Femeia–lebădă

îi rămăseseră doar gratiile lângă pat
şi o scară către acoperişul smuls de vânt
pe salteaua scufundată într-o lumină difuză
femeia–lebedă murmură un cântec de leagăn
din când în când
în spatele ei blestemat aripile retezate
se zbat a durere
iar lacrimile i se preling spre colţul gurii
cântecul să i-l înece

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec răzbit

cântecul răzbătea dintr-o flaşnetă,
norii de lână se-nvârteau pe cer,
o piruetă..., altă piruetă
şi apele urzeau un lăicer.

odihna gleznelor adăpostite
în vechi tranşee... ce cumplit război!
când printre stele, cu o rugăminte
răzbea înaltul cântec din oboi.

boboci de lotus deschideau pe lac
albastre cercuri - gurile spre rai
pe unde mai răzbea, ca un olac,
cântecul trist al vântului la nai.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezindu-mă din beţie într-o zi de primăvară

În lumea asta viaţa-i doar un vis;
N-am de gând s-o risipesc cu niciun fel de munci sau de griji.
Altfel spus, am fost beat toată ziua,
Dormind pe pridvorul din faţa uşii mele.
Când m-am trezit, am deschis ochii spre iarba din grădină;
O pasăre singuratică ciripea printre flori, m-am întrebat,
O fi fost o zi mohorâtă sau o zi frumoasă?
Vântul de primăvară-i spunea poveşti grangurului de mango.
Tulburat de cântecul lui, am scăpat un suspin –
Şi, cum vinul era la îndemână, mi-am umplut paharul.
Am aşteptat, cântând din toată inima, să răsară luna;
Când cântecul a luat sfârşit, lumea era alta.

Afundat în gânduri, n-am simţit amurgul –
Căzând de pe ramuri înflorite, petalele-mi umpluseră cutele hainelor.
Ameţit, m-am ridicat îndreptându-mă către pârâul luminat de lună;
Păsările plecaseră, iar oameni mai rămăseseră puţini.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn

Leagăn de dor - leagăn uşor,
Leagăn promis - leagăn de vis,
Leagăn de vis, leagăn de dor,
Leagăn promis - vis călător.

Leagăn de soc - vis cu noroc,
Leagăn de fag - plâns celui drag,
Leagăn de dor, leagăn uşor,
Plâns celui drag - zbor de cocor...

Leagăn de val - cer sideral,
Pat de aripă - fragedă clipă,
Leagăn de cânt - pală de vânt,
Val de nisip, salt peste timp.

Toate-s în noi... Paşii greoi
Trec risipiţi... Noi oropsiţi,
Răstigniţi şi mizeri
Ai apuselor seri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subţierea sensului într-o minte spartă

subţierea sensului într-o minte spartă, un bloc de marmură murmură hamartia

aroganţa când îl umple pe muritor
cu poveşti despre fum.
realitate ca refugiu
pentru fantasme.
clapele orgii
spasmul celui învins
lut în ghearele celui ce învinge
cu sângele ploaie deasupra capului

curgere tragică a vârfului către rădăcină
când eroica naştere descreşte în împuţinare
în loc de a ţâşni.
subţierea sensului într-o minte spartă
un bloc de marmură murmură
hamartia

condensarea norului de filosofie
în picături de gramatică a firii

punem virgulă unui peisaj
alături de textul eliberat

nu noi simţim durerea
ci aceea se luptă cu noi spre a fi recunoscută:
dreptul durerii de a fi iubită,
de parcă trupului nu-i pasă de suflet
atunci când îl hăituieşte cu expunerea la cunoaştere
Pelerinul din Aqualong face o plecăciune şi murmură hamartia hamartia hamartia

poezie de Angela Furtună din Pelerinul din Aqualung (27 septembrie 2008)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb cu lumina

Cu faţa la răsărit şi spatele către apus
îmi vedeam memoriile în tragic învelite,
din coincidenţe puse pe un fulger am compus
iubirile cu semne de întrebare împletite.

Şi am ţinut în bancă anii mei de tinereţe,
în conturile legănate în eternitate,
ca să-i am dobândă la zilele de bătrâneţe
presărate peste trotuarele asfaltate.

Şi nu am înţeles cântecul ciocârliei triste,
deşi săruturile fredonau doar o romanţă.
Fereastră mi-a fost iubirea ce-o doream să existe
şi albit de gânduri n-am căutat nici o vacanţă.

