Prelegerea toamnei

O, toamnă, cum ştii ochiul a seduce
Cu flori ce au trecut de recele chemări
Şi au pornit prin timp a readuce
A doua înflorire... peste aşteptări.

Şi cum trezeşti în noi a dorului căldură,
Chemându-ne pe alei, bătătorite-n doi,
Când braţ la braţ, îngemănaţi într-o făptură,
Nici vântului nu-i scurgi suflarea între noi.

Lipeşti de suflet ochii largi de frunză,
Cu vise cerci a ogoi melancolii în noi
Şi ne îngropi în dimineţi cu linişte ursuză,
De zbuciumul ce vrei a-l stăvili cu ploi.

Îmi place miezul tău de-nţelepciune,
Dai soarelui răgaz destul a încălzi,
Tai sufletului spor de-amărăciune
Şi ca pe-o floare-l mâni spre a iubi...

Şi preţu-i de nimic, să-ţi ascultăm prelegeri,
Căci timpu-i fără timp, ne aparţin alegeri...
Înalţă-ne din griji, plină de vis, aripa
Şi, binecuvântată, ne-ţine-n zbor nou clipa...

... cu noi splendori se-mbracă ochii dimineaţa,
ce toamnă specială mi-a dedicat iar viaţa!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbucium

Va mai trece o toamnă prin noi

Şi încă o frunză renunţă la viaţă

Un timp dezbrăcat de iluzii, cu ploi

Vise îngheţate în pâlcuri de ceaţă,

Stinghere zbor păsări nici că le pasă

De timpul clepsidrei rămas fără doi

Se zguduie cerul, al norilor casă

E zbucium de toamnă şi zbucium în noi....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngropi un vis?

Delir de toamnă, un miraj,
Brodând cu frunze nostalgii,
Dorinţe stranii, în sevraj
Cu tot ce n-ai putut să-mi fii.

Nuanţe vesele-n descânt
Se răzvrătesc în simfonii,
Acelaşi dor purtat de vânt
În menuet de agonii.

De necuprins şi ne-nţeles
Un dor hoinar, adânc de văi,
Te tot aşteaptă, necules,
Eu lăcrimez prin ochii tăi.

Amestec de culori şi cer
Separă umbre de nimic,
Aroma toamnei, mac stingher,
Lipsesc prea mult, lipseşti un pic...

Îţi povestesc de cum eram
Fără trădări, fără trecut.
Să nu fii ştiut? Poate visam!
Boboc de mac din vis pierdut!

Atât de-aproape şi străini
În ploi de dor învolburate,
Ce tristă toamnă, de mălini
Noi două umbre-mbrăţişate!

Miresme cu boboci de mac
Cu vagi arome de-amintiri,
Îţi înfloresc! Promit! Să tac?
Îngropi un vis? Dar mă respiri!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, iartă-mă!

Tu, iartă-mă, că vin ca o văpaie
prin gândul tău, seninul să umbresc
şi liniştea orânduită-n suflet şi-n odaie,
cu-a mea tăcere des o-nzăpezesc.

Tu, iartă-mă, că-ţi tulbur delta resemnării,
când pui ofranda sufletului pe cântar,
tu lasă-mi zâmbetul în palmele uitării
şi-aruncă amintirile ca foi de calendar.

Tu, iartă-mă, că scriu cu ploaia pe fereastră,
uitarea, ca pedeapsă, s-o implor,
căci, până azi, o aşteptare-albastră
se zbate-n ochiul năclăit de dor.

Fug toamnele, de muguri pustiind
suflarea, ce prin tine-a renăscut,
de ce m-am dus ca frunza lăcrimând,
de ce nu m-ai oprit c-o mare de sărut?

Tu, iartă-mă, că nu pot să te uit
şi cu tumultul dorului mă cert,
tu iartă-mă, c-atâtea toamne am pierdut,
tu iartă-mă, eu nu pot să mă iert...

De azi respir lumina caldă, de trecut
şi liniştea-ţi cu gândul pârjolesc,
tu iartă-mă, iar toamna mi-a cerut,
în ruga de iertare poemul s-nvelesc...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Şi zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Şi-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toţi în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp trecut

Tresăream, când treceai pe alee şi ochii priveau
Ce femeie! Imi place.
Vorbeam despre tine cu prietenii mei, ascultau,
Dar acum să-mi dai pace!

Vrei să-mi spui multe, simţi ceva pentru mine.
Ce simţi? Nici nu ştii.
N-am timp eu de vorbe, de fapte, şi nici timp de tine
Să pleci. Inapoi să nu vii.

Nu-ţi mai uda ridurile, nu fac decât să se-adâncească.
Mai bine taci, cum şi eu am tăcut.
Tu vrei când te văd, să te-ating şi inima mea să dorească.
Te uită-n oglindă, ţi-e timpul trecut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele de toamnă

Într-o frunză
văd soarele de toamnă.
Căldură şi reflecţie.
Îmi place toamna
Sub copacii putin goi.

Viaţa e foarte simplă,
dar noi insistăm
să o complicăm.
Ar trebui,
să citim,
cel puţin în fiecare zi,
o poezie frumoasă.

poezie de Eugenia Calancea (4 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare şi pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi şi când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri şi şoapte,
Te voi iubi... când mă înveţi să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă ştie,
Te voi iubi... şi-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi şi voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beţie,
Te voi iubi... mărturisindu-ţi trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rătăcită

Se-adună zile reci şi scurg în noi
O toamnă rătăcită printre ploi
Cu răbufniri năprasnice de vânt
Ce dezgolesc pădurea de veşmânt.

