
* * *
Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Și visez pește prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Și-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebați cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Și-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu știu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aș fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Și mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi șoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, și am zis,
Măcar să mănânc, să dorm,
Că-s pisică, nu sunt om!
Recunosc, m-am îngrășat,
De mâncat și stat în pat..
Însă, ce să fac și eu?
Lângă mama-i locul meu!
Dacă ea e necăjită,
Sunt și eu, într-o clipită!
Dacă se-așează la masă,
Eu sunt primul, căci mă lasă,
Iar dacă se odihnește,
Mă gândesc numai la pește..
Așa că, nu vă mirați,
Că visez doar pește, frați!
Zău, în astă izolare,
Mi-e gândul doar la mâncare,
Însă, sunt și de folos,
Căci nu mă opresc din tors!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pisici
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre picioare
- poezii despre pești
- poezii despre odihnă
- poezii despre inventatori
- poezii despre gânduri
Citate similare

Un zâmbet
Stau aici de patru zile,
Credeți oare că e bine?
Știu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!
Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!
Am simțit eu o mișcare,
C-am urechea foarte mare,
Și de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!
Nu știu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simțu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!
Cred că e un șoricel,
Tare-aș vrea să dau de el,
Deși nu am stat în viață
C-un șoarece față-n față!
Acum fie, ce o fi,
Aici oi înțepeni,
Așadar și prin urmare,
Vom vedea, care pe care!
Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut și-un tunel mic
Cu gândul la inamic..
Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Și pune un coș pe masă!
Și miroase rău a pește,
Lucru ce mă depășește,
Nu mai sunt așa rebel,
Cu gândul la șoricel!
Că și mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i așa c-ai fost cuminte?
Ți-am adus pește cu linte!
Și m-am apucat cu sârg
Să mănânc pește din târg,
Las'că șoarecul nu moare,
Până data viitoare!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânătoare, poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre viață, poezii despre urechi, poezii despre umor sau poezii despre moarte
Eu nu cer să fiu iubit
Eu nu cer să fiu iubit,
Aș cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Și nici nu sunt sigur că merit.
Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aș simt obligat să întorc serviciul
Și nu știu dacă mai pot.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă prețuiește.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aș cere și nu aș primi,
Aș fi nefericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerșeală,
Aștept doar să fiu iubit
Și atât.
Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri și vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci așa L-am văzut pe Dumnezeu
Șoptindu-mi prin senzații.
Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.
Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puțin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.
poezie de Cosmin Druță din Teorie poetică și poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre serviciu
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- poezii despre nefericire
- poezii despre fericire
- poezii despre cadouri
- poezii despre ajutor
- poezii despre Dumnezeu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)
Dragi copii, de grădiniță
Astăzi, nu mai am peniță
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la școală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt și repetent
Cred că... am îmbătrânit
Și la minte m-am scrântit!
Când eram la grădiniță:
Nu aveam deloc peniță!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de școală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moș bătrân - îmbătrânit!
Școala, este serioasă,
Școala, este și frumoasă:
Dacă nu ai grădiniță,
Dacă nu ai nici peniță,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, și școala
Poți să fi cât de atent
Tot rămâi... și repetent.
Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu știu:
Cu rățușca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Și s-aducă veselie.
Dar acum sunt supărat:
Sunt rățoiul fermecat,
Am cu mine un cățel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chițăie, și este mică;
Am cu mine, un cocoș:
Măcăne, de zici... că-i moș!
Vai de mine, ce mă fac!?
Ce povești mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chițăilă, a pierit!
Fug, iute, după... cățel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moș:
L-am pierdut, și pe... "cocoș".
Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la pește-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiță,
Îmi ascut și o... peniță,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nțeap'... un mărăcine
Și când trag coada afară?!...
Aduc, peștele, la școală!
Dragii mei, și scumpi copii
O poveste auzii:
Peștișorul fermecat,
Peștișorul supărat...
Cam așa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:
Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac și fac... "mac-mac"
Peștii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăța de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Și întreb: "Măi, care-mi ești
Peștișorul, din povești?"
Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuțit, mare, mi-ascut
Și de-oi fi... un pește mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Și-n ulei!... să se prăjească:
Și să fie... aurit!
Că de nu, a și murit!
... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveștile-mi au pierit,
Am în față o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Și văd, eu, ce va mai fi
Și pe cin', voi, întâlni!
Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă pește...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Și de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Și să vezi, ce-mi pescuiesc
Peștișorul, ce-mi doresc...
Văleu! Vulpu' a fugit!
Peștele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Și ce mă fac
Mi-au furat peștii din lac:
Peștișoru-mi fermecat
Poate mi l-a și... mâncat?!
... Ia stați măi copii așa:
Parcă... știu și eu ceva,
Nu prea știu eu să citesc
Dar puțin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiță, pe la mure...
Bunicuță... prin pădure,
Vai de mine, ce rău este
Să nu știi nicio poveste:
Carte, dacă învățam
O poveste, tot știam!
Așa, stau și mă gândesc:
Nu știu ce să păcălesc,
Aș mânca și eu un pește:
Dar nu știu: cum se prăjește!
Acum, sunt și obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am pește, nu am casă;
Nu am peștele, pe masă;
Și chiar... dacă, l-aș avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoață
Și peștele, mi-l înhață!
Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, și mănânc mure,
Și la iarnă, hibernez:
Pe la școală mă visez...
Învăț, și eu, o poveste,
La vară voi prinde pește,
Și de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu și vă povestesc!
Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai crește,
Dacă am coadă stufoasă
Am și peștele pe masă:
Să mănânce și pisica,
Să mănânce și bunica,
Lupu, rața, cine-o fi
Și cine va mai veni.
Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteți copii cu carte
Mergeți iute mai departe
Eu sunt moș, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Și poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre rațe, poezii despre păcăleli, poezii despre școală, poezii despre poezie, poezii despre învățătură sau poezii despre vorbire