Dar vine timpul gândului spre albul de mireasă,
chiar şi pentru strălucirea sclipirii de zăpadă.
Imaculatul alb de lună, a nopţii crăiasă,
îşi caută lumina pe a cerului estradă.

În viaţă emoţiile se scaldă-n amorţire,
spre lumină o albă rugăciune avem de spus
când am ajuns pe albele cărări de despărţire
cu spatele la răsărit şi faţa către apus.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

După ce Dumnezeu a creat lumea
nu s-a odihnit până ce nu a inventat
prietenia.
A ştiut că vom fi uneori
păsări cu o singură aripă
ce se zbat neputincioase să zboare
spre înalţimi;
căzuţi, înfrânţi, nemângâiaţi.
Şi atunci ei, prietenii noştri
sunt îngeri văzuţi ce ne dăruiesc
aripile lor.
Îngenunchează lângă noi,
ne ţin în braţe cum
ţine Dumnezeu pământul în mâinile sale;
ne şterg lacrimile cu năframe albe
tivite cu speranţe,
mângâierile sunt adieri de vânt
de primăvară
iar îmbrăţisările au
parfum de suflet.
Ne ajută să ne ridicăm
şi se roagă în taină
să ne fie bine.

poezie de Angelina Nădejde (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pescăruşului

Picioare nu simt
de când în piept mi se zbat inimi
a mea şi a ta
rană păgână mă arde
mai bine
răpune-mă tu şi arde-mi solzii sticloşi
în clepsidra-ţi uriaşă
smulge-mi cu ghearele gândului şi ultima dâră a scufundării
îndulceşte tu blestemul cozii de sirenă cu aripile-ţi albe
brăzdează-mi bucata de cer
ciupeşte-mi prinsorile
redă-mă verdelui
urăsc albastrul
peste tot cer şi ocean

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimb de locuinţă

Azi m-am închis într-o lacrimă.
Curgea pe obrazul tău,
după ce am făcut dragoste,
purtând fericirea către colţul gurii umede,
asaltată de şoapte.
În interior,
protejat de expansiunea universală insensibilă,
stau şi privesc cum dansează inima pe ritmuri erotice,
atingând cu degete uimite pereţii translucizi.

Lumea se vede altfel
atunci când o urmăreşti dintr-o lacrimă.
Nu ţi se mai depune praful în gânduri,
agenţiile de presă îşi declară falimentul,
miroase a linişte primară şi a Eden,
iar vecinii te salută cu invidie,
fiindcă stropul de suflet în care stai
nu este contabilizat
de apometre.

Am să ies din lumea perfectă
doar atunci când mâinile tale
îmi vor căuta disperate trupul,
iar într-o bună zi,
plictisiţi de anomalia contemporană,
ne vom muta pentru totdeauna
într-o singură lacrimă,
spre disperarea celor de la fisc.

poezie de Cristian Lisandru din Pledoarie pentru salvarea lacrimilor (26 septembrie 2010)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn de iubire

Alint de lumină
Şi pace divină
Chemare spre astre
Când păsări albastre,

Cu ochi de rubin,
Cu trilul sublim,
În leagăn de sângeri,
Ne poartă spre îngeri.

Poteci de lumină
Pe mantia plină
De roze şi taină,
Ne cheamă, ne cheamă...

Dansăm în iubire –
Cuvânt din pslatire.
Ne poartă visare,
Prin vraja de floare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt fata cu o mie şi unu de nume şi chipuri

Eu sunt fata cu o mie şi unu de nume şi chipuri
când m-ai cunoscut eram lebădă şi crin galben, greiere şi păpădie aurie, piţigoi şi lalea cu praf de soare
emanam lumină prin toţi porii
ca tu să mă recunoşti
cât timp m-ai iubit
inventam în fiece clipă câte un petec de rai pentru noi
eram atât de fericită încât simţeam că-mi creşti sub piele
când m-ai rănit
toate lacrimile omenirii îmi intrau pe sub pleoape
ca plânsul să mi-l inunde...
sub marele diluviu
am uitat cine sunt
sunt fata cu o mie şi unu de nume şi chipuri

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec final

aş putea să-ncap într-o gutuie,
auriu să ningă dinspre sfinţi
şi gustându-i coaja amăruie
îngerii să strângă ceru-n dinţi.

ochii mei căprui într-o castană
aş putea să îi închid cu dor,
cântecul să-l dau de bună seamă
marelui, bătrânului condor.

