Eclipsare

Când mâinile ni le împresuram
Una într-alta ca un joc copilăresc,
Rugul pe care speranţa îmi atârna
Îmi pironea inima sub înflăcărarea unei tandre atingeri.

Dar focul ceresc se bucură şi el;
Îşi trimite văpaie, catarge înflăcărate
Căci potopul ruinează tot înaintea sa
Iar piloanele corăbiilor coboară la vale
Agale spre mine.

O soarta crudă le aşteaptă,
Vântul într-o clipită le amuţeşte,
Cu nonşalanţă ajung să se piardă în mulţime;
Totul se linişteşte.

Şoapte surde aud din caverne îndepărtate,
Iar morţii toţi au început să chicotească
Au râs de buzele-mi ca două sloiuri
Ori de un corp imobil, de monolit.

De pe plaiuri străvezii ei cântă recviemul
Vestind moartea, stele deşirate indică insistente
Spre un pustiu cavou.

Glasurile lor incoerente
Răsună animalic din valuri de confuzie,
Ajung să mă împiedic de o piatră funerară
Oh, o contuzie!

Şi eu sub o arşiţă cumplită te căutam
Sub un soare înşelător,
Căci tu de mult dispăruseşi
În lumina lunii sure,
Dar nu am simţit
Nici iubire, nici ură.

Încă văd văpaia ascunsă pe după lună
Şi care străpunge zorii
Ca într-o renaştere glorioasă.

poezie de Răzvan Duluman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri de iubire

Din mine se revarsă valuri de iubire
Şi nu pot să le-mpart; sunt ei mult prea puţini,
Aceia ce rămaşi să merite-mplinire
Sunt oamenii mici, prea goi şi nu prea plini.

Lumină ascultată cum te reverşi din mine,
Aşa să fiu ca luna în ziua cea mai clară!
Nu aş lua de eu să plec, decât poate ruine
Căci pe pământ aici, e doar floare amară.

Potopul dinspre sine - renunţări şi zbateri;
Te afli într-o lume crezând că te iubeşte,
Dar de iubit iubeşte doar Unul când abateri
Pe drumul tău ivite te încolţesc robeşte.

Aşa de mult să las din cuget să se-adune!...
Ar deveni pastel întreaga-mi existenţă!
Aşa multe culori pot străluci-n cunune,
Şi împletite toate cu lacrimi din esenţă.

Pe valuri de iubire născut-am un serai,
Atingeri…of atingeri, de pace şi candoare…
Minunea nevăzută, deşi o stăpâneai…
Nu şi-a lăsat misterul decât într-o mirare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era într-o seară...

Era într-o seară-n asfinţit,
Când stele începeau s-apară,
Din al tău trup neprihănit
Mi-ai dat să gust întâia oară.

Buzele-ţi dulci, fagur de miere,
Am sărutat atât de lung,
Şi-acum inima mea tot cere
La a ta inimă să ajung.

Era într-o seară când noi doi
A noastre suflete am unit,
Spre stele-am pornit amândoi,
Şi printre stele ne-am iubit.

Ca doi luceferi strălucim
Pe înalta boltă albastră,
În veşnicie ne iubim,
Şi veşnicia-i casa noastră.

