To let myself go

un oraş corupt de-atâta falsă strălucire un dj care mixează stările noastre / obsesiile
tulburările noastre obsesiv-compulsive / mecanic, fluid, computerele ne înregistrează gândurile / au murit oameni / a scris da, au murit atât de mulţi oameni din disperare
lanţurile care ne ţin legaţi au ruginit mă mişc înspre ieşirile teleghidate care ne sortează în buni şi răi trăieşte azi şi mâine vom mai vedea ce putem face / a scris computerul

ca si cum ar fi fost o fiinţă empatică / petrecem în cluburile de noapte până dimineaţa în timp ce afară se trage cu arme/ aceasta este infrastructura dar şi dinăuntru ne pândesc pericolele

un gând nu ne dă pace / cât de multe va trebui să jertfim pentru sănătatea noastră mintală mă desprind de fire şi păşesc pe betonul umed / în zori ceva imperceptibil îmi atenuează teama / teama că azi soarele ne va găsi întinşi morţi pe asfalt şi nimeni nu va mai fi care să ne facă contururile cu cretă albă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RMN

injectez oraşului substanţe de contrast pentru a i se vedea
mai bine arterele / inima

otrăvuri lente îmi parcurg trupul în timp
ce pun cafeaua în filtru / un alt drog care mă ţine în viaţă

// dimineaţa răsăritul are ceva magic
văd oamenii ieşind din întuneric din casele lor frumoase //

se plimbă absenţi pe străzi
caută un loc spre care să se îndrepte

le injectez şi lor substanţe de contrast
ca să li se vada mai bine tulburările lor psi ho ti ce

atunci când discul roşu ajunge deasupra mea

ştiu că nu sunt un doctor
nu stiu să vindec nimic / dar tai cu bisturiul carnea moartă a lumii

e nevoie de precizie şi contact direct pentrua a fi faţă în faţă cu răul

//

se face dimineaţă / se aprind luminile galbene ale stâlpilor
acum soarele ne hrăneşte cu o lingură
în doze şi proporţii perfecte pentru a subzista

suntem pacienţii lui / până ce devenim abstracţi şi minori

tot mai multe pastile înghiţim
pentru că lumea este spitalul nostru / în care tot mai multă singurătate apasă pe creierele noastre
rămân pe patul meu de spital şi stiu / trebuie să îmi injectez mai departe substanţele de contrast în vene
pentru a mi se vedea organele, inima, teama.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemie

iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respiraţie simplă şi vie

când suntem în cutia craniană a acestui oraş
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi

un ficat plin de alcool / o carne albă şi moale

din care nu mai curge sânge/ doar inerţie
în drumurile noastre înspre soare şi înapoi

permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu maşini şi noi pe banchetele din spate

în visele noastre
marile corporaţii au dat faliment
oraşul salivează rugina pielii mele

// rămânem în urma fricilor noastre
ca nişte rozătoare care nu mai au ce să roadă//

.

totul se întâmplă într-o secundă în care nu ştim să ne mai minţim
migraţia noastră continuă înspre zonele de acces

în care suntem puri şi lipsiţi de voinţă
ca să putem merge mai departe

ne aşezăm pe scaunele înalte de bar / lumea îşi contractă plămânii
mângâindu-ne cu braţele sale lungi / screen shot / acum

un pătrat pe ecran în care încăpem toţi / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi şi o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele oraşului spre gurile noastre deschise

aşteptând hrana.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo

//
gaze lacrimogene pe străzi
compresoare care împing pământul cât mai adânc

cât mai departe de picioarele noastre

stăm în acest loc în care cerul are culoarea mierii
iar soarele îşi împrăştie razele sale de oţel

în mijlocul oraşului nu se mai aude nimic
doar zbărnâitul surd al tristeţii oamenilor

un sunet fin al stâlpilor de tensiune
ce ne ţine pe toţi legaţi

suntem cei care am ales moartea clinică pentru o zi

//
când ne vom trezi vom fi
legaţi la nişte baterii minuscule ce ne vor dicta
pulsurile inimilor şi mişcarea interioară a
organismelor noastre pline de hormoni ai fericirii

vom şti că am făcut alegerea corectă
pentru o zi am fost fericiţi.

dar despre visele noastre nu ne va mai întreba nimeni, nimic.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diluvii

s-a stârnit vântul de toamnă aducând cu el
vuietul dinspre oraş. forţele noastre au slăbit.

