Poveste de la etajul zece

Mi-am luat şi eu de-un an apartament,
Cu-n dormitor, pe colţ, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci evident
Pentru-n burlac este de milioane,

Am o vedere splendidă la parc
Şi lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcţionează că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare...

O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, şi-n toiul iernii, răcoresc
Sub duş, bine-nţeles, cu apă rece:

Blondina de la unu', pe balcon,
M'aduce, înşirându-şi să se zvinte
Chiloţii cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,

La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că îşi spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la "Baia comunală",

La trei, stă o pipiţă, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Şi-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-aşa picior mereu e-n deplasare,

La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,

Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre şi amare
S-a dus, fiind sezonul de căpşuni ;

Mai sus, băgată-n chesti' dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Ţinu şi ea ca fraiera de şase
Şi-a luat vreo patru coţi şi jumătate ;

La şapte şi la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa şi-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;

La nouă e de-un an jumate, gol
Şi sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-şi face tratamente cu nămol
Şi-apoi să il dea jos sărind în baie,

Fiindcă după cum aţi presupus,
Cu-aşa vecine, proprietar la zece,
Pân' să ajungă apa caldă sus
Fac duşuri tot mereu cu apă rece.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul Pi

De mirare acest număr Pi
trei virgulă unu patru unu.
Toate cifrele următoare sunt la fel
iniţiatoare
cinci nouă doi pentru că nu se termină
niciodată.
Nu permite să-mbrăţişezi şase cinci trei
cinci
cu privirea
opt nou cu socotitul
şapte nouă cu imaginaţia,
şi chiar trei doi trei opt cu gluma sau cu o
comparare
patru şase până la ceva
doi şase patru trei pe Lume.
Cel mai lung furtun pe Pământ după câţiva
zeci de metri
se întrerupe, probabil, deşi, ceva mai târziu,
vor face
furtunuri de basm.
Cortegiul cifrelor compozitoare în numărul
Pi
la marginea filei nu se opreşte,
reuseşte
să se-ntindă pe masă, prin aer, prin ziduri,
frunze şi-ale păsărilor cuiburi,
prin nori direct în ceruri,
prin toată umflătura şi întreg fără-fundul
cerului.
Oh! Cât de scurt, de şoricesc, este huruitul
cometei!
Precum firava făclie a stelei, care –n adânc
de spaţiu
se curbează!
Iar aici
trei cincisprezece trei sute nouăsprezece
al meu număr de telefon numărul tău de la
cămaşă
anul al una mie nouă sute şaptezeci şi
treilea
etajul al şaselea
numărul de locuitori şasezeci
cinci groşi
circumferinţa la şolduri două degete
şaradă şi cifru,
în care privighetoare a mea
vei zbura
ori vei bea
ori vei ruga să păstrăm liniştea,
căci Pământul şi Cerul se vor trece,
dară numărul Pi aşa cum e
nu şi nu
mereu ale sale bune încă cinci,
nu mai ştiu care opt,
nici cu totul şapte,
accelerând, ah, grăbind
trândava veşnicie
spre durată.

poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, doi, trei, patru, cinci

Unu, doi, trei, patru, cinci
Am prins nu demult un peşte-aici...
Şase, şapte, opt, nouă, zece,
I-am drumul apoi să plece.

De ce i-ai dat drumul, dacă nu-i secret?
Pentru că m-a muşcat de-un deget.
Ce deget ţi-a muşcat fiara neînţeleaptă?
Degetul cel mic de la mâna dreaptă

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă medicală

S-a întâmplat o chestie ciudată,
Cu-o fetişcană, nu cred că o ştiţi,
Naivă, dar la trup bine dotată,
De şaişpe anişori neîmpliniţi:

Cum se făcu, dintr-un motiv, adică,
Avea fetiţa greţuri şi, ciudat,
Facuse chiar şi-oleacă de burtică,
Poftind la orişice era murat,

Aşa că mă-sa, fără protocol,
De panică şi... nu mai zic, mister,
A dus-o pe copilă la control,
La doctorul din colţ, din cartier,

Care, într-o clipită, de infantă,
Privind-o-adânc, a concluzionat:
"Fetiţa dumneavoastră e pregnantă,
Cam... patru luni jumate io i-am dat"...

