Tu, Soartă!

De ochiului ai dat, de izvor, o lacrimă-atât de flămândă,
Tu, Soartă, şi gura i-o lasă, prin murmurul lin să te plângă
Şi cât neastâmpăr de zbor ai pus în aripa mea stângă,
Un cer îmi apleacă uşor, să-ncapă-alinarea-ţi pe tângă,

Iar boţul de sare amară, lins hulpav de limba mea lungă
Din lipsă-a cuvântului-miere, ce-ntârzia să mi-o ungă,
Ţi-l iert, că l-ai pus, greu butuc, la piciorul meu drept,
Să-nvăţ, cum s-aleargă pe funia vieţii la modul direct.

În clipa de-avânt, la maxim, de linişte, dă difuzoare,
Urechii tocirea ascute-o, să guste-armonii răpitoare,
Deşteptă-mi în ochi, de vultur, privire iscoditoare,
Să-nveţe discret, din fulger desculţ, alergarea pe foaie.

Din ştreangul tăcerii, ce-şi creşte pe gâtu-mi un cleşte,
Deznoadă-i betonul ce-apasă cuvântul, când înfloreşte,
Căci nu pot să tac şi urlu ca lupul flămând, ce sperie Luna,
Când ea mă inspiră şi veche, şi nouă, şi-albastră, nebuna...

Nu, nu mă sperii, că urci peste suflet treptat împăcarea,
Dezdoaie-mi aripa, vreau, prin iubire, să-ţi trec provocarea,
Împunge-mi cu briza rebelă călcâiul din sarea crispată
Şi seacă blestemul în care icoana visării a plâns, uneori, îngropată.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

Dalta îngheţată a tăcerii
ne desparte uneori
în monade care se rostogolesc
spre puncte nedefinite din spaţiu,
pe traiectorii haotice, browniene.
Uneori, eu încerc să regăsesc
inorogul alb
cu corn de argint
care renaşte doar o clipă
din spuma zărilor dimineţii,
pe când tu arunci nade
în care vrei să prinzi umbrele asfinţiului,
să le ţintuieşti departe...
Dar amândoi recădem istoviţi
în aceeaşi tulpină
din care ne extragem sevele.
Liniştea moale şi densă a singurătăţii
ne respinge rănile înjumătăţite...
Să ne punem capetele
unul pe umărul celuilalt!
Nu auzi cum,
ţinându-ne de mână,
ne creşte aripa îngerească?
Eu sunt aripa dreaptă,
tu eşti aripa stângă
şi doar împreună
putem fi un zbor întreg...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire dorită

A căzut tăcerea stelelor peste oraşul meu,
Şi noaptea-mi pare atât de lungă fără tine,
Aş vrea să zbor ca şoimul ager printre nori,
Să te găsesc flămândă de vise noi, ca luna plină.

Ce caut eu la tine fericire?
Tu hamul cel mai greu de strâns în mâini,
Mierea vieţii, sarea în bucate şi înţelepciunea,
De-a nu-mi lăsa aripa prinsă între micimi.

Şi încă cred în nemurirea ta,
Ca şi-n capriciul tău misterios,
În armonii extreme mi-e greu să mai trăiesc,
Râzi, că încă nu te stăpânesc?

Cum viaţa în astral nu-i cât o zi de primăvară,
Şi ieri e mâine, cât clipesc din ochi,
De ce pe creanga vieţii să nu fim flori şi fructe?
Ca-n pomul raiului cu îngeri omeneşti.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana împăcării

Împăcarea ţi-o mlădii sub călcâiu-mi iarbă, pură,
Cum ţi-i dat a-i fi de leac ochiului făr' de măsură...
Îţi bei ploi pe săturate, să legi uscăciunii gura,
Ca rugina despărţirii să-n-atingă azi făptura...

Îţi mângâi cu palma firul ce ai tors cu drag de viaţă,
Cum ar fi să ştii că omul face-acelaşi cerc spre gheaţă,
Măgulindu-şi dor şi chin, ca şi tine, cu Lumină
Şi, crescând cu drag lăstarii, să nu-şi uite rădăcină...

Fragedă treci prin botez spre furtunile cu zgură
Şi-ţi îngenunchează vise grei bocancii, plini cu ură,
Dar te readuce-n spor, de iubire, o picătură,
Şi-ţi înalţi cu drag aripa de zidire spre căldură...

Nu fii tristă, nu te teme, vara că-nteţeşte pasul,
Că îţi coace toamna brume, ca să-ţi mângâie obrazul...
Ce minune c-ai văzut astă lume şi-acest soare
Şi rămai în ochiu-mi verde o icoană de-mpăcare...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă apasă

Când multe mă apasă mai strâns ca într-un cleşte
Mai am neruşinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejeşte
Tăiatu-mi-aţi aripa să nu mai pot să zbor.

Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!

Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferinţă călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Şi viaţa mi-au topit-o necugetând să mor.

E tristă seara iară şi-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de şoapte
Şi toate-s de iubire şi doruri ce mă dor.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele vieţii mele

Adevărul Tău îl vreau
Şi lumina Ta Isus
Viaţa-ntreagă să ţi-o dau
Ca să-ţi fiu în veci supus

În lumina mântuirii
Vreau viaţa să-mi zidesc
Şi pe aripa iubirii
Eu prin Tine să păşesc

Luminat de-a Ta privire
De Cuvântul Tău cel Sfânt
Doamne în neprihănire
Să-mi faci viaţa pe pământ

Fii Tu soarele vieţii
Care azi mă luminează
Şi-n câmpia tinereţii
Cu drag Isus mă aşează

Vreau un rob Isus să-ţi fiu
Cât aicea voi mai fi
Dumnezeul meu cel viu
Numele spre-a ţi-l cinsti

Pune-mă dar în măsura
Sfinţeniei pe pământ
Eu ca să trăiesc Scriptura
Să-mi fii soare şi avânt

O îmbracă-mă în Tine
Şi-n Cuvântul Tău curat
Până-n slăvile divine
Ca să-ţi cânt neâncetat

Latura iubirii Tale
Să mă-mbrace pe vecie
Tu Isuse să-mi fii Cale
Şi o Doamne Pâinea vie

Şi să-mi fii Isus izvorul
De-ndurare şi de har
Doamne Tu Mântuitorul
Să n-alerg dar în zadar

Cinste slavă şi mărire
Fii Isuse-n veci slăvit
Căci în marea Ta iubire
Ne-ai spălat ne-ai mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prelegerea toamnei

O, toamnă, cum ştii ochiul a seduce
Cu flori ce au trecut de recele chemări
Şi au pornit prin timp a readuce
A doua înflorire... peste aşteptări.

Şi cum trezeşti în noi a dorului căldură,
Chemându-ne pe alei, bătătorite-n doi,
Când braţ la braţ, îngemănaţi într-o făptură,
Nici vântului nu-i scurgi suflarea între noi.

Lipeşti de suflet ochii largi de frunză,
Cu vise cerci a ogoi melancolii în noi
Şi ne îngropi în dimineţi cu linişte ursuză,
De zbuciumul ce vrei a-l stăvili cu ploi.

Îmi place miezul tău de-nţelepciune,
Dai soarelui răgaz destul a încălzi,
Tai sufletului spor de-amărăciune
Şi ca pe-o floare-l mâni spre a iubi...

Şi preţu-i de nimic, să-ţi ascultăm prelegeri,
Căci timpu-i fără timp, ne aparţin alegeri...
Înalţă-ne din griji, plină de vis, aripa
Şi, binecuvântată, ne-ţine-n zbor nou clipa...

... cu noi splendori se-mbracă ochii dimineaţa,
ce toamnă specială mi-a dedicat iar viaţa!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul tăcerii

Orologiu trezeşte iarba potecilor,
Pline de spice de pini, neumblate
E dimineaţă în toate, în lumină.
Gândul doreşte a naşte alt orizont
Lângă izvor se naşte spicul de grâu
Prin adormire pe cer o linie albă
Tot creşte în formă de pasăre
Vântul îşi ţese o poveste
Stau lângă tine - teiul tăcerii,
Umbra cu lumina alături
În hore dansează glasul mierlelor argintii
Nu doarme nimeni!
Razele lunii trec prin geamul geamiei
Luna aurie se apleacă peste valurile mării
Vise se pierd în bucuria vieţii.
Într-un poem al eternităţii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa

Ia-mă sub aripa ta..
Nici nu mişc si nici nu zbor
Cuibărită eu voi sta
Incălzindu-mă uşor

Nu vreau cer.. nu vreau nici apă
Nu vreau muzică de cor
Vreau acoperită-n braţe
Să-mi alin un pic din dor

Vreau s-aud bătăi de ritm
Cardiace... puls bătând..
Vreau un sunet in ureche
Să-mi vorbească lin si blând

Nu cer mult.. este puţin...
Asta-i tot ce imi doresc
Inclină-ţi puţin aripa
Ca să pot să mă-ncălzesc

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşezat

Te-am aşezat în inimă
Pe partea stângă,
Ca să-i fie greu să plângă
Şi-n fiecare zi, la răsărit
Să-ţi ureze "bun găsit!".
Pentru zilele din urmă,
Când gura îmi va fi amară,
Lăsând albinele să te transforme-n ceară,
Să facă un opaiţ cerului meu,
Când îmi va fi mai greu, mai greu...

poezie de Julian Radu
Adăugat de Julian Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să învăţ despre mine

Să-nvăţ uitând să număr zilele ce trec,
Inima s-opresc din ploi, atunci când sec
Lângă o fiinţă la care-aş vrea să stau
În inimă şi suflet, să dau şi nu să iau!