poezie de Răzvan Isac (31 decembrie 2014)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se gândeşte cineva că există ceva mai bun decât virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci priveşte înspre bunurile pe care soarta le împrăştie şi aşteaptă cu îngrijorare să-i fie azvârlite daruri. Închipuie-ţi acum că soarta organizează jocuri publice şi că revarsă asupra mulţimii de muritori pe care a adunat-o onoruri, bogăţii, favoruri;o parte din acestea se fac bucăţi în mâinile celor care se încaieră pentru ele, altă parte ajunge să fie împărţită cu tovarăşi lipsiţi de credinţă, o alta se transformă într-un mare rău pentru cei cărora se revărsaseră darurile. Între ele, există bunuri care ajung la unii ce sunt cu gândul în altă parte, există bunuri care, fiind înfăşcate prea în grabă, se pierd şi scapă printre degete tocmai când sunt mai aprig apucate;nimeni însă, chiar dacă a reuşit să se înstăpânească pe ele, nu a apucat să aibă parte de o bucurie de lungă durată. La fel se întâmplă cu bunurile pe care soarta le aruncă de sus: sărmanii de noi ne agităm, ne străduim, ne dorim să avem mai multe mâini, privim ba într-o parte, ba într-alta; ni se pare că soarta întârzie să ne trimită darurile acelea ce ne aprind poftele: toţi le aşteaptă, dar ele ajung la puţini. Ne dorim să le prindem cât încă mai cad;suntem mulţumiţi dacă apucăm ceva, iar alţii rămân dezamăgiţi în speranţa lor deşartă;un dar slăbuţ îl plătim cu mari chinuri ori - chiar de sunt splendide - rămânem păcăliţi.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit tainic un vis

Mă rog la cerul azi cernit
Deschide mi poarta raiului
Să ajung apusu mi hărăzit
Căci m am opus gândului

Eu am iubit tainic un vis
El inima mi a fermecat
Un soare mândru in apus
Ce sfântul duh mi la adus

Acum că eu m am spovedit
Să mi fie iertată fericirea
Sunt un suflet nu un spirit
Ce noaptea s a visat iubirea

De alte vise noaptea voi avea
Le voi trimite cerule spre tine
In stele aurii le voi transforma
Ajungă doar lumina lor la mine

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul transfiguraţiei

Ne-am întâlnit sub lumina felinarului
A cărei strălucire o speranţă mi-a dat,
Te înfăţişa-i cu părul radiant
Luna, o culoare estompată pe un cer dezolant;
Deşi tu o atingeai numai cu privirea-ţi
Invidia o rodea de radierea ta
Pleacă cu umilinţă într-un peisaj aproape uitat
Pe care încă mi-l amintesc
Atât de viu, atât de neimaginat
Pentru că eu, tu, am trăit defapt într-o iluzie fantasmagorică
Două jocuri de lumini pe un pământ urgisit.

Boltă cerească ne priveşte în valsul nostru ritmic,
Iar pământul vibrează la tandre atingeri,
Din păduri sepropagă un ecou de romanţă,
Marea-i lînă în lung suspin:
Lacrimile a ceea ce se va întâmpla
În ea se vor răvăşi
Acum lanţurile-ţi de fier captiv mă ţîn
În acest ocean al disperării
Aş vrea cu ardoare să înot spre ţărm
Dar noianul vânzolit mă aruncă spre nicăieri
Aproape îl văd, un mal înstrăinat
Iar ancora spre el voi îndrepta
Dar vasul poticneşte, solii tăi îl străpung
Cu înveninate cangi de fier.
Credeam că un arzător nisip îmi încânta tălpile
Dar defapt mă scăldăm în roşu înfierbântat
Oare să fie plânsetul unui trandafir?
Ori poate goliciunea din sufletu-mi?

Păşeşţi alene pe sloiuri turbate
O apă învolburată dedesubtu-ţi,
Ea te îndrumă pe cărarea însângerată
Păşeşţi neştiutoare, în jurul tău îi cenuşă,
Un suflu rece de zefir, un cadru funerar?
O incinerare clasică, un sicriu de cleştar?
Fugi înspre mine cu flori inmormantale
Deşi mormântul meu nici nu era făcut.

Zăceam în a mea paralizie
Ce ar putea fi doar o moarte timpurie
Te apropii încet, dar mai mult parcă contemplezi,
Nu te aşteptai astfel să mă revezi
Ruşinată îmi acoperi trupul
Cu un giulgiu întunecat,
Şi ai fugit aşa repede înspre neant.

