Acasă

Dacă pun pâinea pe geam
chem vrăbiile
să-i ciugulească grâul
Nimeni nu mă vede singur
şi de aceea mă ascund
Câte boabe pot fi... de foame
pe o felie uscată de pâine?
Pomul preferat şi ultimul
l-am ars la foc de frig
Cenuşa o îngrop ca amintire
pe locul rămas gol
Câinele meu credincios
mănâncă carnea
şi îmi lasă mie oasele
să-mi fie de bine...
e ultimul meu amic
pe care nu am să-l ucid

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că încă exist

Se ascund cuvinte în spatele draperiilor

viaţa ca o mână de cenuşă umple pământul cu sensuri
pe mine timpul mă lasă indiferentă
îmi place pumnul de cenuşă răvăşit în care căldura încă mai tremură
sub coasa unui singur cuvânt mă adun la final
nu mai rostesc nimic
privesc pe ziduri dansul păianjenilor
spitalul nu cuprinde durerea
la poartă am văzut cruci în care stăteau chipuri de oameni şi boabe de grâu necopt
spicele verzi aşteptau reîntâlnirea

pentru că în spatele draperiilor există ferestrele
las miezul de pâine să îngheţe şi chem vrăbiile cuvintelor să-şi ciugulească esenţele

pentru că în spatele draperiilor exist scriu şi mor încet
las muzica să curgă spre lumina soarelui

pentru că în spatele draperiilor cineva cântă
le dau la o parte şi las tot soarele care mi se cuvinte
să-mi îmbrăţişeze sensurile
cuvintelor aşternute la fel ca pe miezul de pâine
care îngheaţă sub ciocurile vrăbiilor
sensurilor clipelor trăite şi netrăite
aşternute sau nu în file

pentru că încă exist

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul

De-o vreme locuieşte-n mine-un lup.
Nu-mi mai amintesc cu câţi viţei, cu câte oi l-am hrănit;
Dacă l-aş lipsi de-un prânz, ar hăuli înfometat
şi mi-ar muşca şi sfâşia carnea.

De ce ţin un lup în mine
de ce mă căznesc să-l satur zi de zi,
inventând fel de fel de şiretlicuri cu pretenţia că fac lucruri inteligente,
intonând om-mani-padme-hum în aflarea consolării?

Nu-l vreau pe-acest lup în mine,
dar nu cunosc nicio cale prin care l-aş putea ucide.
Îl las să-mi bea sângele şi să-mi manânce carnea,
ştiind că aşa îmi va lăsa oasele în pace.

poezie de Yang Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi

Toată frumuseţea ta
o pun pe o felie de pâine
dacă se usucă... se aruncă
dacă o consum...
nu o mai am
şi atunci prefer să las foamea
să mă bată
mai tare ca faptul
de a nu te vedea
Toată dragostea ta
o pun pe pat
dacă nu o am
o las să doarmă
Odihna e cel mai bun
afrodisiac
după ospăţ

poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am plecat în această dimineaţă, mi-am spus: "ultimul lucru pe care ar trebui să-l faceţi, ar fi să vă uitaţi discursul." Şi desigur, de îndată ce am plecat de acasă, ultimul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi uit discursul.

citat din Rowan Atkinson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul despot

astăzi am coborât din casă
ca un soldat echipat de război
ca un pion pe o tablă de şah

străzile sunt pline de pioni
pioni albi şi pioni negri
de cai şi de nebuni
care dărâmă turnurile
şi cer regelui să abdice

după ce l-am luat prizonier
pe ultimul despot
şi fotoliul său a rămas liber
nu ştim ce să punem în locul lui

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deunăzi, m-am pomenit faţă în faţă cu un copil care cerşea! L-am întrebat dacă are părinţi şi l-am îndemnat să le ceară lor, mâncare! Dar, când am ajuns acasă, am căutat, în săculeţul pentru porumbeii de la fereastră, cea mai uscată bucăţică de pâine şi am mâncat-o! Ca să-mi amintesc de cei doi ani, când m-aş fi bucurat să găsesc pe masă o cojiţă, oricât de uscată! Şi aveam părinţi!

Iulia Mirancea în Roata vieţii
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dacă este Vineri

trezeşte-mă doar dacă este Vineri
doar dacă este vară
ai făcut plinul şi plecăm la mare
altfel
lasă-mă să mă întorc pe partea cealaltă
de lume,
lasă-mă să îngrop şi răsăritul ăsta
cu rânjetul unui gropar ameţit de băutură.
nu-ţi pierde vremea cu mine în celelalte dimineţi
nu ştiu să te mint aşa cum iţi doreşti tu
sunt ultimul cocor naiv care n-a plecat încă în ţările calde.
te previn sa nu mă întrebi nimic
cât timp mă rostogolesc în oglindă
să mă ascund de dimineţile
cu miros de cafea şi pâine prăjită.
lasă-mi ca de obicei un cotor de zâmbet pe etajeră
să-mi mai potolească somnul
cât timp te prefaci că-ţi pasă
dacă mă mai trezesc

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de ai tuturora. Paşii altora mă fac să mă ascund în pământ, ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie. Şi apoi, priveşte! Vezi tu, colo, lanurile acelea de grâu? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de niciun folos. Lanurile de grâu mie nu-mi trezesc nicio amintire, şi asta-i trist! Tu însă ai părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat când mă vei fi îmblânzit. Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine, şi-mi va fi nespus de dragă atunci murmurarea vântului prin grâu...

