Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ionel Arădoaie

Dimineață târzie

M-am oprit la cumpăna sufletului tău
Cu toate florile ce-și dăruiesc parfumul,
Biet trubadur îndemnat de duhul rău
Ce-mi toarnă-n suflet lacrimi cu duiumul.

Mă cerți degeaba, port temerile mele
În toate zilele ce trec, parcă-n zadar,
Doar tu mă chemi cu dorul tău, la stele,
Să te mângâi, până adormi măcar.

Bolnav de tine și tu ești suferindă
De toate ce în suflet mă mai dor,
Inima mea ți-e agățată-n grindă
Când visul e aripă de condor.

Mai lasă-mă, te rog, să mai visez puțin,
Când zorile albastre se lovesc de pleoape
Și vreau, somnoroasă, în brațe să te țin
Când geamătul simțirii ne cheamă mai aproape.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Tu, Doamne, ești totul

Tu, Doamne, ești totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credință
Din tot ce am astăzi nimic n-aș avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruință.
Și viața din mine și sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea ești Tu, Dumnezeu
În toate acestea ești Tu, Doamne Sfinte.

Și-atât ești de mare și-atunci când mă cerți
Când stau cu durerea și vina în pleoape
Și-atâta mă mângâi și-atâta mă ierți
Și-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Și-atâta ești Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce ești Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă și du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aștept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte și înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ți dau ceasuri din zilele mele
Să-ți întinzi aripile peste lume.

Când îți puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Și mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un țipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Și nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănțuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Și golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viață...

Am răbdat pentru speranța ta,
Să cântărești cât un vis, copilă,
Dar nu ți-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în ființă
Și neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu știu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai știu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am știut că părinții sunt devorați și după moarte.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionel Arădoaie

Visător

Mi-a plecat gândul cu un vapor de vise,
Pe valul alb al unei mări cu amăgiri,
Purtând cu el parfumul de caise
Pe care-l port mereu în amintiri.

Tălăzuiesc la mine-n suflet, iar, dorințe,
Din depărtări ce nu pot să le-ajung,
Neputincios ca-n fața ultimei sentințe,
Pe cele triste de-aș putea să le alung.

Nici măcar norii nu-mi alină suferința,
Când dospesc furtuni la orizont,
Dar idealul mi-e iubirea și credința
Și cu viața mea-i plătesc acont.

Călătorind într-o lume nefirească,
Fără să mă bage corbii-n seamă,
Eu vreau doar aripi inimii să-i crească
Într-o poveste ce dorul meu o cheamă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Ești clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-ești viață, chiar neviață,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Ești visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viața asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să știi tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniștea ce-i doar amăgitoare,
Ești torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naști curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi și iubirea ce nu moare!

Tu! Ești răsăritul și-asfințitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împletești cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Concedo...

Un plânset am oprit
Pe veci
De-atunci când ai vibrat în mine,
Un râs prostesc
Am îngropat
De-atunci când eu zâmbesc la tine...
În schimb și tu-ai făcut ceva
Cu timpul...
Timpului i-ai pus capac
O, tu, copil gingaș, frumos...
Ce florile-ți parfumă calea,
Iar soarele,
Cât e el de soare
Întoarce raza după tine...
Și luna,
Luna îți ia lumina
Să o răsfire-n jur...
Fluture m-aș face
Să-ți umblu din floare-n floare...
Florile,
Pe care le faci atunci când vorbești,
Când atingi,
Când respiri...
Și m-aș face o adiere de vânt
Să te port pe brațe lin
Acolo unde voiești
Să îți pot șopti
Lucruri nemaiauzite,
Să-ți arăt
Lucruri nemaiîntâlnite
Dar...
Ca-ntotdeauna este-un dar,
La fel pot fi un univers
Să poți cotrobăi prin el,
Prin toate colțurile
Doar de-ai da de mine,
Iubirea pe care ți-o port...
Și-atunci
Universul meu
Va fi universul tău
Sau invers...
Copil frumos și suav,
Eu am oprit, ce am oprit
Dar tu-ai dezlegat un suflet,
Un suflet iubitor
De tine!...

