Glasul tăcerii

Glasul tăcerii tale încă doare,
Te-ascunzi în floarea primăverii iar,
De-aceea azi, tăcerea dă în floare
Şi anotimpu-i fără de hotar...
Suntem de-acum o toamnă permanentă
Cu rod bogat, iubire, dor şi har,
Purtăm în suflet dragoste ardentă
Şi devenim pentru cei mulţi, amnar.
Când stelele apun, tu taci din nou,
Eşti cel mai blând şi cel mai cast ecou.
În zbor spre Soare eşti un răsărit...
Nespus mă bucur că ne-am întâlnit!
În universul unde doar tăcerea
Vorbeşte-n versuri, simţurile mor.
Doar noi clădim palate şi imperii
Şi verbe noi plantăm în viitor.
Te-aştept în prag de suflet, oh, lumină,
Să îmi vorbeşti de nopţi înnourate,
Ori să-mi şopteşti poveşti cu Lună plină,
De munţi şi ape, brazi şi nestemate...
În cântul pâinii şi în gust de miere,
Să scriu tăcerea-ntâiului tău pas,
Căci ea e cea mai sfântă mângâiere
Ce va rămâne-n cel din urmă ceas.
Tăcerea ce te cheamă în adâncuri
Spre a ţîşni spre cer, ne aparţine.
Ea se înalţă - înger - cu aripă de cânturi,
Apoi la noi în suflete revine.
Ne-ntoarcem la esenţele divine,
Smirnă - uitare, către Dumnezeu,
Precum lumina-n cupele virgine
Ecoul vieţii. Numai tu şi eu,
Suntem o rugă - lacrimă târzie,
La ceas de seară - tihnă sufletească,
Moment de taină şi de reverie,
Sortite omenirea s-o iubească...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tăcerii

Glasul tăcerii tale încă doare,
Te-ascunzi în floarea primăverii iar,
De-aceea azi, tăcerea dă în floare
Şi anotimpu-i fără de hotar...
Suntem de-acum o toamnă permanentă
Cu rod bogat, iubire, dor şi har,
Purtăm în suflet dragoste ardentă
Şi devenim pentru cei mulţi, amnar.
Când stelele apun, tu taci din nou,
Eşti cel mai blând şi cel mai cast ecou.
În zbor spre Soare eşti un răsărit...
Nespus mă bucur că ne-am întâlnit!
În universul unde doar tăcerea
Vorbeşte-n versuri, simţurile mor.
Doar noi clădim palate şi imperii
Şi verbe noi plantăm în viitor.
Te-aştept în prag de suflet, oh, lumină,
Să îmi vorbeşti de nopţi înnourate,
Ori să-mi şopteşti poveşti cu Lună plină,
De munţi şi ape, brazi şi nestemate...
În cântul pâinii şi în gust de miere,
Să scriu tăcerea-ntâiului tău pas,
Căci ea e cea mai sfântă mângâiere
Ce va rămâne-n cel din urmă ceas.
Tăcerea ce te cheamă în adâncuri
Spre a ţîşni spre cer, ne aparţine.
Ea se înalţă – înger – cu aripă de cânturi,
Apoi la noi în suflete revine.
Ne-ntoarcem la esenţele divine,
Smirnă – uitare, către Dumnezeu,
Precum lumina-n cupele virgine
Ecoul vieţii. Numai tu şi eu,
Suntem o rugă – lacrimă târzie,
La ceas de seară – tihnă sufletească,
Moment de taină şi de reverie,
Sortite omenirea s-o iubească...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

O văd acum... sfioasă, blândă – un dulce vis – bunica mea
Cum scoate banii strânşi cu trudă, toţi, adunaţi într-o basma.
Îmi joacă ochii-n lacrimi, Doamne. Cu mare trudă-i adunase
Şi la nepoţi, ca moştenire, bunica-n urmă îi lăsase.

Azi picură cu frunze de miere şi de ceară.
Se-apropie secunda plecării... Este seară!
Îţi mângâi tâmpla ninsă, bunico. Eşti departe.
Te-ai dus – o mângâiere de aină şi de şoapte.

