Prutul

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat
De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat,
Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor
Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor?...

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,
Pân' şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,
Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi
Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi?

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,
Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni?!
Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici
Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici?

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare
Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare?
Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit
Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit?...

Prutule, ţi-am pus gând rău, îţi aduci aminte oare
Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare?!
Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire
Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

Înălţând pe-a' lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,
Roşu, galben şi albastru, suflet dac, suflet roman,
Liberi, sub acelaşi soare, ne-am unit pe veci moşia
Şi cu apa-i din izvoare botezând-o România...

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,
Din Ardeal la Chişinău, românească, mândră oaste,
Toţi copiii lui Traian şi-ai lui Decebal în frunte
Făr' de lance, buzdugan, tricolor vom face punte

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii
Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,
Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuţi când ne-o fi greu,
Să laşi româneasca ţară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora Unirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Pe pământul României!

Iarba rea din holde piară!
Piară duşmănia-n ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori şi armonie!

Măi muntene, măi vecine
Vino să te prinzi cu mine
Şi la viaţă cu unire
Şi la moarte cu-nfrăţire!

Unde-i unul nu-i putere
La nevoi şi la durere
Unde-s doi puterea creşte
Şi duşmanul nu sporeşte!

Amândoi suntem de-o mamă
De-o faptură şi de-o samă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
În noi doi un suflet bate!

Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,

Şi să vadă sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frăţească
Pe câmpia românească!

cântec, muzica de Alexandru Flechtenmacher, versuri de Vasile Alecsandri din Steaua Dunării (1856)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul Basarabiei

Prutule ce curgi grăbit la vale
Nu ţi-e milă de acest popor,
Nu te mişcă această-adâncă jale,
Nu te înfioară-al nostru dor?

Tu nu ştii că noi avem o mamă
Şi doi taţi, un dac şi un roman,
Din care-am ieşit, de bună seamă:
România, Decebal, Traian?

Şi atunci, de ce-ai privirea rea,
Când şi-aşa suntem bătuţi de soartă?
Apa ta ce-n veacuri ne unea
Acum a ajuns să ne despartă.

Astăzi nu mai vrem un pod de flori
Şi-un potop de vorbe şi poveşti
Ci sub tricolor, încrezători,
Vrem un pod de inimi româneşti.

poezie de Octavian Cocoş (9 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ziduri cad, şi blocuri se destramă...

... şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
când oare răul dintre noi şi Mamă
va deveni pârâu interior?!

suntem cu veşniciile de-o seamă
pământul nostru-i de la Dumnezeu
când oare scumpa noastră Mamă
ne vei aduce iar la sânul tău?!

când oare n-oi mai sta la vamă
în drum spre bucureşti şi chişinău
când oare numele purtat de Mamă
îl vei purta şi tu, poporul meu?!

şi ziduri cad, şi blocuri se destramă
şi un popor devine iar popor
şi va veni o zi când peste noi şi Mama
va fâlfâi un singur tricolor...

poezie de Iurie Osoianu (30 august 2018, Moscova)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina Prutului

Hotar de ţară te-au făcut,
Că stăpânii aşa au vrut.
Prutule - apă amară,
Treci prin inimă de ţară.
Desparţi fraţi de surioară.
Desparţi mamă de copii.
Prutule, dar tu nu ştii,
Tu nu ai avut copii.
Că pe tine nu te doare,
Tu eşti apă curgătoare.
Şi-ţi aduni apele toate,
De pe maluri-ţi surate.
Ele sunt lacrimi de jale
De la fraţi şi surioare.
Tu le duci, le duci la vale
Doinind cântecul de jale.
Şi ai pus în versul lui
Lacrima românului!
Şi durerea lui amară
Pentru neam şi pentru ţară.
Iar la şapte ani, o dată
Vii cu apa-nvolburată,
Peste câmpii şi peste sate.
Distrugi malurile surate.
Parc-ai vrea să faci dreptate.
Dar dreptate cum să faci?
Tu când apele-ţi retragi
Respecţi albia ta sfântă
Şi o sapi, o sapi adâncă

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria noastră, România - Hora Unirii

