Culorile

Mândru şi înalt, roşul trandafir
Aşteaptă în grădina, azi, un musafir.

Galbenă e floarea care se roteşte
mereu după soare şi spre el priveşte.

Ştiu că portocala e... portocalie.
E cam rotunjoară.
... Astăzi, poartă ie.

Albastră e floare de "nu mă uita".
Tu, în poieniţă, te întâlneşti cu ea.

Verde pădurea, mă farmecă vara.
Plec pe drum de munte.
Îmi iau şi chitara.

Vişina e vişinie.
Vara, fac compot din ea şi îmi aduce bucurie.

Maroniu, morocănos, vine ursul zgomotos.
Este foarte supărat.
Cum îl văd, am şi plecat.

Din hornul căsuţei mele,
iese fum şi este gri.
Dacă îl vezi în nopţi cu stele,
el te va călăuzi.

Alba zăpada, pufoasă şi rece.
Când o văd, de iarnă dorul iute-mi trece.

Roz este pantera, înaltă şi subţire.
Pare o marionetă, trasă doar de fire.

Negrul pare o culoare tristă.
Eu sunt bucuros fiindcă ea există.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov-Giuşcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vino vară!

În suflet toate cate am
De pare să nu treacă
Şi amintirile apar
De tot ce a fost odata

O, vino vara, în suflet vino
Ca viaţa acum îmi trece
Deşi e soare parcă totuşi
În mine e înca rece.

Din vremuri toamna e stăpână
Şi peste tot domneşte
Cand vine iarna apar-dispar
Şi parcă numai trece.

De-ar fi sa fie numai verde,
Şi vara, soare, cald,
În suflet florile să crească
Să nu mai fie iad.

Cu zmei şi cu culori cereşti
Şi glasuri de iubire
Şi cu puteri împărăteşti
Ce vor urma sa fie.

Aşa sunt eu când mgândesc
Şi veselă şi tristă
Nu, nu ma plâng nici ma mândresc
E dreptul meu ceresc.

poezie de Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dor să nu mă doară...

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu-l frământ,
e mereu ca prima oară,
e durere chiar de-l cânt

este ca un pom în iarnă
şi eu iarna tot crăpând,
apoi este primăvară
şi eu frunze înfrunzind

apoi se transformă vară
şi eu vara înflorind,
toamna lui acum pe-afară,
în durere mi-o colind

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu îl plâng,
e cum este o vioară,
care cântă verde crâng

este dorul o năpastă,
dar de nu-i sunt un mormânt,
fără floarea lui albastră,
nu-mi simt inima bătând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Toamna

Vine Toamna!

Încet se trece vara şi verdele se moare
Grădina înflorită îşi pierde din culoare.

Mireasma florii piere,.... un abur în amurg
Cocorii albi în cârduri, încet, încet se scurg.

Un cuib pustiu, sub grindă, în curte la bunici,
Îi duce deja dorul, voioasei rândunici.

Iar sus pe hornul casei o barză agitată
Priveşte melancolic, în jur, ultima dată.

Din stână, de la munte, spre sat coboară-uşor
Ţurcane albe, negre,... păstori cuprinşi de dor.

Hărpăreţele omizi fac ravagii prin livadă
Ordonate şi "cuminţi" au pornit a lor cruciadă.

O frunza mică plânge, speriată în cădere
Simţind pe propria-i piele a vântutui putere.

Bătrânii pomi, săracii, sunt tot mai necăjiţi
Ieri au fost plini de viaţă, azi tot mai ruginiţi.

E seară tot mai iute şi soarele-i mai trist
Doineşte prins de jale un greier "chitarist".

Iar ploaia-i tot mai rece şi norii-s tot mai gri
Uscate, arse, ofilite, întinsele câmpii.

Apare-n dealuri Toamna, coborând la pas spre vale
E pe drum, ajunge sigur,... nu e altă cale!

.................................................