De-acum îmi eşti icoană, speranţă şi minune.
Tu ai plecat grăbită, dar m-ai strigat pe nume.
Poate-ai lăsat prin mine o sacră măştenire –
Poveste de lumină, de tihnă şi iubire.

Vezi?! Lacrima îmi curge. Mă tot gândesc la tine...
Tu treci, un înger încă, spre sferele divine.
O lacrimă îmi curge şi mă-ncunună stele,
Icoană de lumină,-ngenunchi bunici mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de seară

La ceas de seară gândurile-mi fură
Şi liniştea şi clipa de tăcere...
Le simt precum un strop de cianură
Ascuns azi într-un fagure de miere...

Îmi amintesc copila de-altădată
Cu părul negru, lung şi ondulat,
Cu zâmbet cast şi ochi de ciocolată.
Dar timpul a trecut... Te-ai depărtat!

Îmi amintesc cum mă strângeai de mână.
Zburam spre stele şi spre adevăr...
Azi timpul amintirile-mi sugrumă
Şi de acel trecut îmi este dor.

Da, timpul a trecut. Ai fost mireasă...
Te-a dus un june mândru la altar.
Ce tânără ai fost şi ce frumoasă!
Ne-am întâlnit pe drumul vieţii iar...

Şi viaţa ta a fost un câmp cu grâne.
Timpul s-a-ntors în palma noastră iar
Şi nu-mi mai amintesc nici cum nume
Ne-am revăzut pe-al timpului altar.

Din cerul desfăcut ca o fântână,
Culegem astăzi, iarăşi, amintiri.
Tu eşti de-acum pe sufletu-ţi stăpână,
Iar eu, oh, eu am lacrimi în priviri.

S-a strâns în noi, gol după gol, uitarea.
Din noi, mereu, tăceri s-au adăpat.
Ne este ca un haos depărtarea
Şi ce străin ni-i drumul... Ce păcat!

N-avem fotografii, dar ne rămâne
Doar gândul bun trimis spre Dumnezeu
Şi timpul petrecut în astă lume -
Un gol imens prins între tu şi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci...

Taci... ascultă...
Pulsul urcă sălbatic spre tâmplă.
Tăcerea... doar ea ştie
să vorbească inimii tale
în limbajul sufletului meu.
Cuvăntul tăcerii
se naşte croit din culoarea vie
a inimii.
Îl îmbrac într-un sărut
şi apoi îl trimit către tine.
Atât doar... lasă-mă să-l cos
pe aripile inimii tale,
să auzi când iubirea mea
îţi vorbeşte în şoaptele tăcerii.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă evadării în neant

Cu aripile scurtcurcuitate,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Sorbind din lume şi ultima stea.
Privirea-i smulsă încă din orbite,
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Sub fulgerele-aducerii-aminte
Alt univers, de-acum, se conturează.

Cu aripile scurtcircuitate,
Purtăm în suflet foc de Prometeu,
Spre a călca cu moartea peste moarte
Şi spre a ne-ntrupa cu Dumnezeu.
Ne naştem ploaie spre a fii oceane,
Ne naştem ramuri spre a fii copac,
Ne naştem veşnic răsărit de soare,
Spre a apune iarăşi peste veac.

Nedrept, etern, mereu vom evada
Din falsele, din marile imperii
Şi frate contra frate vom lupta
Din zorii zilei până-n faptul serii.
Sunt diavolii pe trepte de cleştar
Şi şerpi alunecoşi ne-apar în cale,
Iar noi, de-acum, al altui trup amnar,
Ardem tăcut spre-a lumina-n uitare.

Precum un curcubeu trudind în moarte,
În zborul spre lumină şi popas,
Aştept, amanar, în fiecare noapte
S-aprind făclia fiecărui ceas.
E viaţa noastră numai o scânteie
Arzându-şi dorul după veşnicii,
Uitatul trup de înger şi femeie,
Mereu uitatul zâmbet de copii.

