Temeri

În seara asta mă voi teme
Mai mult decât în alte seri
Suspină vântul greu. Şi geme
ca nişte care de poveri

De parc-ar fi să mi se-ntâmple
Un nu ştiu ce înfricoşat
Ca picătura care umple
Paharul meu întârziat

Şi parcă nişte paşi se-ndreaptă
Şi parcă cineva mă strigă,
Urcând tiptil treaptă cu treaptă,
Scoţând lăcata din verigă:

Aicea sunt, aici aştept
Eu nu am unde mă ascunde
Precum neliniştea din piept
Cu presimţirile-i fecunde

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIVESC

Privesc spre cer neîncetat,
Cu mâinile pe al meu piept,
Vreau să am sufletul curat,
În orice judecată să fiu drept.

Doamne dă să fie bine
La toţi din lumea asta,
Să aibă zile senine,
Ocolească-ne năpastă.

De ce să condamn tinereţea,
Cea care m-a purtat cu elan,
Astfel am atins bătrâneţea,
Mergând înainte, an după an.

Nu! N-am să plâng vreodată,
Voi zâmbi chiar când e greu,
Urcând treaptă cu treaptă,
Până ajung la apogeu.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

"Ce gol mi se arată-n faţă?
Din treptele pe care le urcam
nu a rămas nimic?
Dacă aş mai face-un pas
ştiu bine că m-aş prăbuşi în haos.
Spre mine norii vin în valuri,
privirea înecându-mi.
Mai vreau o treaptă, Doamne,
doar o treaptă!..."
Aşa gândea un înger trist
şi, disperat, se sfâşie pe sine însuşi,
îşi dezmembră fiinţa
ca să-ntregească drumul:
un gând - o treaptă,
alt gând - altă treaptă,
un cântec - o treaptă,
alt cântec - altă treaptă,
o treaptă – o durere,
altă treaptă – altă durere...
Şi tot aşa,
cuprins de o beţie
a aruncării de sine,
de construirea treptelor
(spre unde?),
nu mai simţi nimic,
nimic...
Nu mai rămaseră din el
decât aripile,
larg desfăcute
şi mirate,
inconştiente că poartă-n ele
zborul...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii

Pierdut în zare,
Te aştept să vii.
Dar să nu plângi,
Dacă mă vei găsi cu părul alb!
Tu iartă-mi inima din piept
C-a vrut ca să trăiesc şi să te-aştept!
Te rog sa-mi ierţi şi glasul răguşit,
Ce este amărât de-atâta plâns şi de oftat!
Te aştept să vii, când vrei!
Nu ai o oră sau o dată scrisă.
Eu te aştept iubire,
Căci nici nu ştiu, dacă mi-e dor de tine,
Sau de un vis
Pierdut în zare...
Nu te mai caut, deşi,
Caăn fiecare zi de sărbătoare,
Ca un nebun,
Te-aştep, te-aştept să vii!
Aceeaşi destinaţie vom avea
Iar paşii noştri vor măsura
Treaptă cu treaptă, bătăile inimii.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a urlatul...

Urlă-n surlă, sus în turlă,
urcă trepte
muzicale şi coboară
în ritm, agale
alte trepte, ce-l omoară,
trepte drepte
alunecoase
un pericol pentru oase;
şi-asta trebuie să repete
zi de zi; se repede
să ia surla din perete
prinsă-n cui, îi descui
şi-l las să urce
să se descurce,
ia din nou treaptă cu treaptă
omul care ne deşteaptă,
urlă, nu în surlă
de-astă dată
ci de durere,
că-n urcatul lui abrupt
s-a rupt o treaptă
mai deşteptă,
nu mai aşteaptă
trage o înjurătură
tot ca-n turlă, cu măsură...
Urlă... parcă e lovit de streche
trâmbiţaş de modă veche!

poezie de Gheorghe Gurău (17 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura

umple paharul ticsit de somn
miraj cu văi prin care umblă
vreun nebun de pârâu alb
de spumă cum sunt caii alergaţi
în nopţile când umblaţi după iubire
te înalţi până la nori urcând
picătura suficient de înşelătoare
rămâi în cârciumă să ciocneşti
cupa cu ultima picătură scursă
dintr-o lacrimă de fată neiubită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este mai sănătos să cucereşti succesul treaptă cu treaptă, decât să ţi-l aşeze cineva în podul palmei şi să nu ştii ce să faci cu el.