// tăcerea continuă într-o formă imuabilă, imposibil de detectat
atunci când creştem speranţele la loc//

e un drum părăsit pe care am apucat
spre o mare pe care o visăm uneori.

marinarii continuă să pescuiască ton/ pentru conservele noastre necesare supravieţuirii.

aici în dreapta e căsuţa noastră în care tot ce mai există e dragostea.
plasturii pentru nelinişti i-am pus pe gură.

aparatele pentru suportul vieţii le vom deconecta cândva,
dar nu azi.

azi stăm cu capetele noastre vii în bătaia vântului rece
şi privim peste dealuri. drumul se face din ce în ce mai abstract.
căsuţa noastră din ce în ce mai mică,
iar eu,

aş dormi toată ziua gândindu-mă la tine
aş visa o ploaie de paraşutişti acostând pe un ţărm
în timpul unui război
luptând ca să ne salveze dragostea.

doar soarele mai poate face asta. o extincţie din care să
nu mai putem ieşi decât goi / arşi
dar cu inimile curate & blânde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat pentru începători

Ai multe morţi de oameni dragi în faţă,
Nu este cazul să stai în genunchi
La prima încercare de la viaţă,
Când ţi-a murit un verişor, un unchi...

Va trebui să te obişnuieşti
Precum cu soarele de dimineaţă,
Căci altfel pe la prânz poţi să orbeşti,
Ai multe morţi de oameni dragi în faţă.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (1 octombrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi striga

soarele a murit în zori
mie mi-a crescut umbra
unui copac în spate
lungă până la cer
care gâdilă luna
iau cuvintele şi le arunc
în lac o să răsară poeme
mari cât frunza de pelin
amară ca un vin băut alin
şuier la pietre şi tac la vânt
mă prefac în umbra ta
e un iz de rătăcire
într-un nor de strălucire
am un chef nebun să strig:
soarele a murit în zori
plecăm din nou la culcare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

ai scris o mulţime de poeme pentru sacha
şi niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie

distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghiţirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca şi
mâine să fie o zi frumoasă.

ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,

la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,

care a curs prin venele oraşului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.

la fiecare apăsare,
ai acoperit,

şi sângele tău,
şi sângele lui sacha.

dar oraşul nu ştie nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, aşteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.

un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
ştie de la început că nimic
nu va mai ieşi viu.

iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanţă care-şi deschide brusc uşile.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Meredith Grey: Acum câteva sute de ani, Benjamin Franklin a împărtăşit lumii secretul succesului său: "Nu lăsa pe mâine, ce poţi face azi". El este cel care a descoperit electricitatea. Se presupune că ar trebui să fim mai atenţi la ceea ce a vrut să spună. Nu ştiu de ce amânăm inevitabilul, dar dacă ar trebui să ghicesc, aş spune că de teamă. Teama de eşec, teama de suferinţă, teama de respingere.

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la o degradare atât de ruşinoasă şi de coruptă, încât nu mai putem purta arme nici pentru propria noastră apărare. Care e diferenţa între a fi în posesia unei arme şi a o folosi noi înşine, şi a fi controlată de Congres. Dacă posesia acestor arme are ca scop propria noastră apărare în ale cui mâini ar trebui încredinţate dacă nu în mâinile noastre?

citat din Patrick Henry
Adăugat de Irina Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compătimirea este un sentiment care nu angajează. De aceea îl găsim la atâţia. În lumea aceasta încă n-a murit nimeni de suferinţa altuia. Iar acela care a zis că moare pentru noi n-a murit, ci a fost omorât.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de gloria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, pentru noi toţi, cei care ne petrecem viaţa cu marionetele, ele reprezintă fiinţe de care suntem ataşaţi, ca şi fiinţe vii, cu care ne putem identifica în întregime, cu toate forţele noastre şi cu toate gândurile noastre. Facem corp comun cu ele, cu gestica lor şi cu ceea ce exprimă ele.

citat din Gretl Aicher
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând este inofensiv dacă nu-l crezi. Nu sunt gândurile noastre, ci ataşamentul nostru de gândurile noastre, care provoacă suferinţa. Ataşarea de un gând înseamnă a crede că e adevărat, fără a-l interoga. Un adevăr este un gând de care ne-am ataşat, de multe ori de ani de zile.

citat din Byron Katie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne îndeletnicim cu o artă prin care creăm lucrări valabile nu numai pentru timpurile noastre, ci care pot fi continuate de cei ce vor veni după noi... În viitor va exista o artă care va trebui să fie atât de frumoasă, atât de tânără, încât chiar de-ar fi să-i jertfim propria noastră tinereţe, ea ne va dărui în schimb o linie plină de seninătate".

