Altar de vise
tu ai altar de vise pe retină...
deși din plumb nu-i aur, la o-adică
în tot seninul tău sunt ploi ce-abdică
din jilțul trist de toamnă și ruină
la stins de oameni fumul se ridică
din van a veșnic teatrului cortină
sub joc de îngeri, umbră genuină,
exist în pielea ta de șoaptă-n frică
Lumină fortuită spre esență,
în oul timpului beție-n miez
ci plânsul la izvoare-ntemeiez
sub clar de tine-n ludică absență
Că temnița-n eternal de visare
pe sub de nimeni tot o cruce are
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Thalia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ecou minim
Sub pas de om e umblet de minciună
Veghează umbra-n zarea lumii, mica
Și în infern de șoapte ești, adică
Femeie-n sânge foc având să-mi spună...
De-acolo fumul rugăciuni ridică
Seninul trist pe miez să se depună,
Ci stihul ne e dat spre împreună
Că frigul din distanțe doarme-n frică.
Absența ta îmi locuiește-n perne,
În adevăr e Raiul rătăcit,
Din pipa vremii suie căi eterne...
În poezia timpului ghicit
Ne zice-n văz o rază-n zori a cerne
Și-n moarte-i duh de luturi sărăcit...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
(Re)culese
din hău eres, din nașteri a cuprinde
fiindu-n moarte-n haosuri lucire
poem pe sânge-mi scrii, de învecire
și duhului la preț a da merinde.
în țărmul trist îți ști-voi fericire
și flacără ce-n piscuri se aprinde
dar stih de carne, flămânzind, mă vinde
și ospătez o pită-n plumb ca mire.
mireasă,-n buze ai o sărutare
ori a vorbi te-ndeamnă Dumnezeu
mesean la tine-n vise sunt și-s eu
și ai eternitate-n buzunare.
culeg pe trupul tău de patimi grâne,
din oameni nunta noastră-n lut rămâne...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Polonic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
Spre mâine-n întrebărilor cocoașă
Erau de umbre jocuri, teatru-n clipe
Era prin sânge-a fi, în glii să țipe
Și o beție-n pietre, uriașă.
Grădini în minți ivind de gând tulipe,
Tu strigi tăceri hârtiei, pe cămașă...
Așa, la vorbă miez în rost te-nfașă
Să-mi tălmăcești în fum de rugă-n pipe.
Fierbinte taină te ducea alături
De nunta cu inel de plumb topit
Și-n liniștea cuvântului cioplit
De celuloză iar vuiau omături.
Grăind neauzit în albe locuri
Enigme duci în șa de echivocuri...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de paie
[inverssonet]
sub zodii sânge-i stins de-a morții spaimă...
în viața tupilată după uși
sunt păsări mute, imn ce-n urmă-ngaimă...
ci altele se-nalță din cenuși,
eternal existență-n clipei faimă
crucificând crepusculul acuși...
corola umbrei infinit străpunge
ci-n piept de oameni șarpe-n măr zidit e...
femeie,-n brâu păcatele-s suite
ținând în inimi stih de vise ciunge...
rodind cuvânt, să tremure-n ursite,
în cuget fum pe rugă ce ne unge
acest poem de paie-n foc de-ajunge
s-a mistui-n privirile grăbite...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Yetti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne
de chin flămândă-i rana bând o cruce...
recente leziuni spre mâine-aleargă
și azi e visul umbrei de pe targă
tăceri luminii doftor ce-i seduce...
în urma ta eu crez învăț să meargă
pe sub o grea pășire sub cauce,
din mult al tău pe gânduri duh mi-aduce
deși mi-e-n cuget zborul de litargă.
din perne spintecând un măr în carne,
din așternut de lut și de exist
adie nuntă frica s-o întoarne...
din maluri am găsit, din raiul trist
a clipelor în văz de timp lucarne,
pe tine-acolo, Doamne, alpinist...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înșirând cuvinte goale
(sonet epigonic)
pustiu de tine crește-n arbori sferici,
au poamele-ntr-o liniște năucă,
zidind ruine, Ană, dor m-apucă
să ies din burți de pește în biserici.
vopsit în bezne-i drum să mă seducă,
dimensiuni de patru-n vise serici,
te recunosc a depărtare clerici
clădită în peretele de ducă.
în plai picior spre raiul gurii merge
s-ajungă duhul tot la jar enorm
de unde pasărea de stins se șterge.
iar chipul încă-n ape îmi adorm
și-auzul la izvoare-aștern pe cerge,
beție-n susur, preț aeriform...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Apollo
Comentează! | Votează! | Copiază!