Sorbind din lume şi ultima stea,
Înfometaţi de pace şi lumină,
Lumină poate nu vom mai avea,
Nici viaţă, nici speranţă şi nici tihnă.
La cruci mucegăite poposind,
Plângând un trup, al nimănui de-o vreme,
Oh, pământeni, noi ne simţim murind
În clopotul tăcerilor eterne.

Privirea-i smulsă încă din orbite
Şi orbi în suflet, căutăm odihnă,
Dar gândurile noastre-s răvăşite...
Se-ntorc tăcut spre facerea divină.
Ni-i viaţa astăzi un ocean de stele,
Ni-i viaţa astăzi un ocean de smoală,
În tocuri, în cuvinte-s peruzele...
Tăciuni şi jar, mâhnire-i în afară.

În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
În dansuri de lumini şi ametist,
Plăceri lumeşti oricine mai visează...
Se-aprinde-n zări materialul vis...
Se sting lumini, lumini se nasc şi plouă
Cu sentimente... Şi murim pe rând.
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează
Şi plouă iar cu îngeri pe pământ.

Sub fulgerele-aducerii aminte,
În crematoriul timpului lumesc,
Te-aştept, te-aştept aici, te-aştept cuminte,
Învăţ în aşteptare să trăiesc.
Te-aştept şi-nmuguresc copac de-odată
Şi aripi îngereşti de-acum îmi cresc.
De aşteptare ştiu că-s vinovată.
Dar daţi-mi iarăşi dreptul să trăiesc!

Alt univers de-acum se conturează –
Proiecţii false pe un alb ecran...
Şi îngeri plâng... şi îngerii valsează,
Iar noi nutrim un plan spiritual.
Se sting lumini, se-aprind lumini... Cupola
Acestei lumi s-a-mbujorat de ger.
Şi ninge, ninge... În clepsidră, ora,
A-nsângerat sub dinţii de oţel.

Alt univers de-acum se conturează
Sub fulgerele-aducerii aminte.
În zbor de frunze îngeri se-ntrupează,
Privirea-i smulsă încă din orbite...
Sorbind din lume şi ultima stea,
Precum un curcubeu trudind în moarte,
Nedrept, etern, mereu vom evada,
Cu aripile scurtcircuitate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ascunzi?

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc... Şi-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti. Şi vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi.

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare...

Te-aştept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!

Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieţii de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa e un puzzle straniu,
Cu atâtea piese lipsă
Unde marea fericire
Doar adeseori există.
Viaţa e prinos de zâmbet,
Dar ascunde suferinţă...
Doamne, totu-i doar o piesă,
Flamură mereu nestinsă.
Suntem cioclii pentru care
În tăcere ne-am născut,
Suntem lume ireală
Şi prezent şi început.
-----------------------------
Ştim că moartea curge-n valuri
Şi-n neant se risipeşte,
Doar puţinul strâns în suflet
Cu iubire se plăteşte.
..........................................
Găseşti în viaţă dragoste şi ură
Şi jar nestins şi nopţi întunecate...
Le porţi străin pe-a vieţii tastatură
Şi-ai să le duci şi dincolo de moarte.
De-aceea azi, la sute de urări,
În ceasul sfânt al marii sărbători,
Cu dragoste etern vă-mbrăţişez.
Să-mbătrânim frumos
Spre transcendent
Să ducem visul nostru de poet,
Fiindcă românul s-a născut aşa...
Să curgă-n valuri dulci şampania!
În cupe s-adunăm prinos de fapte,
Lumină, bucurie, sănătate
Iubire, pace,, dragoste şi dor,
Şi numai bine pentru viitor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa trecerii

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii,
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii
În lumi de taină, vise şi poveşti.
O lacrimă şi devenim istorii,
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Ce spre-a se strânge, n-au avut vreo culpă.

