Unsprezece Septembrie
Bem
pasărea fără aripi
se așază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu pești toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
rației de viață.
Liniștita prăbușire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:
Bem - 1
pasărea fără aripi
se așază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu pești toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
rației de viață.
Liniștita prăbușire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.
Unsprezece Septembrie 2
turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă
în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
Unsprezece septembrie 3
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
Unsprezece Septembrie 4
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
Unsprezece Septembrie 5
Gândul fiului
De astăzi mama va împleti așteptarea
în părul păpușilor din geam
cu cârlionți de mătase din pletele lunii
pe buze le va pune ruj din praful de stele
își va dori la masă fiul
dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să
învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.
în mod permanent
ea va locui în salonul dimineților albastre,
căluții de mare și berzele o vor însoți.
Din coșul lui cu rufe purtate
va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,
apoi meticuloasă îl va înveli în straie
de duminică.
După amiaza va pregăti cina pentru timpul
șchiop
Unsprezece Septembrie
Telefonul 6
La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului
Unsprezece Septembrie
Pompierul 7
sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbește
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă berzele
își au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoșa grea de nerespirat
strivește numele tău Doamne
Unsprezece Septembrie
țipătul 8
din stradă
țipătul
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
tulbură apa
aduce teama,
imagini străbătute de frig
asaltează
inima.
Unsprezece Septembrie
Ultimul țipăt 9
țipătul taie cerul
umple memoria secundelor
pătrunde prin vertebrele aerului
focul
acoperă vuietul lacrimilor
la încleștarea timpului
arșița stinge cuvinte
scrie alfabetul tăcerii
intră în chemarea
genunii
să ardă neputința respirației
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă
în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeții nu se tem
să aducă lumina
pe cer nu au rău de înălțime
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soțul
în încăpere din care-ți scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natație
să strângi apa în brațe
este o nebunie
să stăvilești nisipul
ce-ți fuge sub tălpi
când aerul te ustură
este o neputință
să vrei să înoți
în avalul
fluviului cu multe brațe
rupi tăceri
ce acoperă timpul
devii
strigăt tăcut
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supraviețuitor
al anilor
în care se repetă epoci
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pompierul
sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbește
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă în care berzele
își au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoșa grea de nerespirat
strivește numele tău Doamne
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
de pe creste vulturul
cu aripile deschise
plonjează în aerul vopsit cu cretă,
melancolii difuze
în colivia comună
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu și moartea
cu fiecare moarte
aflu adâncimea apei
în care o nouă mamă
mă naște
cu fiecare nouă respirație
repet mersul desculț
pe margini de oglinzi
învăț lecția
acum râd de ziua de mâine
în care ziarele
vor consemna
următoarea mea moarte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supraviețuitor
al nopților
în care se repetă epoci
irevocabil de veghe
timpului
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea
zi și tot ce vei spune
se va întoarce,
libertatea egoului
exprimată virulent
devine toxică în corul libertăților comune,
într-o pandemie doar transpirația
te salvează de la anonimat,
impactul olfactiv este mai important
ca o amprentă pe o stradă
în care câini latră la lună înghit alune
beau bere și rostogolesc cutii de tablă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toamna în priviri
iubirea ta este poemul
în care toate verbele sunt
un singur și atotcuprinzător cuvânt,
ne înghite pe amândoi
cu deșertăciunea lumii,
lasă despletite toamnele,
sărutul astrului
ne soarbe trupurile goale,
ploile ne cresc pe umeri aripi
cu care sfâsiem tăcerea pădurii.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de timp
mama iubește viața
dar o risipește
adresând aceleași întrebări
către Dumnezeu ce tace,
ea are
sarcini precise
măsoară cadența umbrelor,
lasă libere cuvintele
acestea o însoțesc pretutindeni,
sunetul străzii îl percepe ca pe un corp străin
de care se teme,
încurcă timpul
cu propriile obsesii,
într-o frământare continuă
scapă din îmbrățișarea prezentului,
are puterea să-l aducă înapoi pe tata,
din
sicriul de nuc.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții
cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeții se încumetă
să aducă lumina
îngroapă frica
în esențe
pe cer nu au rău de înălțime
sunt demiurgi
vânează tristețea
nu se tem de cuvinte
atenți
să nu răstălmăcească
tăcerea din cripte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinergie
a scrie despre pădure
când tu ești asemeni vântului
ca și cum ai invoca ploaia
la moara secată
dai viață gândurilor
împleticit în ignoranță, pretenții egoiste
îți colorează așteptările,
esti convins că aerul
îți aparține,
în jurul tău repetițiile prind imaginea cuvintelor
ca pe niște cocarde în pieptul lat
te las sa desfaci realitatea în particule.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arhitecții Morții
cuvintele lor aspre
chipuri în zigurate negre
închide aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot desparți imaginile
după culorea neagră
odihneste faptele
acoperind cu beznă chipurile
de arhitecți ai morții,
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigașilor fără simbrie
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceaiul duminical
de câte ori ne naștem
într-o viață de om
ne cresc aripi din amurg,
topim cu privirea minunile cerești,
înotăm sub soare, ploaia caldă o sorbim ca pe un ceai
duminical,
după slujba de înviere
uimiți pășim spre izvoare
să învățăm de la iarbă a fi verde
iar de la vânt a fi prezenți.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopți cu lumină
fluturi cu aripi mari
aleargă moartea
ce din pridvor zâmbeste,
ei se ascund în palmă
tremură la orele târzii,
lumina le este dorință dar si rug,
vor fi captivi felinarelor
nici un deochi nu-i poate
despărți de sărutul
fierbinte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!