"Pregnantă?! "– sări mă-sa – "Fiica mea,
La noi în casă n-a fost c-un bărbat!
Şi nici măcar o dat', de când e ea,
Pe străzi aiurea-n noapte n-a umblat!"

"Aşa e mamă, ai dreptate, zău!"
Sări şi juna – "Cum s-o fi-ntâmplat,
Căci pot chiar să şi jur, de când sunt eu
N-am sărutat măcar vreun bărbat!"

Confuz, sărmanul doctor, imediat
Deschise larg fereastra, s-a crucit,
Şi-apoi, privind spre cer, exasperat,
Căta, parcă, ceva în infinit,

Ca dup-un ceas (fi'nd blonde, nu-i bizar!)
Îl întrebară pline de mister,
În timp ce se zgâiau şi ele-afar':
-Este ceva-n neregulă pe cer?!

-Nu e nimic, doar că, aşa ceva,
Ultima oară când s-a întâmplat,
La răsărit a apărut o stea,
Şi-apoi, trei înţelepţi pe înserat.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite-aseară, a cântat

De trei ori, când ai venit,
S-a oprit şi-ncă o dat',
A cântat cam răguşit,

Apoi, de vreo două ori
A zis "cucu", a tuşit
Şi-ncă de vreo patru ori
A cântat şi-a râgâit,

Şi-n final, aşa, cu scârţ,
Greu de tot a cucuit,
După care-aud un pârţ
Foarte scurt şi gâtuit"...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă estivală

Cum sunt rău de frig, ninsoare,
Cât aveam leafa de mică,
An de an, în veri, la mare,
O frigeam cu o gacică,

Şi ce zile la Mamaia!
Ce nopţi albe-n Eforie!
Mă trata gagica aia,
Cu ce-mi da prin scăfârlie,

Spriţuri, dans, antren, friptane,
Mă ţinea pe palme Tanţa,
(La hotel, de milioane,
Îmi plătea chiar şi chitanţa!)

Băi de soare, băi de mare,
Şi când m-aprindeam, băi vere!
Mă stingea dintr-o suflare
Cu vreo trei halbe de bere,

Noaptea-n schimb, fata nurlie,
(Viţă pură, românească)
Să nu pic la datorie,
M-alinta doar cu Fetească,

Iar în zori, la cafeneaua
A' din colţ, ca pe nimica,
Până achita cafeaua,
Mă sorbea din ochi Tănţica,

Unde-apoi, pe îndelete,
Visători, plini de speranţe,
Printre ultraviolete,
Pe nisip scriam romanţe...

..............................

Şi acum am leafa mică,
Iar în veri caniculare,
De mi-ar fi Tanţa gagică,
N-aş mai frige-o pe la mare,

Că doar fui iar... la Constanţa,
Ce Mamaia, Eforie!
La o vară de-a lu' Tanţa,
Într-o bombă, cu chirie,

Nu friptane, beri la gheaţă,
Nu tu dans, antren, visare,
Prima dată când în viaţă
M-am simţit prăjit la mare,

Fi'ndcă... după cununie,
Nu c-a dispărut romanţa...
Am ajuns la ananghie,
Tot plătind VISA lu' Tanţa!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea

De când mă ştiu n-am detestat
Şi n-am urât iarna mai tare,
Aşa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;

O aşteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veşminte
Şi să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,

Fi'ndcă aşa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Şi pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:

Cum văd că ninge la fereşti,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Piteşti,
O ţuică fiartă în ibric,

Şi peste-o săptămână, dacă
Va ninge iar, cu vânt şi ger,
Îi fac necaz, scăpând în joacă
Mai multe boabe de piper...

