Văd aceleaşi mutre triste ...

Printre-aracii grei de roade de pe-ntinsele podgorii,
Cântă-a toamnă-mbelşugată vrăbii, grauri şi prigorii.
Numai într-un biet ciorchine, boabele au feţe triste;
Au motiv de supărare, stând cu nasul în batiste.
Printre crudele surate, infiltrat, se-afla intrusul,
Rumen ca o fată mare, ce îşi afişa surâsul.
Coptului bob, ce fusese în faza de aguridă,
Fără remuşcări, e sigur, i-ar sări la carotidă...
Încă verzi, după o vară, îl privesc cu-ngrijorare,
Că de l-o vedea stăpânul, le va face lor mustrare.
Ştiu că nu şi-au dat silinţa să se coacă deodată.
Vara-ntreagă, pe sub frunze, au făcut-o cât de lată.
Vorba fiind de-ale gurii şi cum legile naturii
Nu ţin cont de măruntişuri, bobul, etalandu-şi nurii,
Într-o dimineaţă rece, când trecea grăbit stăpânul,
Rupse fructul fără milă şi-l zdrobi în dinţi, hapsânul.
După cruda întâmplare, văd aceleaşi mutre triste;
Toate boabele din vie sunt la fel de pesimiste.
Într-o zi, în zimţi de teascuri, vor ajunge, bag de seamă,
Toate stoarse de-a lor vlagă, o pârdalnică de zeamă:
Must, vin bun, sfidând papila, o licoare-aşa divină;
Restul, după altă rundă, ori rachiu, ori tescovină...
Trag concluzia finală, pân' nu dau în fandaxie:
Un surâs nu-i totdeauna, un motiv de veselie...
De morală, ce pot zice?! Şi peste vara toridă,
Strugurelui i-ar fi bine cu statut de aguridă!

fabulă de Mihaela Banu (6 septembrie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul aguridei

Când strugurii sunt copţi şi sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă,
Dar salivezi ca o gravidă
Şi te-nvârteşti precum un fus.

Ţi-a devenit faţa lividă,
Când năvălit-a un intrus.
Când strugurii sunt copţi şi sus,
Zici că nu-i vrei, că-s aguridă.

Privind cu chipul descompus,
Îl urmăreşti plin de obidă
Şi chiar de rişti să fi răpus,
Îi sari direct la carotidă,
Când strugurii sunt copţi şi sus.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mere ...

Două mere-ntr-o livadă
De abia pot să se vadă.
Unul şade către soare
Rumen, ca o fată mare.
Unul mai la umbră şade,
Crezând că aşa nu cade.
Şi încep cam fără vlagă,
Mai pe bune, mai în şagă,
Să se certe, să se-mpungă,
Cât a fost vara de lungă.
Până-n coş să le culeagă,
Jurai că sunt într-o doagă.
O mlădiţă, ca iscoadă,
Asculta a lor tiradă,
Mirată peste măsură
Cum dau merele din gură.
Şi din sfadă-n altă sfadă
S-a ajuns la busculadă
Toamna, când grăbit, ţăranul,
Le-a scuturat cu toptanul.
Morala:
Ori la umbră, ori la soare,
Existenţa-i trecătoare

fabulă de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cu toate astea ...

Doamne, înc-o toamnă răsări din vară!
Iarba mea cea verde palidă-i şi trasă,
Închinându-şi steagul sub greaua-i povară,
Pare că-şi acceptă soarta-i nemiloasă.
Toţi copacii lumii şi-au pierdut vesmântul.
Ramuri speriate tremură golaşe.
Şi-au văzut tot straiul sărutând pământul,
Frunză după frunză, în culori gingaşe.
Păsările zboară-n locuri primitoare,
Până-n primăvară când fac cale-ntoarsă,
Pe aripi de vânturi, pe plutiri de boare,
Când din larga zare, stoluri se revarsă.
Doamne, înc-o toamnă număra-vom iară!
Frunzele sunt stoarse de culori şi vlagă,
Înşfăcate vajnic de a morţii gheară.
Şi cu toate astea, toamna mi-este dragă!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fără motiv

Şi
Fără motiv
Încep să zburd ca un copil.

