Tăcerile nu sunt cuvinte

Tăcerile nu sunt cuvinte

Tu taci pe-o canapea,
Eu într-un fotoliu.
Tăcerea ta-tăcerea mea,
Hrănite de orgoliu.

Chiar şi durerile ne tac,
Şi-s clipe irosite,
Tu nu mă întrebi, eu ce mai fac?
-De ce nu-mi povesteşti, iubite?

Nici eu nu te privesc, şi tac,
Cum tac tăcerile-n odaie,
Şi nu te întreb, deşi aş vrea să o fac,
-Auzi, a ceasului bătaie?

Cu ticăitul lui ne trece viaţa,
În care refuzăm cuvinte,
Căci neoprită e-drumeaţa,
Şuvoi scurgându-se-nainte.

Ne amăgim în fiecare zi,
Că tăcerile ar fi cuvinte,
De parcă, împreună nu am şti,
Cât ne-au minţit. Că viaţa tot ne minte.

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (6 martie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Votează! | Copiază!