Iar de se pune pe ninsoare
Trei zile-n şir, cum nu-s voinic,
Nici vorbă c-o să mă doboare
Cât ţuica fierbe în ibric!

Şi-i râd în nas privind de sus,
Că stau la cinci, am şi balcon...
De când e ea nu m-a răpus
Chiar făr' să port măcar palton!

Însă acum, ca niciodat'
Mi-e teamă că mă dau învins,
Ingrata iarnă, ne-ncetat
Parcă-n prostie a tot nins,

Şi mă întreb, plin de fiori,
De-ajung în primăvară viu,
Fi'n'că a nins de-atatea ori
De m-a lăsat fără rachiu!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Când ai făcut maimuţa, Doamne,
Ma iartă, dar Ţi-o spun cinstit
Cum Tu mă ştii de-atâtea toamne:
Cu ea ai fost tare zgârcit,

Căci, de la data respectivă
Până-n prezent, e constatat
Că dumneaei, chiar dimpotrivă,
Un pas n-a mai evoluat,

Nu mă refer la maniere,
Cătând şi azi ce a ascuns,
Cu deştu-n nas şi prin unghere
Unde lumina n-a pătruns,

Şi nici de faptul că, banana,
De câte ori ea şi-a furat,
Nu s-a gândit că-i va fi blana
În saramură vreodat',

Iar când e vorba de bătaie,
Scandal prin junglă, tărăboi,
O face tot mereu de oaie,
Sărind ea prima la război,

Şi-apoi, nu-s alte dobitoace,
Nici pe departe cum e ea:
Ce... una spune, alta face,
Gândind cu totul altceva,

Că, de-aia-Ţi spun, ca bun Părinte,
De i-ai fi dat atunci, în pom,
Un gram măcar, în plus, de minte,
... nici azi nu ştie că e om!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viol

Am să-l reclam pă Ion a' lu' Scarlat,
Pentru viol, al dracu' prăpădit!
Da' nu numa' că el m-a violat,
Nenorocitu' m-a şi-mbolnăvit:

Intră acum trei luni să zic, precis,
În miez de noapte peste mine goală,
Că eu nu ţin pe vară geamu-nchis
Având călduri de-atâta zăpuşeală,

Şi de atunci, în fiecare seară
A tot venit, o noapte n-a omis,
Cu toate că ştiam de prima oară,
Eu tot uitam mereu geamul deschis;

Acuma vremea s-a mai răcorit,
Iar noaptea este rece, şi-ncă bine,
Că de vreo două nopţi am cam răcit.....
Îl tot aştept la geam şi nu mai vine!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reumatism

Şeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)

La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc şi când mai iese
Cu Tănţica lui nurlie,
De şoferi şi florărese,

Chiar şi-afar', în deplasare,
Fi'nd a' lui subordonat,
N-am văzut vreunul care
Pe el nu l-a salutat,

Până luni, la Eforie,
Când făcurăm un ocol,
Delegaţi la Cisnădie,
După colţ, la Techirghiol,

Să ne ungem cu noroi,
Că din iarnă, din Bucegi,
Reumatici amândoi,
Leac mai bun nu-i să te dregi,

Numai că, unşi cu noroi
De la tălpi pân' la chelie,
Dezbrăcaţi, ca dracii goi,
Cin', pe şefu', să-l mai ştie (?!)

Arătând în fundul gol,
(Mă iertaţi de-acest cuvânt)
Sub beneficul nămol,
Toţi o apă şi-un pământ,

Pân' ce-apar vreo câţiva inşi,
Cum şedeam noi la uscat,
Ne măsoară şi... surprinşi,
Cu respect m-au salutat,

Ca apoi, mai mulţi din gloată
Exclamând "ooo!" se mirau,
Şi-unii chiar, ca la armată,
Cu-n salut mă onorau,

Că de marţi, şefu' meu, Gică,
Din orgoliu, fanatism,
Mă urăşte,-mi poartă pică,
Pentru-al meu... reumatism!

