Cu răni, m-am rupt din Ţară...

Cu răni, m-am rupt din Ţară, din munţi şi din izvoare,
Târâş mă duce dorul prin dealuri şi câmpii.
Cu umbrele de nori plutesc pe-a ei răzoare
Şi-i sorb în piept parfumul din lunci, din flori, din vii...

Orice amurg mi-aduce zvon de tălăngi duioase
Sosind din depărtări prin brize de ocean,
Iar stelele-mi pulsează ecouri luminoase
De cânt de ciocârlie, de doine cu alean.

E taina grea pe care doar gândul meu o ştie,
Drapelul tricolor şi-o casă dintr-un crâng,
O salcie pletoasă pitită într-o vie
Şi-o lacrimă ascunsă sub crengile ce plâng...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata

tată îţi port hainele
grele cu toamna culeasă
pe umeri
năduşeala din amurg
ia din lumina salcâmilor
setea mă poartă prin crâng
fierbinte
caut izvoare
cântecul este liber în munţi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignirea

Spini pe frunte în coroană,
Fără milă ei I-au pus,
Şi cu vorbe de ocară
Pe Golgota-n vârf L-au dus.
Şi acolo-L răstigniră,
Sus pe cruce L-au întins,
I-au bătut în mână cuie,
Şi picioarele I-au prins.
Maica Domnului se roagă
De o salcie pletoasă
Ramuri tinere să rupă;
Crengile în jos se lasă.
Şi-o coroană împleteşte
Să I-o ducă lui IISUS,
Să-I mai curme din durere,
Suferinţa de nespus.
Sub coroana grea de spini,
Crengi de salcie aşază,
Astfel, fruntea lui IISUS
Parcă nu mai sângerează.
De-atunci, salcia pletoasă,
Nu s-a mai uitat în sus
Şi-a rămas pe veci plecată
Să îl plângă pe IISUS.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul

Un strigăt dezlănţuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aştern înspre zare
Ca şoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munţi, trecător,
În zori, se revarsă în şoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub stindardul tricolor

Sub stindardul tricolor marea zbuciumă în valuri,
Sfânt, eroii odihnesc printre crucile din dealuri,
Cu cinstire îi slăvim, ei sunt cei ce-au scris istorii
Vitejind în grele lupte şi sfârşind în mari victorii.

Limba, straiul şi balada le-am primit ca moştenire
Şi le-om duce mai departe sufleţind într-o unire
Preaslăvind ce-naintaşii cu-a-lor piept le-au apărat,
Secerând orice duşman ce le-a vrut a fi furat.

Munţi, păduri, câmpii şi ape, toate-s bogăţii de preţ,
Stau aici de mii de ani în hotarul demn, semeţ,
Înfrăţite cu poporul au răzbit neîntinate,
Iar sub flamuri au mărit cu aleasă demnitate.

Ne revine datoria s-apărăm cei strămoşesc,
Trei culori iubim pe lume şi pământul românesc!

sonet de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut anii şi de atunci, cu şuierat de crivăţ prin hornuri, cu doine şi basme în jurul jarului din vetre, cu ciripit vesel de păsărele şi curcubee aşternute peste dealuri şi câmpii, cu adieri de zefir şi murmur de izvoare, dar nimic n-a putut să închidă rana sufletului meu.

citat din Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori...

Peste tot dai doar de flori...
Peste dealuri şi câmpii,
În buchete la copii,
În ghiveci, pe rămurele
Dar şi-n locuri strâmturele;
Mai găseşti flori şi pe piept
Şi pe cap când eşti deştept,
Flori poţi prinde la stomac,
Sunt şi-acelea cu caimac;
Flori se scot şi prin viu grai,
Sunt şi flori de mucigai,
Nu mai zic, les fleurs du mal
Recitate gutural....
Iar primordiala floare
Cea trimisă de la soare...

poezie de Vasile Zamolxeanu (11 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de vară

Soarele în vâlvătaie
Dogorind pe boltă trece
Uscând urmele de ploaie,
Încălzind pământul rece.

Râu-învolburată apă
Spumegă în al său val,
Lăstunii cuminţi îşi sapă
Cuiburi trainice în mal.