Talion
Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun și mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.
Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supărați
nu doar pe mine: pe viață, pe frați;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.
Dezamăgirilor, cred că sunt nașul:
plec și îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i lașul.
Spun ce gândesc și îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
și îl păstrez doar în gând, liniștit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.
Nu sunt perfect și nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o știu: talionul.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre supărare, poezii despre tăcere, poezii despre sport, poezii despre sinceritate, poezii despre rai sau poezii despre perfecțiune
M-am îngrășat!
M-am îngrășat de ieri până azi,
Cam câte "kile" o să am mâine.
De la râsete, dulciuri, sau necaz,
Dar cu foarte puțină pâine.
Îmi merge bine când mă îngraș,
Chiar dacă nu sunt deloc gras.
Sunt ca un "bob de arpacaș",
Sau ca o "aripioară de caras".
Când pe lângă oglindă trec,
Ea îmi arată drumul către bec.
Și mă trimite la ''sfântul'' cântar,
Să scot kilogramele din buzunar.
Eu nu vreau ca să slăbesc,
Chiar dacă par că îmbătrînesc.
Mă simt bine în pielea mea,
Și nu cred că-i foarte grea!
poezie de Ovidiu Kerekes (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greutate, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre râs, poezii despre pâine, poezii despre metrologie sau poezii despre dulciuri

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre recunoștință, citate despre viață, citate despre schimbare, citate despre nefericire, citate despre iubire, citate despre ezitare, citate despre existență, citate despre dorințe sau citate despre devenire

Ultima țigară
eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutați pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deși sunt treaz
pe cer pășesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist și obosit pe un ciot de veac
dacă am țipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton și gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiță fumată a unui vis ucis
de oameni, de viață
hei tu ce stai în față
a mai rămas ceva de dăruit în viață
hai vino omule, în față
eu am rămas doar o țigară arsă pe o masă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre tragedie, poezii despre suflet sau poezii despre prezent

Singurătatea travestită în iubire
se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic
e șase dimieața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare
nimic mai mult
distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu știu dacă m-ar ajuta la ceva
știu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni
poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre noapte, poezii despre minciună sau poezii despre fotografie
Junghi
Astăzi, era să cânt...
Pe limba unei doamne,
Mai veche prietenă de-a mea.
Fiorii ei nicicum nu sunt...
Nu, nu de răceală-i vorba,
Doar al durerii gust îl simt.
I-am dat binețe, se cuvine...
De unde-s eu curtean
Și am cântat cu ea
Doar versuri porcoase,
Căci știu, unde mă duc.
Azi sunt; și-s mândru,
Că încă sunt calic
Și-am să refuz politicos,
Căci sunt pe viață.
poezie de Dragoș Nonciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre versuri, poezii despre prietenie, poezii despre mândrie, poezii despre durere sau poezii despre bunele maniere

