Norii

dimineţile reci din noi/norii...
ultimele clipe întunecate/visul...
pernele mototolite în neştire/întrebările...
aprind o speranţă de a dormi
încă o zi albă, pufoasă, suavă...
dar poeţii necunoscuţi
se coboară din zvonuri
cuprinşi de pupilele îngerilor
cu invidie şi durere
cu mesaje social media
cu feţe kitsch sorbind cafea
apoi îşi ridică mâinile către nori
aşteaptă deziluzionaţi ploaia
se ascund printre umbre
se desfac în văzul lumii
până fie explodează
fie primul strop îi va răci la loc

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atlantida din suflet

m-am săturat de mărunţişuri şi
de lumea machiată cu praful neputinţei
în care trăim de ceva vreme
birocraţia sufocă până
la sinucidere
mă uit peste umăr şi văd
acelaşi infern
violuri
beţii
droguri
accidente şi morţi
teroare
sclavie
umilinţă
incompetenţă
sfidare
incompatibilitate
neputinţă
ură
aroganţă şi invidie

cadavrele neputinţei s-au înmulţit
şi zac în neştire pe caldarâmul indiferenţei
faţă de tot ceea ce a fost sau
încă mai este viu
mă uit în oglindă şi văd
o atlantidă disecată
ca un trup aflat în putrefacţie
respir din imaginea de ieri
ca ultimul condamnat
îmi pipăi neputinţa
şi tac
până voi reinventa ceva
mai tare decât adevărul
voi defrişa până la marginea cerului
şi voi planta seminţe de oameni
se va naşte primul prunc şi
primul soare în noul anotimp
luminând în fostele hăţişuri
întunecate ale lumii
şi se va umple pământul cu umbre de oameni –
ultima şansă de a mai fi oameni
unica şansă la o nouă iubire

Dumnezeu va depune mărturie
în faţa acelora care îl vor urma

şi ce poate fi mai bun decât viaţa...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile anilor treizeci către visătorii imaginaţi

Copilul s-a pierdut în zăvoiul oraşului
departe de orice lume în care ar fi
fost ucenic la restaurarea frumuseţii
albind câte un pic părul pe filele
urmărite de luntrea lui Caron pe Dunăre

Copilul s-a trezit cu înţepături în piept
de la atât energizant clandestin
cumpărat din banii de ciuguleală
în recreaţiile unor netrebnici premianţi
care nu vor mai vorbi româneşte după
optsprezece primăveri între căpcăuni

Copilul a râs printre rataţii de la nonstop
a cules imaginea unei umbre de durere
apoi s-a strâns la piept cu fuga
ştiind că nici dunărenii nici olteni
nu vor mai zâmbi văzând cum dispar
ultimele lacrimi şterse de vânt

Copilul a ţipat către lună şi stele
în româneşte că doar aşa îl mai aude
cerul adânc al nopţii de cristal
tăios ca gerul şi viu ca mugurii
până când din florile la care ne uităm
au ieşit mii şi mii de vieţi de albine
grase ca mierea ce va îndulcii lumea nouă

Copilul a rămas în fotografii
sperând către lumină
ca o frunză în vânt...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn şi însemnat

cratima şi junghiu
unei negeneraţii care se scurge
prin canalul culorilor
culoarelor...

adormiţi, doi craci
vorbesc în paşi
către toate mâinile goale

visul lor de unire
e bun doar în tablouri...

e o simeză siameză...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sunt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adâncul firii sale şi nu se arată până nu-şi revin.

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Ploaia,
de ar reuşi să-mi spele
gândurile zilei,
taina nopţilor nedesluşită,
şirul de ıntrebări urcate la stele,
rugile arzătoare
trecute prin palmele mele.
Ploaie
ımi eşti chiar TU,
durere izvorâtă din iubit,
lacrimile mele, picuri reci
ce răscolesc prin nori
durere!
Tăcerile...
clipele toate când nu suntem doi,
dorul...
focul ce arde mocnit,
de-ar reuşi să le spele cu o rafală de nori,
ploaia!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă de lângă mine vis urât...

Fug şi mă ascund în adâncul mării profund,
ca ochii mei să nu-i vezi plângând,
dar visul urât pleacă şi se ridică,
stau şi te aştept, iar somnul vine într-o clipă,
iar eu strigăm din nou ca să rămâi,
că tu eşti dragostea mea dintâi.
Tu îmi spuneai "adio" şi te urcai la cer încet
şi nu mai aveai nici un regret,
tăcerea din flori o simţea doar vântul,
mă urc şi eu spre cer şi văd apoi pământul,
cobor din nou prin frig şi ceaţă,
îmi simt mâinile reci, dar mă întorc la viaţă.
Mă trezesc când zorile coboară,
găsesc la ochi o lacrimă amară,
tu eşti lângă mine, o mare iubire
şi las cu drag inima să te admire.

poezie de Eugenia Calancea (15 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,
Să fac râului strat de mozaicuri,
Morilor de apă, roţile-a-şi roti!