poezie de (15 mai 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ai ști

Dacă ai ști
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai ști,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai ști
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai ști
Că zi și noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai ști
Că-mi ești în suflet și dorul mă doboară,
Dacă ai ști
Că florile au chipul tău,
Dacă ai ști
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai ști
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai ști
Că ești ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai ști
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai ști
Că ți-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai ști
Că te îmbrățișez în fiecare ceas,
Dacă ai ști
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai ști
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai ști
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai ști
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol și frumos la început,
Dacă ai ști
Că versu-mi a apus cândva,
Când viața carte și scenă devenita,
Dacă ai ști,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai ști
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai ști
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai ști
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai ști
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai ști,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai ști,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai ști
Că-n fiecare clipă îți vorbesc,
Dacă ai ști
Că nu-mi doresc decât să te știu fericit,
Dacă ai ști
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai ști
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai ști
Că nimic întunecat nu poate atinge inocența,
Dacă ai ști
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai ști
Veșnicia s-ar naște ca-ntr-un joc,
Dacă ai ști
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt își are casa,
Dacă ai ști
Și gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai ști.

poezie de (20 iulie 2022)
Adăugat de ElzuminaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e toamnă-n suflet

mi-e toamnă-n suflet
când cocorii pleacă
și vântul e vuiet
când frigul usucă

pe rozele decolorate
petalele-s ninse
și zilele trec înșirate
anost întunecoase...
#
mi-e toamnă în suflet
când tu nu-mi ești aproape
iar dorul meu te strigă
și cerul picură ape
fără să-l stingă

poezie de
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionel Arădoaie

Iubitei mele

Ești icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile și vântul
Nu mai știu cum să-ți spun că te iubesc!

Ești partea din suflet care-mi cântă,
Când în brațe, tot mai rar te dezmierd
Și mă iau cu toți demonii la trântă
Dar nu te vând și nu vreau să te pierd.

Mai bine, îmi dau foc în Piața Mare,
Pe-un eșafod, cu toate cărțile ce-am scris
Fiindcă mi-ești boala fără alinare
Și am un loc cu tine-n Paradis!

Ar trebui să-mi dea o alocație,
Pentru tot ce sufletu-mi și mintea zămislește,
Dar, azi, e-o infracțiune-a mea vocație
Și lumea, ca pe-un lepros mă prețuiește.

Tu, dintre toți, îți mai apleci răbdarea,
Peste suferința mea, fără măsură
Și mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.

De-aș putea, ți-aș face o statuie,
În cea mai mare piață dintr-un burg,
Ești, trup și spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieții, către Demiurg.

Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocolește lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Și te port în suflet, dulcele meu stigmat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Iubita mea

Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină și de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veșnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ți spun,
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Cuvântul bun și cald și sincer
Și te doresc, înger ce-n suflet îmi trăiești.

Și ești parfumul meu de vis
Și adierea caldă ce-n mine port
Și mai presus de tot și toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aș vrea mereu,
Dar știu că eu... și știu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierți,
Căci inima îmi ești pe veci.

Sperantă-mi ești și paradis
Si doar tu poți să mă-ncălzești,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi ești.

Nebunesc mă doare-n suflet
Și n-aș vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat și fără alinare.

Și te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Și-aș fi putut să jur că am simțit,
... o adiere.