Mă cuprinde o tristeţe... însă remediabiă
Căci aud că anu-acesta, Toamna va fi agreabilă.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte - Poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecere

Pe un drum prăfos de ţară
Trece ţanţoş o fanfară
Cu alămuri şi timpane
Iar în zbor trec avioane.

Atmosfera e festivă
Trece şi-o locomotivă
Deşi drum de fier nu este
(dar asta-i altă poveste).

Dobitoace diferite
Mai isteţe, mai tâmpite
Aşteptând ziua să treacă;
Ici un cal, colo o vacă.

Vacă suprarealistă
Nu dă lapte şi e tristă
Tristă e că toată vara
N-a văzut trecând fanfara.

E şi tristă şi hazlie
Poartă frac şi pălărie
Stă ca un planor pe pistă
Doar e... suprarealistă!

Când trecui şi eu pe-acolo
(ştiţi, aveam un joc de polo
de jucat), văzui fanfara,
Calul, vaca, căprioara
Viezurele, ursul brun
Tot alaiul, cum vă spun
Şi cu dânşii împreună
Petrecui o săptămână.

poezie de Mihail Mataringa (2 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am supărat

te-am supărat, îmi pare rău....
nu am gândit, ştiu că îţi pasă
dar şi un râu în drumul lui
din matcă apa varsă.

şi-un pom în floare mai greşeşte
lăsând crengi grele la pământ
iar ploaia rece-l biciueşte
pierzând petale roze-n vânt.

şi ziua uneori se ceartă
când noaptea vine peste ea
şi cerul care-i plin de stele
mai scapă în vazduh o stea

ce să-ţi mai spun ca să mă crezi
priveşte adânc în ochii mei
sunt bucurie şi furtună
dar adevăr găseşti în ei.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vinerea e albastră, uimitor de albastră, unoeri se comprimă până la violet, uneori bate în azuriu, dar în toate cazurile – negreşit albastru.
Sâmbăta – culoarea gălbenuşului de ou, netedă, galbenă şi strălucitoare; spre seară se face roz.
Duminica – roşie ca sângele, iarna se face rumenă. Dacă te uiţi la ea din partea vinerii albastre, ţi se pare purpurie, iar în sine se asociază cu drapelele şi cu un zid de cărămidă.
Luni - e atât de roşie, că pare neagră.
Marţi - brun-luminos.
Miercuri - unui ochi neatent îi pare albă, dar într-adevăr e albicioasă tulbure, după care e greu să întrezăreşti o culoare anume.
Joi - verde, fără alte nuanţe.

poezie clasică de Venedikt Erofeev din Jurnalul unui psihopat (iunie 2010), traducere de Mihail Vakulovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi găsi?

Sa te găsesc? Cu paşi măsor pământul,
Smulg iarba verde, de parcă sunt nebun,
Dar nu răzbesc, oricât îmi zboară gândul
Să te ajung, iubirea să-mi răzbun.

Te caut peste tot, poţi să te ascunzi oriunde,
Te voi găsi, şi-n labirintul, astrelor cereşti,
Căci nu există slove: - Pe-aici nu se pătrunde,
Să-ţi cauţi fericirea, apoi... Să ţi-o găseşti.

În umbra ta, mereu o să-mi vezi chipul
Mai zâmbitor... Adesea supărat,
Să ştii că nu apar să îţi arăt tertipul,
Ci doar să vezi, că Eu... Nu te-am uitat.

Prea iute-mi curge sângele prin vene,
Speranţa mi-a rămas, atâţia ani la rând,
Ce mi-au adus ei oare? Doar riduri pe sub gene
Şi lacrimi care curg, mereu, mereu... Plângând.

Tu! Rătăceşti, iar eu privesc spre stele,
Nu văd nimic căci totul mi-e pustiu,
O resemnare a gândurilor mele
Mă-ndeamnă să întreb: Te voi găsi?
Doar asta vreau să ştiu...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (8 martie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Nimic nu mai reţine-n paralele
zăbrele ce se trec. Un tic.
Îi pare a fi o lume de zăbrele
şi după ele absolut nimic.

