Un zâmbet 😺😺😺

Astăzi mi-am adus aminte,
(Că am ţinere de minte!)
Cum am făcut-o pe fiara,
S-o sperii pe Albioara!

Ştiam că va merge luni,
Să culeagă iar căpşuni,
Undeva, mai într-o parte
De sat, pe la ora şapte!

Langă lanul de lavandă
Puţin mai în sus, în pantă,
De stai ca după perdea,
Nu te vezi, oricât ai vrea!

Am văzut-o deci plecând,
Cu un coşuleţ de rând
Cu o toartă-n două cuie..
Începând dealul să suie.

Urca ea vreo patru paşi,
Eu nu mă lăsam codaş,
Şi tiptil, în urma ei,
Eu, cu patru paşi ai mei!

Am ajuns în poieniţă,
Unde cresc căpşuni şi viţă,
O vedeam cum se grăbeşte,
De parcă mergea la peşte!

Îmi părea tare drăguţă,
Culegând pe potecuţă,
Cu baticul într-o parte,
Căpşuni rumene şi coapte!

Şi când coşul fu jumate,
Am sărit şi eu din spate,
Cu un miorlăit feroce,
Ca să vadă că am voce!

Credeţi că s-a speriat?
Nici vorbă, m-a ignorat!
Iar cu ochii, nu m-ai crede,
Se făcea că nu mă vede!

Ea, cu cizme, ce să zici?
Negre, lungi, antiurzici..
Ale mele-s la comandă
Nu pot trece de lavandă!

Nişte fluturi pe obraz,,
Parcă îmi râdeau in nas,
Şi îmi făceau în necaz:
"Nu ai cizme negre? Pas!"

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui vecin a cărui soţie merge, an de an, la muncă în Spania

Cu amicul nostru, iacă,
Se întâmplă şi minuni
De când soaţa sa tot pleacă,
E alergic la... căpşuni.

epigramă de Constantin Manea-Negreşti din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare...

şi mă doare seninul din ziua de luni
şi mă doare-ngheţata cu gust de căpşuni

şi mă doare ninsoarea ce cade pe deal
şi mă doare un ritm de copite de cal

şi mă doare un susur şoptit de pârâu
şi mă doare un verde din lanul de grâu

şi mă doare un cântec din zeci de viori
şi mă doare polenul din galbene flori

şi mă doare un zâmbet rămas pe o poză
şi mă doare romanul citit la veioză

şi mă doare un vin demisec de Cornari
şi mă doare mireasma de tei seculari

şi mă doare căldura din zilele lungi
şi mă doare cămaşa cea neagră cu dungi

şi mă doare un zumzet cu gust de prisacă
şi mă doare ecoul de paşi care pleacă

şi mă doare apusul din seara de joi
şi mă dor kilometrii ce stau între noi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul zece

Mi-am luat şi eu de-un an apartament,
Cu-n dormitor, pe colţ, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci evident
Pentru-n burlac este de milioane,

Am o vedere splendidă la parc
Şi lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcţionează că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare...

O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, şi-n toiul iernii, răcoresc
Sub duş, bine-nţeles, cu apă rece:

Blondina de la unu', pe balcon,
M'aduce, înşirându-şi să se zvinte
Chiloţii cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,

La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că îşi spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la "Baia comunală",

La trei, stă o pipiţă, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Şi-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-aşa picior mereu e-n deplasare,

La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,

Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre şi amare
S-a dus, fiind sezonul de căpşuni ;

Mai sus, băgată-n chesti' dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Ţinu şi ea ca fraiera de şase
Şi-a luat vreo patru coţi şi jumătate ;

La şapte şi la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa şi-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;

La nouă e de-un an jumate, gol
Şi sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-şi face tratamente cu nămol
Şi-apoi să il dea jos sărind în baie,

Fiindcă după cum aţi presupus,
Cu-aşa vecine, proprietar la zece,
Pân' să ajungă apa caldă sus
Fac duşuri tot mereu cu apă rece.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e, la noi, partidul?