În ziua când voiam a ştrengări
Şi-am construit castele din nimicuri,
Norii m-au învăluit în straie gri
Să rătăcesc în umbre şi reci picuri,

În pumni să-i prind şi apoi cântări
Pe ale talerelor şirelticuri,
Poemele de-amor să-mi ard în plicuri,
Dar n-am putut şi lumea se umbri,

Norii m-au învăluit în straie gri...

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor neputincioşi

- Cine?
- Se mai citesc?
- Azi se mai simt?
Parcă îi mai aud:

printre pomii din livadă,
în acord cu frunzele înroşite
în lumina diafană a îngerilor
din lumea cealaltă
care nu a încetat...

printre corzile harfei
argintate şi prin surdina
chitărilor, lăutelor;
prin frica arcuşului pe corzi
care nu se mai opresc...

printre spasmele hârtiei difuzoarelor
şi reverberaţiile mdf-ului
ce le îmbrăţişează...

Dar

lumina vine din interior,
din acel loc unde ţii lanterna
neputinţei şi farul aproapelui,
de acolo de unde
se nasc zeii şi monştrii...

lumina vine dinspre felinar
când citeşti orbecăielile,
când crampa limbii e un eon,
şi simplul infinitiv al sufletului
se întâlneşte cu marele substantiv
al neputinţei noastre cea de toate zilele...

lumina coboară din cer,
în scăfârlii urcate pe trupuri de lene,
căutătoare de instincte emoţionante,
eventual pluviale
pentru a-şi mai spăla albul ochilor...

ca atunci când era inima albă
şi nici ţipenie de cerneală
nu ar fi râvnit la parul acestei lumii,
la marele eliberator al clipelor
de la dogoarea istoriei
unor neputincioşi

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare

o alee în plin soare...
în plin soare drum urban...
cârciume şi aprozare,
becuri reci, faruri, cişmea...
pe o insulă de bancă
gâlcevindu-se de zor,
lumea verde, lumea albă,
lumea ne-luminilor...
un pustiu de simbolisme
încărcat de populism/
jar în sufletul muierii
captivată în comunism,
al bărbaţilor privire
pe întinsul inelar
scurgea din a mea pieire
prelingea din rana mea
către nimenii cu rufe
atârnate peste stâlpi
ce strigau eliberare
de parcă poţi, neputând
să înalţi a lumii cânturi,
îngânând, doar îngânând...
păşeam pe planeta mută
cu prince-nez-ul erect
peste-a ochilor pupile
de păream a fi deştept
către lumea cea mai fină
către vorba cea mai grea
ridicat pe pedestalul
statuar ce îmi va fi
de nu pricepea mulţimea
vorbăria inimii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terci

Puneam perle
în cafea.
Tu
îmi aduceai
zahăr. Deschideai ochii,
umblai la verbe
astfel încât umbrele
din noi
să îngheţe în corpuri
cugetătoare, în persoane
capabile să închidă
visuri reversibile
în care zahărul se metamorfoza în perle
şi perlele se înnegreau în descompunerea
din care sorbeam
ceaşca efemerităţii
irevesibile a ploii,
a fluxului de clipe care scălda
cuferele noastre.
Noi ieşeam în costume naţionale,
români prin iarmarocul vienez
de la Piaţa Unirii
cu melancolia ei de spital,
apoi în oborul unui sat din China,
printre nimicuri
bune de ieşit din nevoi,
de undeva din mall-ul de nicăieri,
mândrii de hora mare şi veselă
cu
dilema posthamletiană
şi precolumbiană
a perlei sau zahărului
din care s-a format Primul.
Pofta calciului de dulce
sau a cubului de platoşă
încă din preistoria
tyranosurilor memorialistici.
Marea dezlipire de paşi,
alibii pentru neînţelegeri în familii
din care suflete amanetate
s-au trezit jefuite de ţel,
încât li s-a părut firesc
ca zahărul să fie o formă de perle.

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac...

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare...
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ninge printre umbre

păşeşte printre momente
nu le speria
dacă e nevoie îngenunchează
şi linişteşte-le spaimele
simte în palmă pâlpâirea
luminii din ele

ai dansat ultima dată pe acea şosea
care despărţea cireşii de mai de
caişii lui septembrie
treceam în drum spre miazănoapte
ai spus opreşte vom aştepta ploaia
ninsoarea între aceste palme ale pământului
deschise într-o dorinţă de cer
am oprit şi am aprins o ţigară
îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte
mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui
rochia albă răsfira aerul învolt
şoseaua a dispărut în urma noastră
s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

iartă-mă
păşeşte printre aceste momente
nu le speria
mai mult de atât nu poate să-mi pară rău

în curând va ninge printre umbre

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara coboară

seara coboară vărgată-n lumini,
un sentiment enorm a umplut o pagină albă
trecând pe partea cealaltă.
gânduri tivite mov iau forme geometrice
părând perfecte în faţa unui orb.

