Atlantida din suflet

m-am săturat de mărunţişuri şi
de lumea machiată cu praful neputinţei
în care trăim de ceva vreme
birocraţia sufocă până
la sinucidere
mă uit peste umăr şi văd
acelaşi infern
violuri
beţii
droguri
accidente şi morţi
teroare
sclavie
umilinţă
incompetenţă
sfidare
incompatibilitate
neputinţă
ură
aroganţă şi invidie

cadavrele neputinţei s-au înmulţit
şi zac în neştire pe caldarâmul indiferenţei
faţă de tot ceea ce a fost sau
încă mai este viu
mă uit în oglindă şi văd
o atlantidă disecată
ca un trup aflat în putrefacţie
respir din imaginea de ieri
ca ultimul condamnat
îmi pipăi neputinţa
şi tac
până voi reinventa ceva
mai tare decât adevărul
voi defrişa până la marginea cerului
şi voi planta seminţe de oameni
se va naşte primul prunc şi
primul soare în noul anotimp
luminând în fostele hăţişuri
întunecate ale lumii
şi se va umple pământul cu umbre de oameni –
ultima şansă de a mai fi oameni
unica şansă la o nouă iubire

Dumnezeu va depune mărturie
în faţa acelora care îl vor urma

şi ce poate fi mai bun decât viaţa...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex în lanul cu maci

mi-a mângâiat cu buzele
fiecare deget şi
a trecut
de la unul la celălalt
până ceva mai sus
înspre sex
a urmat nebunia
o trăire a zilei până la capăt
părea un sfârşit de viaţă
fără oameni pe străzi
fără babe
ce se
tuflesc în spatele perdelelor şi
fără păsări în zbor

o ultimă trântire pe genunchii juliţi
decojirea senzaţiei sub
lacrima portocalie a cerului
împlinind ultimul orgasm
aducea apocalipsa

of
câtă umilinţă în clipa pe care cred
că am trăit-o până la capăt...

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zero absolut sau cât mai aproape de faţa cerului

mă aflu la intersecţia acelor de ceasornic
în mine a mai rămas puţină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc şi nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată

nu mai am timp să aştept
mă delimitez de ceea ce am fost şi
o identitate din care o să ies...

dar ce mai contează!

nimeni nu pleacă definitiv din acelaşi loc
e dor un ritual care-i ţine pe oameni
mai aproape de Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este că războiul rece începuse, iar noi am fost victimele lui. Dar o dată şi o dată se va face, poate, şi un proces drept împotriva acelora care ne-au făcut nouă un proces atît de nedrept. Căci până la urma urmei chiar şi adevărul se află, cum a spus lorga. Iar adevărul acesta este: agenţii Moscovei au condamnat fiii neamului românesc care s-au opus imperialismului stalinist.

Nicolae Mărgineanu sr în Amfiteatre şi inchisori, Procesul (1991)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să îi explici azi unui copil care vede oameni mergând la concursuri de talente şi devenind stele peste noapte că viaţa nu funcţionează aşa? Că, pentru ca acţiunile tale să aibă o semnificaţie, trebuie să petreci un timp îndelungat muncind. Că atunci când munceşti vreme de treizeci de ani, zilnic, într-o zi, poate, vei avea o şansă să fii recunoscut. Dar, în acelaşi timp, şi că acea recunoaştere în sine nu este scopul – este mai degrabă o consecinţă a faptului că faci ceva public pentru oameni. Cu alte cuvinte, să îţi îndeplineşti misiunea contează cu adevărat în această viaţă.