În locul acela
în locul acela
țigara îmi stătea de vorbă cu sărutul
ce mai faci? îi zicea din fumul de pe carnea ta,
eternitatea unei clipe-n zidiri de lene,
ceața de pe fruntea omului
și puțin din ochii lui Dumnezeu
tu ești un joint de femeie,
Amor îmi injectează lacrima
din drogul de trist
izgonit de pe cruce
exist într-un stih gunoier,
inserția fiindului
în poezia de ploaie cu piatră Sisif
țigara mi-a ajuns la filtru
prăjindu-ți sărutul
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La spelunca din văzduh
în goana furioasă a gândurilor tale
ți-e cugetul în stele dar vătămat de criptă
în amintirea cărei, de mâine-n azi înfiptă,
adoarme rațiunea în visului petale.
mormântul locui-vei cu plumbic al tău sânge
din ochi ți se vor șterge a sinelui lecturi,
o salcie ce ramul la vârf spre-afund răsfrânge
spre apă de secunde cu dumnezei mature.
eu sunt bolnav de tine-n distanțelor altar,
mi-ai scris...
făr' a-ți răspunde mă sting în sacrificiu
iar duhul mi-e de îngeri cu rost sedimentar
căderea unei pietre sisifică mi-e-n viciu.
ci-n zodie de oameni doar ne-aruncă
în pisc de arbori, în văzduh speluncă
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Bacchus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumul vieții
Desculț și fără de păcat,
Pe drumul vieții-nsingurat,
Aleargă sufletul și plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...
Din el curg râuri de lumină...
Dar viața nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate și virgine.
Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...
Suntem vulcan ce clocotește
Și ca un val în noapte crește...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze și seninul...
...........................................
În inimile-nsângerate,
Acum, de creștineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...
Și-n pastorala uniune,
Când trup și suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Și crucea lui Hristos. AMIN!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acel miez de noapte
Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deșarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,
O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenușa arsă de-amintiri, de plumb și foc,
Nu-i nimeni prin oraș să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,
Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc niște răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Și-o umbră beată mai coboară niște scări.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stropi de pace
sorbeai pe ochi parfum de întâmplare
sub corul ne-ncetatelor mistere
speranța iar în sfera mea te cere
și miez în gânduri zvelte tâmpla are.
ne îmbrăcam în straie de tăcere
a noastre vieți de-amor caniculare;
în umbre-s vise perpendiculare,
lumină dulce-n cristică avere.
iar nemurirea-i cât să ne cerșească
în duhuri locuire pe cântar
ca adevărul dintre noi să crească.
ne sta în graiuri zumzet solitar
deasupra traiului, în za cerească
udând cu stropi de pace un altar.
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Corbul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corigent la poezie (cântec hain)
[sonetul a pierde... răbdarea]
șoptiri de-amor și măr ne beau din voce
și pofte pâinea sângelui mănâncă
carnagiu-n buze cu sărut ni-i încă
zidind sub clipe-altare reciproce
iar când îmi ești în trist de ploaie-adâncă,
a se înfige-n racla-n plumb precoce,
pe numele ce mâine să evoce
te strig sisific, urc a vremii stâncă
născuți și lutul neștiind lumină
morminte-n trup din întuneric vin,
enigma-n duh doar suie-n rază lină
în piept pământului, crescând hain
sicriul cântă-n patimi de ruină...
fiind, sub zodii ni-i iubirea-n chin
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Perseu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nemulțumire
Sunt o pasăre rănită,
Sunt poemul violat
De necititori de carte...
Sunt... De ce m-ați fi aflat?!
Am strâns în panerul vieții
Pilde și învățături...
Cine-mi mai deschide ușa
De lumină, oameni buni?!
Nu știu, ploi sunt sau sunt lacrimi?!
Nu știu, sunt altar sau rugă?!
Am căzut în suferință...
Doamne, unde-o să se-ajungă?!
Ne e dată suferința...
Îngeri spre purificare,
Dorm cu sufletul de gheață
Într-un suflet de ninsoare...
Căutăm cu gândul raiul,
Dar în iad ne adâncim...
Și-atunci care ni-i menirea?
De ce oare mai trăim?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absurd de toamnă
Fântâna-n sete graiul tău mi-aduce
Din taina gurii, învelită-n apă
Și tot aștept venirea ta să-nceapă
În perne stând, fiindu-mi lenea cruce.
Să-mi urci în văz sosirea ta mioapă
Ce la absurd de toamnă se reduce
Pășind mirări de stih și flori caduce
Nimicuri, Dumnezeu să le priceapă.
Grădini în mine plumb deschid corolă
Și a metale curg în temple voci
Iar cugetul cu visul se ancolă.
Pe-altarul de cerneală mă invoci,
Plutesc suit în liniștii gondolă,
Avem în inimi psalmii reciproci...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Pikky
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără alte cuvinte
(sonetul de timp)
renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.
și-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări și moi, lascive
la uși erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.
aceleași vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.
îmi amintesc sonetul monolit
și clar și verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Cupidon
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea de a patra dimensiune dintre noi
înmormântând sărutul tău pe gură
în mine șoapta clipelor adie
părelnic mâine, bând din veșnicie
e-n vise ce din ieri se tot țesură.
spre amintire astăzi drumul știe
eresul stins din flacăra cea sură
de-atâta-nzăpezire sub arsură
a stihului pe sânul de hârtie.