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii...
Dar nu vedeţi că timpu-i trecător?!
Acum sunt lauri prinşi pe cerul frunţii,
Acum alunecăm spre viitor.
Şi în clepsidră veşnic ning secunde,
Ne naştem repetat spre a muri.
Când pleaopele ne sunt de lacrimi ude
Ni-i gândul şi speranţa la copii.

Se derulează-n ritmuri nebuneşti
Cu iz tomnatic, vieţi şi osanale.
Oh, om, în rugi, etern ai să trăieşti,
Rodind pământul vieţii viitoare.
Ca într-u carusel te risipeşti
Şi trup de lut şi suflet de lumină,
Dar rod vei fii. Mereu ai să rodeşti,
Mustind copac cu flori din rădăcină.

Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii,
Cenuşa strămoşască respirăm,
De-acum suntem o candelă sub nucii,
Sub care, vis de seară, ne-nălţăm.
Ne-am irosit şi lacrima şi gândul,
La tâmple cu ninsori ne-am avântat,
Prin timpuri noi am străbătut pământul
Şi mult mai trişti şi singuri am plecat.

În lumi de taină, vise şi poveşti,
Ne adâncim. De-acum trecute-s toate.
Străini, batem la poarta cetăţii îngereşti
Şi-n noi e-ntinăciune şi e noapte.
Ni-i sufletul de ceară, avem un singur gând,
Cei dragi, aproape fie în clipa cea din urmă,
În lacrimi să ne ducă spre ultimul mormânt,
Să lase-n urmă-o floare şi-un sărutat de mână.

O lacrimă şi devenim istorii...
Aşa e scris în legile cereşti...
Şi în adâncuri se surupă zorii
Spre a-nvăţa să mori ori să trăieşti.
Trădează lacrimi cerul şi-n oglindă
Se nasc deodată-atâtea flăcăcări vii.
În plase de lumină vor să prindă
Întâiul dans de flori de păpădii.

De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Precum un tulnic vocile vuiesc.
Din ochii goi durerea o alungă
Şi umbre reci în noi se prelungesc.
Am scormonit zadarnic în clepsidră
Şi-n lume parcă iar s-a-ntunecat.
Câmpia bătrâneţii e aridă
Şi înger printre îngeri am plecat.

Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Împarfumaţi cu smirnă. Liliac
Şi lacrimi, azi, încununează zorii,
Iar eu privesc, îngenuchez şi tac...
Mă dor genunchii,-n rugi găsesc lumina
Şi-aştept prologul sfintei sărbători,
Ca-n gând şi-n suflet să-mi pătrundă tihna
Să-mi port tăcerea morţii printre flori.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Spre a călca cu paşii prin ninsori,
Mi-am lăsat trupul iarăşi să se rupă
Născându-mă o flacără în zori.
De-acum sunt stea şi lacrimă deodată,
Altar la care îngeri sau oprit
Să-mi liniştească pleoapa-ndoliată.
Sculptată-n stâncă-s, însă n-am murit.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii...
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
O lacrimă şi deveni istorii.
În lumi de taină, vise şi poveşti,
Îmbătrânim. Ne-nmormântează pruncii...
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Trec sărbători, trec clipe şi iluzii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru îndrăgostiţi

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Mereu ţinânu-se de mână,
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Îndrăgostiţi trec pe alei.
Doar luna-şi varsă în tăcere,
Deasupra lor, aleasa miere
Pe când în suflet li se zbate
Un tainic univers de şoapte.

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Cu lira sufletului, până
În neuitatele tăceri,
Se-ascund şi azi, la fel ca ieri.
Precum un talisman, sărutul,
Încununează începutul.
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări,
Vor fi-mpreună până-n zori.

Mereu ţinându-se de mână,
Cântul iubirilor îngână
Pe bănci de lemn pictate-n gri...
Numai bătaia inimii
Se-aude grav şi sacadat.
Atâţia tineri s-au plimbat
Pe sub coroanele de tei...
Pe bancă, au rămas doar ei.

Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Vor trece pruncii lor, ca ei.
Perechi de-ndrăgostiţi cuminţi,
Mereu la fel de fericiţi.
Cântec de flaut trece-n noapte...
Cad flori de tei îmbrăţişate,
Mai suflă vântul şi... tresar,
Apoi, la tâmplele de jar,

Îndrăgostiţi trec pe alei...
Poete, vino dacă vrei!
Pictează fericirea-n vers!
Nectarul vieţii l-ai cules?
Priveşte-l, ia-l din ochii lor!
Un roi de fluturi trece-n zbor –
O zbatere de gene, poate,
În rest tăcere... lună... noapte.

Doar luna-şi varsă în tăcere
Ploi de dorinţi şi visul cerne
Lumina-n muguri de cenuşă...
Deschide-a sufletului uşă!
Nu-nnoura cu lacrimi azi
Coroanele de jad din brazi,
Ci lasă-i cale să coboare
Precum un râu, spre teiu-n floare.

Deasupra lor aleasă miere
Îşi varsă laptele de stele.
Pe bancă văd dormind cuminţi
Însângeraţi de-a lor dorinţi,
Doi tineri blonzi... Stau mână-n mână
Şi rodul dragostei adună.
Deodată-i lumea tei în floare
Şi plouă flori de tei din soare.

Pe când în suflet li se zbate
Un fluture pribeag de şoapte
Pe banca de sub tei se-aşează
Şi ca un prunc firav visează.
La tâmple râuri de argint
Se scurg... Tu nu ai socotit:
Întoarce-ţi-vă amâdoi,
Sub teiu-n floare, numai voi.

Un tainic univers de şoapte,
Clepsidra cioburilor sparte,
Zarea tăiată în felii,
Timpul din care nu mai vii,
Lumină şi întunecare
Şi lacrimă şi întristare,
Vor fi doar amintiri cândva,
Iar teiul... nu va exista.

Un tainic univers de şoapte,
Pe când în suflet li se zbate
Deasupra lor, aleasa miere,
Doar luna-şi varsă în tăcere.
Îndrăgostiţi trec pe alei
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Mereu ţinându-se de mână,
Pierduţi în nopţi cu plină lună.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti un fulg din zarea cea curată,
Eşti o linişte a nopţii minunată,

Eşti un vis al nemuririi ce-l atrag,
Eşti un înger al iubirii, înger drag.

Eşti zâmbetul în larg ce se destramă,
Un gând în permanenţă ce mă cheamă.

Eşti o aripă de soare şi de vânt,
Eşti o lacrimă în floare pe pământ.

Eşti zâmbetul ce cade pe-a mea faţă,
Eşti boabele de rouă în prag de dimineaţă.

Eşti un zâmbet, eşti o aripă de vis,
Eşti un cântec, un dor de necuprins.

Eăti o lacrimă din ochii mei vioi,
Eşti un dor ce plânge pentru noi,

Eşti o viaţă-nfloritoare ce-o ador,
Eşti o pasăre ce o răpesc din zbor...

.........

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei creştine

Pe-un petic de rai creştin,
În Schitul din Păltiniş,
Doi vinovaţi, sfioşi păşeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ţii minte, când ne închinam?
În faţa micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele şi-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuţă, cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Păşeam tăcuţi spre altarul sfânt,
Ce-a întipărit pe lemnul lui mii de iertări.
Înconjuraţi de sfinţi pictaţi şi de duh sfânt,
Pe scaunul lui Noica ne-am aşezat pe rând,
Ca spiritu-i măreţ să-l salutăm şi să-l simţim.

Tăcerea era plină de icoane sfinte,
Aghiazmă apoi, noi am băut setoşi
Şi pentru ai noştri, cu pioşenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.

Căci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor să-l simtă mai aproape,
Să înveţe, cum coboară bucuria sfântă în simţire,
Când glasul înţelepciunii îl ascultă;
Purtat în suflet şi-n faptă mai departe,
Spre mântuirea noastră şi a lumii.

Ţii minte iarna de atunci?
Şi-a noastră fericire?...
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Şi am rămas, cu Sfânta amintire.

