vie, nici de-s moartă
Că te-am întâlnit pe tine şi... regret, n-ai altă soartă.
Ia ghiciţi cui o dedic, pentru tine, pentru altul?
Pentru lumea asta mare...? Ştie Dumnezeu, înaltul...

poezie de Eugenia Mihu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii
teroarea creşte lasă în urmă coşmar
sunt încălcate toate legile firii.

timpul se răscoală în luna lui brumar
da peste cap resursele iubirii
cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii.

navigatorii se îneacă fără salvamar
e plină de obstacole calea izbăvirii
vreau o nouă rută pavată de drumar
cu dale pătrate din miezul gândirii.

cruzimea din lume îmi lasă gust amar
îngeri nevinovaţi sunt sortiţi pieirii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape şi îmi curg pe faţă
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ţi-a fost trecerea prin viaţă.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup şi îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ş-uşor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt nişte cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopţii urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ş-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Şi-nchis e între cruci de ram,
În mine şi-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheaţi doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiţi de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Şi noi am fost... şi noi eram,
Taina aceluiaşi însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăşi frunzele din ram,
Eu iarăşi toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Şi şerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng şi râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca nişte lampioane trec
Şi lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt şi-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete şi-n noapte
Cicatrici şi plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aş fi născut din şoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... şi inima mi-e goală,
Căci flori şi ramuri iarăşi pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Şi-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi baţi la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine şi-n afară plâng,
Cenuşa-n fulgi de jar se-mparte,
În braţe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrăţim până la moarte.
Se-nalţă-n noi nămeţi de ger
Şi ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau şi privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins şi ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îţi las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine şi-n afară plâng,
Şi-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţii învăluitoare

pe cărări de codri mai sunt urme de haiduci
umbrele arborilor iscă jocuri bizare
tu glie magnifică mereu mă seduci
cu splendori răspândite din zare în zare

goliciunea metafizică vreau să mi-o acopăr
cu lumini diafane în nuanţe diverse
între nori de ploaie curcubeie descopăr
culori optimiste în suflet să se verse

sunt minuni în lume ca nişte zâne bune
patru anotimpuri tot atâtea magii
beatitudini lungi şi extazuri nebune
broderii de conştiinţă care nu au nevralgii

fascinaţii învăluitoare culeg de la stele
luminile tandre par sublime dantele

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru

Isus, Cuvântul întrupat,
În lume la noi a venit.
Era divin, adevărat,
Dar pentru mine S-a smerit.

Pe mulţi din lume i-a chemat,
Le-a zis să vină şi să vadă
Cum viaţă nouă le va da
La cei ce-n El vor vrea să creadă.

Şi Simon L-a urmat pe El,
Crezând că El este Hristos.
Şi-a fost schimbat de Dumnezeu
Şi din păcat a fost el scos.

De-atunci el nu mai este Simon,
Ci Petru este el acum,
Iar viaţa lui este lumină
Trecutul lui deja e scrum.

Vreau să-ţi spun: şi eu sunt Petru!
Şi viaţa mea El a schimbat!
Nu mai sunt Simon! Da, sunt Petru,
Căci Simonul a decedat!

Nu mai sunt rău, ci bun eu sunt!
Nu sunt curvar! Ci sunt fidel!
Nu sunt beţiv! Veghez crezând!
Nu-s păcătos! Iertat de El!

Nu mă răzbun, vreau să fac bine.
Nu-s mânios, ci sunt om blând.
Şi vreau să-ţi spun astăzi şi ţie:
Simon să fii cât ai de gând?!

Nu ezita să fii schimbat.
Urmează-L astăzi pe Mesia!
Vino la El să fii salvat.
Primeşte astăzi veşnicia!

poezie de Adrian Blajinschi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea...

Sunt atâtea stele,
Pe Ceru-nalt şi Sfânt,
Şi toate poartă nume,
Ca omul pe pământ.

Sunt atâtea ape,
Cu trainicele punţi,
Şi cărări ce duce,
Prin păduri şi munţi.

Sunt atâtea-n lume,
Încă de-nvăţat,
Învăţături bune,
Ce-n cărţi s-au păstrat.

poezie de Stelian Daniel
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasele triste ale unui vals voios

Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemişcat.

Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorinţa, un mod
De a dezvălui dorinţa şi umbrele ei goale.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu şi-a manifestat niciodată prin vals dorinţa,

Care-a descoperit toate formele şi ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omeneşti.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.

Nu există ordine în mare – şi nici în soare.
Formele şi-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,

Aceste imprevizibile feţe şi braţe,
O imensă nelinişte sub presiune, mereu eliberată,
Aceste voci strigând fără a şti pentru ce,

Dar dorind să fie fericite, fără a şti cum,
Impunând forme pe care nu le pot descrie,
Cerând o ordine dincolo de puterea discursului lor.

Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi totuşi formele,
Pentru care vocile strigă, acestea, pot fi, de asemenea,
Anumite manifestări ale dorinţei, moduri de-a se dezvălui.

Prea multe valsuri – Epopeea neîncrederii
Răsună mai devreme şi mai des, curând va fi permanentă.
Câteva armonii sceptice-n curând, într-o muzică sceptică,

Vor uni chipurile, iar formele acestor oameni
Vor străluci iarăşi în mişcare, muzica
Va fi mişcare şi va fi plină de umbre.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Azi, sunt bine...
pentru că nu au fost amanetate toate visele lumii
da, sunt bine în multe feluri, cu multe nuanţe
dar absolut toate cu optimismul vibrant al inimii mele
sunt o pasăre Phoenix singură,
închisă-n colivia propriului vis
sau sunt un fluture obosit prin zborul amurgului
da, sunt o harpă tristă cântând suav un Lied
ori poate o mierlă fericită zburând prin secera lunii
dar sunt şi-un talisman norocos dezmierdând o stea
sunt Inanna ghinionistă dintr-o altă eră
şi sunt un milion de petale şi frunze,
trăite prin simfonia albaştrilor aştri.

Azi, sunt doar speranţa...
cea mai adorată, dorită, iubită femeie a lumii
poate şi a ta!
dacă i-ai cunoscut duioşia, liniştea şi bucuria
nu o vei mai putea uita
nicicând
o vei căuta sub toate cerurile albastre din nopţilor tale,
prin toate stelele căzătoare,
dar şi printre toţi muritorii
pe toate câmpurile înmiresmate ale lumii,
visând că într-o zi o vei reîntâlni pe un peron uitat al timpului
Aşteptându-te....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Pe lumea asta poţi avea tot ce doreşti.
Dacă eşti trist, iubire nu găseşti.
Nu ai nimic de n-o să ai iubire
Şi-n suflet acel strop de fericire.
În viaţă de n-ai spus la cineva
Un sincer te iubesc, nu vei avea
Lumină-n suflet şi în gânduri pace
Şi-atunci în tină sufletul va zace.

Iubirea cere sacrificii, plâns.
E-un drum până la stele, nu-i apus...
..................................................
Deschide-ţi sufletul. Ea-i ca o carte
Cu litere rotunde, argintate.
Iubirea n-are graniţe, nu-i joc,
Treci prin iubire, poţi să treci prin foc.
Să nu trăieşti în viaţă doar minţind,
Ci doar cu vorbe calde de alint!

Spune-i cuvântul te iubesc
Acelui ce te preţuieşte şi lasă urme de sărut,
Când inima-nfloreşte!
.....................................................................................................
Iubirea-i munte! Nu îl urci uşor.
L-atinge numai pasărea în zbor.
Cuvântul dor prea crunt însângerează
Când nici lumina-n gând nu mai veghează.
Doar inima ţi-e ghid, opaiţ şi veghe.
Iubeşte în tăcere! Iubirea nu se pierde.
Chiar dacă-i la piciare, sfărâmată,
Chiar dacă e în lacrimi înecată...

În lume astăzi multe s-au schimbat,
Nici nu iubim, de-un timp, cu-adevărat,
N-avem respect, n-avem nici sentimente
Şi verbele ni-s reci şi inerente...
Doar internetul naşte-n noi idile
Şi devenim mai secetoşi din fire,
Nici armonie-n suflete nu e,
Nici linişte, nici vis, nici dragoste.

Mulţi, tot mai mulţi copii cer mângâiere.
Străini, gândesc la Domnul şi plâng privind la stele,
Durerea lor mereu colindă zarea,
Părinţii lor colindă depărtarea.
Mamele parcă şi-au pierdut iubirea,
Căci şi-au vândut pe bani nemărginirea.

Părinţii sunt bătuţi, zac prin azile,
Nu e respect şi nu e nici iubire.
Nici viaţă nu-i în trupul fără vlagă
A celor ce-au luptat o viaţă-ntreagă
Să-şi crească pruncii. Doamne, unde eşti?!
De ce poporul nu îţi mai iubeşti?!

Azi fiicele rămân indiferente,
Nu mai există pure sentimente.
Deschideţi inimi, lacăte de lemn,
Şi izgoniţi durerea din infern!
Singurătatea e blestemul care
Întunecă a omenirii zare.
Nu vă mai cramponaţi de inhibiţii,
Pentru iubire faceţi sacrificii!
(poem scris de ziua îndrăgostiţilor)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sunt

Când n-am ştiut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
şi singur m-am zidit în cuvânt
aşa cum sunt
potrivit la toate cheile.

Cei care nu m-au iubit
n-au ştiut ce fac
şi nici n-au înţeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situaţiei
lipsiţi de intuiţie şi mai ales de idei.

Între mine şi ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbeşte să coboare mai devreme
şi ceaţa se ridică cu greu.

Ochiul nu mă înşală dar gura vorbeşte multe
şi mâinile ascultă de suflet
şi-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!