eu stau cu o talpă afară la capăt de linie roşie,
speriată de strania curgere a cuvintelor.
umbre verticale coboară timpul culcat,
întunecă ultimele silabe, creând un mare gol
trecând prin mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

social media

Social media nu este o insulă. Este un motor de mare putere pe o navă de marketing şi mai mare.

definiţie de Matthew Dickman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea din grădină

În umbra unei umbre
din umbra celei mai mari umbre
făcută din lumină şi pământ
din ciment şi din zare
din aripi de îngeri şi aripi de vise
a crescut floarea lui Ienăchiţă
pe malul Dunării cu gândul la Bucureşti
cu sufletul la Cluj
cu pulsul la Iaşi
cu degetele răsfirate ca valul baroc
mângâind tandru între Braşov
până la Sibiu
apoi mai jos de la Piteşti
până la Timişoara
în umbra căuşului mâini
în care se agaţă ecoul clinchetului perlelor şirag
de la încheietura mâinii
şi tălpile picioarelor
decorate cu nisip şi mare între Tulcea
şi Constanţa cu degetele mici
Sulina şi Mangalia
iar lacrimi din lăcrimarea norilor
adunaţi în furtuna ochiului de speranţă
scaldă purpura petalelor ei
parcă zărindu-se din ea steluţe
urcate către raiul nostru românesc
cântat cu ciubuc şi liră
din care fumegă blajin
un chiuit de depărtare
de dor mediteranean cu ochii negri
cu orizontul mării negre
iar clinchetul perlelor în peştera palmei
oprind spaima în ziduri
de lirism cartonat în tihnă

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori curcubeu...

Mă simt
ca o pasăre mistuind tăceri
cu ciocul rupt
de doruri mărunte.
Un zbor peste clipe fur în lacrimi
şi-n visuri,
mă simt curcubeu...
Aripi de culori întind peste creste.
Mă ascund în fântâni
printre stropi fini de apă.
În miez reaprind
flăcări şi raze de gânduri curate.
Cresc şi cuprind în arcul imens
trupuri de humă...
Sentiment de iubire profundă,
seninul,
îl aduc doar atunci când ploaia,
îşi poartă veşmântul de lacrimi reci
dar blând aşternute,
hrănind flori
şi ramuri uscate de doruri...

Simplu om,
neputinţă sculptată
în bulgări de humă
ce cuvântul primeşte şi sensul
îl pierde în trepte...
Mă întorc dintre nori
şi privesc cum alene trec zilele
podul de umbre...
Un vis se stinge,
altul se naşte şi creşte
în arcuri imense...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o durere de moarte

fugărit de femeile cu mâinile lungi
mă pot ascunde în zgârcenia cuvintelor
pot mărturisi liniştit păcatele întâmplate
modul nevinovat cum am căzut
pot sta locului fără priviri agresive
şi să trec pe lângă prăpastie după o beţie

nu mă mai ademenesc picioarele lungi
nu mai am greutăţi aşezate pe umeri
şi spaime de ce scap printre degete
pot călători cu nepăsare în lumea femeilor
insensibil şi orb prin partea lor de întuneric

respirăm cu toţii porii clipele uitării
distilăm strop cu strop licoarea mândriei
şi o bem ca pe un sirop de tuse
fără să ne aşteptăm la un efect imediat
ori la o inutilă bucurie efemeră

ne plimbăm fiecare prin gânduri singure
ca o noapte pe ferestrele blocurilor
ne lovim ziua de aceleaşi monotonii
până când simţurile nu mai suportă
şi erup
dormim în măduva lor albă
cu o durere de moarte
o eroare fuga de stavile

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul cu porţi de piatră

Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
şi rodeşte în ploi

zămislind fiinţa din lutul sterp.

Atunci se naşte lumina,
aura de botez a capului meu
primeşte duhul
şi se înalţă cu el în picioare.

Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porţi de piatră,

Drumuri prin gânduri trecând...

De înalţ mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe braţele tale,

Semne de pământ se desfac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea asta de oameni vii

era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
o lume indiferentă trecând printre necunoscuţi în timp ce ploaia rece o spăla de chip
un parc în care se vedea o umbră de copii jucându-se şi pocnindu-se
pe undeva era şi o uşă cluj jegoasă şi plină de abţibilduri cu un scârţâit mai rece decât gerul
un perete inscripţionat cu nume neinteresante de pictori şomeri răzbunându-se pe fabrica celor utili
în curtea casei mormane mototolite de ziare mincinoase supuse uitări
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
oasele ni se iroseau în războiul lumii cu eternitatea
prin bodegi mulţi dintre noi cădeau pradă stelei 80
părul nostru mic era doar o umbră a pletelor rupte
ne scriam des versuri de despărţire prin coli de sertar
inventam poveşti în locul orelor de la politehnică
era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
ciocnirea navelor spaţiale cu neputinţa unei tinereţi
se adunau procurori extratereştri pe lângă halbe
reconstruiau aici o lume ca lor în timp ce înlăcrimaţi ar fi vrut departe de aici
peste toţi creştea un nor de fum înecăcios de nicăieri
tuna şi ploua rece şi se scurgea pe noi pielea asta de oameni vii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!