Valeriu Cercel

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme vine, vreme trece

Conform divinelor măsuri,
Tu eşti bătrân, căci vremea trece,
Când ai vecine în călduri
Iar tu rămâi, la toate, rece!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

Iar apoi, e-o "Uniune",
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Şi cerinţelor de piaţă,
Puse vechile catrene
La situaţia de faţă,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi'nd cel care
Va veni cu o morală

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,
Doar privind la noua eră,
Cam toţi vechii cântăreţi
Au făcut azi carieră!)...

Greierele, deci, artist,
Cu conservator, se ştie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După şpriţuri şi manele,
Cam pe la sfârşit de vară,
Rămânând fără lovele
Şi sacâz pentru vioară

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată

Şi s-a dus la bancă, drept,
Cu elan şi bucurie,
Precum omul înţelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost... dulce, sugerat,
De o viespie-nţepată
Să se ducă la furat....

Trecu strada vizavi,
La o bancă şi mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, şocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca şi în telenovele:

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce şmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca... Stradivar!

Virtuos, plin de talente,
Şi bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher,

De-a-nceput chiar a se teme
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme:
Banii trebuiau să fete,

Şi cum fraieri n-a găsit
Să producă fecundare,
Nu ştiu cum, şi-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Şi naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru ţoale, termopane,
Chiar şi două limuzine,
Ori să-şi bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Aşa că, într-o clipită
Şi cât doar ai zice peşte,
Furnicuţa ispitită
A făcut ce-i omeneşte,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balşoi
Şi cu-n pept de-a virusat
Cam un sfert de muşuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă şi azi din fleancă!)
Devenise pandemie....
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ţi dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un muşuroi,
Furnicuţe muncitoare,
Generaţii apoi
Să plătescă fi'nd datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi'n'că timp ăi de trudesc
N-au, oricum, să facă bani...

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiţi şi singurei

Numai de veţi lua aminte
La o mică eroare:
O furnică... n-are minte
Să ajungă debitoare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două pisici

O pisică de rasă,
Prin verighetă trasă,
Călca într-o noapte pe lună,
Care se-mprăştiase pe dună!
- Să mai zică motanul Trăilă
Că sunt o săracă copilă!...
Eu, care calc mereu pe argint,
Să n-am parte de el, dacă mint...
Că eu l-am luat de bărbat într-o seară,
Când am pus laba pe el şi o ghiară!
Era înstărit şi avea în bordei,
O şoricioaică cu mulţi şoricei!
Că de-aia... Madam Agadul,
Era ţanţoş motanul şi foarte fudul!
- Sfâr, sfâr...(se băgă ca vecină)
Cu blana matale atâta de fină,
Nici n-aş sta la taclale, madam...
L-aş sfâşia, nu alta pe mitocan.
Însă chiar atunci, din pură-ntmplare,
Motanul Trăilă, voind să repare,
O cursă de şoarici, o lăsă pe hol
Şi-o uşă deschisă, la dormitor!
Vecina grăbită, plecând către casă,
Dând ca să iasă, îi cade în plasă!
Aşa încât stăpâna,(cea cu mieunatul),
În vreo două zile şi-a pierdut bărbatul!...

Morala;
Când te destăinui să fi atent la gură,
Căci... câte nu se întâmplă într-o şură!?

fabulă de Constantin Păun din Rime cu tâlc (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară toridă

N-am avut aşa o vară...
Toţi din bloc sunt în vacanţă (!)
Câteodat' la noi pe scară
Mai aud câte o clanţă
... pensionară,

Şi nu vezi maşină mică
Pe asfaltu-ncins de soare (!?)
Noaptea doar, un hoţ mai pică
Făcând spume prin parcare
... de oftică...