Şi
Fără motiv
Mă transform într-o frunză
Care este ridicată atât de sus
Încât sărut gura Soarelui
Şi mă topesc.

Şi
Fără motiv
O mie de păsărele
Îmi aleg creştetul capului pentru a ţine o conferinţă,
Unde îşi trec una alteia
Paharele cu vin
Şi partiturile cântecelor sălbatice.

Şi
Pentru toate motivele existente
Încep întru eternitate
Să râd şi să iubesc.

Când mă transform într-o frunză
Şi încep să dansez,
Alerg să-L sărut pe divinul nostru Prieten
Şi mă topesc în Adevărul
Că Sunt.

poezie de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă vezi şi tu...

Printre sute de catarge şi prin miile de vâsle,
Printre vânturile toate ce bat felurite pâsle,
Am privit feţe şi feţe într-un amalgam de schiţe,
Colorate după vreme, joase sau înalte spiţe;

Toate sunt la fel vezi bine, doar prin gând se mai încurcă,
Măşti, simboluri şi versete, astea ce-s mai dau de furcă,
Fără-a căuta anume, ochii mi se-opriră-n dată,
Mintea dusă fără ţintă, inima fără să bată,
Toate fac o legatură şi se sfătuiesc în pripă,
Bând din vinul fericirii şi fumând a clipei pipă,
La un semn făcu tăcere şi îngână mulţumite,
Ochii, inima şi mintea: "-Suntem toate-ndrăgostite!"...

Înţeleg de ce din feţe numai una e cu vină,
Tu eşti cea cu vino-ncoace şi cu nume de divină,
Tu m-ai fermecat o dată şi mă farmeci în neştire...
Cum te văd eu, cam tânjesc, să mă vezi şi tu... iubire!

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăgători de trezitori

În dimineţile noroase,
Îngerii trezitori sunt grei,
Cu feţele morocănoase
Trag nişte aripi după ei.

În dimineţile ploioase,
Chiar oamenii treziţi sunt grei,
Cu feţe încă somnoroase
Trag nişte îngeri după ei.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul zilelor toride

Nu mai suport încă o zi toridă,
Ce-aduce-a lovitură la ţurloi!
Parcă îmi dă în cap cu-o cărămidă,
Ori apă fiartă-aruncă, la butoi.

Văd roşu ca un taur la coridă,
Sau zici că am călcat pe-un muşuroi.
Nu mai suport încă o zi toridă,
Ce-aduce-a lovitură la ţurloi!

Sunt cum e fluturele-n crisalidă,
Ori bântui nopţile ca un strigoi.
Păzea, că pot să sar la carotidă,
Când de pe mine ape curg şiroi!
Nu mai suport încă o zi toridă!

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta nostalgie peste frunze
De parcă plouă doar cu nostalgii
Şi nopţile sunt triste, fără muze,
Şi zilele sunt triste, fără bucurii.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, mesajul pe care-l memorase conştient spunea adevărul: Roţile sunt aici. În consecinţă, mesajul căruia rTe-hu îi ignora până şi existenţa trebuia să privească un adevăr de ordin superior. Pe de altă parte, nici nu era exclus ca, de astă dată, cele două mesaje să fi fost inversate dintr-un motiv oarecare sau fără niciun motiv, în confuzia momentului. Lama care i le încredinţase îşi găsi moartea organizând o diversiune ca să-i permită lui Dalai Lama să ajungă la frontieră; stăpânul lui rTe-hu şi cei doi înlocuitori ai lui fură ucişi într-o ambuscadă înainte de a ajunge la Sikkim.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără El, Crăciunul nu ar exista şi nu ar avea niciun motiv să existe!..