Eduard Kunz în revista Dilema Veche, interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul nu poate fi altceva decât o întâmplare cu oameni. Până acum nu avem decât doi creatori de oameni: Dumnezeu şi Shakespeare.

citat celebru din Camil Petrescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hindenburg

două zile te-am aşteptat să vii/ în prima zi soarele părea sfâşietor de frumos
/ un balón în flăcări din care cădeau oameni în flăcări / credeam că sunt doar artificii dar m-am înşelat
eu eram o fiinţa arsă de dor şi totul era în imaginaţia mea.

a doua zi a plouat şi prin perdeaua de picături străvezii mi-am văzut viitorul
un viitor lipsit de dragoste / pentru că tu eşti singurul care îmi poate poate aduce liniştea.
din nou m-am gândit la soare şi la ce or face oamenii arşi în spitale. plăgile lor roşii mă obsedau şi te asteptam să vii / să-mi explici că ceea ce îmi imaginez nu e nimic real.

a treia a zi ai venit şi mi-ai zis că a fost cândva un balon de heliu plin cu oameni care a luat foc şi
toţi au ars. am căutat pe google. aşa era.

// dar tot am crezut că ceea ce s-a întamplat este doar în mintea mea bolnavă de dor//

cerul este senin acum/
o clipă mă uit din nou la soare şi mă întreb cât timp va mai trece
până ceva ne va arde şi pe noi

cât timp va mai dura/ până o să pleci din nou/ şi eu voi sta singură cu toate organele în flăcări pe acest pat de spital / privind în gol/ dragostea mea.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am dus până la marginea pământului, m-am dus până la marginea apei, m-am dus până la sfârşitul cerului, m-am dus până la sfârşitul munţilor. Nu am găsit pe nimeni care să nu îmi fie prieten.

proverbe amerindiene
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii n-au înţeles nici acum că Dumnezeu este mai departe de oameni decât oamenii de el. Îmi închipui un Dumnezeu plictisit până dincolo de margini de aceşti oameni care nu ştiu decât să ceară, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creaţiei sale, un dezgust de pământ şi de cer. Şi-mi închipui un Dumnezeu avântându-se în neant, ca Iisus de pe cruce...

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

dimineţile reci din noi/norii...
ultimele clipe întunecate/visul...
pernele mototolite în neştire/întrebările...
aprind o speranţă de a dormi
încă o zi albă, pufoasă, suavă...
dar poeţii necunoscuţi
se coboară din zvonuri
cuprinşi de pupilele îngerilor
cu invidie şi durere
cu mesaje social media
cu feţe kitsch sorbind cafea
apoi îşi ridică mâinile către nori
aşteaptă deziluzionaţi ploaia
se ascund printre umbre
se desfac în văzul lumii
până fie explodează
fie primul strop îi va răci la loc

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni în tăcere

oameni care nu vorbesc
oameni care obosesc oameni
care se plictisesc

oameni care cerşesc
mai nimic, dar mai animat decât viaţa
niciodată trăită, orbesc

la primele fiole de lumină
turnate-n ochii lor! încă a
plecaţi adânc în timpanul tăcerii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea fizică nu este decât o plăcere; poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. Nu reprezintă decât un aspect - şi nu cel mai important - al relaţiei pe care o numim iubire. Lucrul esenţial este adevărul, încrederea care se stabileşte între doi oameni, două suflete, două spirite... cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care şi-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna.

citat clasic din romanul Magicianul de John Fowles
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daxos: Am văzut cum navele lor au fost zdrobite de stânci. Cum poate fi posibil aşa ceva?
Stelios: Nu am văzut decât o parte din numeroasa armată a lui Xerxes.
Daxos: Nu putem sfârşi victorioşi. De ce zâmbeşti?
Stelios: M-am luptat de nenumărate ori, dar nu am întâlnit până acum vreun adversar care să mă facă să mă bucur de ceea ce noi, spartanii, numim "o moarte frumoasă". Nu îmi rămâne decât să sper că, odată ce toţi războinicii măreţi ai lumii s-au adunat aici, printre ei se află unul care mă poate ajuta.

