Nu stau la rând, să nu îmi vină rândul

trupul ia distanţă din ce în ce mai multă
de cine sunt şi cine bun mă recunosc
oglinda mă scuipă şi duşmănos insultă
şi-azvârle în aer putred iz de mosc

nu am murit, zic, mai am destulă cale
erorilor să le-mplinesc cumva rotundul
cât ora judecăţii şi-a iubirii sunt rivale
nu stau la rând, să nu îmi vină rândul

dileme-s prea puţine, banale şi precare
când neştiinţa umple-n mine orice gol
din cineva ajung faimos un oarecare
foamei stăpâne respectându-i protocol

minţii mai curând deloc nu o să-i pese
de trupul săvârşit în irosiri şi alte trude
o să mângâie pe creştet şi lasciv pe fese
Luna, cu ifosele ei misterioase, prude

acum, un fel de atunci sau de cândva
singur parcurgând desculţ, haihui, geneza
în pauză, implor oglinda mea, a ei, a ta
să nu lovească jos, că-mi taie maioneza.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu rosteşte vorbe de ocară, nici nu pune pe altul să spună, cine, atunci când e lovit nu loveşte la rândul său, nici nu pune să lovească, cine nu vrea să ucidă chiar şi pe un ticălos, pe acela îl doresc zeii să vină la ei.

citat din Bohtlingk
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda

Oglinda... este un obiect,
Ce este atârnat pe un perete.
Unii se admiră-n ea discret...
Alţii... suspină cu regrete.

Eu... mă privesc în ea şi-mi zic...
Oglinda... minte, mă înşeală.
Că practic... nu îi dau nimic,
De ce tot am o îndoială?

M-arată oare cum sunt eu?
În diferite ipostaze?
Sau sunt prea disperat mereu
Şi fug de ale sale raze.

Când eram tânăr frumuşel,
Oglinda... mi-era necesară.
O ascundeam în portofel
Şi o scoteam seară de seară.

Priveam în ea... ore in şir,
Aproape fără socoteală,
Acum mă întreb... şi chiar mă mir...
De ce aveam atâta fală?

Oglinda... ea o fi de vină,
M-a înşelat şi m-a trădat?
Sau timpul şi a lui lumină
Un chip frumos mi-a arătat?

Mă simt slăbit şi n-am putere
Să mai privesc acum in ea.
O las ascunsă prin unghere
Şi după ce eu voi pleca.

Voi... ţine-ţi minte... că oglinda,
Vă păcăleşte an de an.
E şmecheră vă fură mintea
Şi vă dă somnul milenar.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie

Şi cine eşti tu, încât, dorindu-te,
Să stau de veghe trează nopţi la rând
Rugându-mă să treacă vremea iute
Să te revăd în prag cât mai curând?

Şi cine eşti tu, că-atunci când îmi lipseşti
Locuiesc anotimpuri fără bucurii
Şi implor vântul să-mi bată în fereşti
Cu umbra ta – ascunsă luna-n nori deşi-i.

Ştiu un tip cu mult mai îndrăzneţ decât
Alţi mii de bravi – de pe uscat sau ape;
Şi cine eşti tu, rogu-te, într-atât
Că-n mintea mea alt om nu mai încape?

Dar aşa cum toti savanţii mărturisesc
Căile femeilor ne sunt străine...
Dar cine sunt eu, din toate să iubesc
Cel mai înţelept şi cel mai bine?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

Dumnezeu e pretutindeni (punct)
chip şi asemănare (noi), dar
unde ascundem propria
pretutindenietate?
Cât de largi, cuprinzători ni se îngăduie…
liberul arbitru, ei bine
această condiţie
ne face puternici… şi singuri
sau umili şi în comuniune, unitate.
Cu toate acestea
am tot mai mult senzaţia
că sunt doar o traiectorie
nu am nici măcar
consistenţa unui bob de nisip

limitele sunt înăuntru şi
acest înăuntru este reflexia bogată
a lui afară…
din ce în ce mai greu îmi pare
să-mi asum destinul de om –
menirea mea dincolo de contemplare
cu motivul venirii sau plecării mă frământă
nu mijloacele
ci faptele în sine, rotundul în care
muchii acestui pretutindeni parcurgându-mă
«cine pe cine» sau «cine-cui»
lasă semn!
Oglinda aceasta arată un străin.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Unde eşti, Tu, mamă dragă?!
De nu vrei să ne vorbeşti,
Vei pleca-n curând în ceruri,
De-acolo să ne iubeşti.

Mi-ai dat viaţă, mi-ai pus nume,
Ai avut grijă de mine.
Sfaturi bune tu mi-ai dat,
Iar eu ţi-am făcut pe plac.

În tristeţea mea şi-n gând
Te am mamă... Stau şi plâng!
Mamă dragă, unde eşti?
Să spui la nepoţi poveşti...

Amândoi m-aţi condamnat,
Faceţi la nepoţi pe plac.
Nu mai sunt copilul vostru?!
Acum voi mă vedeţi monstru!

Mamă, sunt acum om mare,
Nu mă jucaţi în picioare!
Eu sunt rupt din trupul vostru,
Iar voi mă vedeţi un monstru!

Rana voastră... e şi-a mea
Mă veţi căuta cândva?!
Mamă, chipul tău îl port,
De tristeţea ta... sunt mort.