Mersul ei moale, lin, plin de putere
roteşte totul spre un punct discret
ce pare a fi un dans spre centru-n care
adoarme o voinţă-ncet, încet.

Doar câteodată, fără zgomot, rare,
pupilelor cortine prind vecii.
O rază trece-ncet prin mădulare
spre inimă şi se opreşte a fi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare-albastră (de Eminescu)

- Floare-albastr-a mea de sus, cufundată-n stele,
La ce iarăşi ai apus, suflet fin al vieţii mele?
O să mor de al tău dor, mai răsari te rog odată
Alină-mă puişor, puişor prea scump de fată...

- Răsar eu, dar este soare, şi sunt mititică,
Eu sunt mica stea de mare, şi sunt o nimică.
Aşteaptă-mă pe-nserat, şi-am să strălucesc,
Luminez suflet curat, pe care-l iubesc.

- Ba eu vreau chiar şi pe soare, vreau să te zăresc!
Apari te rog, că mă doare, ştii că te doresc;
Stau şi tot mă uit pe cer, soarele e-n nori
Tu esti floare şi mister, doresc să nu mori!

- Ridică-te dacă poţi, vino pân' la mine
Ai maşină, patru roţi, drept te rog o ţine,
Demarează cât mai tare, greş ca să nu dai
Eşti şi tu albastră floare, dac-ajungi în rai!

- Eu aş vrea să mai trăiesc, moartea-i despărţire,
Mult la tine mă gândesc, eşti a mea iubire,
Iubirea dac-a murit, nu mai este soare
Nu mai sunt al tău iubit, lucru, ce mă doare.

Eu te-am pus la încercare, să văd ce-mi gândeşti
Să devii albastră floare, trebuie să creşti;
Creşti şi te înalţi spre stele, dureri şi suspine
Unde, vei uita de ele, când, destinu-ţi vine.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense..., după Mihai Eminescu (18 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papaya

soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
şi parcă se agaţă de păianjenii cinefili
uitaţi de vreo penelopă în sălile pline

râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ţi se pare un ritual şi totuşi
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori şterse a vieţii cu acalmiile lor în derivă

a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deşucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silenţios peste suflete-paparude
simt că îţi este teamă să îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei şi nu aş fi
încă sarea clipelor-saltimbanc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea speranţei

O floare este ţara toată,
Un trandafir sau o lalea,
Iar unii spun că-i o muşcată,
Văzând câţi au muşcat din ea.

Un trandafir sau o lalea,
O fi, dar parcă-ţi ieşi din fire,
Văzând câţi au muşcat din ea,
Ne poartă gândul spre unire.

O fi, dar parcă-ţi ieşi din fire,
Gândind spre vechile hotare
Ne poartă gândul spre unire,
Să ştim de România Mare.

Gândind spre vechile hotare
S-or drege iţele-ncurcate,
Să ştim de România Mare
Şi că în lume e dreptate.

S-or drege iţele-ncurcate,
Vedea-vom soare peste ţară
Şi că în lume e dreptate,
Doar nu suntem popor de ceară.

Vedea-vom soare peste ţară,
Precum a fost şi altădată,
Doar nu suntem popor de ceară...
O floare este ţara toată.

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele meu,Ghemotoc

Câinele meu îmi poartă noroc,
când îl iau cu mine.
... Îl strig, Ghemotoc.
Câinele meu e puţin ciudat.
Aproape mereu, pare supărat.
Orice câine serios,
de-obicei, roade un os.
Însă Ghemotoc este mofturos.
-Ce credeţi?
Preferă doar un covrigel.
Aşa este el!
... Zici că nu-i căţel.
Prietenii îmi spun mie
că i-ar sta mai bine, la simigerie.
Dar să nu ne audă.
S-ar putea să ne arate cine este el.
Poate chiar ne muşcă.
... Totuşi e căţel.
L-am cam supărat.
Am să îl invit, in parc la plimbare
şi am să îi cer iertare.

poezie pentru copii de Iulia Giuşcă din URSUL DE PLUŞ. Editura Emma. Cluj Napoca. 2015
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când întâlneşti o pasăre albastră

