Tăcerile nu sunt cuvinte

Tăcerile nu sunt cuvinte

Tu taci pe-o canapea,
Eu într-un fotoliu.
Tăcerea ta-tăcerea mea,
Hrănite de orgoliu.

Chiar şi durerile ne tac,
Şi-s clipe irosite,
Tu nu mă întrebi, eu ce mai fac?
-De ce nu-mi povesteşti, iubite?

Nici eu nu te privesc, şi tac,
Cum tac tăcerile-n odaie,
Şi nu te întreb, deşi aş vrea să o fac,
-Auzi, a ceasului bătaie?

Cu ticăitul lui ne trece viaţa,
În care refuzăm cuvinte,
Căci neoprită e-drumeaţa,
Şuvoi scurgându-se-nainte.

Ne amăgim în fiecare zi,
Că tăcerile ar fi cuvinte,
De parcă, împreună nu am şti,
Cât ne-au minţit. Că viaţa tot ne minte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (6 martie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Scrisoare către fiul meu

Pentru vremea când n-am să mai fiu,
Şi viaţa îţi va fi bogată,
Aş vrea de acuma să îţi scriu,
Să-ţi spun, ce n-am spus niciodată.

Te rog să nu te superi,
Căci n-aş dori cumva,
De lipsa mea să suferi,
Ori că-ţi vorbesc aşa.

S-au tot dus anii tăvălug,
Şi nu ne-am spus cuvinte.
Cum apa rupe brazda de sub plug,
Am să mă duc şi eu cuminte.

Îţi spun acum că te iubesc,
Matur, ca pe copilul năzdrăvan,
Că n-am vrut să te rănesc,
De mi-am făcut, din tăcere, paravan.

Mă încearcă un regret târziu,
Că n-am vorbit la un pahar cu vin,
Că am ajuns acum să-ţi scriu,
De parcă ţi-aş fi fost străin.

Aş fi putut să-ţi povestesc,
De multe, câte sunt.
Despre cele ce gândesc,
Respect, familie, pământ.

Nici tu nu te-ai oprit din drum,
Să vezi de-mi sunt picioarele betege,
Să afli că şi eu sunt fum,
Şi viaţa vrea să mă abnege.

Eu nu-ţi reproşez ceva,
Doar vreau să-ţi cer iertare,
Şi să te rog: să nu care cumva,
Să ai la fel purtare.

Să fii pentru copilul tău,
Prieten dar şi tată,
Să vă povestiţi mereu,
Şi să îi dai povaţă.

Să nu te rezumi numai la bani,
Căci ei nu sunt cuvinte,
Că viaţa trece şi în ani,
Cunoşti durerea de părinte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (8 februarie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tăcerile

Lasă-i poetului
doar tăcerile din
Tăcerea
ce naşte
din cuvinte
Cuvântul...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Timpul înseamnă cuvinte...
cuvinte încrucişate,
cuvinte reale,
cuvinte vii,
cuvinte poetice
şi cuvinte de prietenie...

Iar noi ne exprimăm
prin cuvinte
în fiecare zi.

Citim mereu cuvinte
în cărţi...
pe drumul vieţii.

De-a lungul timpului,
Creştem şi cred
Că devenim
Cuvinte de asemenea.

poezie de Roxana Bulmez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gândeam...

Tăcerile,
Tăcerile omoară primăverile,
Omoară verile
Şi cheamă iernile.
Tăcerile sunt toamne,
Însingurate şi nebune doamne.
Sunt timpul îngheţat pe coame
Cernite de mai multe drame,
Tăcerile sunt ochii goi,
Sunt plânsul scrijelit pe foi.
Tăcerile trăiesc în noi
Şi cheamă ploi
Şi mult noroi,
În noi, în voi,
tăcerea, vrerea...
dar aceea e durerea...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

- Te iubesc!
- Sunt fără cuvinte!
- Taci şi sărută-mă, într-un sărut se pot ascunde o mie de cuvinte!

Mihail Coandă în Poezie, Contul de autor
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semănătorul-culegător

Eu mă întreb de multe ori,
Dacă-am fost bun semănător
Dacă sămânţa, ce-am ales
Va face rod bun de cules.

Privesc la fii mei pe rând.
Nici nu le trece azi prin gând
Din câtă muncă s-au ivit
Şi câte nopţi i-am ocrotit!

Sunt mai înalţi şi sunt vânjoşi
Toţi trei sunt nişte Feţi-Frumoşi
Şi-n fiecare văd ceva,
Smuls parcă din fiinţa mea.

Parcă sunt gemeni sau tripleţi!
M-am prelungit în aste vieţi
Cu suflet de semănător,
Cu mii speranţe pe ogor.

Mă văd trăind peste un veac
În care am lucrat cu-n ac
O broderie minunată
De vieţi şi nu-s însingurată.

Voi fi prin ei culegător
Şi fericită-n viitor
Căci fiecare va purta
Mesajul din sămânţa grea.

Şi o nepoată răsfoind
Album de poze sau citind,
Va aminti de ziua-n care
Am semănat spre neuitare,

Cuvinte multe din iubire,
Copii să intru-n nemurire,
Flori vesele spre încântare
Şi viaţa ei spre continuare.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

E periculos

să mai fii, azi,
cuvânt frumos.

