O lume complexă
Pentru o clipă m-am trezit.
Nu, nu visasem, așa eram eu.
Ai fi zis că sunt îndrăgostit,
Sau un bătrân elev de liceu.
Trăiam într-o lume complexă,
Cu taxe pe vorbe rostite în aer
Cu taxă pe vise și taxă pe taxă
Iluzii-n tarabe și mult somnifer.
Vânzători de speranƫe deșarte
Livrau promisiuni exuberante,
Vânători de chilipiruri,
Vânau vânt și cumpărau chibrituri.
Dar pentru că eu mă credeam
Partea mai trează din poveste
Am adormit la loc într-o clipă,
Greșisem locul, visul, făcusem gripă.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Taxă pe viciu
Dacă scoate fum pe nări,
Viciul nu-i de stăpânit.
Va plăti pentru țigări
O taxă de fumărit!
epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Neclaritate
Ptiu, drace, mă crucesc de ce și cum
Să pună taxă pe micul dejun,
Căci taxe s-au tot pus și-n disperare
De avuții, mai mulți stau în picioare.
Taxă pe drum?! Hai, fie, treacă meargă,
Dar asta-a speriat o lume-ntreagă...
Păi la atâtea "E"- uri ingerate
Să mai plătim și altă taxă, frate?!
Dar pentru cei care-au mâncat o lume,
Ce puii mei de taxă se mai pune?!
Și pentru flota-n urmă dispărută
Ce pește de la cap o să se-mpută?!
Că "Roșia Montană" nu mai e
S-a pus vreo taxă?! Nu! Atunci de ce
Dacă mâncăm pateu cu zgârci sau poate
Fasole cum se face la români,
Bătută deseori, de foc, cu lanțul,
Se pune înc-o taxă, oameni buni?!
Că vorba-aceea, gazele sunt scumpe...
De toate astea parcă mi se rupe!
De ce când n-avem bani nici de tampoane
Trăind în sărăcie și-n incert
Văzând din zi în zi că nu se poate,
Se pune taxă și pe internet?!
Oh, nu la noi, dar mult n-ar mai lipsi
Să pună taxă și pe verbu- "a fi".
Păi dacă-analizez, tocând la unghii
Căci unghiera mea demult e știrbă,
Mereu există câte unii care
Precum se vede, veșnic ursul plimbă.
Și-apoi, tocându-mi zi de zi prostia
În unicul și nelipsitul dinte,
Gândesc că-i cazul, peste-o săptămână,
Să merg să îl votez pe președinte.
Voi mă taxați și pentru că exist,
Deci, cât aș mai putea eu să rezist?!
pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxă de drum
Cum pe drum acum sunt mii,
Vom fi iarăși buni de plată,
Că se pare vom plăti
Taxă de... prostituată.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David

Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxă de drum
Pe lângă drum acum sunt mii,
Deci vom fi iarăși buni de plată:
Obligatoriu vom plăti
O taxă de... prostituată.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David

Comentează! | Votează! | Copiază!
Taxe, taxe
Spun unii
că s-ar fi votat
O nouă taxă: pe lătrat!
Mă-ntreb, și nu indiferent,
Valabilă și-n Parlament?
epigramă de Ana Marinoiu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernanții și noua taxă pe "cultură"
Să vedeți ce tevatură
Va ieși când vor da chix,
Și-or dori ca, în natură,
Să plătim taxă pe pix!
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
O amendă este o taxă pentru o greșeală. O taxă este o amendă pentru un lucru corect.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ponta și guvernul lui ne pregătesc noi biruri
V-am mai spus și iar vă spui:
Ponta și guvernul lui
N-au rușine nicidecum,
Ne pun taxă și pe fum.
Guvernarea asta sumbră
Pune taxă și pe umbră.
Sunt mai răi vedem cu toții,
Chiar decât fanarioții.
pamflet de George Budoi din Pamflete și satire (11 noiembrie 2013)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bibliofilie didactică
Dând bani pe taxă după taxă,
De vreau a lua și cărți, vai mie:
Doar zece file din sintaxă
Și șapte din... morfologie!
epigramă de Aurel Enică din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliminarea celor 102 taxe
Că le scot, e foarte bine,
Poate observa oricine,
Ca în locul lor să pună
... Taxă nouă... pe minciună!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (4 noiembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire
Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.
Viața părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi șopteai dulce că sunt doar al tău.
Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiți și plini de speranțe,
Eram în doi.
Dar anii au trecut rând pe rând
Tu ești cu părul alb și eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaș vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău și tu ești speranța mea.
poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Apropo de extinderea facultăților cu taxă
De la ASE până la Drept,
Criteriile s-au schimbat:
Nu trebui' să fii deștept,
E destul să fii bogat.
epigramă de Mihai-Gabriel Voinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Statul pune noi taxe pe oierit
Cu noua taxă pentru lână,
Guvernul dă un ajutor la stână:
Ciobanul tunde biata oaie,
Iar statul o jupoaie.
epigramă de Paul Aelenei din Epigrame (2017)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxa pe prostie
Se vede că de-o vreme-ncoa
Ideea nu pare zurlie
Și-n viitor se vor lua,
Prin lege, taxe pe prostie;
Cu jalbe, șucăr, tărăboi,
Din partea celor viciați,
Guvernul a ajuns, la noi,
Convins că sunt discriminați
Toți fumătorii îndrăciți
Și ăi de stau într-o beție,
(Cu facultăți, oameni școliți)
Plătind la taxe... în prostie,
Ca dup-o viață, biruiți,
Și-n groapă dând, pân' să-i coboare,
(Că de-aia-s cel mai sictiriți)
Și-o taxă de înmormântare,
Pe când, cei care dau în gropi
De proști ce sunt, să mă iertați,
Chiar de... contribuie la popi,
De guvernanți nu sunt taxați,
Și... ce de taxe-ar încasa
Guvernul, cu așa o piață,
De câte ori, pe cinstea mea,
Aceștia mor, de proști, în viață!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!
În general nu vedem într-o taxă o diminuare a libertății, deși e clar că așa e.
citat din Herbert Spencer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere îndreptățită
Există -salvamarul spune-
Taxe de drum, de stațiune.
Propun -de astăzi să înceapă-
O taxă de intrat la apă.
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Taxe si impozite (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
- loterie
- Loteria este o taxă pentru săraci și pentru cei care nu știu matematică.
definiție de Dave Ramsey
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Realități alternative
Dintr-o lume întâmplătoare
când cu ploaie, când cu soare,
când nu plouă dar prea ninge,
când îngheață și se plânge,
îți propun o evadare,
într-o lume doar cu soare.
virtuală, aproape imaginară
pentru-o clipă, poate două,
poate-o viață, poate nouă,
realitate de ocazie,
Eu cu tine într-o poză.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Deficitul înseamnă, pur și simplu, majorarea taxelor. Producerea deficitului ar trebui văzută ca o taxă impusă generațiilor viitoare, iar politicienii care crează deficite ar trebui să fie condamnați ca și "hikeri" de taxe.
citat din Ron Paul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxă ecologică
Soferii ies, revolta e în toi,
E nebunie demnă de psihiatru,
Sunt oameni ce emană CO2
Mai mult ca o mașina Euro4.
epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul

Comentează! | Votează! | Copiază!