Consecinţele ignoranţei le-ai văzut,
Într-o piatră lipsită de sânge m-am prefăcut,
Deşi poate în mintea ta eu sunt uitat
Ori mă consider vinovat?
Cu această condiţie de damnat eu mă voi resemna
Şi eu de asemeni te voi uită
Pentru totdeauna.

poezie de Răzvan Duluman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncă-mă în focul iadului... dacă inima mea se îndreaptă spre altcineva ...

Scumpa mea soţie,
tu eşti prietena meu eternă,
şi-ţi dăruiesc inima
împreună cu viaţa mea.

Salvează-mă din mocirla singurătăţi,
pe care o trăiesc singur şi plictisit
în cele două universuri.
Primeşte-mă şi fă din mine
un îndrăgostit adevărat.

Aruncă-mă în focul iadului,
dacă inima mea
se îndreaptă spre altcineva
decât spre tine.

Dragostea mea pentru tine
este cel dintâi portal,
prin care pot păşi în afara timpului
... trăind acum şi aici...

De aceea eu vreau
să fiu iubit necondiţionat de tine,
căci şi eu doresc
să te iubesc necondiţionat.

Căci nimeni nu ştie
de ce eu dau atâta importanţă dragostei,
de ce am o tânjire
atât de adâncă după dragoste.

Dar, fără să o cunosc bine,
nu poţ nici să iubesc, nici să fiu iubit,
întrucât dragostea
este unul din cele mai misterioase sentimente
... din univers...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când paşii nu te-ascultă

Cu paşii care-i fac
în fiecare seară
încerc să te ajung,
căci dorul mă doboară,
dar... mă opresc şi plâng.

Plânge răbdarea-n mine
că nu te pot atinge,
dispari în ceaţa neagră
când lampa mi se stinge,
gândul din nou aleargă.

Si zbor iarăşi spre stele
cu aripile frânte,
dar nu eşti printre ele,
nu-i cine să mă-ncânte,
nici măcar nişte Iele.

Mă las bătut ca cerga
în piua de pe vale,
din lacrima ce-mi curge
fac un părău de jale
căci dorul tău mă frânge.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (10 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare stea există un suflet

Priveşte apusul, ascultă sunetul mării,
acea sălbatică mare, plină de viaţă, în culori fascinante,
care se zbate la ţărm printre stânci! Un ţărm de mare
pe care valurile se sparg în mii de bucăţi-destin!

Asemeni mării suntem - curată şi învolburată,
într-o continuă zbatere, calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!

Boabe de rouă la ferestrelor sufletului sunt lacrimile,
Broboanele de sudoare ale îngerului nostru
ce ne ţine în braţe sufletul, atât de greu uneori!

Din doruri, din nostalgii, din noi, din şoapte,
din lacrima sufletului nostru, din aripile îngerilor,
Din simţiri delicate, din minţi însetate,
din lacrimi puţine, din doruri multe!

De asta şi vântul merge pe câmp, are multe de spus,
căci acolo, pe câmp, macii nu pot fi îngrădiţi,
Cu privirea îi pictezi la lumina stelelor şi a lunii,

Cel ce timpul îl are în faţă nimic nu ştie,
Tânguirea ta cutremură trestiile iazului albastrelor nopţi,
O, despărţire! Adâncă viaţă din umbrele nopţii!
Multe petale se aştern peste cărarea pietrelor!...

Un ochi se uită pe albia râului ce curge - sufletul
ce aşteaptă să treacă râul spre întâlnirea cu spiritul.

Diferă râul de la om la om, diferă aşteptarea
şi întâlnirea diferă. Într-un final, toţi ajung dincolo
la terminaţie... spre râul Lethe, râul Uitării!

Dacă întinzi mana mă vei atinge, sunt în umbra ta,
- Am întins mâna, îţi mângâi sufletul!
În fiecare stea există un suflet, dacă doar o atingi rămâi vrăjit -
ştii că stelele care sunt culese ajung tot pe cer!

Nu noi dăm stele jos de pe cer, trebuie doar
să le atingem - iată marele vis al pământenilor!
Ajungem să avem şi noi o stea,
părţi din noi ajung acolo - lumina noastră!