Când întâlneşti o pasăre albastră,
ascultă sfatul ei.
Priveşte florile din glastră,
şi-n sobă, focul cu scântei.
Pasărea albastră-ţi spune:
păstrează-ţi lacrimile.
Vor veni şi vremuri bune
şi-ţi vor şterge patimile.
Glasul ei îţi va mai spune,
că soarele va răsări,
doar când luna va apune
şi oamenii se vor trezi.
Cu patimă, ea îţi mai spune
că întoarcerea la rădăcini,
de unde eşti plecat în lume,
te bucură, nu mai suspini.
Asta doar în lumea vie,
că în lumea împietrită,
zborul tău din colivie
nu este o reuşită.
Ascultă sunetul, vezi lumina
şi-n viaţă, drumul e deschis.
Soarele va lumina grădina
şi vei trăi ca-n Paradis.
Ascultând pasărea albastră
vei deveni mai înţelept.
Vei înţelege lumea noastră.
Asta de la tine-aştept.

poezie de Dumitru Delcă (16 iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stresul Iernii

Zâna iarnă e stresată,
Nu mai vine ca o dată,
Veselă şi cumpătată,
De zăpadă încărcată,
Se lasă mult aşteptată
De copiii ce-o adoră
Şi să vină o imploră.
Şi Moş Crăciun e supărat,
De când vine pe uscat,
Fiindcă este învăţat
Să vină cu săniuţă,
Nu cu cai şi cu căruţă,
Când este prea încărcat
Cu cadouri pentru brad.
Zâna iarnă tulburată,
Ori lasă zăpada toată,
Ori, o amână pe-altă dată
Şi aşa cum am mai spus,
Zâna iarnă e stresată
Fiindcă-i foarte poluată,
Şi nimeni nu i-a măsuri...
Să vină iarăşi bogată,
În rochiţa ei albă-înstelată.

poezie de Valeria Mahok (16 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vâsle frânte

Vara vin doar vase-n golf
şi valurile uită să aducă alge, scoici.
Coasta pare săracă fără ele -
nisip, sfere mici fără suflet,
stele care-au apus milenii aliniate.
Catargele par zeităţi greceşti
ce judecă fiinţe fără grai,
iar bărcile cu dungi albastre
în ciudă stau cu spatele la lume.

Vara vin doar vase-n golf,
cerul stă martor realităţii.
Miresmele sărate de pe mare
ce vâsle reci prindeau de mâini,
duc dorul oamenilor ce trăiesc aici.
Pontoanelor le-au crescut aripi cu pene negre,
ce val cu val se înnegresc mai tare.
Dar ele nu se văd, nici nu se simt...
De fapt nici nu există.

Vara vin doar vase-n golf
şi chei de broaşte vechi
s-au afundat adânc în stânci.
Iarba a răsărit prin crăpăturile scărilor
şi porii varului miros a crini ofiliţi.
Gândurile cele bune merg pe jos spre oraş
şi oamenii aleargă-n sens invers.
Toţi laolaltă ştiu deja, ştiu că
Vara vin doar vase-n golf.

poezie de Kevin Iovănescu (29 decembrie 2017)
Adăugat de Kevin Iovănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simbioză

Trec mereu pe lângă voi
Simt cum inima-mi tresaltă
Dacă-i soare, dacă-s ploi...
Chiparoşii mei de baltă!

Primăvara înverziţi
Şi-îmbrăcaţi mândru veşmânt,
Sunteţi foarte fericiţi,
Plini de sevă şi avânt.

Vara vă priviţi în lacul
Unde apa e albastră,
Liniştiţi vă faceţi veacul
Şi-mi daţi din puterea voastră.

Toamna frunzele pălesc
Devin galbene, arămii
În curând se prăvălesc
Şi rămâneţi goi, pustii.

Iarna vine negreşit
Este lungă, este grea,
Însă eu, necontenit,
Vă dau din puterea mea.

poezie de Octavian Cocoş (17 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!