* * *
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ciclul poetic Unsprezece Septembrie:
Bem - 1
pasărea fără aripi
se așază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu pești toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
rației de viață.
Liniștita prăbușire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.
Unsprezece Septembrie 2
turnați în cenușă
Ciocul păsării se înfige în trupul de sticlă
în zbor dezarticulat cu aripi risipite.
Bolnav pasărea sapă în
cercul înfierbântat al aerului otrăvit,
se rup cuvintele pământului care frânge
cerul rănit în compasul incandescent.
Inimi planează și se strivesc de betonul încins
tremură carnea lăsată să curgă
cu izvor tăcut se împlinește destinul
plecării din trup.
Cei ce devin zi rup groaza în silabe
sunt fiii neajunși ai tăcerii
se nasc în oceanul de ochi
cu brațe desprinse, turnați în cenușă
vocile lor hașurate
traversează versetul topirii întru ființă.
Unsprezece septembrie 3
Primele Ore
În sângele învolburat frica bântuie
în perfuzii.
Văzduhul înghite suflarea.
se așterne tăcerea în copaci.
Ninge peste apa interzisă
Umbra vieții miroase a duhoare,
fuga continuă din timpul suferind
spre colindul de iarnă.
Vânătorul sună din goarnă,
căprioare traversează orașul,
într-un decor pustiit
rujul iubirii
își tulbură culoarea.
Se aud primele sirene,
iarba va răsări prin ciment.
Unsprezece Septembrie 4
Aripile noastre
Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ți fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
ușile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ți alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în ființa care se zămislește
din foc și cuvinte
în liniștea așternută
vom avea aripi
Unsprezece Septembrie 5
Gândul fiului
De astăzi mama va împleti așteptarea
în părul păpușilor din geam
cu cârlionți de mătase din pletele lunii
pe buze le va pune ruj din praful de stele
își va dori la masă fiul
dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să
învețe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.
în mod permanent
ea va locui în salonul dimineților albastre,
căluții de mare și berzele o vor însoți.
Din coșul lui cu rufe purtate
va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,
apoi meticuloasă îl va înveli în straie
de duminică.
După amiaza va pregăti cina pentru timpul
șchiop
Unsprezece Septembrie
Telefonul 6
La capătul firului
sunt secunde pe care timpul le înrămează
spaima de a nu pierde zâmbetul bogat al toamnei
desprinde silabe din carnea cuvintelor
se naște strigătul de iarnă al fricii stăpâne din sânge
întunericul iscălește vocale pe diapazonul vocii
clinchetul metalic îmbracă stingher singura chemare
stinsă în marea de foc a zborului
Unsprezece Septembrie
Pompierul 7
sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbește
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă berzele
își au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoșa grea de nerespirat
strivește numele tău Doamne
Unsprezece Septembrie
țipătul 8
din stradă
țipătul
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
tulbură apa
aduce teama,
imagini străbătute de frig
asaltează
inima.
Unsprezece Septembrie
Ultimul țipăt 9
țipătul taie cerul
umple memoria secundelor
pătrunde prin vertebrele aerului
focul
acoperă vuietul lacrimilor
la încleștarea timpului
arșița stinge cuvinte
scrie alfabetul tăcerii
intră în chemarea
genunii
să ardă neputința respirației
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iarna vine
ninge trist
într-o viețuire ce nu se lasă dusă,
apăsătoare gândurile vin
peste copaci, peste oraș,
îngerii învinși de timp
știu că în scorburi copacii
adună răni,
tac îngerii
ei încă văd soarele
ce s-a retras ca dintr-un destin amar,
a rămas iubirea singură să aștepte valurile
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa miroase timpul: miroase a liniște, a ciment ud și a copaci uscați, iarna.
citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Eminescu - Etern de Înalt Cuvânt
Eminescu ar fi putut sa fie
șoferul lui Caragiale
dacă s-ar fi oprit din scrisul
genezei cu propriul sânge,
globulele albe
sfere luminoase
nu ar fi fost nașterea sa
continuă,
născându-se de o mie de ori
și tot nu l-am înțelege
complet
astăzi scrie cu stele
și tot nu-l auzim
în sângele literelor
sfere luminoase continuă geneza
nu, nu a venit timpul
el este pilotul eternului
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret
cu sufletul încărcat
de aisberguri
învăț tăcerea
răstignit în timp,
sufăr de persecuția orelor apăsate
de teamă,
ploaia acoperă ritmul
alert al străzii,
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme în care
iarba veștedă crește
pe cer,
doar martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din umbra cuvintelor.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gând de iarnă
Când primele ninsori or să se cearnă,
Atunci va fi mai greu de cei plecați,
Atunci să cânți peste al vieții zaț,
Atunci să-ți fluturi brațul peste iarnă.
Prin lume numai oameni de zăpadă,
Un foc din vatra stânilor să smulgi,
Și, cu puterea disperării dulci,
Să-l lași deasupra spațiului să cadă.
Se vor așterne între noi vecernii,
Din clopote cădea-vor chiciuri mari,
Atunci visez, frumosă, să apari
La marile instanțe ale iernii.
