Recurs

Hai să facem un recurs,
În procesul conştiinţei,
Să aducem timpul scurs,
În oglinda neputinţei.

Vreau să văd într-adevăr
Cine a iubit mai tare,
Cine-a minţit, cu spor
Şi-a trădat prin minutare.

Cine-a spus că vom trăi
Veşnica poveste suplă,
Când suspinele-au rodit,
În durere să irumpă.

Tu sau eu am irosit
Salba de mărgăritare,
Cine umbra şi-a ciunţit
Într-o faptă-ngrozitoare.

Axul putred de ceasornic
Ne-o zvânta amărăciunea
Şi-oi găsi în ochiul dornic,
Împlântată tevatura.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a zis

Cine-a zis dorului dor,
A fost om păciutor,
A trăit a sa fiinţă
Multe griji şi suferinţă.

Cine-a zis doru-i iubire,
Aduna în zămislire,
Şi în ziuă, şi în noapte
Dulce şoapte, mândre fapte.

Cine-a zis dorul e greu,
Nu a fost un nătărău,
Închega urme pe mare
Într-o lume şi un soare.

Cine-a zis doru-i amor,
Nu i-a fost deloc uşor
Să înveţe a iubi,
Dorul lui a plămădi.

De-a zis dor, de-a zis iubire,
Se gândea la fericire.
Cine-a zis că doru-i mut,
A fost om nepriceput.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cine-a ucis?

Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Şi mergem pe stradă ca nişte strigoi,
Izolaţi în tăcere, cu pasul grăbit?

Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristeţea amară?

Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai ştie prin parcuri s-alerge,
Dorindu-şi ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nţelegând a dezastrului lege?

Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Aşteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?

Dar cine-a ucis iubirea din noi,
Lăsând loc speranţei să mai pâlpâie blând,
Şoptind că va-nvinge furtună şi ploi
Dar tot se va-ntoarce la tine curând?

Dar cine-a ucis frumosul din noi,
Răbdarea, credinţa în ziua de mâine,
Că am ajuns, dominaţi de nevoi,
Să ne urâm pentru colţul de pâine?

Cine-a greşit şi cine plăteşte
Naturii distruse cu patima crudă?
Călău a fost Omul, dar tot el pătimeşte,
Cu dobândă plătind răutatea absurdă.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.
Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu'-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

... Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?

Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Blestem: să n-audă cucul
Nici să-l poată îngâna!

Să i se usuce mâna
Cu care-a distrus ulucul...
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?

Ciutura, era stăpâna
Cumpenii ce i-au luat stâlpul...
Apa unde-mi priveam chipul
Astupată-i cu ţărâna..

Cine-a dărâmat fântâna?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea

O vulpe şi-a privit umbra la răsăritul soarelei şi-a spus,
"Astăzi la prânz voi mânca o cămilă."
Şi, optimistă, a început să caute cămile.

Dar la amiezi şi-a privit iarăşi umbra – şi-a spus,
"Cred că un şoarece-ar fi de-ajuns."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a mai văzut?!

Dracul nu se-nchină popii,
Corb la corb nu-şi scoate ochii,
Drac la drac un rău făcut,
Cine dracu-a mai văzut?!

epigramă de George Budoi (11 septembrie 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela să mă judece

Cine mi-a potrivit cu stimă în inima stinsă,
rima versurilor ce-mi ardeau amarul din suflet,
Cine-şi legăna arcuşul pe vioara pasiunilor mele
mângâind-mi sufletul ce-şi tăia suflarea în strunele ei,
Cine-a crezut în mine şi mi-a pus un umăr sub inimă
când sufletu-mi ceda sub ascunse şi aspre poveri,
Cine mi-a cunoscut şi mi-a măsurat atent dimineţile
în care sufletul pustiit nu mi se mai putea trezi,
Cine mi-a îngenuncheat discret şi-n surdină nopţile
În care visele-mi prăpăstuiau pe deplin conştiinţa,
Cine-mi limpezea în foc şi în dragoste cunoştinţa
de relicvele ce-mi tulburau neînduplecate cugetul,
Cine mi-a vegheat îndeaproape căile primejdioase
pe care sufletul mi le torcea dintr-o soartă străină,
Cine m-a ocrotit şi m-a ferit de prăpăstiile morţii
care-mi pândeau cu lăcomie paşii pe cărările vieţii,
Cine mi-a astupat toate gropile acelea adânci
care-mi pândeau fără saţ paşii inimii în viaţă,
Cine mi-a oblojit toate rănile, când zăceam sleit
de loviturile imprevizibile ale tâlharilor din văzduh,
Cine mi-a şters toate lacrimile crunte, din sufletul
cu-obrajii încleştaţi în fastul mistic al unui zâmbet,
Cine mi-a reformat armonia şi ruinele cântecului
năruit în subconştientul inconştientului meu,
Cine mi-a măsurat supliciul obtuz de sub zâmbet
şi mi-a mângâiat cu tandreţe surâsul zâmbetului orb,
Cine mi-a potrivit cu precizie ceasul acela-a răbdării
în noaptea îndelungă-a exilului meu sufletesc,
Cine şi-a împărţit oxigenul cu mine vreodată
pe corabia clandestină, a realităţii de nimeni ştiută,
Ce-mi purta marea spre-un uscat deluzoriu,
Cine mi-a răcorit însetata frunte a sufletului
care purta în deşert arşiţa lumii cu puţuri crăpate,
Cine-a ars împreună cu mine potolindu-şi focul
cu aceiaşi stropi de vis, prelins printre degete,
Cine-a murit la fel, trăind împreună cu mine
cu mâinile întinse după-un utopic şi grav ideal,
cine-a cucerit ca mine cu duhul aceiaşi distanţă polară
şi cine-a împărţit aceiaşi nebuloasă de vise cu mine,
Cine-a zburat cu mine vreodată pe-aceiaşi orbită
de vis sideral şi-a strâns aceleaşi galaxii la piept...
Acela să mă judece şi să judece cum va vrea,
El are scopul şi dreptul real să mă judece-n toate
Şi poţi să mă judeci şi tu, dacă ştii că-am trăit
în acelaşi iad cu tine şi-ai împărţit acelaşi rai cu mine.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceaţă albăstruie. Nu-i aşa că-i frumos?"

