Când mă apasă
Când multe mă apasă mai strâns ca într-un clește
Mai am nerușinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejește
Tăiatu-mi-ați aripa să nu mai pot să zbor.
Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!
Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferință călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Și viața mi-au topit-o necugetând să mor.
E tristă seara iară și-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de șoapte
Și toate-s de iubire și doruri ce mă dor.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.