Înainte de plecare
Înainte de plecare,
Moș Crăciun își trage suflul
Și în camera cea mare,
Își varsă și el năduful!
În ce fel? Cu prichindeii!
Șapte câini și o pisică,
Mai lipseau doar șoriceii,
Însă lor le e cam frică!
Cățelușii-n vervă mare,
Nu prea știu deloc de glumă,
Ei sar în două picioare
Și pe Moș, jos, îl dărâmă!
Trag de el, îi sar în față,
I se-agață de bărbiță
Și de azi de dimineață,
Îl tot pupă pe guriță!
Unul a intrat cu totul
În caciula-i roșioară,
Căutând prin ea cu botul,
Un oscior de astă vară!
Altu-l trage de-ncălțări,
Negre, parcă sunt de smoală,
N-are teamă de urmări,
Dacă-n picioare se scoală!
Dar și moșului îi place,
Și le dă la fiecare,
Căci și-așa, n-are ce face,
Pe rând, câte-o-mbrățișare!
Doar pisica e cuminte,
Stă pe scaun și-i privește.
Ar sări, dar are minte,
Căci de sare, o pățește!
poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre negru, poezii despre gură, poezii despre dimineață, poezii despre câini, poezii despre Moș Crăciun sau poezii despre Crăciun
Aleanuri
Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.
De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să știi că-s viu,
Că sunt palpabil și chiar port un nume
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.
Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști că, tainic, ne-am iubit.
Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum aș putea să-ți spun că îmi ești dragă
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!
Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naștem mari iubiri ca să râvnim...
Dar viața ni se trece grea și slută
Cel mai ades, din amintiri trăim.
Căci mărăcini rodesc pe a-vieții câmpuri,
Cu vise și iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiți mințim.
Dar, în definitiv, prețul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschiși larg...
În lumea rece și plictisitoare,
Visez cum că-mi ești dragă și ți-s drag.
... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu știu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranțele să moară
Visând la tine, mă simt renăscut.
poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre vioară, poezii despre sărut, poezii despre seară sau poezii despre ochi

Singurătatea travestita în iubire
Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic
e șase dimineața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost
pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare
nimic mai mult
la distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea
uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu știu dacă
m-ar ajuta la ceva
știu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Întrebare nesfârșită
De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat și fericit sau nu
de ce sunt optimist și-n orele târzii plutesc
și-n alte dimineți mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt amețit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor și te visez mereu
iară privirea ta mă urmărește întruna
și glasul și mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îți ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eșecuri și în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
și sentimentele le-amestec și mă dor?
ce-mi pasă, sunt al nimănui
și nimenea este a mea,
ce-mi pasă?
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre ploaie, poezii despre ore sau poezii despre optimism
Întrebare nesfârșită
De ce oare sunt cuprins de îndoieli
de ce oare mă mint ori nu mă mint
de ce în vise sunt speriat și fericit sau nu
de ce sunt optimist și-n orele târzii plutesc
și-n alte dimineți mi-e frică să gândesc
de ce mi-e teamă când mă simt stăpân
iar când sunt amețit sunt sigur că mă pierd?
De ce mi-e dor și te visez mereu
iară privirea ta mă urmărește întruna
și glasul și mila sunt la cheremul tău
când nu mai am puteri să îți ating gândirea
îndepărtărilor pierdute-n eșecuri și în ploi
de ce oare îmi zic... că m-ai iubit sau nu
și sentimentele le-amestec și mă dor...
ce-mi pasă, sunt al nimănui
și nimeni este a mea.
Ce-mi pasă?
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel, la fel...
moto: Și vine cina cu opaiț
Iar dacă n-am, cu lumânare
Când merg din hobby la culcare
Și ce visez, îi dau cu baiț
-------
Dacă nu se mai arată
Nici o țintă în vizor
O vedetă demodată,
Iese din televizor
Iese, face loc la alta
Și-l închid că sunt sătul
Dacă n-are pește balta,
Are broaște din destul.
poezie de Ion Untaru din vol. Locuiesc într-o lacrimă suspendată, 2005
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ion Untaru despre visare, poezii despre televiziune sau poezii despre lumânări
Sunt bolnav
Azi nu mai fumez,
Nici nu mai visez
Și nici teatru nu mai pot juca.
Sunt golit de tine
Și scârbit de lume,
Ca un biet orfan,
Ca un biet golan.
Nu mai pot trăi,
Nu mă mai trezi.
Patul parcă-mi zboară,
Mă trezesc la gară
Și te-aștept deși nu vii nicicând.
Sunt bolnav,
Complet, complet, bolnav.
Când mamă m-ai pierdut în noaptea mare
Și m-ai uitat singur în disperare.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Nu știu unde sunt
Și nu plec niciund'
Viața asta o duc de vreo doi ani.
Ești un foc târziu,
Eu, un pește viu
Ce se zbate pe uscat
Sub jarul tău,
Mă simt istovit,
Sunt prea obosit,
Nimic nu mă mai face fericit.
Când "ei" sunt acasă
Cu moartea la masă
Beau tot whiskey-ul ce-a ramas în bar.
Vapoarele mele
Ce purtati drapele,
De ce nu mă puteți lua cu voi?
Sunt bolnav,
Incurabil, bolnav,
Versuri moi și line
Îmi cântă prin vine
Până cad ca o pasăre moartă-n drum.
Tu mă avizezi, de cânt mă privezi,
Îmi răpești talentul, fără remușcări.
Dragoste ce-ai fost,
Nu, nu mai ai rost,
Sunt mai singur astăzi ca oricând.
Ascult ca un prost,
Muzică pe post
Ascult din nou vocea mea, cântând.
Sunt bolnav,
Complet, complet bolnav.
Cum mi-ai putut fura cântecul?
Cum mi-ai putut rupe sufletul?
Versul, inima.
Da, sunt bolnav,
Dar stau pe baricade și aștept mereu
Ceva, chiar dacă sunt bolnav.
cântec interpretat de Serge Lama, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre voce, poezii despre teatru sau poezii despre talent
La ce ?
Cum să visez că-n viitor când nu-s nici în prezent
Iubitul tău, căci tu nu mă iubești,
Așa ți-am stat în umbră permanent,
Dar nici că vrei să-mi spui ce îti dorești.
Sunt bumerang, și-un ochi din care lacrimi se mai storc,
Ești sigură de mine că nu am cum să plec,
M-arunci cu ușurință căci știi că mă întorc,
Dar oare pentru ce sau pentru cine mă întrec?
Așa copil naiv în ale vieții sunt,
Și mă opresc adesea -n prag și mă gândesc,
Am anii care-i am și sunt cărunt,
La ce mi-a folosit în viață să iubesc?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr cărunt, poezii despre naivitate sau poezii despre dorințe