Pe-nserat, nici amorezii
Nu mai umblă pe sub tei,
Iar în arşiţa amiezii
Nu se-avântă chiar şi ei
... maidanezii ;

Peste drum, scurtând eu zarea,
Plânge, parcă în pustie...
A uitat chiar şi culoarea
Vr'unui chior prin lăptărie
... vânzătoarea...

Doar în colţ, un poliţai
Pus de soartă la dietă
Şi-o pipiţă-ntr-un Hyundai
Ce se scarpină-n poşetă
... de mălai,

Pe trotuare, bişniţari?!
Florărese veştejite?!
Chiar şi ei, falimentari,
Stau pe plajele-nsorite
... la bulgari...

Şi-n canicula barbară,
Doar eu cuc, sus pe balcon,
Îmi fac singur de ocară
Că nu sunt cu lumea-n ton
... pierde vară.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematica are reputaţia că ar duce la concluzii infailibile. Aceasta este pe de-a-întregul fals, căci infailibilitatea ei nu-i decât identitate. De două ori doi nu este patru, ci este exact de două ori doi, căci aceasta este ceea ce noi numim, mai pe scurt, patru! Dar patru nu înseamnă ceva nou. Şi această comportare apare mereu şi mereu în concluziile sale, cu excepţia formulelor mai complicate în care identitatea este mai greu de observat.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hortensia (Hydrangea hortensis, sau H. macrophylla)

Florile ei minunate
Au culori ce-s variate,
După cum este pH-ul
Ce-l crează românaşul.

Dacă-i şapte sau mai mare,
Sunt flori terne, roz-murdare;
Dacă solu-i calcaros,
Pentru plante-i păgubos:

Sunt carenţe fel de fel,
Fierul e cel mai rebel,
Flori de-un verde-s, spălăcit,
Dacă planta n-a pierit.

Când pH-ul este şase,
Ai flori roze, voluptoase.
La vreo cinci şi jumate,
Ai flori albe ‒ puritate,

Când pH-ul e sub cinci,
Poţi să joci trei huţulinci:
Flori albastre-s, violete,
Ochiul stau să ţi-l desfete.

Spun, ca şi bătrânul Pliniu:
Daţi sulfat de aluminiu!
De vrei flori dumnezeieşti,
De pH să te-ngrijeşti!

poezie de George Budoi din Elogii florilor (25 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiuni neexplicate (celor interesaţi)

E-o chestie ce nu s-a explicat
Şi chiar de-a fost, nicicum clar şi concis:
De ce un individ ce-a divorţat
Ajunge în infern, nu-n paradis?!

Pentru că cei ce s-au căsătorit
Şi-au divorţat de două ori, sau trei,
În paradis e-un loc nepotrivit,
Venind cu-aşa nărav şi obicei;

Ca să te-nsori în rai, o dat' măcar,
Sau chiar să divorţezi, n-ar fi păcat...
Problema-i că, în raiul legendar,
Un popă nu găseşti sau avocat!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry: Alaltăieri, eram într-un hotel, şi pe spatele uşii din hotel era harta cu ieşirea în caz de incendiu. Sunt flatat că mă cred capabil să stau într-o camera a unui hotel care a luat foc şi să memorez direcţii. "Da, o să o iau la stânga pe scări, apoi la dreapta pe lângă tonomatul de dulciuri..." Probabil că m-aş pierde, ar trebui să mă întorc în cameră, să verific harta iarăşi... Şi întotdeauna ţi se zice, orice-ai face, într-un incendiu la hotel - nu intra în panică. Hei, mai am patru minute de viaţă, nu m-am panicat în viaţa mea - este alegerea mea. Chiar dacă te găsesc, ai o scuză perfectă... "Vai, am auzit că te-au salvat în timp ce te balansai gol cu perdeluţa de la baie şi cu găleata pentru gheaţă pe cap. Ce s-a întâmplat?" "Păi, m-am panicat." "E de înţeles."

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!