Când noaptea nu venise

În mine porţi de suflet stăteau mereu închise,
Iar ziua nu plecase, nici noaptea nu venise,
Când patima-aşteptării alunecase-ncet,
Pierzându-te în haos şi-amurgul violet.

Tu, minune-a lumii, în taină-ai apărut,
Cu frumuseţea serii, venind dintr-un trecut,
Sfioasă şi gingaşă sau poate doar părere,
Cu-o lume de poveşti, ascunsă în mistere.

Destin fărʼ de pereche, mereu de nepătruns,
De care până astăzi nu-i pot găsi răspuns,
Te simt acum, aievea, iubire şi simbol,
În casa mea stingheră, tu ai umplut un gol.

Eu îţi citesc în ochi privirile sfioase,
Când noaptea nu venise, iar ziua nu plecase.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venise Noaptea primei Zile

Venise Noaptea primei Zile –
Recunoscătoare că n-o să mă mai frământe
Acel lucru atât de-ngrozitor – fusese deja-ndurat –
I-am cerut Sufletului să cânte –

Mi-a răspuns că strunele-i sunt rupte –
Arcuşul – Atomi în umbrele de ceaţă –
Ca să-l repar – am avut de muncă
Până a sosit următoarea Dimineaţă –

Şi-atunci – o Zi imensă
Cât toate zilele de Ieri, perechi,
Şi-a desfăşurat ororile în faţa mea –
Până când mi-a explodat în ochi –

Creierul meu – a început să râdă –
Eu bâiguiam – dând ca un măscărici din fleancă –
Deşi a fost acum mulţi Ani – acea Zi –
Creierul meu mai chicoteşte – încă.

Şi e Ceva ciudat – înăuntrul meu –
Acea persoană care-am fost –
Şi-Aceasta – nu simt la fel –
Ar putea fi Nebunie – asta?

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt noaptea

Simt noaptea cum mă-ncolăceşte
Şi liniştea când mă pătrunde,
Chemarea ce mă-nebuneşte
Şi mă aşteaptă... nu ştiu unde.

Luna-i pe cer... mereu stingheră
Şi stelele, încă, mă ceartă,
Ca-ntr-o iubire efemeră,
Când taina nopţilor... mă iartă.

Cerul e plin ca o-ntrebare,
De lacrimi reci şi de lumină,
Când tu apari fermecătoare
Şi-aduni, luceferi, din grădină.

Simt noaptea întinzând aripe,
Ca un sărut pe buze moi,
M-ascund în liniştea de clipe
Şi-n taina şoaptelor... din noi.

Te-adun, apoi, din rătăcire,
Tăcut arzând şi-ndurerat,
Alerg către nemărginire,
Poate de ea... voi fi iertat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua cea de astăzi

În ziua cea de astăzi să-nveţi mai mult ca toţi
Să-mprăştii Fericire şi de iubit să poţi
Mai mult ca ieri, mai mult ca vreodată pân-acum,
Să nu urăşti pe nimeni, de jignit nu ştii cum.

În ziua care-ncepe să iei din răsărit
Lumină şi Viaţă şi-n suflet, încolţit,
Să stea mereu mai verde, mereu tot mai voios
Un Simţământ de Bine şi-o foame de Frumos.

Din noapte, Înţelepciune şi Linişte-ai luat
Din zi să iei Iubire să ai mereu de dat.
Ce Bunătate-n noapte ai primit, înapoi
Să dai mereu mai multă, s-ajungă pentru doi.

Răbdarea cea din noapte când soarele-a apus
Să o cultivi în alţii şi să priveşti în Sus
Ca Binecuvântarea să o primeşti sutit,
Că doar de-o-mparţi cu alţii o simţi tu înmiit.

Numai Speranţa fie-ţi al vorbelor Izvor
Şi Vorba Bună dă-o cu grabă tuturor.
Celor ce le lipseşte, spre trebuinţi să dai,
Pentru cei în păcate, Iertare tu să ai.