Serenada corporatistului (după Serenada Muncitorului)
Eu sunt un zombi pentru voi,
mergând încet ca-ntr-un convoi.
Din cercul vostru-aș vrea să scap,
Că nici în lift nu mai încap.
Și dorm adânc la o cafea,
Și dorm adânc și când visez,
Gândind eu par că delirez,
Dar știu și bine-a mă distra.
Și dis-de-dimineață sună
Alarma parcă stau pe-un nor
Știu imediat că nu-i a bună
Din somnul dulce să cobor.
Orice idee mă agită
Și orice glas ce nu-i banal,
Și nu coboară în aval
E-o sursă clară de otită.
Urăsc persoana ce se plânge!
De ea depinde, pân' la urmă,
și DOAR de ea, unde ajunge,
dacă trecutul nu și-l scurmă.
O, dorm... sunt mângâiat de boare
Și zmeu pe-al vieții tobogan
Aștept salariul meu baban
Și-s liber să mă duc la mare!
parodie de Ionuț Popa, după George Bacovia
Adăugat de I.m. Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salariu, poezii despre plâns, poezii despre muncă sau poezii despre cafea

* * *
N-aveti cumva o cafea?
Simt nevoia, tare-aș bea!
Fiindcă-azi noapte n-am dormit
Am stat treaz și am muncit!
Mama mea este de vină..
Imediat după cină,
Mi-a adus un coș cu lână
Și mi-a pus fusul în mână,
Spunându-mi un pic cam tare:
"Am de făcut trei fulare!
Tu cu torsul, te descurci..
Să nu cumva să mă-ncurci,
Că e musai să termin,
Fiindcă dimineață, vin!"
Și ne-am pus apoi pe treabă,
Și-am muncit o noapte-ntreagă,
Ea, cu gândul dus departe,
Eu gândindu-mă că, poate,
Termin lâna, să mă culc,
Căci nu voiam să o-ncurc!
Eu torceam, ea împletea,
Luna prin geam ne privea,
Și mă întrebam în tihnă,
Oare, cine o să vină,
Dimineața pe răcoare,
La mămica, la fulare?
În sfârșit, am terminat!
Vreo câțiva, la ușă, bat!
Trei copii cu gura mare:
"Buni, ne-ai făcut fulare??"
Asta este, dragilor,
Mi-e un somn de simt că mor,
Și-s gelos, n-aveți habar,
Fiindcă n-am și eu fular!
poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre mamă, poezii despre lână sau poezii despre vinovăție

Încă mă visez cu tine
Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub pași pietre în rânduri
Cum înțeapă din pământ.
Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ți strâng clipele din gând.
Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Diminețile sunt pline
Doar de mine prin odăi.
Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.
Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbați bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zahăr, poezii despre vânt sau poezii despre mâini