Urechea a ascultat câteva clipa cu atenţie – şi-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."

La rândul ei Mâna a luat cuvântul şi-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."

Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."

Atunci Ochiul şi-a văzut de drum, iar ceilalţi
au început să-şi dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai cine seamănă viaţă, culege nemurire; doar cine-a iubit nu moare şi numai sufletele bogate pot să fie darnice.

Dem. I. Dobrescu în Caractere (1933)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a vrut să fie aşa...

cine a vrut să fie aşa,
eu sigur asta nu am vrut
doar soarta nemiloasă, rea,
m-a aruncat ca un strănut,

m-a aruncat într-o vâltoare
din care singur cumpănind
încerc să ies din valul mare
în care simt că mă afund

cine a vrut să se întâmple,
cine a vrut, cine-a dorit,
să fiu cu mâinile pe tâmple,
să mă gândesc, unde-am greşit

unde-am greşit îmi este întrebarea,
o întrebare peste chin,
o întrebare peste trecătoarea
ce vreau s-o trec peste destin

unde-am greşit, cine îmi spune,
nu poate nimeni vreun răspuns,
doar eu cunosc şi ştiu mai bine
un adevăr ce nu-i pătruns

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

Ce val te-a ancorat, din ce hotare,
Pe ţărmul meu de suflet – pustiit -?
Mi-o fi zărit tristeţea-n depărtare,
Ori m-a ales fără să fi gândit?...

Ce vânt tomnatic s-a-ndurat de mine
De-a pus dorinţa mea la tine-n prag
Şi-a spulberat cumplitele suspine? -
Lor visul meu le era tare drag...

Şi cine-a poruncit să-mi fii minune,
Care-ncolţeşte-n fiecare zi
Când o udăm cu râsete nebune
Şi cu dorinţa noastră de-a iubi?

Ce primăvară a-nflorit în noi!
Ce vară ne e sângele fierbinte...
Tu îmi eşti astăzi norocos trifoi,
Iar eu îţi fac din dragoste veşminte.

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a iubit vreodată şi n-a iubit la prima vedere?

A iubi sau a urî nu stă-n puterea noastră,
Căci voinţa nu este stăpână peste soartă.
Când doi s-au despuiat, deja blestemul iubirii a-început,
Unul trebuie să-nvingă şi-altul să se piardă în sărut;
Unul va suferi mai mult, astfel a fost croit acest proiect,
Deşi-s două lingouri de aur, asemenea în fiecare-aspect:
Nimeni nu cunoaşte motivul, pricina de deochi,
Ceea ce vedem e cenzurat de însăşi proprii ochi.
Când doi sunt egali în toate, dragostea-şi ia la revedere:
Cine-a iubit vreodată şi nu la prima vedere?

poezie de Christopher Marlowe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a minţit o dată, şi-a mâncat credinţa toată.

proverbe româneşti
Adăugat de Adriana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a minţit o dată şi-a mâncat credinţa toată.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost n-a fost

Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.
Trecutul meu adoarme în neştire.
Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.
Cine-a învins şi cine-a fost supus
nu ştim nici noi,
nici firul de trifoi.
Ce s-a-ntâmplat nu s-antâmplat,
ce-am blestemat n-am blestemat
şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.
Ce înţeleg nu înţeleg.
M-am rupt în două şi-am rămas întreg.

poezie de Tiberiu Utan
Adăugat de Yigru Zeltil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicilor

Primiţi-mă înapoi în sat,
Am obosit prin lumea rece,
Chemaţi-mă din nou la sfat,
Căci e trecut de ora zece.

Şi mă vegheaţi cu liturghii,
Chiar de-am întârziat o clipă,
Prin ochii toamnei aurii,
Veţi desluşi-a voastră fiică.

Mi-a foat atât de dor de voi,
Încât am irosit o viaţă,
Să-aud izvorul din zăvoi,
Cum şuieră spre dimineaţă.

Eu nu mai plec nicicând de-aici,
Căci lângă vatra voastră sacră,
Mi-oi obloji dureri adânci
Şi-oi bea cea mai curată apă.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mea

Singur si pierdut,
Am decazut in durere,
Ce ma tine ca detinut,
Pe insula numita tacere.

Cu sufletul trist si indurerat,
Strig si blestem intr'una,
Cum de mie mii s'a intamplat?
Sa nu pot iubi pe nimeni, nici macar una?

Vreau sa o simt,
Vreau sa o iubesc,
Dar de ce ma mint?
Cand de fapt pe nimeni nu intalnesc..

Ce sa fac?
Unde sa ma duc?
Spune'mi te rog Doamne un leac,
Sau arata'mi pe unde s'o apuc!

M'am saturat de tristete,
Plang, plang tare,
Plang tare, tare!
Fiindca nu am propia familie si ma apropii de batranete!!

Cu cine sa vorbesc?
Cine sa ma inteleaga?
Familia zice ca innebunesc,
Si lumea asta.. lumea asta e vulgara!!

Atat, acum am iesit;
Am plecat in ea,
Sper ca, candva sa fiu iubit;
Sau fie ce o fi, eu tot imi voi da dragostea, dragostea mea.'

poezie de Mircea Popişter
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!