Priveşte lumea toată cu ochi Cuprinzători
În viaţă peste grele învaţă-te să zbori
Iar pieptu-ţi, cu Nădejde să-l ai mereu umplut
Din groapă când pleci, Liber, să-l iei pe cel căzut.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa mea cu ochii albaştri

Prinţesa mea cu ochii albaştri
Ca două limpezimi de cer,
Te-ai coborât uşor din aştri,
Când ai văzut că sunt stingher.

Te-ai zămislit ca o părere,
Născută dintr-un vis cu har
În care-ascunsele mistere
N-au niciodată vreun hotar.

Şi-acum din dulcea mea visare
Tu vii la mine şi-mi zâmbeşti,
Fiind o eternă întruchipare
A patimilor omeneşti.

De eşti aievea, tu rămâi,
Prinţesa mea cu ochii albaştri,
Căci eşti femeie mai întâi
Şi-apoi îngemănări de aştri.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Cent poemes dʼamour
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă-mpovărată de-aşteptări

O toamnă-mpovărată de-aşteptări,
Doar note triste mi-a adus pe liră
Şi-n zile ca şi nopţi care se înşiră
Mereu îmi poartă gândul spre-alte zări.

Mai duc în suflet vechi înfiorări
Din anii-aceia ce mă tot inspiră,
Din tot ce-a fost nimic azi nu mă miră,
Când inima e plină de-ntristări.

Acele vremi îmi amintesc de tine
Cu toamnele când tremurau şi plopii,
Aleea pietruită pân᾽ la mine

Pe care te-aşteptam să te apropii.
Tu nu veneai, doar şoapte cristaline
În simfonia serii cântau stropii.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry nu se putea hotărî care fusese partea cea mai frumoasă: când venise Hermione, fugind spre el şi strigând: "Ai reuşit! Ai reuşit!" sau când venise Justin de la masa Astropufilor, grăbit să dea mâna cu el şi cerându-şi scuze la nesfârşit că îl suspectase, sau când venise Hagrid, la trei şi jumătate şi îi bătu pa Harry şi pe Ron pe umeri cu atâta putere, încât aproape că ajunseseră cu capetele în farfuriile cu budincă, sau când îi dăduseră, lui şi lui Ron, cele patru sute de puncte pentru Cercetaşi, asigurându-le Cupa Caselor pentru al doilea an la rând, sau când se ridică profesoara McGonagall şi le spuse că examenele au fost anulate, ca o favoare din partea şcolii ("O, nu!" exclamase Hermione), sau când Dumbledore anunţă că, din păcate, profesorul Lockhart nu va mai putea să predea anul viitor, din cauza faptului că plecase în lume pentru a-şi recăpăta memoria. La uralele de bucurie care întâmpinară această veste participară chiar şi câţiva profesori...

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi!

Nu poţi amintirea oricum, s-o arunci,
Nici vorbele tale, nici clipa de-atunci,
Nici lacrima grea pe chipul tău plâns,
Nici braţele tale cu care m-ai strâns!

Nimic din ce-a fost rămase în mine,
Pe care destinul le leagă de tine.
De-aceea alerg prin timp înapoi,
Cu tot ce înseamnă o lume din noi.

Şi întind al meu braţ, încerc să te prind,
Aievea de-ai fi, să nu mă desprind,
Imagine dulce te-apropie-ncet,
Pe drumul de seară cu-amurg violet.

Când gândul mă-aleargă pe-ntinderi de ape,
Iar chipul tău galeş se-aşază pe pleoape.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aievea?

E aievea, oare eşti aievea,
Sau eşti un vis care-ai venit,
În noaptea lungă răscolită,
Să simt de dor ca te-am găsit

Sau m-ai găsit venind la mine,
În colţul negru rătăcit
Şi-acum o rază dinspre tine,
Mă încălzeşte să te simt.