și totuși căi mai am spre mine-acasă
pe unde e cuvânt să te mai scriu
acolo unde nu-i de-amor sicriu
și noaptea în iubire nu se lasă.
că drag mai am de împărțit cu tine
cât încă moartea nu îmi aparține...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe căi de veacuri
mă varsă vremea-n sens de prin suișuri
și doar în morb de ploaie curg în tină
și-n dulcea ta făptură clandestină
în patrii de cuvinte cu tăișuri.
mai duc rostiri de drag la ghilotină
spre a le curăța de mărunțișuri
și ape pietruiesc acoperișuri
dansând sub gene până pe retină.
apoi suiau din soare raze-n scaldă
a duhurilor noastre, ce zâmbesc
prin anotimp cu sângerare caldă.
cu vise de lumină mă umbresc,
metalic duc tăcerea noastră-n haldă,
pe căi de veacuri munții noștri cresc.
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Hades
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă necuvântătoarelor
Cu toți avem un drept de a trăi.
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi,
Dar printre noi trec necuvântătoare.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică...
De necuvântătoare vă e frică?!
Un rost îl au și ele ca și noi...
Nu le-mproșcați voi, oameni, cu noroi!
Cu toți avem un drept de a trăi.
Pământ și ape, munți a le slăvi.
Atomi purtând în lanțul trofic rugi,
Să știm ce-nseamnă să iubești, să plângi,
Să fim altar și clopot... Și pe rând
Să fim tot ce trăiește pe pământ
În formă minerală, apoi plante,
Trudind, să risipim a vieții noapte.
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi...
Greșești?! Este normal. Nu te sfii!
Pleacă-ți genunchiul sincer, în iertare,
Trăiește printre necuvântătoare,
Rugina unui timp s-o dai uitării!
E dimineață? Nfruptă-te din zorii
Înmuguriți din lacrima de ceară
Și nu-ți lăsa gândul trecut să doară!
Dar printre noi trec necuvântătoare...
Trec lin, pe ceruri, păsări călătoare,
Roiesc în ape vietăți multiple,
Pier ca un vis în fracțiuni de clipe.
Albine, fluturi, câte și mai câte,
Ce ochiul trist ar vrea să îl încânte.
Liane-n râuri strălucind de zale,
Le regăsim de multe ori sub soare.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Că suntem fericiți ori că ne doare,
Roiesc în jurul nostru fluturi vii,
Cuvinte-îngeri, cânturi, poezii.
Este o lume nouă! La uitare
Nu condamnați nici lumea de necuvântătoare!
Da-ți-le șansa de-a trăi prin voi!
Și ele au un suflet... au nevoi...
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică...
O necuvântătoare cât de mică
Ochiului nostru este mântuire.
Să-i dăm un drept la supraviețuire!
Să-i dăm o șansă, de-a se înălța
Precum un zbor... Tu viața nu-i curma!
Oh, zeu, oh, om, puterea de-a distruge
Lasă orfan un suflet care plânge.
De necuvântătoare vă e frică?!
Mare e lumea noastră, a lor mică...
Sunt ca și noi, luciri dintr-un atom,
Au dreptul de-a trăi... oh, om, fii om!
În A. D. N.-ul fluxului solar
Dă-le o șansă, iar, și iar, și iar.
Tu ești furtună, ele val sculptând
Evolutiv, viața pe pământ.
Un rost îl au și ele ca și noi...
Eu vă implor, nu fiți la suflet goi!
Și ele au nevoie de iubire,
De pace, de lumină, fericire...
De mângâiere, de cuvinte dulci
Oh, om, de ele-aminte mereu să îți aduci.
Așează-le pe ii, pe mândre fote,
Pe portativul presărat cu note...
Nu le-mproșcați, oh, oameni, cu noroi!
Să nu uitați! Ele trăiesc prin voi...
Ele-s etern, un strop de clorofilă,
Ele sunt drumul vostru spre lumină,
Trăiți prin ele și trăiesc prin voi,
Nu le-mproșcați, oh, oameni, cu noroi!
În lanțul trofic pre-universal
Ele vor trece-n regnul animal...
Nu le-mproșcați voi, oameni, cu noroi!
Un rost îl au și ele ca și noi...
De necuvântătoare vă e frică!
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Dar printre noi trec necuvântătoare...
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi,
Cu toți avem un drept de a trăi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovată
de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
penița ta cu veșnicii de-alină
și fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.
ești vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.
ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a liniști ploi să-mi toarne.
ci parcă de amurg venea din ost
și-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochi de ploaie
Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi ruginește-a toamnă.
Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de liniște condamnă...
În poezia neființei, Doamnă
eu nupțial duc lutu-n a ta Coasă.
Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereți,
pătat de Om cu rugăciuni... Șireți
se-adună Șerpi cu Mere în sigiliu...
Ci tu, femeie ce-n păcat exiști,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, triști...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!