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă şă vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Boemă şi rece, o clipă mai trece
Spre zări argintii.
Ambrozie scumpă spre mare adâncă
Te-ndeamnă să vii,
Să treci pragul vieţii, în valul ceţii,
Al nopţii amnar
Şi robă de stele să-ţi pun peste umeri
De taină şi jar.
Lumina-n clepsidră să-şi cearnă prezentul -
Vulcan irosit...
În vânturi, o ramură frântă se plânge!
Ce mult te-am iubit!
Boemă şi rece o clipă mai trece
Spre zări argintii,
Iubire - o clipă, luciri efemere,
O singură zi.
Eternă şi gravă se pierde în mâine
Şi lacrima mea.
Doar eu şi tăcerea... O mare de taină
În inima bântuită de fantasmele timpului,
DA!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har

Har - firească încântare,
Dor de dor şi dor de ducă
Într-o lume peste care
Fi-vei înger, ori nălucă.

Zâmbet şi sărut de sânger,
Zări lăptoase de lumină...
Cântă-n cor sobor de îngeri
Pe un cer de muselină.

Câmp de maci de catifele,
Nuferi pe un cer de vis,
Parcă toate-s ale tele
Şi-ncolţesc în paradis.

O continuă mişcare,
Val de pace şi balans,
Fir de aur prins în zare
De-al lumescului popas.

În clepsidra-ncrâncenată,
Printr-o viaţă călătoare,
Doar o trecere firească
Şi aceiaşi întrebare.

Taină, literă şi lege,
Sufletului ochi eşti, har.
Doar tăcerea te-nţelege,
Numai ei îi eşti amnar...

Har - sfioasă alinare
A durerii sângerânde
Ce-n adâncuri lucitoare
Ca o taină, se ascunde.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Eminescu

Ţi-e spiritul un înger vis şi val...
Pluteşti tăcut pe lacul de cleştar,
Eşti taina vieţii, blând Luceafăr eşti
Ivit în lumea noastră de poveşti.

Cu flori de tei ne-acoperi tâmpla ninsă,
De dorul tău, de lacrimă cuprinsă,
Cu Eminescu-n gând cutreieram
Şi în lumină, îngeri, alergam.

Lin cânt în suflet... Ploi de flori de tei,
Cad - o ofrandă, iar, din ochii mei.
Zi sfântă-avem de-acum în calendar,
Căci s-a născut poet român cu har.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai fiindcă eşti femeie

Numai fiindcă eşti femeie,
Fiinţa ta înalţă munţi.
Tu hrăneşti fără-ncetare,
Prunci de dragoste flămânzi.
Numai fiindcă eşti femeie,
Macii înfloresc în grâne...
Te înalţi precum o zee,
Imn al patriei române.
Lacrima ţi-e limpezimea
Râului curgând din munţi.
Tu-ncolţeşti în no iubirea
Şi cu dragoste ne-ncânţă.
Ce miraj te poartă-n ceruri,
Astăzi, înger de lumină?
Pe-ale timpului creneluri,
Palid chip de lună plină,
Ţeşi argintul din clepsidră,
Tâmplelor le dai lucire...
Numai findcă eşti femeie,
Ne hrăneşti cu fericire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aude...

Se-aude ciripitul din pădure...
Ce sunet viu, ce vis împarfumat!
Buzele tale dulci, sunt rug de mure...
Sub umbra genei tale m-am plecat.

Se-aud şoptind izvoarele iubire
Şi în tăcerea din priviri m-ascund,
Sunt primăvară, taină, fericire...
Sărutul, azi, l-aştept cu-acelaşi jind.

Privirea mea te caută-n adâncuri,
Dar tu te-ascunzi în nopţi fără sfârşit,
Eu mă întorc cuminte la-nceputuri
Şi de iubire iar am să mă mint.

Eu mă îndrept tăcut către amonte,
Tu spren aval îţi rostuieşti plecarea
Deşi luceşti în lume ca un conte,
Mie mi-ai dăruit doar întristarea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!