Mamă bună-i România,
Că pe toţi ne ţine glia,
Toţi români de-acelaşi neam,
Muntean, moldovean şi ardelean,
Că ne-am unit toţi odată
Şi-am făcut ţara rotată.
Haideţi, fraţi, mână cu mână,
Să-nvârtim hora română,
Hora păcii românească
Pe câmpia strămoşească.
Vino, frate, hai străine,
Să te prinzi la braţ cu mine
Toţi la muncă, cu tărie
Şi la horă, cu unire.
"Să jucăm hora frăţiei
Pe pământul României.
Iarba rea din holde piară,
Piară duşmanii din ţară,
Între noi să nu mai fie,"
Nici ură, nici duşmănie.
Decât pace şi iubire,
Să ne fie la toţi bine,
Să n-avem grija de mâine.
La bogat şi la sărac,
Să fie la toţi pe plac.
Toate dorurile noastre
Du-le, Jiule, le du,
Acolo unde-i ştii tu.
Du-le-n zările albastre
Şi transformă-le în astre.
Să le presari pe pământ
Cu lacrimi şi jurământ.
Că ţara vom apăra
Şi duşmanul vom seca.
Vom stârpii hoţii şi escrocii,
Să fim sănătoşi cu toţii,
Să ne fie legea sfântă
Şi răutatea stârpită,
Să scăpăm de grea ispită,
S-avem viaţa fericită.
Să ne ajutăm, să ne iubim,
C-aşa-i neamul de români:
Toţi de-un sânge şi de-o mamă,
Veniţi la noi, că Ardealul ne cheamă
În patria mamă.

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul Mioritic

De stai s-asculţi în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalţă către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ţi dă putere,
Pământul ce ne ţine ascunde mulţi eroi.

De stai s-asculţi în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în şoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpaţii şi falnicele creste,
Şi se-adunau în cete la umbra de sub nuci.

De stai s-asculţi cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrăţişează ţărmul de veacuri neştiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Şi cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.

De stai s-asculţi adâncul din spaţiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
Că ne-am pierdut iubirea de neam şi de mirific,
Şi ne-am vândut pământul şi ne-am înstrăinat.

De stai s-asculţi la Ţebea gorunul cum foşneşte,
Ai să-l auzi pe Iancu cum strigă către noi:
-Vă duşmăniţi voi fraţii? Duşmanul vă-ncolţeşte!
Vorbiţi aceeaşi limbă! Nu faceţi război!
.
De stai s-asculţi cum Oltul la Cozia izbeşte,
Zidul Mănăstirii să-l scoale pe Bătrân,
Ai să-l auzi pe Mircea din somn cum ne grăieşte:
De ce vindeţi pământul? E Sufletul Străbun!

De stai s-asculţi la Putna, Slujba Învierii,
Ai să auzi cum Ştefan se roagă pentru neam,
Să piară pe vecie blestemul trădării,
Să nu mai fie-n ţară nici urmă de orfan.

De stai s-asculţi cum vântul şuieră-n Carpaţi,
Ai să auzi cum Lupul lui Decebal ne cheamă,
Să-nfăptuim Unirea şi pacea între fraţi.
Dacia Străbună la toţi ne este mamă.

De stai s-asculţi văzduhul pe culmea caraimană,
Ai să auzi cum cântă Pasărea Măiastră,
Şi ai s-auzi în trilu-i duios pe daca mamă,
Ce-alină de milenii toată durerea noastră.

poezie de Ştefan Silva
Adăugat de Ştefan Silva
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Românie mare

Bat clopote în depărtare, vestesc reîntregirea,
A neamului român, pe veci UNIREA,1 Decembrie e ziua.
O singură ţară, ROMÂNIA şi mamă a toţi românii,
Dinspre Abrud, încă se simte a Iancului chemare, vie.

La Alba vin cu mic, cu mare, în suflete purtând cu toţi
Aceeaşi unica dorinţă sfântă, unirea să înfăptuiască.
De la Alba, la Avrig, de-a României drag, să-înfăptuiască,
Hotare sigure şi pace, a noastră ţară să-înflorească.

S-au reunit la Blaj, provinciile toate, ca să semneze azi,
Unirea Moldovei cu Ţara românească pe vecie.
Acolo s-a născut a noastră, mamă ţară-România
Cu viersuri dulci, cu oameni bravi şi vorbe de iubire.

La mulţi ani români din orice colţ de ţară şi de lume
Încingeţi a unirii horă, prindeţi-vă strâns de mână.
Sângele în vene fierbe, vorbim toţi acelaşi glas,
Moldovă tu eşti altoi, pentru o mare Românie.