Vincent Van Gogh în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu

Eminescu a fost, este, şi o să mai fie,
El a scris cea mai frumoasă poezie,
El nu a murit şi nici nu va muri,
El a iubit, iubeşte şi va mai iubi.

Versul lui este un simbol al omenirii,
E ca un balsam pentru a noastră fire,
E ca un dor nemuritor,
Eminescu este al nostru mare scriitor.

El a scris neîncetat
Şi niciodată nu a regretat,
Şi a pus pe hârtie
Ce a gândit cu adevărat.

El este ca un zeu, ca marele Orfeu,
Şi a cântat moartea şi dragostea în poezie,
El a scris cu suflet şi armonie,
Eminescu a fost, este, şi o să mai fie.

poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susan Orlean: Sunt prea multe idei, lucruri şi oameni ca să le putem face faţă. Prea multe direcţii în care putem merge. Începusem să cred că motivul pentru care este important să ţii la ceva cu pasiune este acela că reduce lumea la o dimensiune în care ne putem descurca mai uşor.

replică din filmul artistic Hoţul de orhidee
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Suntem prieteni şi atât.
Dawson: Joey, ştii bine că nu e aşa.
Joey: Şi atunci ce suntem, Dawson? Mă oboseşte relaţia noastră. Ne petrecem tot timpul analizându-ne vieţile noastre neînsemnate de adolescenţi.
Dawson: Ştiu că noi cunoaştem prea multe cuvinte mari. Dar e un lucru bun să analizăm.
Joey: Dar nu ajungem nicăieri aşa. Nu ne face să mergem mai departe. Suntem în aceeaşi situaţie în care eram acum trei luni. E timpul să ne maturizăm, Dawson.
Dawson: Ştiu, Joey. Şi putem. Şi ne maturizăm.
Joey: Ba nu. E la fel în fiecare zi. Ne uităm la un film, de preferat unul de Spielberg, găsim legătura dintre film şi viaţă şi apoi ne batem uşor pe spate pentru că am fost atât de inteligenţi. Oricât de bune ar fi părerile noastre, lipseşte sinceritatea, Dawson.
Dawson: Lipseşte ceva.
Joey: Şi motivul pentru care am venit aici este că trebuie să mergem mai departe. Nu mai suntem copii. Şi nu o să mai continui aşa. Şi am crezut că ar trebui să ştii.
Dawson: Deci mergi în Franţa?
joey: Asta era. Dacă merg în Franţa!

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, oameni buni!

La mulţi oameni, Ţară,
Că mulţi dintre noi
Ţi-au plecat afară
Ca după război!

La mulţi oameni, Mamă,
Că mulţi dintre fii
Nu au nicio teamă
Că n-o să mai fii!

La mulţi oameni, Limbă
Frumoasă, cu rost,
Că prea mulţi te schimbă,
Vorbindu-te prost!

La mulţi oameni, Umbră
Ascunsă prin sate
De vânzarea sumbră
A codrului-frate!

La mulţi oameni, Vatră
De foc, din străbuni!
Viitor de piatră!
La mulţi oameni buni!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, la dumnealui, gândul e fals, dar coronavirus e Adevărat! Cât de naiv şi hipnotizat de frica de boală trebuie să fii, ca să nu vezi căci pârlitul de coronavirus e tot un gând?! Aceşti oameni chiar dacă au recunoscut Adevărul acesta încă nu-i poate elibera pe deplin. Ei încă nu au murit înainte de a muri, iată de ce dau crezare gândului paralizant al fricii: "Ai auzit, mon cher, 1000000 de oameni au murit azi de pandemia inexistentă de coronavirus." Şi cumătra frica, îi face să uite că acesta e un gând şi în mod naiv şi paradoxal ei încep să vadă "acolo" 5 lumi, aici unde nu există niciuna! Doar cei care sunt cu adevărat copţi, doar cei care au murit înainte de a muri şi a înflorit în ei pe deplin acest Vivekachudamani merită să fie ascultaţi întru călăuzirea în/ca Libertate. Până ce acest discernământ spiritual ultim, până ce aceasta claritate de netăgăduit a Spiritului, a Libertăţii Ultime nu a înflorit pe deplin aceştia încă nu sunt copţi suficient pentru a-i călăuzi pe alţii. Da, ei pot să-i călăuzească până în punctul propriilor lor frici, dar ACEASTA NU ESTE O LIBERTATE ADEVĂRATĂ.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!