Omule, rupe o bucăţică de pâine din bucata ta de pâinea,
şiîmparte-o cu cei rătăciţi şi departe de casă.
Şi când de Crăciun ne veselim în numele Lui,
ne facem cadouri unul altuia,
Aminteşte-ţi că El ne-a dăruit cerul înstelat,
soarele,
luna,
pământul cu pădurile,
munţii şi oceanele lui
şi toţi cei care trăiesc şi trec prin ele.
El ne-a dat toate pajiştile verzi
şi tot ce înfloreşte pe ele şi dă roade.
Şi S-a pogorât pe pământ şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi.
Este timpul ca omenirea să realizeze că Iisus Hristos
nu este stăpânul sau slujitorul nostru;
Este conştiinţa noastră.
Hristos este inima noastră.
Fără El, Crăciunul nu ar exista
şi nu ar avea niciun motiv să existe!
Acesta este Crăciunul sfânt!

poezie de Camelia Opriţa din WordPress, Condeiul de Aur (25 decembrie 2005), traducere de Ioan Tudor Tudoran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transatlantic

America nu plânge după nimeni,
E hâtră, somnambulă şi nebună,
Pe drumurile ei întortocheate
Am rătăcit cu vise-o săptămână

Când treci Oceanul, să-ţi piteşti aleanul,
Căci strigă de sub tălpi huma străbună,
Aici românii mâncă aguridă,
Şi-au dinţii strepeziţi după română

America-i nebună!
Rea, dar preafrumoasă,
Şi drumurile ei le-aş bate toate,
Autostrăzile întortocheate,
Şi liquor store-urile cu melasă

Tu grasă, tu obeză Americă,
Ce-ameninţi să ne-nghiţi pe toţi şi toate,
Să ştii că te-am văzut – şi nu mi-e frică!

poezie de Teodor Burnar din Exerciţii de liber arbitru (2020)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peripeţiile ouălor de Paşte

De Paşte, aşa-i temeiul:
Obiceiul şi bordeiul.
De-aţi şti ouăle ce-ndură
Scuipi, ca de deochetură.

Mai întai sunt toate fierte,
Mă rog Domnului să-i ierte!
Apoi le trag prin vopsele,
Din creştet până-n pingele.

Pe-altele le-ncondeiază,
Pân' modelu-l cizelează.
Le sulemenesc obrazul,
De arată de tot hazul.

Ori scot vintrele din ele
Gătindu-le cu mărgele,
Că e sărbătoare mare
Şi nu-i loc de eschivare.

Mai la nord, în Bucovina,
Alt obicei, bată-l vina:
Le picură-ncet cu ceară,
Fierbinte şi rumeioară.

Unora, duse cu capul,
Le pun cu forţa ciorapul,
Peste frunze adunate,
Ca să iasă-nzorzonate.

Gătite după tipicuri
Servite-s la mizilicuri.
Nu tu felu-ntâi sau doi,
Când e masa mai în toi.

Trec prin ditamai tapajul,
De când părăsesc cofrajul.
După ce-s gătite-n fine,
Dau peste altă ruşine.

Vai de viaţa lor de ouă,
Le ciocnesc două cu două,
Izbindu-le ca berbecii,
Încercând de-s tari "dovlecii".

Şi-apoi, orice farfurie,
Pare-un câmp de bătălie.
De-a valma-s amestecate
Coji, cu resturi de bucate.

Simţi că te apucă splinul,-
Li s-a împlinit destinul,
Că nu-i cine să demaşte
Odiseea lor de Paşte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, în inima ta sunt numai vară

Ştiu, în inima ta sunt numai o vară cu flori pe-alei
Şi nu toate cele patru anotimpuri, salba-întreagă;
Iar tu trebuie să le întâlneşti pe celelate trei
Sentimente sau sezoane-n altă parte, dragă.
N-am pe taraba-mi struguri negri, fructe coapte-n coşuri pline,
Nici vorbe înţelepte, nici ţurţuri de gheaţă translucizi;
Totuşi te-am iubit atâta vreme, şi-am făcut-o bine,
Încât mai simţi şi azi parfumul verii în care mă ucizi.
De-aceea spun: O! dragoste, care ca vara treci, şi eu
Trebuie să plec, tiptil printre tăcute violine,
Ca tu să poţi întâmpina alţi fluturi şi noi flori, mereu
Şi iarăşi – când cu-o altă vară o să mă-ntorc la tine.
Altminteri, tu o să-ţi cauţi, nu peste mult timp, sublimă,
Propria vară-n alte ţinuturi sau în altă climă.

sonet de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos petrecu vreme uitată în Valea Plângerii, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii. Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminiţe verzi