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti liber sub soare, sub lună şi sub stele; eşti liber chiar şi atunci când nu există nici soare, nici lună şi nici stele; însă eşti sclavul celui care te iubeşte, căci te iubeşte, şi sclavul celui pe care îl iubeşti, căci îl iubeşti.

Khalil Gibran în Darul iubirii
Adăugat de carmen daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul iubirii

Am scăpărat amnaru-ntr-o privire,
Crezând că-i putem controla văpaia,
Focul ne-a-nvăluit într-o clipire,
Nu l-am oprit nici eu, nici tu, nici ploaia,

Ne-a mistuit şi primăveri şi toamne,
Deasupră-ne au plâns scântei albastre,
Au lăcrimat chiar sfinţii din icoane,
Înduioşaţi de chinurile noastre.

S-au strâns în nori invidii temerare,
Au fulgerat, mizând c-or să-l învingă,
Cercarea lor l-au înteţit mai tare,
Dar, cine focul dragostei să-l stingă?

Ne-am depărtat. Speram, în amăgire,
Că-i scrumul cel ce încă ne mai frige,
Dar, ce naivi! Aprins într-o iubire,
Doar moartea focu-acesta-l poate stinge.

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Sfântă

Aştept lumina,
dar totul pare o visare,
dorinţele le-arunc în valuri,
le văd plutind
spre catargele
care apar în zare.
Pe plajă stă un pescaruş rănit,
având aripa ruptă
privirea lui e în depărtare,
În marea ce e mută.
Se prinde de mine
o iubire
şi gânduri mă-nconjoară,
mă uit la steaua
ce coboară
pe cer, încet, tăcută,
şi eu încă mai visez
lumina ce e sfântă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzanie

Eu râd şi plâng... şi plâng... şi râd,
Alerg şi mă ascund
În norul călător.
Vine un vânt, tot gol,
Ce împinge norul, sfărâmându-l în bucăţi.
Alerg spre zarea caldă, dar mă opresc.
Mă ascund în mare
Şi sparg un val,
Privesc prin stropii de apă, spre mal.
Prind un fir de nisip
Pe care îl trag în apă.
Alerg şi râd... şi râd... şi plâng,
Ajung la apusul din amurg
Şi aştept un răsărit de Lună.
Nici nu simt când, cu razele reci,
Mă străpunge. Din mine curge sânge,
Dar râd... nu plâng.
Colina nopţii mă cuprinde
Şi mă afund,
Dar tac... nu plâng...

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul unui gând

iubire,
te caut în noapte
în clipe ce dor
tu n'ai să vii femeie
sau poate o să vii în zori de zi
tu n'ai să fii doar un sărut
mereu neînceput, ca la început
eu iţi aduc un strop de vis în paradis
nu, nu-ţi cer nimic
din şoapte line, cristaline
ţes o scăriţă către cer
să duc, să duc spre stele
iubirea, dorurile mele
mă vor privi întrebător
unde e ea
ea, visul tău
şoaptă fierbinte de amor
am rupt un ciob din lună
să scriu pe sânii tăi poveşti de dor
îmi este aprig dor
de a ta îmbrăţişare
de sărutări, ce ard, ce dor
offf, Doamne, ce fior nebun, sublim
şi totuşi trecător
tu unde eşti acum
mi's paşii grei
drumul este lung
cum să ajung
cum să te cuprind
să rup tăcerile din mine
cu furia primului sărut
de ce nu vii, de ce nu vii, iubire, într-o zi
amurgurile sunt azi pustii şi lacrimi curg
mi-e dor de noaptea noastră
în taina sfântă a iubirii împărtăşită
de întâiul ţipăt dăruit iubirii
cum te frângeai duios
sub sărutări, sub mângâieri
să dormi, să dormi în cuibul meu
tu pasăre măiastră
să acopăr buzele fierbinţi
cu sărutări ce ard, ce dor
să te învelesc încet
cu gândul, cu şoapte de amor
am picurat pe ţărm pulberi de stele
să vii, să vii în noapte
păşind uşor prin ele
să plecăm împreună în zbor
din lacrimi de iubire
pictez un râu într-o privire...
nu ai băgat de seamă
priveai un zbor de cuci, prin lanurile vieţii şi prin lunci
nu te-am găsit atunci şi nici în veci
deşi te căutam mereu pe tainice poteci
în seri târzii cobor pe malul unui râu
să caut chipul tău
în clipocitul stropilor de dor

