Pianistul

În seara aceea, mai ţii minte?

am decis să ieşim împreună.

Arterele poluate ale oraşului

ne mai primeau şi pe noi

pe lângă motoarele ambalate,

printre cârciumi de vară târzie.

Deodată am tresărit amândoi,

părea că auzim sunete ireale,

venite parcă de nicăieri şi

de peste tot...

Nu, nu erau ale unei maşini tunate,

de aceea am crezut că visam.

Sfioşi, am tăcut amândoi.

Am mai făcut câţiva paşi, apoi...

uluirea s-a prefăcut fericit,

într-o clipă de bucurie.

Un pianist anonim transformase

o banală terasă din oraş,

într-o poveste muzicală...

şi pe noi indiferenţi

la motoare disperate

şi tevi de eşapament.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară

Într-o seară ploioasă de Mai,
te-am desenat aşa cum erai,
într-un décor haşurat în creion,
tu, lângă un vechi magnetofon.

Într-o altă seară târzie de Iunie
am corectat şi ultima linie.
Atunci am crezut că totul s-a sfârşit,
decorul, decorul era greşit.

Apoi te-am desenat pe nisipul auriu
sub cerul de August purpuriu.
Te-am desenat pe o plajă pustie,
eram doar noi şi-o coală de hârtie.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de Alin Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi 2

În vremea aceea când noi,
Ne exprimam emotiv amândoi,
M-ai învăƫat să privesc marea,
Şi pe 2 lângă noi.

Noi2 pe o pată albastră plutitoare,
Aşa ne imaginăm de atunci marea.
Noapte de noapte, pe o plajă de vis,
Să te privesc, să te îmbrăƫisez în abis.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O jumătate de oră în care amândoi am înţeles puterea unei clipe: o clipă face cât o viaţă, o viaţă poate fi o clipă doar şi o viaţă se dărâmă într-o clipă. O jumătate de oră în care lumea a fost numai a noastră. O jumătate de oră în care, neîndrăznind să visăm de teama năruirii jumătăţii de oră, până la cenuşă, am ars amândoi. O jumătate de oră.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici vârstele nu vin treptat. Deodată îl vezi pe cel de lângă tine bătrân şi nu ştii când s-a întâmplat. Tot aşa, te trezeşti într-o dimineaţă şi vezi că e primăvară. Te uiţi şi deodată vezi că lămâiul e înflorit. Îl miroşi, apoi te uiţi cum se aşază seara ciorile venite de la bulgari fix în copacul din faţa casei, cum se numără între ele, înainte să se împrăştie la culcare. Sau vezi porumbeii sălbatici cum îşi fac cuib şi aleg doar lemnişoarele de tei.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune

Am să te iubesc cu ochii închişi,
plutind printre valuri şi pescăruşi.
Te voi imagina în senine decoruri
printre valuri albastre şi visuri.

îƫi promit o mie şi una de nopƫi,
cu poveşti dintr-o mie de cărti.
Orizonturi spre tăramuri noi.
printre valuri plutind amândoi.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Stau culcat privind printre arini
cum se-ntinde apa-nvolburată
peste gândurile care-mi vin
dintr-o lume ce-mi părea uitată.
Şi revăd măceşii înfloriţi
adunându-şi crengile-ncărcate
sub alunii stând nedumeriţi
lângă zidul rupt de la cetate.
Înlăuntru parcă te zăresc,
la fereastră stând îngândurată,
ultimul vlăstar de os domnesc,
în trecutul năruit uitată.
Gândul îmi aleargă înapoi
să ajung la tine pe terasă –
oare ce s-a întâmplat cu noi? –
nu mai eşti precum erai, crăiasă!
Îmi vorbeşti cu glasul abătut,
cu privirea-ntoarsă într-o parte,
vorbele sunt grele ca un lut
adunat din zeci de oale sparte.
Şi deodată simt şi înţeleg
că ce-a fost dispare dintr-odată,
cugetul se zbate în talveg
într-o albie de râu secată.
Dar rămân să te aştept pe mal,
vei mai coborî de la cetate?...
Te zăresc în tristul carnaval
căutând iubiri neconsolate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi proiectezi sufletul într-o formă graţioasă şi să-l laşi acolo să zăbovească o clipă, să auzi propriile păreri intelectuale care se întorc înapoi la tine cu ecou şi îmbogăţite cu toată muzica pasiunii şi a tinereţii, să transformi un temperament într-altul, ca şi cum ar fi un fluid subtil sau un parfum ciudat, astea erau adevărate bucurii - poate cea mai încântătoare bucurie care ne-a mai rămas într-o epocă atât de limitată şi banală ca a noastră, o epocă exclusiv carnală prin plăcerile ei şi excesiv de banală prin scopurile propuse.

citat celebru din romanul Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă uitam la el
El se uita la mine
şi parcă ne uitam amândoi la amândoi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lăsat-am amurgul să se prelingă pe coapsele tale
pleoapele îmi atingeau clipele
uşor în noapte
am păşit amândoi şi apoi te-ai stins
te-ai prefăcut într-o profundă tăcere
pe care nu o voi înţelege niciodată

poezie de Lucian Bota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet sub raze de Lună

Hai să lăsăm lumina să se-aşeze
Pe umerii dorinţelor tăcute,
Să le transforme-n alintări plăcute
Şi-asalturi de iubire să cuteze.