E aievea, oare eşti aievea,
Sau eşti doar nălucirea mea,
poate că dorm şi doar fereastra,
Întredeschisă te chema

Şi doar cu aerul prea rece,
Pătrunzi furiş cu raza ta,
Să-mi mângâi fruntea încreţită
Şi-n somnul meu să-mi spui ceva...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Te-ai strecurat în mine fără veste,
Că-aşa a fost să fie-o împlinire,
Cu vorbe-ai scris în inimă-o poveste,
Aşa precum se scrie în iubire.

În ochii-mi blânzi ai răspândit lumină,
Asemenea luminilor din soare,
Povestea care-ai scris-o e divină,
În mine răsărind încântătoare.

Iar eu citesc ca-ntr-o frumoasă carte,
În care s-au tot scris mereu noi file,
Rămasă-aci, tu nu eşti departe,
Când se scurg nopţi, iar după ele zile.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea are o mie de ochi [The night has a thousabd eyes]

O mie de ochi noaptea are,
Ziua de unul doar dispune;
Însă lumina lumii moare
Atunci când soarele apune.

O mie de ochi mintea are,
Inima unul doar păzeşte;
Însă lumina vieţii moare
Atunci când dragostea păleşte.

poezie de Francis Bourdillon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea aceea era clar de lună

În noaptea aceea era clar de lună,
Când noi ne-am contopit în Univers,
Din mintea mea nimic nu mi s-a şters,
De-atunci, de când visat-am împreună.

Am aşteptat ca luna să apună,
Privind-o cum aleargă-n lungu-i mers,
S-au transformat cuvintele în vers
Şi-apoi ţi le-am făcut ţie cunună.

O noapte doar, din mii de nopţi trecute
A fost altfel la chip şi semănare,
S-anfiripat în gânduri neştiute,

Pentru-a aminti eterna preschimbare.
Alerg mereu spre zări necunoscute,
Cu vraja unei nopţi de înfiorare!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc mereu

Se duc mereu şi rând pe rând,
Ori mai târziu, ori mai curând,
Acolo unde se duc toţi,
Bunici, părinţi, copii, nepoţi.

Toţi cei ce-n lume s-au născut
Şi poartă-n spate un trecut,
Învolburat într-un şuvoi
Şi făr᾽ de întoarcere înapoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ce m-a dat

Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat şi-aci el m-a născut.

Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Şi vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.

Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe uliţa copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii şi-n lumini de stele.

Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui fiinţă nu mă pot desprinde.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un subaltern linguşitor faţă de şeful său

E de acord cu tot ce-i cere
Şi spune mereu doar "da"
Are şi el o părere
Însă... nu-i de acord cu ea.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi îmbrăcate în mătase albă

Nopţi îmbrăcate în mătase albă
În sufletu-mi se-aşează liniştit
Mi-e gândul somnambul şi obosit
De nopţile ce s-au ţesut în salbă.

Însingurat ca floarea cea de nalbă
Care în loc stingher a răsărit
Îmi pare că-n destin s-au contopit
A mele gânduri şi cu noaptea albă.

Mă tot întreb de răsări-va soare
Aducător al timpului senin,
Cât va mai fi până atuncea, oare?

Aştept doar în durere sau suspin,
Speranţa zilei tămăduitoare
Ce-alungă noaptea albă şi-al meu chin.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El în noaptea nunţii

Supărat că n-a fost fată
E, desigur, cusurgiu,
Fiindcă ea nu-i vinovată
C-a găsit-o el târziu.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota suspinelor

Ca şi Iisus şi noi purtăm o cruce,
Pe drumul care urcă spre coline,
O Golgotă în ceasuri de răscruce,
În lăcrimarea noastră cu răscruce.

E un destin sortit ce ne e scris
De când ne naştem şi venim pe lume,
Mărşăluind spre-un orizont deschis,
Dar până unde, nu vom şti anume.

Avem speranţe, visuri şi puteri
Să ducem o solie din părinţi,
Iar mâine, ca şi astăzi, ca şi ieri
Purtăm şi bucurii şi suferinţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!