într-un măr să îi ofer seminţei
alt lăcaş - memoria părtaşă
rugilor, iertării, biruinţei...
inima s-o-nchid într-o măceaşă.

peste timp, când nu voi mai putea
în al vieţii rost să mă divid,
o să trec prin Univers nu stea,
nu un punct, nu o idee... Vid!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e acasă

mi-ai spus că Dumnezeu
a murit strivit de întuneric
şi nu te-am crezut
mult mai târziu
mi-ai spus că
Dumnezeu a înviat
şi te-am crezut
a păşit printre suflete
a pus durere lângă durere
viaţă lângă viaţă
şi ne-a privit

am uitat să-ţi spun că
unul din mine l-a iubit deşi
nici măcar nu l-a cunoscut...

sunt prea independent şi
stau în spatele unui răsărit
din când în când
îngenunchez
la capăt de zi
şi te strig
vino iubito fii complice
la viaţa asta trăită printre oameni

unde e Dumnezeu e şi lumină

poezie de Teodor Dume (14 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salteaua mea

Noapte de noapte şi ani mulţi la rând practic
Salteaua mi-a fost cel mai sincer şi mai bun amic.

Noi ne simţim foarte comfortabil – eu şi salteaua mea.
Pe margini sunt dealuri mari, iar eu dorm într-o vâlcea.

Dezvăluie clar forma din care vă fac acum vorbire:
Unde-s subţire, ea-i groasă, unde-i groasă, sunt eu subţire.

Contururile ei reflectă pe primul şi pe ultimul din mine.
E aproape un mulaj al celui care sunt – şi mă susţine.

Îmi lipseşte salteaua mea când sunt plecat de-acasă;
E singurul lucru pe care-am lăsat o amprentă generoasă.

poezie de Richard Willard Armour, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu tălpile scufundate în iarba sfinţită a pământului,
cu ochii închişi, sufletul meu se roagă.
Până când iarba se preface în apă şi paşii se pierd în plutire.
Până când gândul alunecă, cer după cer, către Tine...
Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,
Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...
Aşteaptă-mă unde fluviul se varsă în mare,
La graniţa dintre dulce şi sare.
Aşteaptă-mă acolo, între stânci, lângă mal.
O zi două trei, o oră măcar.
Până învăţ ce înseamnă să fii om, să fii vânt,
Să fii pasăre-n zbor şi ulcior de pământ...

Aşteaptă-mă, Tată sau Mamă, sau Frate,

Prea greu îmi cresc aripile, şi Tu eşti departe...

Biserica mea - Pădurea. Altarul meu – Copacul.
Evanghelia mea – cântecul păsărilor.
Lumânările mele – mănunchiul de stele
din coasta a doua a Căii Lactee...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţe multiple

dacă scrii un poem
şi aripi fermecate fâlfâie în piept
bătăile lor sunt la fel de suave, precum
sunetele pianului, când se-mpletesc
într-un cântec de leagăn
şi atât de dulci, înţelegi de ce
acordurile lirei
au o dulceaţă
poetică

dacă rezolvi o ecuaţie
şi rotiţe fără de cusur ţi se-nvârt în creier
se rotesc la fel de repede, precum
piciorul balerinei, când se-mpleteşte
într-o piruetă
şi atât de exact, înţelegi de ce
mişcările unui boxer
au o precizie
matematică

dacă pictezi o pânză
şi culori magice se zbat în sânge
ţâşnesc la fel de puternic, precum
emoţiile ce ne străpung, când ne-mpletim
într-o privire
şi atât de familiar, înţelegi de ce
sufletele noastre
au aceeaşi expresie
estetică

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini-mi bat

Rădăcini-mi bat în cocon, cântând
Primăvara simţită de condei-n vânt
Aripile să-mi zbat din nou, să zbor...
Înălţător din iernile filelor

Înmugurind versurile-ngheţate
De muză plecată în sud, departe.
Rătăcită prin miraje de condei
Lăsându-mă în geruri de idei...

Scufundate în călimara goală
Îngropată prin zăpezi de smoală.
Căutându-mi florile de trandafir
Retezate ucigător fir cu fir...

Răsădite şi uscate în dunele
Răsfirate deasupra cu şoaptele...
Grifonilor mascaţi în ciocârlii
Întunecând soarele meu din poezii

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungherul ascuns

ascundea un leagăn prins
în plase de păianjen
mirosea a vechi mirosea
a
uitare lângă leagăn carcasele
de gâze stăteau uscate
într-o privelişte macabră
scârţia o tablă
bătută de un vânt cald acum
colindam fără somn de dimineaţă
ascultam cariile cu bucurie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!