Unirea tuturor, sub acelaşi steag străbun, e tricolorul,
Ce-a fluturat mereu cu stoinicie, din veacurile adânci...
Un singur ideal avem în cuget, unirea tuturor,
De la Bălţi şi de pe Prut, glas de fraţi se-aud strigând.

Dumnezeu, bate la uşi şi ne-întreabă azi pe toţi,
Ce-am făcut cu libertatea, moştenită din străbuni?
Tu române, ai dus greul, peste umerii tăcuţi...
Azi deşteaptă-te române, că vei deveni supus.

Tu popor înalţă capul, cine ai vrea să te trezească
Din această amorţire, de-aia au luptat străbunii?
Oare azi nu vă mai pasă, viaţa pentru ţară-au dat,
Să trăim în libertate, nu cu jugul pe grumaz...

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă limpezi izvoare

Noi, cei cu unirea în cuget
mai avem un singur dor:
"Să nu se risipească ţara",
"să nu piară-acest popor".
Să dăm iar mână cu mână,
să păstrăm glia română.
Să nu lăsăm hidra păgână
să vină peste noi stăpână.
Uniţi în cuget şi simţiri
peste Carpaţi vom dăinui.
Voi, cei plecaţi printre străini,
reveniţi la rădăcini!
Să apărăm ţara străbună,
să curgă Dunărea bătrână.
Ţara să fie curată
de bunul Dumnezeu lăsată.
Scurgă limpezi izvoare
aici, în România Mare.

poezie de Dumitru Delcă (28 ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românesc e sângele în noi!

Vântul răscoleşte vechi litanii,
Valuri de tristeţi s-au limpezit,
Maluri prăbuşesc în urmă anii,
Ce m-au despărţit de fratele iubit!

Nu mai surpă poduri suferinţa,
Piere spaima stâlpilor ghimpaţi,
Scriu pe fiecare val sentinţa:
Prutule, eşti râu ce leagă fraţi!

Grele-n coaste, vămile bătrâne
Îşi topesc al umilinţei chin,
Iar tu, şerpuind printre ţărâne,
Porţi izbânzi de pace-n valul plin.

Nu silim pe nimeni a convinge,
Cerul întăreşte-n orbi credinţa,
Fără focuri, făr-un pic de sânge,
Adevărul este arma şi sentinţa!

Câte of-uri vor mai rupe pieptul,
Care-i leatul de "Sus puşii" hărăzit...?
Prutule, du Universului secretul,
Sufletul Român a fost şi e unit!

Nu-s puteri ce-ar zdruncina iubirea,
Căci purtăm din lutul Daciei altoi,
Mai presus de argumente e simţirea:
Românesc e sângele în noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prutule

"Prutule – a Ţării punte,
Curgi agale de la munte.
Eşti al Dunării mic frate,
Dar, ne tai, pe viu, deoparte,
Dureros, în jumătate –
Ducând lacrima furată
Pân-la marea cea sărată...

Râule, curgând la vale,
Cunoscut-ai multă jale –
Două veacuri de dezbin,
Lupte, foamete şi chin –
Al Moldovei greu destin...

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,
Însă, glia, tu, ne-ai rupt,
Iar străinii s-au înfrupt.
Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –
Pe români i-au despărţit...

Neamul nostru răzleţit,
Împuşcat, dezmoştenit –
Pare că a "amorţit",
Purtând dorul ne-mplinit –
La un ceas mai fericit...

De la patruzeci încoace
Sânge apă nu se face,
În nămol nu se preface –
Aşteptând Prutul să "sace"
Basarabia nu tace!

Pyretus, cu apa ta
Poate vei împreuna
Ceea ce a fost cândva?
Mal cu mal vei închega –
Ţara vei unifica!

Apă neagră – mal ghimpat
Ai ajuns hotar de stat,
Din bunei tot blestemat.
Poate vei aduce mâine
O speranţă la mai bine?
Nu uita, pe malul tâu
Un popor suspină greu..."

(septembrie 2013)

poezie de Vlad Mischevca din revista "Literatura şi Arta", nr. 37 (3550) (12 septembrie 2013)
Adăugat de Vlad Mischevca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drapel (de ziua drapelului nostru tricolor)

Flutură demn drapel peste Carpaţi,
Îmbrăţişând fin dealuri şi câmpii,
Râuri şi fluviu, deltă, toţi ca fraţi
Mângâind Marea Marii Românii.

Valul de roşu clocoteşte-n vânt,
Dintr-un prea-sfânt de viteaz sânge dac,
Şi maci în câmpuri mlădie-n pământ
De dulce Eden, oglindind în lac.