Și-apoi să ningă mult ca-n frații Grimm,
Și sub zăpezi de bronz să ne iubim.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Unsprezece Septembrie
Bem
pasărea fără aripi
se așază la masă cu noi;
are ciocul îmbibat în sângele scurs,
uimitor,
peste timpul rănit pe care îl cercetăm
prin ecranul cu pești toxici, alături
de halba cu bere sortită
să aducă aerul bolnav al
rației de viață.
Liniștita prăbușire ne inundă venele
la New York se moare.
Mâine este ziua mea.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul
nu de mult
orașul acesta al lungilor plimbări
te întâmpina cu parcurile sale
astăzi tăcute amintiri în voia nopții,
copacii ademeneau vara
ca pe o tânară înfierbântată în iubire.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții
cu pânzele în vânt
pe mări agitate
poeții se încumetă
să aducă lumina
îngroapă frica
în esențe
pe cer nu au rău de înălțime
sunt demiurgi
vânează tristețea
nu se tem de cuvinte
atenți
să nu răstălmăcească
tăcerea din cripte
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culori în calendar
de la Andrei la Ioan,
de la Ioan la Dumitru
de la Dumitru la Gheorghe,
de la Gheorghe la Mihai,
de la Mihai la Nicolae,
de la Nicolae la Vasile,
tot pământul se îmbracă în culori
vii, vesele, mohorâte sau triste,
iar culorile se amestecă într-un cer
peste o primăvară
peste o vară,
peste o toamnă,
peste o iarnă,
peste un pământ răscolit de nevoi, de griji
doar uneori de bucurii,
la sărbători toate culorile se adună să spună povestea
unor oameni simpli,
ce au trăit și murit într-un pământ numai al lor.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toamna în priviri
iubirea ta este poemul
în care toate verbele sunt
un singur și atotcuprinzător cuvânt,
ne înghite pe amândoi
cu deșertăciunea lumii,
lasă despletite toamnele,
sărutul astrului
ne soarbe trupurile goale,
ploile ne cresc pe umeri aripi
cu care sfâsiem tăcerea pădurii.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate și vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....
E târziu, a nins peste tot,
Orașul pustiu e și frânt,
Gerul își dă în clocot
Și-și face în mine avânt...
Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri și iar,
Pașii tăi aud departarea
Și vin către mine, dispar...
E noapte și ninge și ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Și arde și arde în noi...
poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul
Ca un piept dezvelit, într-o piață publică,
Stă soarele proptit în cârca norilor:
Impietate pentru sfinții sacrificați
Pe scările catedralei.
Jos, orașul plin
Cu sensuri giratorii
Veghează ca moartea să nască veșnicie.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
poetul
a învățat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
poetul
a învățat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și orașul
peste pașii fermi, haosul
coborat în strada
pedepsită cu neoane
dărâmă castele
luminate de licurici cu sângele lor,
fetusi atrasi de stelele fierbinți
locuiesc într-un univers în schimbare,
pecete cuvintelor, lumina scapă de ceața
ce ne ucide ritmic memoria cu parfumul florilor,
efemeride ne asaltează cu moartea clipei,
concepte ideologice mărșăluiesc
pe biciclete vopsite democratic oferite
bicepșilor învingători, în toiul nopții
viața joacă cu numere iraționale
la ruletă,
pătat
adevărul sucombă la naștere
ca un făt avortat.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plumb de iarnă
Ninge secular, tăcere, pare a fi mai bine
Prin orașul alb, doar vântul trece-ntărziat -
Ninge, parcă toti muriră, parcă toți au înviat...
Dorm volumele savante-n înghețatele vitrine.
Printre ziduri, peste turnuri depărtate,
Ninge cu nimic în noaptea vasta, ning bancnote -
Numai vântul singur plânge alte note...
Umbra mea se adânceste-n cartiere democrate.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Aceste nopți
teama măsoară toamna tăcerea
când frunzele sugrumate de frig
se adună, li se taie emoția
devin insule scorojite,
trec nepăsător pe lângă moartea
scufundată în silogism,
întodeauna mai există o șansă
îmi reiau supraviețuirea cu alfabetul,
primele litere le aflu din gura mamei,
următoarele ca niste gloanțe
pătrund creierul încarcă gândurile în cuvinte
ca în niște vehicule cu farurile aprinse
să împraștie întunericul,
seara tata îmi aplică corecția
am uitat să iubesc,
costă o viață,
restul se repetă noapte de noapte
cu acribia sfârșitului.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă "grea"!
Tot bag lemne și cărbuni,
Hornul sună ca o goarnă,
Culmea, peste nouă luni,
Se va naște-o nouă iarnă!
epigramă de Mihai Sălcuțan (2018)
Adăugat de Liviu Gogu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge în miez de primavară
Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.
Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoși.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuși se joacă doi copii voioși.
Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton și moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.
Dar iată, fulgii se topesc
Și se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreț
Și arde din nou ca o văpaie.
poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!