Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:
Bem - 1
pasărea fără aripi
se așază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu pești toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
rației de viață.
Liniștita prăbușire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.
Unsprezece Septembrie 2
turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă
în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
Unsprezece septembrie 3
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
Unsprezece Septembrie 4
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
Unsprezece Septembrie 5
Gândul fiului
De astăzi mama va împleti așteptarea
în părul păpușilor din geam
cu cârlionți de mătase din pletele lunii
pe buze le va pune ruj din praful de stele
își va dori la masă fiul
dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să
învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.
în mod permanent
ea va locui în salonul dimineților albastre,
căluții de mare și berzele o vor însoți.
Din coșul lui cu rufe purtate
va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,
apoi meticuloasă îl va înveli în straie
de duminică.
După amiaza va pregăti cina pentru timpul
șchiop
Unsprezece Septembrie
Telefonul 6
La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului
Unsprezece Septembrie
Pompierul 7
sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbește
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă berzele
își au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoșa grea de nerespirat
strivește numele tău Doamne
Unsprezece Septembrie
țipătul 8
din stradă
țipătul
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
tulbură apa
aduce teama,
imagini străbătute de frig
asaltează
inima.
Unsprezece Septembrie
Ultimul țipăt 9
țipătul taie cerul
umple memoria secundelor
pătrunde prin vertebrele aerului
focul
acoperă vuietul lacrimilor
la încleștarea timpului
arșița stinge cuvinte
scrie alfabetul tăcerii
intră în chemarea
genunii
să ardă neputința respirației
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ovidiu Cristian Dinică. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.