Când noaptea nu venise
În mine porți de suflet stăteau mereu închise,
Iar ziua nu plecase, nici noaptea nu venise,
Când patima-așteptării alunecase-ncet,
Pierzându-te în haos și-amurgul violet.
Tu, minune-a lumii, în taină-ai apărut,
Cu frumusețea serii, venind dintr-un trecut,
Sfioasă și gingașă sau poate doar părere,
Cu-o lume de povești, ascunsă în mistere.
Destin fărʼ de pereche, mereu de nepătruns,
De care până astăzi nu-i pot găsi răspuns,
Te simt acum, aievea, iubire și simbol,
În casa mea stingheră, tu ai umplut un gol.
Eu îți citesc în ochi privirile sfioase,
Când noaptea nu venise, iar ziua nu plecase.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.