Hai să plutim pe-o mare de plăcere,
Să-ntâmpinăm, cu piepturile goale,
Atingeri noi de valuri ireale
Pornite într-o dulce adiere.

Să ne-avântăm sub razele de Lună
Şi să luăm lumina ei cu noi,
În raze împletite drept cunună.

Iar de va fi ca totul să apună
Şi să-notăm prin timpul de apoi,
Să fim tot împreună, amândoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!

N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.

Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!

Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume complexă

Pentru o clipă m-am trezit.
Nu, nu visasem, aşa eram eu.
Ai fi zis că sunt îndrăgostit,
Sau un bătrân elev de liceu.

Trăiam într-o lume complexă,
Cu taxe pe vorbe rostite în aer
Cu taxă pe vise şi taxă pe taxă
Iluzii-n tarabe şi mult somnifer.

Vânzători de speranƫe deşarte
Livrau promisiuni exuberante,
Vânători de chilipiruri,
Vânau vânt şi cumpărau chibrituri.

Dar pentru că eu mă credeam
Partea mai trează din poveste
Am adormit la loc într-o clipă,
Greşisem locul, visul, făcusem gripă.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori

o colibă de o palmă
pe o stâncă cioplită în munte
clipire
un chip, un trup, o privire
doi sâni, fragezi şi goi
mă aşez în culcuşul de paie
lângă noi, amândoi
am scuturat noaptea de pe umeri
deschizând ochii apoi
priveam sânii tăi albi
nu am văzut clipa
privirea luneca uşor-uşor peste buze flămânde
sărutam ceasul zilei
tu păşeai printre noi
te iubesc, am strigat într-o noapte
te-ai înfăşurat cu părul tău
în soarele alb al unei zile de mai
încolţise sămânţa în pântec
în zori, ne-am aplecat peste un copil
i-am dat un nume, apoi
se ridica de buze cuvântul în vazduh
acolo, unde cerul şi-a deschis privirea
să cadă peste noi ploaia fecundă
iubita mea, lumina din zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nicio poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

Limbile ceasului şi-au încurcat rolul...
S-au întors înspre copilărie,
Când tocmai visam la păpuşi
Cu ochii din cârpe.
Ochi desenaţi cu un creion chimic
Bine ascuţit...
Mă întreb cum de nu am înţepat irisul
Cu speranţa mea.
Apoi mi-am amintit
Cum la vremea aceea,
Îmi doream să fiu mare,
Să pot conduce un imperiu,
Ori câţiva paşi nesiguri, mărunţi...
Uitasem că dorinţa mi-a fost împlinită.
Dar magia s-a rupt
Şi am rămas suspendată peste vidul tăcerii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă mai ieri

Steaua aceea a decis să se sinucidă
prin stingere. Urla un nor
cu un vânt în braţe
şi se luptau cu ultima îmbrăţişare.
Cerul pleca din gara albastră
Cerul pleca iar eu te uitam
te uitam
pe steaua aceea sinucigaşă
murită demult
sub lumina ta
şi doar a ta!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi de iarnă

Cădeau de ieri şi păsări şi zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Şi totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.

Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinaţi, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.

Şi ne-am simţit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Şi-n ziua aceea atât de minunată,

Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-ai cules din ţărână...
Şi m-ai cuprins tainic cu palmele sufletului,
ca pe o lumânare stinsă.
Şi-ai suflat peste mine cu zborul tău...
cu dorul tău...
cu setea ta...
înviindu-mă...
Pâlpâiam timid... cu teama de-a nu te arde
şi ca în faţa unei icoane
am îngenuncheat...
Era înălţător,
parcă amândoi atingeam cerul...
Cu pumnii strânşi ca într-o rugă...
într-o încrâncenare de durere...
am început să ard înalt
Şi mirată... să luminez din nou.
Uşor, am început să mă preling printre degetele tale
şi toată făptura mi s-a umplut de tine...
Un mănunchi de mine şi tine...
dincolo de lume...
Mi-e lumina, dragul meu...
mi-eşti caldă şi blândă lumină...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie târzie

Ne chinuim de-o vreme amândoi
Şi-n ăst răstimp am prins ceva la minte:
Degeaba-i judecată de apoi,
De n-a fost judecată înainte.

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ningea în sens interzis

undeva cerul încerca să se înfiripe
din noapte,
zorii erau târzii,
târzie era şi lumea s-o mai cuprind,
coroane de mesteceni se învârteau deasupra noastră
într-o conjuraţie a tăcerii,

noi încercam să ne ţinem cu mâinile
ca într-o rugăciune
de coaja copacilor,
de clipa aceea de răscruce,

agonia despărţirii era mai crudă decât
incertitudinea existenţei,
cuvintele nespuse mureau încet
pe obrajii de fier,

în goana mea prin aer,
nu mai ştiam dacă alerg după tine
sau după o părere de rău,
destinul ningea într-un
sens interzis
şi iarna se prefăcea în necuvinte.

undeva se închideau porţile unei
cetăţi,
iar primăvara murea atât de departe,
încât părea puţin probabil,
vreodată,
s-o mai ajung.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!