Vei muri! Eu, voi uita,
Toată bătrâneţea ta.
Dacă mori, mamă, de mâine,
Cine te plânge pe tine?!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul Grăbit şi Ecoul Răbdare

pe planeta asta-i prea
multă gălăgie
prea planetă, prea bombată
prea hoinară… şi bizară

Cine eşti tu? Mă întreabă Eu –
«Important» – ecoul ‚Grăbit’
Importanţa cea mai importantă
Cine eşti tu?
ecoul: Cine eşti tu
– aleea 4 piatra 5 stratul 968

lumina absolută este muzică –
auzi? Doar ea este muzică
Cine eşti tu… ecoul ‚Răbdare’
sunt bastardul lui Dumnezeu
nu am mamă sunt copil din flori
Floarea – Florin
Arlechina – Arlechin şi
vreau linişte
vreau netezime – mie nu mi-e frică
vreau vertical
plouă dinspre ţărână în cer
vreau ce nimeni n-a mai vrut
cine eşti tu, cine sunt eu
la început
scufundaţi în colinda lui ler
în răsăritul dintâi
în floarea de lămâi, în norul…
care?
…alege tu.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs

Hai să facem un recurs,
În procesul conştiinţei,
Să aducem timpul scurs,
În oglinda neputinţei.

Vreau să văd într-adevăr
Cine a iubit mai tare,
Cine-a minţit, cu spor
Şi-a trădat prin minutare.

Cine-a spus că vom trăi
Veşnica poveste suplă,
Când suspinele-au rodit,
În durere să irumpă.

Tu sau eu am irosit
Salba de mărgăritare,
Cine umbra şi-a ciunţit
Într-o faptă-ngrozitoare.

Axul putred de ceasornic
Ne-o zvânta amărăciunea
Şi-oi găsi în ochiul dornic,
Împlântată tevatura.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, moarte?

Cine eşti tu, moarte?
Ceva sau cineva?
Tu bagi doar frică-n oameni,
Ce încerci să faci?

Lasă-ţi coasa cea ciudată şi mantia cea grea,
Mai ia o scurta pauză, draga mea.
Cine eşti tu, moarte?
O persoană bătrână, cu faţa veştejită,
Ce taie firul vieţii, şi cel al frumuseţii.

Cine eşti tu, moarte?
Şi ce încerci să faci?
Un singur lucru îţi zic,
Eşti o proasta. Da.

poezie de Alin Florin (17 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scena-i gata

păcat doar că eşti mort

viaţa asta e o scenă şi noi toţi suntem actori, sau cel puţin aşa se spune
dar viaţa e plină de clişee şi de cuvinte înălţătoare ce rod asemeni hamului
încât te întrebi, ultima lacrimă cărui vis neîmplinit o oferi

sunt grădini misterioase, ignorate pentru că nu au programul afişat
cuvintele emigrează în cuşti şi trag obloanele dar pentru că nici aşa nu scapă
intră în greva foamei. tac. oricum nu are cine să le mai audă în această cacofonie

viaţa îţi da câteva palme la început, te îmbăiază, şi te parfumează la final
fără să-i pese dacă ai apucat să-ţi înveţi rolul sau nu, ea trage cortina şi pleacă
are alte cuvinte de legănat. alte nume de potrivit. alte roluri de dat

hei tu! hai în scenă... numai ai grijă că sufleorul... ne-a părăsit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când recunoaştem în noi starea de martor şi o transcendem, noi vedem că suntem eterni nenăscuţi şi atunci, cui îi e frică, cine moare? Aşa cum în coşmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit şi totuşi tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineaţă, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viaţa din tot şi din toate. TU nu te naşti şi nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ŞI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAŞTE, CINE MOARE?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

orice rană
este un zâmbet
în oglinda iertării

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

păstaie în ciob de sticlă

citeam pe o frunză
desenul venelor mele – mă-nspăimânt
de atunci la fiece toamnă

nu există o lume anume
a durerii, stigmatul îl plimbăm
triumfalist: iată – îmi şopti din ciob oglinda
«cât de frumos sufăr»

Hohotul de râs nu-i erezie
doar trupul meu nisipos – râd de
umbra mea, azi nu a îmbătrânit niciun pic
ţopăie, o ia-nainte, haihui… uu – ooo – eeee

aş plânge – aşa de poftă – fără motiv temeinic
mai fac
o tumbă, un «dus-întors» pe sârmă, iarăşi…
…………………………..

vai
vaaii…
umbra
unde mi-am risipit umbra… eeee – ooo – uu
citeam pe-o frunză, vârtejul din ochi
ochi
dezghiocându-se prelins

o mărgică rostogolindu-se
Un Pământ
dintr-o nervură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda fermecată

La
plecarea
ta
ţi-ai
lăsat
oglinda
pe
măsuţă

Sunt
un
Midas

Şi
ţi-am
atins
oglinda

Nu
am
transformat-o
în
una
de
aur

A
apărut
chipul
tău

Îl
vedeam
acolo,
în
oglindă

Apărea
şi
când
închideam
ochii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am o luat de jos o piatră
m-am dus direct la oglindă şi am zis:
"cine se ştie fără de păcat
să arunce întâiul"

puzderie de raze pe la geamuri
târau oglinda mea în sus
sau jos totuna
puzderie de alter ego în mine picau în genunchi
răpuşi de plinul clipei şi de Lumină
doar eu
semeţ tot arătam piatra strânsă în mână
până la sângerare

până ce un străin îmi arătă cu blândeţe cine
e piatra
/
cum mă recunoscuse? doar eram îmbrăcat
de oraş!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

n-o să ştiţi niciodată
cât de mic sunt
în oglinda Cerului...
vă las iluzia unei reflexii
privindu-vă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cine

nu ştiu cine
m-a învăţat să iubesc?
poate respiraţia ta
pe pragul morţii,
poate oglinda tainică
a oceanului
deasupra căruia se despletea
luna şi devenea roaba
trupului întunericului,
poate stampele infinitului
înmuiate în azurul tainic,
poate rozele brodate
cu adieri de brize
şi rostirea teiubescurilor
printre alte şi alte morţi
şi plecările tale din setea fiinţei
şi sufletul flămând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!