Iulia Pascaru
Adăugat de Iulia Pascaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiind nişte începători în escapade montane, în câteva ore ajunseră şi depăşiră chiar altitudinea până la care dantoniul era prezent. Aici atmosfera deveni absolut incoloră, imaginea fiind foarte clară de jur-împrejur, dar nu şi în jos, unde nu putea fi zărit nimic altceva, decât aburul alb şi dens al atmosferei, de parcă ar fi fost nişte nori groşi, prin care vederea nu putea pătrunde, sau mai degrabă un hău ciudat, un vid imens şi alb care se căsca exact sub picioarele lor.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am de unde felinare

Iar o pană de curent
Când aveam mare nevoie
Mult mai mult decât Ahoe
Într-un mediu recurent

N-am de unde felinare,
N-am de unde lumânări
Când furnică pe spinări
Spaimele din nopţi călare;

Parcă mi-au bătut în poartă
Morţi bătrâni din paraclise
Înviind în manuscrise:
Cele de la Marea Moartă

Parcă sunt la o răscruce
Dincolo de care, ce e
Obsesiv ca o idee,
Conturează-se o cruce.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am probat asta în meseria mea şi stiu că omul are rezerve în el, deci aştept acel imbold care să scoată din mine încă ceva nou, ceva care să mă ducă mai departe, care să mă ridice cu o treaptă mai sus decât sunt în momentul de faţă!

citat din Victor Rebengiuc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte întrebări de copil

Când Unde Cum De ce nişte întrebări nişte destine
Dragă Kitty mai multe nu ştiu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face linişte O linişte care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torenţial
urmărit(ă) parcă de nişte ochi SS Indiscreţia urcă şi
coboară Un du-te-vino de neplăceri şi tristeţi Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ţi mai
fie milă

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate acolo pe lună

două trepte sunt mai multe decât una
treaptă după treaptă tu doreşti să te înalţi întruna
crezi că vei atinge cu degetele luna

acolo poate locuiesc măgăruşi manieraţi
care nu rag toţi trăiesc ca nişte fraţi
blocurile poate au pereţii groşi
sunt mulţumiţi şi cei sensibili simandicoşi

acolo poate că sunt uşile deschise
plutesc toţi ca în cele mai frumoase vise

acolo poate legile sunt date cu dreptate
acolo poate ele sunt şi respectate
nimeni nu-ţi înfige colţii în spate
acolo poate nu e nevoie de închisori
toţi măgăruşii sunt binevoitori

poezie de Crina Albu
Adăugat de Fericire
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpăna dreaptă

În sufletele lor, cresc doar ciulini,
Pierzând total contactul cu pământul,
Ei, pentru noi, sunt doar nişte străini,
Căci ne-au ucis şi datina, şi cântul...
Poporul merge-n jos, treaptă cu treaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Trăim iar vremea lui Caragea Vodă,
Când patria ni-i scoasă la mezat,
Şi-au construit un stat într-un alt stat,
Toţi repetenţii... Doar ei sunt la modă...
Spre sumbre căi, destinul ni se-ndreaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Nu mai avem nici Dumnezeu, nici rost,
Grădina Maicii Domnului suspină,
Ne vindem conştiinţa şi votul contra-cost,
Trăiască vinovaţii, cei ce nu au vreo "vină",
Cântăm un imn ce nu ne mai deşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

Ne aliem mereu cu trădătorii,
Suntem mojici şi-n veci duplicitari,
Ne-alegem dintre hoţi conducătorii,
Ne umilim şi suntem miştocari...
Şi suferi-vom pân' la Sfîntu' Aşteaptă,
Tot aşteptând o cumpănă mai dreaptă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balerinii străini vin ca să acumuleze experienţă, fiindcă Opera Română este un teatru care are repertoriu. Spre exemplu, teatrele japoneze nu au un repertoriu aşa de bogat cum avem în Europa. Probabil şi-au găsit un echilibru aici şi au rămas. De multe ori mă întreb şi eu care sunt motivaţiile lor profunde, dar faptul că se lucrează mult şi capătă experienţă poate fi o explicaţie. Experienţa asta îi duce cu o treaptă mai sus sau în alte companii, care îi plătesc mai bine.