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
şi alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Şi merg... şi merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc să îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ndoi

Nu te-ndoi, ci crede
Că după orice nor
E-un soare şi mai dulce,
E-un rod şi mai cu spor.
Nu norul este veşnic
Ci soarele e-acel
Ce-nvinge şi rămâne
Atotputernic el.

Nu te uita la tine
Că eşti atât de slab
Nici la vrăşmaşul care
Te-ar nimici degrab'.

Nu te-ndoi, ci crede
Că dincolo de tot
Veghează Dumnezeul
Puternic Savaot.

Căci nici un păr nu-ţi cade,
Că nici o clipă nu-i,
Că nu-i nici o-ncercare
Decât prin voia Lui.

Că dacă crezi puternic
Nimica nu-i spre rău
Ci totul se va-ntoarce
Spre-un şi mai bine-al tău.

Nu te uita la ziduri
La porţile de fier,
La ura ce scrâşneşte,
Ci uită-te la cer...

Nu te-ndoi, ci crede
Că-n ceasul cel mai greu
Clipită de clipită
Veghează Dumnezeu!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopţi senine stelelor le-am spus
Poveşti de-argint să-ţi scrie la fereastră,
Aşa vei şti că te privesc de sus
Şi încă n-a murit iubirea noastră.

Am şchiopătat prin vers de-atâtea ori
Şi tot prin ele ţi-am croit cărare,
Mi-au fost şi rug şi paradis cu flori
Şi braţe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ţi le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Şi ochii mei te-au înălţat precum
Un înger cu proporţie divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-aşa vrea soarta
Ne naştem călători... aşa o fi
Şi ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet lunatic

Ne-am furişat, iubito,-n seara cea
în care luna mi-a zâmbit, golaşă,
pe o potecă ce părea c-avea
chemarea glumei care se îngroaşă.

Ne-am azvârlit, din mers, tricouri, blugi,
şosetele de tufe au fost prinse,
şi n-am simţit nici mărăcini, nici rugi,
căci noi aveam călcâiele aprinse.

Lumina Lunii ne-a fost de folos
şi am văzut, în clipele acele
întreaga... tu, iar eu... nu mai prejos!

Of, Doamne! – catifea era, sau piele?...
poiana... iarba... eu privind în jos...
dar tu, iubita mea, priveai spre stele.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

Mâinile iernii,
lângă focul inimii tale,
o uşă spre tristeţe,
rămasă deschisă la plecare.
Ce bine că nu pentru mult,
ce bine!...
Eu trag cu urechea
la inima ta,
în vene gândurile
fac zgomot de nea
ce îmbrăţişază, porniri ancestrale
cu primavara încă în noi.
Aprinde lumina înţelegerii tale...
dă drumul zâmbetului tău!
Îţi promit o descoperire
ce încerc s-o acopăr cu şoapte,
în noapte...
într-o singură îmbrăţişare.
Parfumate sărutările tale...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascunsă

În lumea concretă
Îmi place să uit,
Cifrele tale mă uimesc,
Iarna încă doarme.
Aş vrea să-ţi vorbesc
Şi să te cert în două limbi,
Cu argumente puţine
Iar tu să mă contrazici
Cu suflet.
Nevoile dor când vin
Din reclame,
Ecranul meu roz
Tocmai s-a spart.
Am mii de motive,
Priveşte-mă!
Totul are forma unei picături
De sânge neastâmpărat,
Ce vrea să găsească drumul
Spre castelul în care
Îţi ţii ascunsă inima...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!