Ce e, la noi, partidul? Ce-ntrebare!?
Este o gaşcă, să vă fiu pe plac,
Emancipată, pusă doar la frac,
Fără habar de ce este sudoare,

Dar nu vă spun ce mult el ne iubeşte,
Ne-ndeamnă să luăm pe săturate,
Fi'ndcă la noi, toţi suntem pe luate,
Căci balta, vorba aia, are peşte!

Ce e partidul? Haida că e tare!
Pe tot cuprinsul ţine monopol,
Plângându-se că are doar un pol...
Şi-l credem pe cuvântul de onoare;

Acum, din cercul nostru, fără pile,
Ieşim afar' în lume, de nebuni
Doar ca turişti, nici vorbă de căpşuni,
Departe-n Argentina sau în Chile,

Dar nimenea, nicicum nu vrea să plece
Prin alte locuri unde să muncească,
Partidul a decis, şi să trăiască!
Ridichea s-o frecăm oricât la rece,

Şi de va fi s-avem doar peşte crud
La cină sau dejun, tot îl iubim...
Din inimă, partid, îţi mulţumim,
Noi... pinguinii de la Polul Sud!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire

mi se întâmplă atunci când nu ştiu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
aşa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez şi eu purtător de foc cu trup de cenuşă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre

mi se întâmplă uneori să nu ştiu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aş fi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războinicul

o, mi querido guerrero! nu
ai vrea să o laşi mai uşor cu
prăbuşirea în faţa duşmanului cu şiretenia ce
a cules căpşuni în iberia, în iberia, unde
parcă e mai cald şi mai roz, o
mi querido guerrero
mi querido
mi amor, mi...
no!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fructe se cunoaşte pomul (Iisus): fiecare specie face fructe şi seminţe după felul ei

În stejari nu cresc măsline,
Nici în roşcovi mandarine;
Nu fac brazii portocale
Şi nici carpenii curmale.

În salcâmi nu cresc cireşe,
Nici în plopi nu cresc măceşe;
Nu fac paltinii banane,
Nici mestecenii castane.

Nu fac gârniţele prune,
Iar din tei n-aduni alune;
În goruni nu cresc căpşuni
Şi nici piersici în aluni.

Nu fac viţele smochine
Şi nici duzii clementine;
Nu cresc rodii în anini,
Nici lămâile-n măslini.

Nu fac vişine scoruşii
Şi nici mure corcoduşii;
Nu cresc nucile-n platani,
Nici caisele-n castani.

Nu fac zmeură mălinii,
Nici fistic nu fac smochinii;
Nu cresc áfine-n cătínă,
Nici migdale în glicină.

Nu fac struguri porumbarii,
Iar gutui nu fac arţarii;
Nu cresc în magnolii pere,
Nici în sălcii nu cresc mere.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suerte rumano

Mi-amintesc şi-acuma, Doamne,
Om la patruşcinci de toamne,
Când eram copil, pe luncă,
M-a trimis mama la muncă,
Şi-am muncit tot în prostie,
Nu tu casă, nu moşie,
N-am găsit măcar nevastă,
Să mai am înc-o năpastă,
Iar de bani, de niciun fel!
Când priveam în portofel,
Ȋnjuram, fără perdea,
Apropo de mama mea!

Iară, vără-miu, Costică,
Ce noroc pe el, adică,
Mă-sa, că pe ea am boală,
L-a trimis să facă şcoală,
Facultăţi, un doctorat,
Văru'... supraeducat,
A-nvăţat atâta carte,
Moară Veta, să n-am parte!
Neamu' tot nu pot să-l pui,
Nici la deştu mic a' lui,
Mă-sa, nu mai zic că mor...
I-a făcut un viitor!

Dar, norocul e că noi
Avem un guvern de soi,
Il iubesc, l-am şi votat
De cinci ori!... e democrat!
N-a ţinut de şcoală cont,
Ori c-ai fi ultimul tont,
Ne-a adus la un nivel
Ca să fim plătiţi la fel,
De-am ajuns, ca şi Costică,
S-am o leafă bunicică,
Şi... făcând de ani şi ani,
Amândoi aceiaşi bani,
A venit, deh! rândul lui,
Om cu şcoală, cum vă spui,
Să-l aud pe arătură,
Cum pe mă-sa o înjură...