De-aș fi știut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aș fi privit
Și i-aș fi mulțumit,
Că te-ai născut.

poezie de din Nuanțe de alb
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am așteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta și zâmbetul tău anost
Să te-alung din viața mea ca și când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Și când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în brațe și la pieptul tău să plâng
Să-ți ofer iluzii false și apoi să te alung
Vreau să-ți las acolo-n suflet o parte din viața mea
Să te lupți cu al tău cuget cum făceam și eu cândva
Vreau să-ți dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandrețe
Și să joc un teatru fals cu atâtea mii de fețe
Doar când ochii ți se-nchid, vreau să te gândești la mine
Și când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aștepți și cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Și apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine și să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... și apoi să plec departe
Vreau să-ți fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferință, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Și să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 8 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Odă florilor și culorilor

Mă strânge-o tâmplă, și-ncă una
Și am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile

Și lasă-mă în lumea drepților
Din adormită viaț-a morților
Să plec cu salbe din petala lor
Să nu simt, Doamne, al miresmei dor
Să nu devin un suflet pustiit și gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor

Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
și-ți sunt în mâini, unealta
Mai știu că nu-mi va fi greu nici așa
Că tu m-ai învățat să văd culori cu inima

De n-am să văd cu ochii
c-așa-i lăsată rostuirea
N-am să mă plâng de asta
cum este-a lumii firea
Eu vin când zici în lumea ta cea dreaptă
Doar dă-mi, te rog, culori
pe suflet lasă-mi-le pată

Vreau roșu, galben, verde, vreau nuanță
Te rog, doar lasă-mi dreptul la creanță
C-ai răspândit culoare-n fiecare floare
Și le-am simțit în viață binecuvântare

De cer prea mult, te rog, atunci mă iartă
Dar vina n-am că-n flori e-o colorată artă
E arta pe care, tu Mărite, ai creat-o
Pe care-n lumea vie cu respect, am adorat-o

Și să nu-mi spui, Doamne, că nu e nevoie
Că știu că n-am să mor de bunăvoie

Nu cer, o Doamne, mult prea mult
Vreau doar culori în suflet să-mi ascult
Să mă-nvelesc cu tot ce mi-e mai sfânt
Să-mi fac din flori, un giulgiu ca veșmânt

Să nu mă lași în negru doar
Că îmi va fi, Prea Bunule, amar

În lumea celor ce nu mai cuvântă
Tu lasă-mă să-mi duc culoarea sfântă
Și am să vin desculță fără să crâcnesc
Dar lasă-mă în roșii flori să mă-nvelesc

Vreau pete, de culoare vie
Vreau flori când nu va fi să-mi fie

Îmi plâng în brațe toate florile
Ascultă-ne acuma, și-mi iartă rugile
din lacrimi dulci și picături de rouă
Dar știu că, după moarte, încep o viață nouă.

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada sufletului

timpul s-a trântit la picioarele
pupilelor noastre hipnotizate
îmi transpiraseră aripile de emoție

aceeași privire
pe care-n orice secol aș recunoaște-o
slăbiciunea mea atemporală
tot câmpul conștiinței plin de tine
dezbrăcându-mi toate învelișurile
frenetic atingându-mi cuprinzându-mi
eul profund

Suflet!
suflet cu ochi mari
topind asfaltul sub picioare-mi
doar galben fluid pe clape de aer
cu degete lungi alunecând
ușor fără semne de întrebare
de ezitare atât de blând

când spiritele ni se uneau
ca două mâini cu palme îmbrățișate
ce-și încălzeau încheieturile
privirile noastre aveau
același puls rostogolindu-se
într-un ecou ciudat
până când ochii deschiși încetau să clipească
de parcă tot universul era doar
suflet
suflet palpitând
doar galben fluid pe clape de aer
cu degete lungi alunecând

în jurul meu stele
stele căzând

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă vezi Dumnezeu

Puternic și sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Și sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Ești inima mea
Ești viața din ea
Ești tot ce-mi doresc
Pentru mine
Și sufletul meu
Ți-l dau Dumnezeu
Și nu mai trăiesc
Fără Tine
Știi bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi ușor
Privirea Ți-o-ndrepți
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi și m-aștepți
Lângă Tine
Pe mine.