Prigoria stă pitită
Cu aripile-i încete,
Nu mai ţipă-i liniştită
C-a plouat şi nu-i e sete.

Într-o adiere blândă
Trece vântul vlăguit,
Grauri lacomi stau la pândă
În vişinul pârguit.

Înspicat, lanul de grâu
Bucuria şi-o revarsă,
Jos, în margine de râu
Plânge-o salcie pletoasă.

Ciocârlia pe răzoare
După datina străveche
Se tot roagă către soare
Să-i găsească o pereche.

Sus, în cuibul unei berze,
În copacul de pe luncă
Puii stau pe metereze
Mama hrană să le-aducă.

Cucul fără de oprelişti
Cântă,-mi umple sufletul,
Cu asemenea privelişti
Zău, îmi pierd şi cumpătul.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire în Zodia Iubirii

REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII

Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg şi până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalţ zidire.

Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineţi culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Şi dorul nestăvilit de momente dragi.

Te-aud în şipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi şoptesc un basm de iubire,
Şi duc ecouri pe-ale vieţii hotare,
Cu tristeţe ce se scurge din privire.

Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopţi cu lună.

Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoţeşte în al nopţii vis,
Pe aripile lui să fim împreună.

Te aud cum mă strigai din trenul vieţii,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineţii
Fără să cobori în gara fericirii.

Maria Filipoiu
Iunie. 2014

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de seară

pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e ţara noastră cea făr' de noroc,
ţara lui Lerui-Ler şi-a sfintei Dochii.

în depărtări se-aud tălăngi cum suie,
cum trec pe carărui puhoi de oi
cum toamna a bătut natura-n cuie,
lăsând copacii întristaţi şi goi.

amurgul se-odihneşte pe poiană,
e-o linişte de început de lume,
se-aude-n depărtări o havaiană
şi câţiva nori s-au spânzurat pe culme.

lumina dup-amiezii dă-n amurg
şi lunca toată s-a brodat cu aur,
pâraie repezi şerpuind cum curg
şi-o broască cântă veselă pe-un plaur.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de seară

pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e ţara noastră cea făr' de noroc,
ţara lui Lerui-Ler şi-a sfintei Dochii.

în depărtări se-aud tălăngi cum suie,
cum trec pe carărui puhoi de oi
cum toamna a bătut natura-n cuie,
lăsând copacii întristaţi şi goi.

amurgul se-odihneşte pe poiană,
e-o linişte de început de lume,
se-aude-n depărtări o havaiană
şi câţiva nori s-au spânzurat pe culme.

lumina dup-amiezii dă-n amurg
şi lunca toată s-a brodat cu aur,
pâraie repezi şerpuind cum curg
şi-o broască cântă veselă pe-un plaur.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Dor de dor... Ce doruri sfinte
De aducerile-aminte!
Dor de dor şi dor de casă,
Dor de viaţa mea frumoasă!

Dor de vis, copilărie,
Dor de grâul de pe glie,
Dor de pita coaptă-n vatră,
De câmpia noastră toată!

Dor de florile de sânger,
De biserică, de înger!
Dor de brazii de smarald
Şi de stelele ce ard,

Lumânări cu chip de ceară
De un dor străvechi de ţară.
Dor de cânt şi de izvoare,
Dor de lacrimă ce doare...

Dor de tălpi ce-n scormonire
Cată-n versuri anonime
Ca un clopot... Azi răsună,
Dor de tată, dor de mumă.

Dor de roua de pe iarbă
Şi de port... de-a mândrei salbă!
Dor de cumpăna fântânii
Fiindcă dor... de dor, românii.

Dor de frageda-mi pruncie,
Dor de dor, copilărie,
Jad în lanuri de lucernă,
Dor de pământească pernă.

Dor de salcie, de tei,
Dor de ieri, de anii mei,
Dor de sărbători la sate,
Dor de uliţele toate,

De colindători, de casă,
De icoană - Maica Noastră,
Stând de veghe-ntru sfinţire
Spre-o eternă pomenire.

Dor de tricolor, de neam!
Chiar dacă săraci eram,
N-am vândut, spre a trăi,
Carnea Sfintei Românii.

Ne-au condus, întru slăvire,
Oameni simpli, cu iubire...
Au udat cu sânge glia
Apărându-şi România.