Telelei, ca doi nebuni,
Culegând de zor căpşuni!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tata avea o vorbă...
Din păcate nu o mai are!

"Mi-a venit un peşte pe pervaz
vreau să-l prind sub aripă-n obraz
să mă ducă unde el o vrea
să-mi înece-n minte faţa ta..."

Deşi
parcă nu a zis asta nimănui...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtej crepuscular de senzaţii

Amestecându-şi esenţa
cu eternul parfum al frunzei de mentă,
spuma de căpşuni la orizont se topeşte
salvând aparenţa,
lumea reală devine absentă,
zborul sufletului cinsteşte.
E dulceaţa ultimelor raze de soare,
spirale de foc printre verzile covoare persane,
vaporoase perdele transformate-n mătăsuri,
stropite ici colo cu fulgi de aur din versuri.
Pulpa suculentă de pepene galben cu aromă consistentă
ne transportă în lumea ideală aparentă,
căpşuni apetisante pe buzele-ţi roşii
deschid porţile seducţiei făcându-ne intrare
în edenul strălucirilor crepusculare.
Corpuri bronzate scăldate în mare
şi-apoi, de cealaltă parte a vieţii,
trecători grăbiţi, ciudaţi şi timizi
într-o aparentă pace,
căci mai mult sau mai puţin,
e o simplă carapace.
Vârtej crepuscular de senzaţii...
fiori devorând pielea
şi-un răcoros tremur al inimii îmbracă
părţile cele mai vii ale oraşului, în graţii...
ne simţim din nou în aceeaşi barcă.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot umblând încoa şi încolo, nesăturându-mă de privirea florilor şi de miros, auz un glas ca de privighetoare care tot zicea: "cine m-o mânca, rămâne grea!" Stau în loc, caut să văz de unde vine glasul, şi mi se părea că iese din mijlocul unui stufuleţ de pomişori, mai frumoşi decât ceilalţi pe care îi văzusem până aci. Mă iau şi eu după glas ş-o plec într-acolo. Când, ce să vezi? stufuleţul se făcea că era înconjurat de nişte iarbă verde, subţirică şi naltă de-mi venea până mai sus de genunchi: firicelul de iarbă şi floricica; astfel încât nu te îndurai să calci peste ele. Şi când adia vântul, se culcau şi se ridicau de părea că sunt nişte valuri de apă. Eu, pâş, pâş, binişor, mă feream să nu stric a frumuseţe de iarbă şi flori, şi ajung până la stufuleţ. Acolo, în mijlocul unor pomişori, era unul ceva mai nălticel, pare că de dinadins era făcut aşa, ca să-l vază oricine o trece. Pe ramurile lui sta nişte merişoare mici şi p-o parte rumene, de părea că erau prăjite. Stau şi ascult. Ele se făcea că mie îmi vorbeau, căci nu mai încetau de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea".

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din patru în patru ani

Ca urmare-a disperării,
Sunt alegeri pe la noi
Şi atunci, opinca ţării
Îşi alege cizme noi.

calambur epigramatic de Janet Nică din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschizând calculatorul pentru a vă răspunde, m-am oprit din drum pentru a verifica ceva într-o carte a Tatălui meu. Şi cartea s-a deschis de la sine la un trifoi cu patru foi, găsit de el şi pus în carte. De câte ori el călca într-o livadă, după câţiva paşi se apleca şi culegea un trifoi cu patru foi. Era aproape miraculos. Poate că şi acum e un semn bun, de început.

începutul de la Tatăl meu, Lucian Blaga de Dorli Blaga (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu aş vrea...

Eu aş vrea, într-o zi, să pot merge prin munţi,
Paşii nu s-ar opri, căci e greu să renunţi!
Aş urca sus de tot, cu un dor de trăiri,
Şi-aş cuprinde, de pot, zarea toată-n priviri!

M-aş opri pe un drum, să culeg nişte flori
Şi-ntr-o pânză de fum, m-aş scălda, uneori,
Cu picioru-nsetat, aş atinge un râu
Şi în el, fermecat, aş intra pân' la brâu!