Se-aleargă norii-n ceruri ca un chin
Venit în locul clipei de senin,
Iar cântecul din vara ce-a apus
Se-aude vag plecând, pe aripi dus.

Îşi mai înmoaie toamna, uneori,
Credinţa în ştiutele-i rigori,
Lăsând un Soare blând şi adormit
Culorii să-i ureze bun venit,

Căci e neîntrecută-n haina ei
Atunci când te îndeamnă spre alei
Cu freamătul şi tremurul în zbor
Al frunzelor ce-n dansul ultim, mor.

Culoarea lor, că-s moarte ori sunt vii,
Te fac de toamnă-ndrăgostit să fii,
Să nu-i mai vezi tristeţea-n zile reci
Şi, de ai vrut, să nu mai poţi să pleci.

Nu-i gri sau albă şi nici verde nu-i:
E toamna mea în ochii ei căprui
Şi-a sufletelor care cântă-n noi
Când ne plimbăm, de mână, amândoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizanteme

Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare...
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme,
Să-mpodobim iubirea care moare...

Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme...
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă,
În viaţa lor e moartea primăverii,
Cu viaţa lor iubirea ni se curmă...

Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu fruntea-n mâini, cu ochi pierduţi în vis –
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme
Şi cel din urmă cântec ce ţi-am scris...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana împăcării

Împăcarea ţi-o mlădii sub călcâiu-mi iarbă, pură,
Cum ţi-i dat a-i fi de leac ochiului făr' de măsură...
Îţi bei ploi pe săturate, să legi uscăciunii gura,
Ca rugina despărţirii să-n-atingă azi făptura...

Îţi mângâi cu palma firul ce ai tors cu drag de viaţă,
Cum ar fi să ştii că omul face-acelaşi cerc spre gheaţă,
Măgulindu-şi dor şi chin, ca şi tine, cu Lumină
Şi, crescând cu drag lăstarii, să nu-şi uite rădăcină...

Fragedă treci prin botez spre furtunile cu zgură
Şi-ţi îngenunchează vise grei bocancii, plini cu ură,
Dar te readuce-n spor, de iubire, o picătură,
Şi-ţi înalţi cu drag aripa de zidire spre căldură...

Nu fii tristă, nu te teme, vara că-nteţeşte pasul,
Că îţi coace toamna brume, ca să-ţi mângâie obrazul...
Ce minune c-ai văzut astă lume şi-acest soare
Şi rămai în ochiu-mi verde o icoană de-mpăcare...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete...

Suflet cerşind din abundenţă milă
a unui trecător ce n-are vlagă
mă uit la tine-mi este, parcă silă
şi mergi tăcut şi-ngândurat pe stradă

Suflet pribeag ce cauţi alinare
nu iei nimic din viaţa de apoi,
te uiţi la tine, nu ai nici visare
şi vrei să mergem la braţ, amândoi

Suflet trecut de-a doua tinereţe
îmi pui în cârcă anii ce-au trecut,
mă uit la mine, parc-aş fi o babă
a anilor ce-au fost, ce i-am avut.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagă, Doamne

Leagă, Doamne, vântu-n iesle
şi mă-ncuie-ntr-o copită
cu cinci maici de crânguri murge
şi cu jar trosnind sub plită;
Doamne, de-un potop frumos
cu doi miei de câmp de mure
leagă ochii mei să-ndure
dorul ei de vin lutos

Leagă-mă de mine, Doamne
cu tăciune stins pe râuri
cum şi ea pe greabăn frâuri
mi-a tot pus din colţ de ochi
şi mi-a răsucit prin oase
verzi spărturi de lemne coapte
şi-mi tot rupe şi-mi tot coase
ploi de ea prin mâl de nopţi.

Leagă-mă ca pe o toamnă
de un stâlp de mânăstire
şi-mi citeşte din psaltire
cu doi ochi subţiri de hoţ,
cu doi ochi subţiri de doamnă

Să nu plec,
să nu mă fure
cu tot sufletul din mine
ca pe-o cană de afine
ca pe-un braţ de flori
la porţi.
Leagă, Doamne, dacă poţi...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Camelia Radulian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă din timpul tău

Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primeşte-le la sânul tău
aşa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfinţit cu-n nor

Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
şi cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Rugineşte timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să ştii!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci străluceşte
nu cerşi chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor

aşeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simţi de vrei!

Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăţ de ea şi-a trupului pământ sărut
şi-i cer ca sângele să-mi fie numai viaţă

Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheaţă de cristale
ascuţite în vene, care să mă înţepe
de aceea-ţi cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruieşti, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheaţă
Şi-ţi cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaca-i toamnă

Tu nu vezi că număr din doi în doi un singur
Dumnezeu? Te salut iubită toamnă!
Bărcile se căsătoresc pe lacul secat.
Copacii la nudişti au plecat!
Tu nu vezi cum număr frunze
eu
nimic înspre nimic
cum învaţă foişorul să stea liber
venetic...
peste paşi mergând trăire?
Te salut iubită toamnă!
Chiar de-n doi în doi te număr
tu tot singură te vrei
doar o frunză numărată
ce foşneşte pe alei
Dumnezeu uscând pe umăr
printre umbre ce-au căzut
număr frunzele şi iată
toamnă...
pot să te salut!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!