Să-nvăţ să uit să scriu ce aş citi mereu,
Să scriu ce aş vorbi despre Dumnezeu,
O piatră de suflare mi-ar fi un vânt nebun
Pe care l-aş închide într-un vechi album.

Să-nvăţ să nu mai lupt atunci când nu-i uşor
Să mă eliberez prin boală şi să zbor,
Unde o ploaie rece m-aşteaptă trâmbiţat
Să mă trezească sumbru din visul de păcat.

Să-nvăţ să simt când doare o faptă virtuoasă,
O Dunăre sărată, răsplată tenebroasă,
Pe lacrima ce curge din trup neîmpăcat...
Eu nu pot să mă iert, mai mult de am iertat.

Să-nvăţ să văd o lume care nu mă vede
Şi să percep un lanţ în câmpul cel mai verde,
O piedică de viaţă oprindu-mă din mers
Răpeşte tinereţea, dar străluceşte-n vers...

Să-nvăţ să mă ascult când alţii îmi vorbesc,
S-aud ce îmi ascund atunci când îmi şoptesc,
Lângă un pian şi-o lumânare aprinsă
Îmi cânt durerea arsă şi nicicând nestinsă.

Să-nvăţ să te ascult, când taci tot mai mereu,
Ar fi dorinţa ta, dar n-ar fi felul meu,
Cum soarele străbate pe faţa ta zâmbind,
Aşa aş vrea să-ţi fiu, tăcerea risipind.

Să-nvăţ să te iubesc când te retragi sfios,
Să-nvăţ să nu se nască orgoliul păcătos,
Însă iubirea-ţi curge prin trupul adormit...
De ce noi am opri-o dintr-un bun sfârşit?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...E clipa urmă

Mai ieri? O, da, e clipa urmă,
cosiţa galbenă-o-mpleteşte...
pe care acum, o caldă brumă,
cu grijă, palma netezeşte.

Cu pas de ciută, răzvrătită,
cu aripi de înger zăpăcit,
ca o săgeată rău ochită,
un tunet, fulger mic zidit.

Cu talpa condamna ciulinii
la răstigniri prin sângerări,
dar cui păsa de aşa suplicii,
când râpele năşteau plăceri...

Lumină sfântă de colindă,
pe unde, dulci, aţi mas visări,
mă-ntreabă vesela oglindă:
unde-i minunea cea de ieri?

... în verde ochiul mai musteşte,
scântei pe bolta-i rumenesc,
în pup leg buze... ştrengăreşte,
şi timpului trecut zâmbesc...

... azi sfârâie sub talpă clipa,
distinde nărăvaşă struna,
cu lanţ de vise-mi leg aripa,
chiar dacă suflă-n ceafă bruma...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă că sunt vultur

Sculptez cuvântul
aşa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simţurilor
şi atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopţi când ninge tandru.
Cuvântul nu ştie să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
şi vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
şi spurcatul de şarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.

Sculptez cuvântul
şi mă pregătesc să devin poetul
din faţa ferestrei tale
femeie.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai spre casă

Tăunul acesta a venit ţintă
spre mine...
Avea un zar
dintr-o boltă cerească
şi m-a întrebat
Zi sau noapte?
Iar eu am zis la repezeală...
zi!
Atunci e stângul!
Şi a intrat în ochiul meu stâng
mai repede decât noaptea
atras de floarea cenuşie
din spatele ochiului meu.
Tăunul acesta
se lovea de tâmple
împrăştiind lumina minţii.
Cu aripa lui stângă
prin nara mea dreaptă
cu aripa lui dreaptă
prin talpa mea stângă
zbura
în defileul inimii
aruncând din burta lui largă
larve
de zbor!
Eu cu trenul în spate
cu trenul în faţă
cu Dunărea în braţe
şi cu şinele stelei marfar
la picioare
mă prefăceam
în larvă
de tăun
pe dealul din spatele casei
printre crengile de prun
într-o prună de cătun...

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de adăpat aripa

Mereu se face plinul printr-o gură
Ce cască pentru cea din urmă oară,
Mereu se varsă-n cer o picătură
De suflet, picătura necesară.