M-aş spăla pe obraz cu stropi mici de cleştar
Şi-aş vedea cu extaz, cum rubine apar...
Aş urca tot mai sus, printre brazi fremătând,
Unor aripi, supus, şi-unei pale de vânt!

Şi-aş urca şi mai sus, mai presus de cuvânt,
Şi cu capul în nori, voi privi spre pământ,
Voi pluti peste el, şi cu dor, şi regret,
Dar fiindu-i fidel, voi zbura mai încet...

Voi zbura printre nori, căutând vise noi,
Căci nu poţi să-i ignori, fiindcă-n ei se nasc ploi,
Şi cu ploaia căzând, într-o noapte ce geme,
Voi zvârli spre pământ, curcubeu de poeme!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

cules de căpşuni -
spre capăt de rând mai toţi
roşii pe buze

haiku de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeri

În seara asta mă voi teme
Mai mult decât în alte seri
Suspină vântul greu. Şi geme
ca nişte care de poveri

De parc-ar fi să mi se-ntâmple
Un nu ştiu ce înfricoşat
Ca picătura care umple
Paharul meu întârziat

Şi parcă nişte paşi se-ndreaptă
Şi parcă cineva mă strigă,
Urcând tiptil treaptă cu treaptă,
Scoţând lăcata din verigă:

Aicea sunt, aici aştept
Eu nu am unde mă ascunde
Precum neliniştea din piept
Cu presimţirile-i fecunde

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Şi visez peşte prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Şi-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebaţi cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Şi-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu ştiu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aş fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Şi mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi şoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, şi am zis,
Măcar să mănânc, să dorm,
Că-s pisică, nu sunt om!
Recunosc, m-am îngrăşat,
De mâncat şi stat în pat..
Însă, ce să fac şi eu?
Lângă mama-i locul meu!
Dacă ea e necăjită,
Sunt şi eu, într-o clipită!
Dacă se-aşează la masă,
Eu sunt primul, căci mă lasă,
Iar dacă se odihneşte,
Mă gândesc numai la peşte..
Aşa că, nu vă miraţi,
Că visez doar peşte, fraţi!
Zău, în astă izolare,
Mi-e gândul doar la mâncare,
Însă, sunt şi de folos,
Căci nu mă opresc din tors!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hebrietas Cibinensis

Priveşte cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Priveşte la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Şi stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Şi nu ştiu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

La dracu! Acest turn deunăzi
Era drept şi zvelt ca Apollo..
Acuma se leagănă-ncolo
Şi-ncoace - sub ochii mei umezi.

Iar umbra aceasta, ciuntită
Nu are nici strop de ruşine,
Se ţine ca scaiul de mine,
Se ţine cu nemiluita.

Să pot, aş lega-o, dar nu pot.
Îmi joacă întruna la feste,
Dansează sub lămpile-aceste,
Tresaltă în juru-mi cu hohot.

Când eu ridic mâna s-o-nlănţui
Şi ea şi-o ridică pe dată
Şi ca într-o horă turbată
Cu doamna, nebună, mă dănţui.

Când pun un picior şi ea-şi pune,
De fac semn şi ea-mi dă cu tifla,
Iar luna de sus şi-umflă chifla
Şi râde din plin pân-apune.

Desigur s-a-ntors lumea-ntreagă
Cu susul în jos; ce-alt să fie?
Că nu poate fi nici beţie,
Nici boală năucă, nici şagă.

S-a-ntors lumea, asta-i! Prin case
Văd meşteri grăbiţi ca să dreagă
Păpuşi răvăşite de vlagă,
Fecioare în carne şi oase.

Pe cer văd zburând curcubee
Şi-n arc desprinzându-se stele
Ce cad la picioarele mele
Ploi negre de bani, strânşi sub cheie.

Văd toate mizeriile lumii.
Văd până şi morţii pe uliţi
Şi ochii mei ca nişte suliţi
Rup masca de vis a minciunii.

Dar fiindcă sunt singur în stare
Să văd mascarada aceasta
Iubito! Deschide-mi fereastra
Şi dă-mi de băut ceva tare.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!