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâul nostru...

Grâul nostru din pământ,
Grâule-auriu şi sfânt
Am mereu ceva să-ţi cânt,
Eu te cânt de bucurie
Fiindcă-mi ţi naţia vie,
Te-am sădit ieri, azi, ca mâine,
Tu să-mi dai cinstita pâine,
Tu eşti mic, eu te fac mare
Doar prin muncă şi sudoare,
Şi-n tot locul răsădeşte
Bobul tău ce mă hrăneşte...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 aprilie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

am să mă rup din rândurile noastre
am să devin universal, cosmopolit
şi am să mă strecor tacit printre dezastre
de ele ocolit. Şi tot tacit...

s-am să mai trec încet de orice rânduri
a voastre, ale lor, a tuturor
şi postament am să-mi ridic din roi de gânduri
pe care să-mi aştern un bust. De dor...

şi am să-mi duc dostoinic bătrîneţea
şi jingaşia ei în propriul azil
să mă închidă -n carapacea şi fineţea
din ciuda tuturor figurilor. De stil...

în rest - nu mai importă nici un eu
ajuns la pragul veşniciilor cu bine
rup rândurile care stau la rand mereu
şi trec in ultimul. Neocolit. De nimeni...

poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga minţii

Fuge.
Fuge iepurele cu foaia de frică în gură.
Fuge.
Fuge vânătorul cu puşca de scris în gură.
Fuge.
Fuge iarba cu pământul în verdele gurii.
Fuge.
Fuge umbra mea căutându-mă
de-ale gurii.
Fuge.
Fuge.
Fuge.
Ultimul dinte din nor...
Ultimul pom din grădină...
Ultimul
nuntaş din grajdul în care mă-nsor
cu moartea senină.
Ultimul vis,
ultimul grai
fuge...
fuge ultimul paradis
din ultimul Rai
Ultimul
fuge
iepurele
cu o gură de frică
şi strânge din
minţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna pe clanţa de la uşa morţii

azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului

nu ştiu

poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...

mă aflu la finalul repetiţiei

cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor

iartă-mă iubito

Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur cu toată lumea

carnea înveleşte oasele
şi ei pun şi-o minte acolo
şi uneori şi-un suflet
şi femeile sparg vaze
de pereţi
şi bărbaţii beau prea mult
şi nimeni nu-şi găseşte
perechea
dar o ţin tot într-o
căutare
târându-se în paturi
afară din paturi.
carnea înveleşte oasele
şi carnea caută
ceva mai mult decât
carnea.

n-avem nicio şansă:
suntem prizonierii
aceluiaşi scenariu.

nimeni nu-şi găseşte
perechea.

gropile de gunoi pline
ospiciile pline
spitalele pline
cimitirele pline
nimic altceva
plin.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorul este un individ dubios: se naşte în fiecare dimineaţă din ultimul vis somnambul, mănâncă friptane lingvistice, bea ambrozie de cazan, vede în orice floare o femeie goală, se culcă, exact la miezul nopţii, pe ultimul raft al bibliotecii (cel mai aproape de nori) şi plânge, până a doua zi, amintindu-şi cum şi-a ratat copilăria pentru o păpuşă!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (septembrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori Isus o fi bătut în geam

şi din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur şi-atâta fericire
încât călcăm pe legi şi spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
şi-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna şi delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalţă un blestem
şi cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniştire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
şi-acum
la geam
Isus
mai bate şi e frig
dar noi îndestulaţi
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori Isus o fi bătut în geam

şi din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur şi-atâta fericire
încât călcăm pe legi şi spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
şi-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna şi delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalţă un blestem
şi cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniştire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
şi-acum
la geam
Isus
mai bate şi e frig
dar noi îndestulaţi
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii mănâncă o pâine doar pentru a se simţi mai deştepţi decât pâinea pe care o mănâncă.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU ŞI ''MEDICUL CURANT''

M-am dus odată la restaurant
De foame cât p-aci să pic pe jos;
Dar mă bazam pe medicul curant
Să comandăm ceva în sos picant.
Şi tot luând câte o-nghiţitură
M-am şi gândit să-l linguşesc niţel:
-Ce bine v-a croit, mama-natură!...
Aţi fi putut lucra ca topmodel...!
De la program o dată n-aţi lipsit
-Chiar discutam mai ieri cu un vecin-
Şi ce uşor... şi cât de potrivit
M-aţi înţepat la ultimul vaccin!...
Iar la sfârşit când ne-am umplut burtica
Ne-a spus zâmbind drăguţul ospătar:
De plată nu aveţi nimica!
Ne întâlnim să-mi consultaţi pisica,
Cu bine, domnule... veterinar!

poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!