Gheorghe Iancu în ziarul Adevărul, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

O umbră parcă mi-a fugit din trup,
şi-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aş vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar tu îţi poţi construi scara care să te ducă la cer, şi apoi să o urci treaptă cu treaptă.

citat din Bob Dylan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Şi-n seara asta cu fulgere,
pe tava de argint, cireşele
îţi aşteptau dorinţa.
Prin rama uşii a trecut
năluca singuratăţii mele,
parcă speriată de trăznetul întârziat.
Am scăpărat bricheta, fulger controlat
în paratrăznetul ţigării,
să alung nişte gânduri de ploaie.
Vechea icoană a Fecioarei cu pruncul
nu-mi înţelege starea, mai ales că
sunt ani de când mi te-a dăruit.
Fulgere, cireşe, icoana
şi-mi dau seama că nu sunt singur
când afară plouă lipsa ta.

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

şi marea devine albă şi vântul se-învârte ca o roată-într-un scripete.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, fiinţă inocentă

Te-aştept prin întuneric şi prin ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale.

Mi-e dor de-un zâmbet călduros

ce risipeşte orice necaz

şi de un suflet călduros

care te scapă de macaz.

Tu fiinţă inocentă care îmi aparţii,

nu mă lăsa acum în umbră!

Îţi dăruiesc orice ca să revii,

căci nu vreau viaţă sumbră.

Să pot trăi în pace cum oi vrea,

să pot iubi pe cine cred.

Că sunt sătul, deşi nu prea...

Şi cum mă vezi, cam şubred.

Eşti tu aceea care-mi pare

a fi aleasa dintre spuse.

Un sentiment oferi, e mare

şi-ndoielnic pare-mi-se...

Pătrunzi în minte parcă prea uşor

şi nu stiu ce să fac -

ori să traiesc, să mor?

Mai bine mă împac.

Poate că nu vei mai ajunge

şi te aştept degeaba...

Ceva în piept mă-npunge

şi eu credeam că-i graba,

dar timpul pentru mine stă în loc

sau trece, nici nu ştiu...

Şi inima aproape că-mi ia foc

la cât e de pustiu.

Mi-e dor de vorbele pe care

mi le spuneai în vis.

Eu nu mai dorm şi doare,

căci nu mi le-ai mai zis...

Oftez din greu, că poate eşti

tot mai aproape de apus,

unde te-aştept să îmi şopteşti

ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.

Mă pot uita la nori,

cum o făceam mereu.

Mi-e teamă c-o să mori

şi o să pleci, dar eu?

Eu te aştept în întuneric şi în ceaţă

să vii cu farmecele tale.

Aştept de parcă a trecut o viaţă,

cu sufletul pătat de dor şi jale...

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec vânturat

Doamnă, fără tine sunt pierdut!
- sta de vorbă Vântul azi cu Marea -
ca un ied la târg pe-un ban vândut,
ochii mei pustii ar plânge zarea
şi aş amuţi în aşternutul
de zăpadă-al iernilor târzii.
Doamnă - îi şopteşte mării Vântul -
valul tău cu braţele-l urzii
şi cu suflul meu până la cer,
de mă laşi, îl urc, nu face nazuri!
dragă Doamnă dăruiesc, nu cer
veşnic loc în albele talazuri."

Pescăruşii par nişte străjeri
ce duc nouri fără soţ în ciocuri,
soarele apune, precum ieri
un vapor e priponit la docuri.
Ca o capră neagră, de niciunde,
noaptea parcă vine la păscut.

"De mânia mea nu te ascunde!"
Deodată, Vântul a tăcut...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!