Exista o inchiziţie
şi printre cuvinte.

Cuvintele
se ascund,
de frica tăcerilor.

Sunt din ce în ce mai puţine
cuvinte frumoase.

Pentru că sunt
vânate şi ucise
de tăceri invidioase.

Tăcerile simt
ameninţare:

se pare,
cuvintele frumoase

au puteri de vrăjitoare.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori tăcerile ne înspăimântă pentru că în ele auzim cuvinte pe care nu am vrea să le auzim.

citat clasic din Cesare Pavese
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cuvinte

tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarţa copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neştiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise şi spuse, litere, formaţi doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau aşezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citeşte, pe feţe însorite
apusul încet, în braţe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpiţe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopţi, răsucite spre stele
şi cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită
zboară prin colbul drumului, uneori de vânt izgonită
cu ele, cele două cuvinte

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Fără el, lumea mi-ar părea mai goală,
poate nici eu nu aş fi existat,
e comunicarea de zi cu zi,
miracolul pe care şi tu îl grăieşti.
Cuvinte fulgi,
cuvinte metal,
cuvinte aer,
cuvinte ce apun,
cuvinte ce răsar,
ca o zână din poveste.
E simbolul ce-l rostim
şi crează lumea.

poezie de Daniel Lăcătuş
Adăugat de Daniel Lăcătuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturi de timp

nici noapte
nici zi
nu-mi uiti tăcerile
îngheţate-n cuvinte.

munţi de iubire-mi rostogoleşti
la picioare
dând tălpilor aripi.

ştii să zbori
prin visele-mi toate
dezgolind orizonturi noi.

şi tac
să auzi
tot ce nu pot să-ţi spun,
veşnică iubire
uitată.

poezie de Lidia Muraru
Adăugat de Mira Donescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Viaţa întoarce foaia înainte,
Deşi n-am prins tot jocul de copil,
Pe tânărul ce-am fost, nu-l mai ţin minte
Nici n-am avut, cât aş fi vrut, iubiri.

Viaţa întoarce foaia înainte
Şi tare aş întoarce-o înapoi
Tânăr să fiu, să mă fixez în minte
Şi să sărut cu patos buze moi.

Viaţa întoarce foaia înainte,
Nu mai citesc, pe ochi e-un văl de ceaţă
Aş vrea să dorm şi să visez cuvinte
Şi foaia să se-ntoarcă-n altă viaţă!

poezie de David D.Adam (18 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea şi fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat şi blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost şi sens!
Dincolo de cuvinte sunt şi lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de Vladimir Potlog (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am destule cuvinte să vă povestesc tăcerile şi nici nu ştiu cine ar citi nescrisele mele!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urc în cuvinte

Urc în cuvinte şi le înţeleg sensul
până-n profunzime,
sunete mângâietoare
mă desprind de teama
care se iveşte peste tot.

Pentru ca o dorită linişte,
să se aşeze împrejur
nimeni nu face niciun efort,
suntem cu toţii părăsiţi
într-un haos al nepăsării.

Cu ochii permanent atenţi
străbaţi nefericirea prezentă
şi te simţi nostalgic în amintirea
siguranţei vremurilor trecute.

La ce poţi să mai aspiri
când se pierde trăirea clipei de bucurie
împreună cu alţii
şi viaţa minunată trece.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasele cuvinte...

Vezi cum totul se învârte
Te întoarce şi te minte,
Până mintea ţi-o aprinde
Prin frumoasele cuvinte.

Tu cuprins ca de o vrajă
Uiţi ce-a fost mai înainte,
Fiind prins în acea mreajă
A frumoaselor cuvinte.

Totu-n jurul tău valsează
Ritmul dansului te prinde,
Nimic nu interesează
Doar frumoasele cuvinte.

Prins în al vieţii joc
Nu mai eşti aşa cuminte,
Chiar dacă nu ai noroc
Ai frumoasele cuvinte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost în viaţa mea...

A fost în viaţa mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, ştii, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e ruşine
De tot ce-n viaţa mea s-a întâmplat.

M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima şi scut şi cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Şi de aceea azi sunt vinovată...

Mă-ntreb de simt şi dragoste şi ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...

Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aş face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.

Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ţi spun la mine să rămâi.

De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viaţa mea?
Tu ţi-ai ales, tu ţi-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pot aşeza universul în două cuvinte

mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca şi când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată

chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe nişte fluturi jucăuşi
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaş

deşi pot reduce viaţa
la ceva stupid şi aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obraji înforiţi de cuvinte

Cu ziua mă spăl
şi cu
zâmbetele tale
îmi
şterg obrajii
înfloriţi de cuvinte
până
în albia tăcerii
căci paşii
demult mi s-au pierdut
în umbra ta însuţi

nu
mi-au dat în floare secundele
nici măcar
în numărătoarea inversă
însă
izvorul acesta de cuvinte
aşa cum îl vezi
tu însuţi
a ţâşnit
înflorindu-mi
fiecare pas
fiecare privire

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!