Pot ajunge atât de uşor

la dulăpiorul cu calmante

dar

sunt unele lucruri care nu pot fi rezolvate atât de uşor,

stau în mijlocul apartamentului, desculţă, întunericul din jur

creşte şi îşi face loc peste tot,

pentru o clipă

chiar cred că nu sunt singură,

miocardul stă să pleznească, încerc să mă gândesc la ceva liniştitor,

o zi de vară, chipul lui,

un câmp de lavandă în care să mă arunc

dar mintea rămâne captivă în frică,

pot ajunge atât de uşor

la o lumină,

uneori ecranul telefonului salvează,

îl aprinzi, intri în virtual

ca-ntr-un culcuş,

mă-ntorc în pat, trag pătura peste mine,

parcă-aş fi într-un cort improvizat,

luminiţele verzi de la chat mă fac să mă simt mai puţin singură,

încă o duzină de oameni

au insomnii, încă o duzină coşmaruri,

insecurităţi,

fac kilometri pe news feed ca-ntr-un tunel tehnicolor,

cu bicicleta, printre gif-uri şi imagini de profil

cu feţe necunoscute, meme-uri vechi care încă mă fac să râd,

pun puţină muzică în căşti, încerc să mă

propulsez într-un spaţiu

mai puţin ostil,

aflu că

asta chiar funcţionează,

e safe aici,

mi-e bine,

mă stabilizez pentru o vreme

şi intru într-un vis cu o vară nesfârşită

în care tu eşti un mare rege al petrolului

şi eu fata frumoasă şi rea

care îţi mănâncă zilele.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grei mi-s anii

Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilaşii mei.
Au plecat în ţări străine
după bani şi după pâine.

Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aştept şi el nu vine.

Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu ştiu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.

Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrâneţea mă răpune,
Sorele meu va apune.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup de caldă glie

Sub cer gri de toamnă, pământu-l întoarnă
Ţăranii, cu toţii, să-şi crească nepoţii.
În brazdă să pună, cu sârg, boabă bună,
Ca să germineze boabele mai breze.
Zăpada să cearnă şi-n nopţi lungi de iarnă,
Tot bobul să doarmă fără frig sau larmă.
Sub soare răsară, înspre primăvară,
Să crească-n tulpină, scurmând lin în tină.
În vara fierbinte, căldura cuminte,
Să scoată noi boabe, frumoase podoabe.
Din holda cea deasă, neghina de-i scoasă,
O s-avem o pâine şi-n ziua de mâine.
Din boabele grele, din spice rebele,
Dinţii grei de moară macină comoară.
Vezi pâinea cum creşte, în drojdii dospeşte
Şi se umflă-n pene icnind fără jene.
Plămada de-o noapte din grânele coapte,
Împleteşte pită-n patru zări vestită.
Cu mâini bătucite de muncă trudite
Brutari, cu sudoare, coc alte cuptoare.
Dramul căpisterii umplând ca spiţerii,
Mâinile dibace frământă pogace.
Trup de caldă glie la noi pe tipsie,-
O pâine mai bună din vatra străbună.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubită Românie,
Noi să fim mai români,
Să nu lăsăm în veci străinii,
S-ajungă ei stăpâni!

Nu plânge, maică Românie,
Că fii tăi nu dorm,
Când văd aşa fără de legi,
Nici noaptea nu au somn!

Nu mai ofta adânc,
După ai tăi copii
Plecaţi peste hotare,
Că vin ei într-o zi!

Nu te-ntrista, nu plânge,
După cei ce s-au dus
În cer la nemurire.
Ei te privesc de sus!

Cu lacrimi glia-ţi udă,
Să crească bobul plin,
Prin picurii de ploaie
Auzi câte-un suspin.

De cei ce au rămas,
Ai grijă, Românie,
Şi dă-le-nţelepciune,
Ce-a fost, să nu mai fie!

Sunt fii tăi, măicuţă,
Nu îi mai zgudui,
Nu-i îneca în ape,
Şi nu-i mai pârjoli!

Şi ca o mamă bună,
Şi veşnic iubitoare,
Pe nimeni să nu laşi,
Să-i calce în picioare!

poezie de Flori Bungete (30 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axioma lui Bachus

Bea rachiu fără motiv
Numai omul primitiv,
Iar bărbatul educat,
Totdeauna - motivat.

epigramă de Ion Diviza din Constelaţia Post-scriptum (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!