În nuferi galbeni, înfloreşte locul,
Şi-n holdele cu aur unduind,
Acolo unde s-a oprit norocul
Sălaş să-şi facă, suflete-ncălzind.

Iar din înalt, albastrul unui cer,
Cu aer de pădure împresoară
Un viu de stâncă, marele mister
Ce devoalează-n glia milenară.

Flutură steag în inimi de român
Cu roşu, galben şi albastru clar
Acolo unde dorul e stăpân,
Iar simbioza... naşte un stejar!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora bacalaureatului (parodie)

Hai să dăm mână cu mână
Noi ce-am picat la română,
Să-nvârtim hora frăţiei
Noi "respinşii" României!

Iarba rea din holde piară,
Piară toţi profii din ţară,
Între noi să nu mai fie
Camere video–omenie!

Mai muntene, mai vecine,
Vină să copii cu mine
La bacalaureat unire
Ca să luăm toţi... frăţire!

Unde-i unul, nu-i putere
La copiat, îi durere
Unde-s doi, puterea creşte...
Şi nota mult se măreşte...!

Amândoi suntem de-o mamă,
Ştim să copiem, bag seamă,
Şi toţi am fi promovaţi
Dacă nu eram filmaţi..!

Şi la un club cu grăbire
Beam wisky dintr-o sorbire
Şi treceam drumul cel mare
La facultă peste-hotare!

Şi să vadă domn ministru
C–am fost un elev ilustru,
Hai să-ntindem hora mare
Şi eroi să ne declare!!!

parodie de Sergiu Boian, după Vasile Alecsandri (iulie 2011)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gurile

Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
şi-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România

Avem Carpaţi şi mare,
Podişuri şi câmpii:
O ţară minunată
Şi fluvii de prostii.

Aveam păduri pe coaste
Şi grâne pe ogor,
Acum avem doar cioturi
Şi iarbă pe răzor.

Aveam conducători
Ce drepţi stăteau în faţă,
Acum avem doar "lideri"
Ce râd pe sub mustaţă.

Aveam respect pe lume,
Respect pentru vecini,
Acum avem doar fiţe
Şi ne cam dăm "străini",

Străini ce-au fost afară
Şi nu mai ştiu română,
Că au lucrat departe
Un an sau chiar o lună.

Şi noi am fost odată
Ce nu mai suntem azi.
Atunci ce putem cere
De la nişte bieţi brazi?!

Al căror rol pe lume
Este să crească înalţi,
Pe când al nostru este
Să ne avem ca fraţi.

Căci fraţii nu se-njură,
Nu se lovesc în spate,
Ci merg mână în mână
'nainte spre dreptate.

poezie de Nadia-Cosmina Prigoană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, România

Suntem strănepoţii lui Burebista, Decebal
Chiar dacă ne-am născut în Dobrogea, Banat,
Bucovina, Muntenia, Moldova sau Ardeal...
Suntem urmaşii soldaţilor ce în război au luptat.

Au vărsat lacrimi şi sânge soldaţii cei bravi
Purtând credinţă-n suflet şi nu teamă
Pentru a nu fi pe pământul nostru sclavi,
Pentru a ne fi România o scumpă mamă!

Suntem veşnic stăpâni pe-un vechi plai
Şi afirmăm mereu cu emoţie şi bucurie.
Suntem fraţi, avem acelaşi drag grai,
La mulţi ani, iubită şi frumoasă Românie!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând supusă

Şi mă privea neliniştit
Într-o culoare despletită,
În locul care mai stingher
El se simţea, iar eu gonită.

Se zice că eu l-am chemat
Să îmi arate a mea cale,
Iar el, destinul răzvrătit
Mi-o-nfăţişă în dor şi jale.

Uimirea mea, capăt de drum;
Aşa cum ar fi fost să fie,
Dar n-am s-ajung şi să renunţ
Când am încă speranţa vie.

Au năpădit fiorii reci
Când pleoape grele acum se lasă,
Dintr-o iubire sorbi tristeţi
Cu-aceeaşi poftă virtuoasă.

Peste coline, peste ani,
Ce-a fost acum n-o să mai fie
Va fi prieten şi duşman
Acelaşi care o să vie...

Nicicând supusă vreunui dor,
Când s-a unit lacrima rece
Cu agonia dintr-un crez,
În urme care se vor trece...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!