Asculți, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă știi Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Ești Tu și sunt eu...

poezie de (30 martie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Dorință nescrisă

M-am lăsat dorită în brațele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
așternutul fânului cosit,
atunci m-am încredințat că exiști;
ia-mă cu tine în lumea increată
să-ți dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu și albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ți sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...

M-am lăsat în dorința ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veșnicie...

poezie de (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana DrăgușinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii tăi adânci

Visele mele sunt vise mărunte,
Fără palate la poale de munte...
Vreau doar iubire în sufletul meu
Și tu să îmi fi alături mereu.

Tu ești averea ce mi-o doresc,
Doar pentru tine vreau să trăiesc.
În inima ta se află izvorul
Ce îmi astâmpără setea și dorul.

Ai tăi ochi adânci când mă privesc
Îi ascult în taină ce-mi șoptesc.
Ei nu mint și nu spun baliverne,
Lacrimi amare, povestea lor cerne!

Când te cuibărești la pieptul meu,
Uităm de tot ce a fost mai greu.
Mă rogi să cred iar în iubire,
Că nu mai vrei nici tu, dezamăgire.

Degeaba ești bogat și ai avere
Când sufletul îți seacă de durere...
Căci singurătatea n-o poți vinde,
Cum nici iubire, nu găsești oriunde!

poezie de (18 noiembrie 2016)
Adăugat de DenygigiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionel Arădoaie

În dar

Îți dau în dar vorbele mele
Să poți urca până la stele,
Să fii, de mine, mai presus
Știind că te iubesc nespus.

Să-ți dărui al meu meșteșug
Și să mă vezi că ard pe rug,
Un strop din harul îngeresc
Doar să mă lași să te slăvesc.

Și toate muzele să pot
Să ți-le dau, așa, de tot,
Să fiu un murmur efemer
Tu să fi steaua mea pe cer.

Să strălucești, să mă mângâi
Și lângă mine să rămâi,
La pieptul meu, pe sânul stâng,
Fierbinte-n brațe să te strâng.

Să scrii șoptindu-mă încet
Cel mai albastru menuet,
Blândă, cu-a ta melancolie,
Să fii celebră-n poezie.

Și toată lumea să te-admire,
Să ai coroană cu safire,
Ninsă de glorii și petale,
Eu să fiu sclav iubirii tale.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te iubesc

Te iubesc cu toată încrâncenarea zeilor uitați
Cu toată ființa mea ce te așteaptă doar pe tine
În toate acele dimineți... când sunt sau nu a ta
Și chiar și-atunci când plouă sau când ninge.

Te iubesc la fiecare colț de întâmplare
Și te aflu în fiecare întrebare și răspuns
Cu tine mă încălzesc când anotimpul moare
Cu mine ești când toamna a apus.

Nu-s încercări să nu cuprindă dorul
Nici lacrimi nu-s să mă-nspăimânte
Cu tine sunt-atâta știu- și martor... zborul
Ce ne-a unit pe veci și dincolo de lut.

Te iubesc gândind mereu să-ți fie bine
Cand ești absent sau îmi lipsești
În toate nopțile în care stau de veghe
Și când cu zeii mie îmi vorbești.

Nu simt dureri să mă doboare
Nici suferințe să mă-ncătușeze
"Tăcerea ta"- ar fi o ultimă eroare
Suflet pereche în mine să te-așeze!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un poem naiv care trecea și el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Ungherele sufletului - varianta 2

De aș putea să-ți dăruiesc iubirea mea
Tu mi-ai luminat calea, tu raza mea de soare
Ce pătrunzi în ungherele sufletului meu prealuminat
Tu ce inima mi-o deschizi și mă privești cu ochii migdalați
Au nevoie de zâmbet,
Tu, ce-mi redai privirea de copil
Sunt ceea ce scriu atunci când sunt cu tine
Tu, alinarea sufletelor bune
Tu, întristarea și bucuria regăsirii sinelui pierdut
Să arăt că pot să trec mările-nnot.
Am să-ți dăruiesc al meu suflet pe vecie.

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook