Deunăzi, m-am pomenit față în față cu un copil care cerșea! L-am întrebat dacă are părinți și l-am îndemnat să le ceară lor, mâncare! Dar, când am ajuns acasă, am căutat, în săculețul pentru porumbeii de la fereastră, cea mai uscată bucățică de pâine și am mâncat-o! Ca să-mi amintesc de cei doi ani, când m-aș fi bucurat să găsesc pe masă o cojiță, oricât de uscată! Și aveam părinți!
Iulia Mirancea în Roata vieții
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.
poezie de Adrian Moroșan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroșan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, și-n târg voi alerga, pe ulițe, prin piețe, amănunțit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-ați văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărțit de ei și iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci și nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.
în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
Dacă pun pâinea pe geam
chem vrăbiile
să-i ciugulească grâul
Nimeni nu mă vede singur
și de aceea mă ascund
Câte boabe pot fi... de foame
pe o felie uscată de pâine?
Pomul preferat și ultimul
l-am ars la foc de frig
Cenușa o îngrop ca amintire
pe locul rămas gol
Câinele meu credincios
mănâncă carnea
și îmi lasă mie oasele
să-mi fie de bine...
e ultimul meu amic
pe care nu am să-l ucid
poezie de Vasile Tent
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În căutarea iubirii
Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roșie ca focul
Și-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aștept, iubirea mea.
Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Și dacă valul ei îți va lovi piciorul
Să ți-l sărute cu sărutul meu
Și apoi să-mi dea de veste.
Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnișoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îți ofere-n dar
Un zâmbet și-o lalea, toate din partea mea
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultarea față de părinți nu este numai o datorie, ci și de mult și neprețuit folos pentru noi. Noi prin ei am primit viața și, supunându-ne lor, ne-o putem prelungi, căci ascultarea, cinstirea față de părinți este prima poruncă ce are o făgăduință.
citat din Sfântul Filaret al Moscovei
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Călugărul din vechiul schit
Călugărul din vechiul schit,
O zi la el m-a găzduit,
Și de-ale lumii mi-a vorbit,
Și de amar și de iubit.
Când am plecat l-am întrebat,
Ce dor ascuns te-a îndemnat,
Să-ți cauți loc printre sihaștri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaștri.
Călugarul din vechiul schit,
De-un dor ascuns a-nebunit,
Și atunci prietenii lui buni,
L-au dus la casa de nebuni.
L-am revăzut, l-am întrebat,
Printre nebuni ce-ai căutat,
Eu te știam printre sihaștri,
El mi-a răspuns, doi ochi albaștri.
Călugărul din vechiul schit,
De același dor a și murit,
Iar la mormânt printre sihaștri,
Plângeau amar doi ochi albaștri.
cântec, versuri de Traian Demetrescu
Adăugat de Mihai Țigăreanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau răspunsuri... încă mai aștept!
Mi-ai împletit cunună din astre
și un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când mă frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
și nici rostul,
crezând că-i a mea vină.
Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi dați răspunsuri,
când întrebările
mă dor!
Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aștept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aștept
de-o viață
și unde-i bucuria
să mă răsfețe
în fiecare dimineață??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopți fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?
Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în față am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAȚĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!
Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găsești în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!
Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
să văd de am dreptate
în cele socotite!
Și dacă am,
tu VIAȚĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
mă crezi nebună!
L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieții
mi-e secat?
Și dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viața
știu,
va refuza?
Nu-mi reproșa că am trăit
ca Hermes,
știu că da,
dar dat-am tot ce am simțit
și altora!
Cu prisosință chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoști,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aștept!
poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ministru
am fost maidanez
am doctoratul și un dulap
plin
cu masterate!
când eram mic stăteam în marginea satului
aveam toaleta în păpușoi
în natură
că așa era la noi!
tata când era beat, mă bătea
mama spăla podelele la primarul din sat
am ieșit din părinți deștepți
nu-i așa?
vărul meu viețuia în mahalaua orașului
era cam prostuț, dar executa tot ce-i ziceam eu!
aveam în mine o mare ciudă
că mâncam numai cartofi și aveam ghiozdanul rupt
de aceea mi-am pus în minte
să ajung mare
la oraș, ca să le arăt eu ce pot!
pe văru-miu l-am făcut președinte
de tribunal
acum am mașină la scară
și servitor
pe-a carui spinare semnez
decrete!
am ajuns ministru
astazi am dat o ordonanța de urgență
ca cei care fură
să fie reeducați în clase de școală
la fără frecvență
poezie de Viorel Muha (aprilie 2019)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căutat
Am căutat și caut. Căutând
M-am pomenit greșind. Din când în când
M-am pomenit din vina mea flămând
Și m-am însîngerat în spinii
De pe cărările spre zările luminii.
Dar dacă cineva gigantic va veni
Și mi-ar rosti: Eu îți dau viața toată
Neîncepută, nepătată,
Dar să mi-o dai apoi în seamă mie
S-o duc înspre visata zare purpurie
Pe drum neocolit, de netezime,
Pe drumul neștiut decît de mine...
Deci astfel de mi-ar spune
Eu aș simți că tot ce-mi spune-i putred,
Cu hotărîre i-aș răspunde: - Nu cred!
De poți schimba secara-n trandafir,
(...)
poezie clasică de Nicolae Labiș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când l-am văzut pentru prima dată, m-am topit. Era blond cu ochii albaștri, arăta foarte bine. M-am îndrăgostit la prima vedere și am avut norocul ca și el să mă placă. Am fost doi ani împreună, timp în care l-am testat în toate felurile posibile pentru a mă asigura că fac cea mai bună alegere, apoi l-am luat de soț. Nu îmi pare rău, am făcut cel mai bun lucru.
citat din Rodica Popescu Bitănescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există oameni care, instantaneu, se implică în modelarea lutului uman, cu roluri de referință... Fără să ceară vreo răsplată... (Ce obligații morale avem față de urmașii noștri?)
Iulia Mirancea în Sociologia -șansa umanității-, Comunitate (2009)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Castravetele...
Când m-am trezit...
Aveam în mine foame...
Și-aș fi mâncat,
Ceva deosebit...?
Un castravete...
De exemplu,
Cât mai mare,
Mă duc să -l iau...
Din sacul de dormit.
Îmi pregătisem,
Hrană...
Pentru o plecare.
Vroiam...
Pe muntele cel,, NEGRU"
Să mă sui.
Și-acum...
Când mi-e atât de foame...!!!
Vreau doar un castravete...
Ce e al nimănui.
Dar... ți -ai găsit...
Se-n'tămplă... o minune!
Un castravete...
D-un mână mi-a fugit.
Și mi-a vorbit...
Spunându-mi chiar pe nume...
Să nu-l mănânc,
Că nu e pregătit.
Mirat...?
L-am întrebat...
,, Ce se petrece"?
De ce...
Pe mine tocmai...
M-a ales?
Și ce minune-l ține,
Așa rece...
Când are peste-o lună
De-cănd a fost cules?
A început să râdă...
Să... zămbească,
Un castravete...
Cum... n-am mai văzut.
Era vrăjit...
Cum poate să -mi vorbească,
De parcă...
De o viață...
M-ar fi cunoscut?
Am și uitat de foame,
De plecare...
Am stat și-am zis...
,, Aici e necurat"!
Și mi-am făcut o cruce...
Cruce... mare...
Că poate...
Nu sunt treaz
Și... am visat?
Din nou mi-am aruncat,
Pe jos privirea.
În jurul meu,
Totul părea normal.
Pe jos...
Un castravete...
Ce avea menirea,
Să -mi potolească foamea
De-..'. animal...!
L-am ridicat...
Și... mi l-am pus pe masă,
Și tot ce a fost straniu...
Din jur...
A dispărut!
Nu l-am mâncat,
L-am pus n'apoi...
În straiță,
Și mă întreb...
Ce oare...
Aici s-a întâmplat?
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de părinți
Aș vrea să-i am pe mama și pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!
Mi-e dor de tine, mama mea!
Și tare acum aș vrea
Să te pot mângâia...
Să-ți alin din durerea-ți grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Știu că o făceai pentru că mă iubeai!
Și mi-e dor de tatăl meu
Acum când știu că-i este tare greu
Și mă doare inima...
Să știu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!
Și mi-e dor de voi, părinți,
Aș vrea acasă să veniți
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să știu că-i cineva care mă așteaptă
Cu drag acasă!
poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscat (Se dedică doamnei Łucja Czetyrkowska)
- Disciplina preferată?
- Matematica.
- Matematica? Dar este o știință uscată, numere seci...
- Uscată? Ascultă numai: 3 mii de oameni mor pe minut, 15 milioane flămânzesc în stradă, 5 milioane de copii nu au părinți, în fiecare secundă cineva se sinucide...
- Încetează! Simt că am ceva uscat în gât...
- Da? Dar pe obrazul tău se scurge o lacrimă. Oare ești sensibil la numere uscate?
poezie de Marzena Mackojc din Femeile și ciocolata, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am căutat...
am întrebat într-un talcioc
un corb bătrân, ascuns cu rost,
"ai mai adus purtând în cioc,
iubiri ce mie nu mi-au fost?"
cu ochii lui plini de sclipiri
privi în ochii mei căprui,
răspunse trist; "doar amăgiri,
am mai găsit umblând hai-hui"
m-am conformat și am plecat
cum am venit, însingurat,
dar înainte l-am rugat
să îmi păstreze ce-am căutat
o să-l mai caut la alt talcioc,
poate atunci cu alt noroc,
o să-mi aducă dintr-un foc
o dragoste, să-mi pun în loc
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă
Aveam mândrie, când aveam și tată,
Chiar deși, nu m-a crescut,
Știeam că-i tânăr și frumos arată,
Ca-i întru-n loc necunoscut...
Puține ori, venise să mă vadă,
Se apleca, să-mi fie de statură,
Venea cu caramele, ciocolată,
Lăcrimând, pleca, după cotitură.
Chiar dacă, de puține ori. eu l-am văzut.
Îs bucuroasă, ca l-am cunoscut...
Având doar 15, ani adolescenți,
Tata a plecat, în lumea celor drepți.
Iar când eram de-acum matură,
Am aflat cu încurcătură,
De la unchiul de departe,
Că de la tata, mi-a rămas și-un frate.
L-am căutat cu multă stăruință,
Și l-am găsit, în sat necunoscut.
Îmbrățișându-ne cu mare dorință,
Inima oleacă m-a durut.
Iar mama lui, adică concubina tattii
Cu lacrimi m-a îmbrățișat,
Cu scuze, că-l lua-se-n rate
Cu daruri și pomeni m-a cadonat.
Eșit-am cu emoții din ogradă,
Nimic de frate nu mă leagă,
Parcă am fost într-o baladă,
Povestesc la lumea-ntreagă.
Balada, este adevărată,
E trăită și uitată.
De Dumnezeu îcurajată,
Domnu-mi este al meu tată.
poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
BALADĂ
BALADĂ
autor Ludmila Maciuga
Aveam mândrie, când aveam și tată,
Chiar deși, nu m-a crescut,
Știeam că-i tânăr și frumos arată,
Ca-i întru-n loc necunoscut...
Puține ori, venise să mă vadă,
Se apleca, să-mi fie de statură,
Venea cu caramele, ciocolată,
Lăcrimând, pleca, după cotitură.
Chiar dacă, de puține ori. eu l-am văzut.
Îs bucuroasă, ca l-am cunoscut...
Având doar 15, ani adolescenți,
Tata a plecat, în lumea celor drepți.
Iar când eram de-acum matură,
Am aflat cu încurcătură,
De la unchiul de departe,
Că de la tata, mi-a rămas și-un frate.
L-am căutat cu multă stăruință,
Și l-am găsit, în sat necunoscut.
Îmbrățișându-ne cu mare dorință,
Inima oleacă m-a durut.
Iar mama lui, adică concubina tattii
Cu lacrimi m-a îmbrățișat,
Cu scuze, că-l lua-se-n rate
Cu daruri și pomeni m-a cadonat.
Eșit-am cu emoții din ogradă,
Nimic de frate nu mă leagă,
Parcă am fost într-o baladă,
Povestesc la lumea-ntreagă.
Balada, este adevărată,
E trăită și uitată.
De Dumnezeu îcurajată,
Domnu-mi este al meu tată.
10.04.2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am plâns când l-am ascultat pe Radu Lupu la Paris. Știam cine este agenta lui și am rugat-o, dacă se poate, să mă lase în culise. Așa că m-am dus să-l salut. Acum: Ce poți să-i spui unui asemenea om? Bravo? Felicitări? M-am dus spre el, l-am privit și singurul lucru pe care i l-am spus a fost: Mulțumesc. Mulțumesc foarte mult. S-a uitat la mine și mi-a zis: Eu mulțumesc. Atât.
Vassilis Varvaresos în TVR 1, Nocturne (24 aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)
Câți dintre voi nu ați dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiți din nou și azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiți când vreți ceva, pe jos chiar să vă tăvăliți,
Și cât ar fi viața de grea, pe tavă toate să primiți:
De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleți,
La țoale șic de la butic, nu mai vorbesc de marafeți,
Și-apoi scandal că nu aveți Merțan bonbon, decapotat,
Să-ți vezi părinții pe pereți (!) de gustul vostru rafinat!...
Numai că eu aș vrea să fiu copil din nou pe-al vieții drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăți câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinții mei n-ar fi știut că aș fi fost în casa lor ;
Din fașă, n-aș fi bâzâit, în nopți, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Și-apoi lu' mama, măricel, nu i-aș fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-și dea ochii peste cap ;
La școală, ar fi fără rost să-mi cert părinții, fericit,
Că mi-au făcut lecția prost și profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aș lua un 3, la vreo lucrare ce n-o știu,
Mai tolerant aș fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;
Și-aș fi cuminte și corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aș încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinți, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minți, de Paște și de Dumnezeu.
Doar că pe tata, cordial, ca și pe mama, că nu-i bai,
L-aș respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l știu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;
Și-ades m-aș duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Și-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simțindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...
Așa că eu, de-aș fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinți aș fi docil... însă aș vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiți ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aș fi dorit să fie și copiii mei.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudinea de respect față de copilul tău îi întărește iubirea față de părinți.
aforism de Teodor Dume din Umbre și cercuri (2018)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!