Osemintele străbune,
Sentimente, jale, nume,
Vulturi, păsări cântătoare,
Toate ţară-s ale tale!

De picior pâgân călcate,
Până la hotar sunt toate...
Dor de dor de sfântă ţară,
Cu toţi azi te plângem iară.

Dor de lumea mea de-acasă,
Dor de mămăliga-ntoarsă
Pe masa cu trei picioare...
Dor de dorul care doare!

Dor de dor de-atâta vreme...
Ce ne este scris în stele?!
Aţi plecat români prin lume,
Dorul nu aveţi cui spune!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La geamul fulguit

La geamul fulguit şi trist
Trimis-am gândul să-ţi colinde.
L-auzi cântându-ţi despre Christ?
Aprinde candela, aprinde
Şi-ncearcă-n braţe a-l cuprinde
Şi-o mână caldă îi întinde
Şi tulburi ape de-ametist...
Hai, Velerim şi Lerui-Ler,
Flori dalbe, flori de măr prea sfinte,
Prin mari troiene şi prin ger
Am răzbătut cu dor fierbinte,
Să-ţi spun, soţia mea cuminte,
Că şi-n aducerile-aminte
Poţi cuibări întregul cer.

Să-ţi spun, cum îţi spuneam cândva,
De-un ursuleţ şi-o zveltă ciută,
De-un gândăcel şi-un ciob de stea;
Să-ţi spun, în zvon de alăută,
Iubirea mea neprefăcută,
Crescută-n temniţă, crescută
Din inima şi carnea mea.

La geamul fulguit, în zori,
Trimis-am dorul meu să-ţi bată:
— Primiţi, primiţi colindători?
Iar tu de geam apropiată,
Asculţi cântarea minunată,
Plângându-mi viaţa mea legată
Şi anii scurşi prin închisori...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbii

Ca-n vis plutesc prin ierburi de poiene
Cu herbul coarnelor înveşmântate-n rouă,
Ieşind în tainici nopţi de sânziene,
Mugindu-şi doru-n raza lunii nouă.

Stau florile-aplecate şi-i ascultă,
Cununi de tei le plouă pe grumaze;
Hoinari robiţi de luna cea ocultă –
Li-s ochii plini de lacrimi şi de raze.

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

salcie pletoasă

Salcie pletoasă: plantă care se pleacă cu reverenţă spre pământul care o hrăneşte.

definiţie aforistică de George Budoi din Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutesc, plutesc, inerţie

Plutesc, plutesc în derivă, nici nu ştiu ce mă ţine pe val!
Nu sunt regină, nici divă şi nu-mi văd niciun ideal!
Cândva mă-mbăta răsăritul cu un cântec de ciocârlie
Şi-acum m-atrage-asfinţitul cu mantia lui sângerie...

Plutesc, plutesc fără voie, vâslisem cândva curajos.
Eram o,, Arcă-a lui Noe,, cu gândul şi trupul vânjos.
Mai port porumbelul pe umăr nu vede nici el un liman,
Ani buni pe degete-i număr şi mă topesc an de an.

Plutesc, plutesc, inerţie, şi-atâtea trădări mă-ngrozesc!
Nu mai am nicio bucurie şi ochii, mereu mi-i feresc.
Ce mult îmi doresc să îi spun, luminii că o mai iubesc...
Culorile se ceartă-n drum şi simt cum înnebunesc!

Plutesc, plutesc spre niciunde şi fruntea-mi ridic către cer
Slobozesc doar o rugăciune, liman şi-o iubire să-i cer.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

Prutule, ţi-am pus gând rău, îţi aduci aminte oare
Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare?!
Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire
Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

Înălţând pe-a' lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,
Roşu, galben şi albastru, suflet dac, suflet roman,
Liberi, sub acelaşi soare, ne-am unit pe veci moşia
Şi cu apa-i din izvoare botezând-o România...

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,
Din Ardeal la Chişinău, românească, mândră oaste,
Toţi copiii lui Traian şi-ai lui Decebal în frunte
Făr' de lance, buzdugan, tricolor vom face punte

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii
Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,
Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuţi când ne-o fi greu,
Să laşi româneasca ţară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!