Şi tu te plimbi în lume, ca un vas,
Ce tremură-ntr-o mână de copil
Şi ştii: de stropul care-a mai rămas
Atârnă echilibrul ei fragil...

O, Doamne! din această fugă-a mea
Şi-această piedică ce-o pune clipa,
Să se aprindă-atunci când voi cădea,
Un mic izvor de adăpat aripa.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina de zbor

Foaie verde, frunză arsă,
Bunii mei poveşti îmi lasă
Peste viaţă, peste moarte,
Îngerul vrea să mă poarte,
să-mi arate...

Lume albă, lut în sânge,
Timpul inima-mi străpunge
Cu lungimea-i mărunţită
Şade-n poarta scârţâită;
dă prin sită...

Vorbă dulce, pui de munte,
Trec haiducii iar pe punte
Şi se uită-adânc în apă,
Frâiele din ochi îşi scapă;
caii-adapă...

Cântec vechi, taină de rugă,
Nu îmi pare viaţa lungă,
Ci îmi pare-adâncă tare,
N-o pot trece în picioare,
nici călare...

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flămândă ţi-e uimirea

Uimit de vis, ai supt lumina zilei,
Ca pruncul, alipit de-al mamei sân,
Ai gâlgâit senin prin arşiţa pupilei,
Tu, ochiule, de zorii cruzi, hapsân.

Mi-ai şerpuit irişii verzi prin iarba,
Strivită de-ale timpului picioare,
Şi te-ai mirat, clipindu-te, de graba,
Ce rânduieşte-a Terrei împăcare.

N-asculţi de inima, ce-ţi umple vâna
C-un vers din domolirea fericită,
Şi nici de creierul, ce-ţi uită vina,
Când îl amuzi c-o nucă decojită...

Degeaba-ţi cert, de neastâmpăr, firea,
De când te port, flămândă ţi-e uimirea.

sonet de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub aripa Ta Divină

Ţie Doamne mă închin
Şi te laud te slăvesc
Prin credinţă iată vin
Să îţi cânt mai pe deplin
Căci Isuse te iubesc

Mă vreau Doamne-n braţul Tău
Sub aripa Ta Divină
Să-mi fii Domn şi Dumnezeu
Cinste să îţi dau mereu
Trăind viaţa în lumină

Fiu al Celui Prea Înalt
Îţi aduc acum onoare
Pentru viaţa ce ne-ai dat
Pentru Duhul Tău curat
Ce ne-ai dat s-avem salvare

Cu atâta mulţumire
Eu te laud te cinstesc
Plin mă fă de-a Ta iubire
În har şi-n neprihănire
Numele să ţi-l cinstesc

Calde flamuri de iubire
Să-mi inunde a mea fiinţă
Tu fiindu-mi fericire
Să îţi cânt ca în neştire
Toată viaţa prin credinţă

Mă vreau în a Ta lumină
Şi în Adevărul Tău
Măna Ta ca să mă ţină
Ca fiinţa să-mi devină
Crin ales pe placul Tău

În lumina Ta cea vie
Pentru veci ca să mă scald
Să-ţi cânt slava-n veşnicie
Fiinţa Ta pururea vie
Eu în Tine ca să ard
03-12-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În flux de raze

destram întunericul cu umbre de spaimă
drumul spre steaua mea e pavat cu iubire
pe reţele sociale mă bucur de faimă
tăcerea de piatră o curm prin zdrobire.

când vine furtuna mă ascund în poem
cu ochi de stea cu aripi de înger
zbor peste nouri negri trubadur boem
să nu mă răpună năvalnicul fulger.

n-am pustiit cuvântul trecând prin deşert
extazul este măsura vibraţiilor mele
spirale sonore mă inundă ca un concert
extins peste noapte să cuprindă stele

lumi de armonii trec prin flux de raze
lumina fericirii se aşterne pe fraze.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se-apleca în şemineu o rază... (Sonet LXXXVII)

când se-apleca în şemineu o rază
prin munţii oblojiţi de nori şi ploaie
mă încolţeai iubito în puhoaie
de plete roşii ce-mi stăteau de pază
rupeai cu vântul oasele-mi greoaie
şi le-aruncai în ora de amiază;
curgeam încins prin tine ca-ntr-o oază
ce pielea în deşertu-ţi mi-o înmoaie
când din amonte-mi căutai căderea
în ochii tăi ca un izvor pustiu
îmi amorţeai şi aripa şi vrerea
ca mai apoi tăcând să nu mai ştiu
de ce frumoaso ţi-ai jertfit puterea
şi sufletul l-ai dăruit să fiu...

sonet de Ionuţ Popa (2 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!