replici din filmul artistic 300 - Eroii de la Termopile
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot răul vine de acolo că oamenii îşi închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poţi purta fără iubire, poţi să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, faţă de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieţii omeneşti. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, aşa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalţi fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire faţă de oameni, stai liniştit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de Simona Bozintan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotografia în formă de inimă

când m-am privit ultima oară
lipsea ceva din mine
sub cicatricea aceea
rămasă acolo
de ceva vreme
simt furnicături
ultimul război pe care
l-am purtat cu mine însumi
a fost în primăvara în care
mama îşi rătăcise umbra între
malurile Crişului Repede
dacă mă întrebaţi ce căuta acolo
o să vă spun:
îşi căuta pruncii
zi de zi în calendarul lipit
sub fotografia familiei
îşi nota zilele în care poştaşul
uita să-i aducă veşti
în cele din urmă a crezut de cuviinţă
să încuie poarta şi să urce
în primul autobuz ce va o duce
înspre capătul lumii
cu Dumnezeu în gând şi în suflet şi
cu imaginea completă a pruncilor ei
a pornit spre oraş
pe sora mea nu o văzuse
de mai bine de un an
ştia că locuise cândva după
blocurile acelea de netrecut

şi că o va găsi acolo
împreună cu primul ei nepoţel
ajunsă la margine de apă
l-a implorat pe Dumnezeu
"Doamne, ajută-mă să-mi găsesc fata"

şi cum Dumnezeu era ocupat
cu alte treburi cereşti
a lăsat-o singură
să lupte cu necunoscutul
de ajuns n-a mai ajuns să-şi vadă fata
şi nici să mai descuie poarta...

de atunci sub cicatricea rămasă pe suflet
simt furnicături
fotografia de pe peretele scorojit
are forma unei inimi şi
plânge la fiecare răsărit al zorilor
să nu mă întrebaţi
de ce
lăsaţi-mi puţină linişte
doar atât
cât să-l conving pe Dumnezeu că mama
l-a iubit
şi că
mâine ar fi fost ziua ei

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umanizarea Pământului

E mort Pământul!
De mult e mort şi e-ngropat sub oameni.
Sub oameni care nasc alţi oameni
fiindcă s-au rupt podurile Pământului
s-au lăsat oamenii
s-au aşezat oamenii
peste umanitate.
Din om te-ai născut în om te vei întoarce
tu peste mine
peste altul eu
şi întreaga divinitate
în
sub
în jurul
peste Dumnezeu.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din 1952, din primul an al studenţiei, în viaţa noastră nu am avut altceva de împărţit decât bucuriile scenei, deşi, bineînţeles, am avut şi stări de tensiune creatoare. Există promoţii în care au fost oameni foarte valoroşi şi care, întrucât nu s-au respectat reciproc, nu vreau să spun că s-au duşmănit, există o vorbă la români "s-au mâncat", au avut de suferit şi nu au dat ceea ce ar fi putut să dea.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.

A trecut timp de atunci.
Ceasul ş-a urmat acele monoton.

Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.

Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?

Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-şi urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.

Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Breaking news

Din ochiul meu
golit de imagini a curs
ultima lacrimă care
poate să readucă
moartea
printre coşciugele rânduite
în stânga şi în dreapta
ca nişte lumânări
pregătite să ardă
până la capăt

da... până la capăt...

s-ar putea
să nu vă mai pot privi
dar imun la răutăţile unora
o să-mi fac ultima plecăciune
în faţa celor care
m-au primit
în gândul lor şi
m- au iubit...
nu nu din interes
sau poate
la îndemnul celui răstignit
pe durerea acelora care
au fost...

s-ar putea să
nu mă mai iubiţi
asta pentru că port
marea vină de a exista şi
a mă fi cuibărit
în lacrima unei pietre
rămasă sub val...
singurul loc de care
moartea nu ştie
deşi trece pe acolo zi de zi

oricum moartea mea
a îmbătrânit şi
nu vede prea bine...

s-ar putea...

poezie de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!