Unde cântecul dimineţii face pui

fumătorul de pipă
ţi-a trimis
un pescăruş din vis
pe care să-l porţi în inima ta
acolo unde cântecul dimineţii face pui

dimineaţa aceasta, de Sfântul Ilie
mă vizitează 1001 de cântece
cel mai mult revine însă unul
care începe cu versul

Diseară să nu m-aştepţi
În lumina cântului
Lângă casa visului
Zboară pescăruşi-n cercuri
Pe spirala gândului

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un pergament cu găuri

În două, trei cuvinte
Foarte pe scurt
Darul tău a ajuns la mine

Ai primit de la pescăruş
Jumătate de zbor
Cealaltă parte
O găseşti într-o carte

Pe un pergament cu găuri
Las un rând cu pana ta

Trezit în zori de pescăruşul serii
Cel care zboară-n visul adierii
Ori râde cu sughiţuri şi-nţelesuri
Că-n insulă se umblă fără dresuri

Rămân mut, fără cuvinte, ca un ţărm cântat de-o mare
Cine oare va-nţelege, cum se leagănă cântarea
Precum poartă visul zarea
Unde farul luminează
Şi veghează

Iau pana unui gând şi-l fac să zboare
La ora dimineţii, pe răcoare
Prin ţara care doare
Foarte tare

Opreşte câteva clipe
Priveşte...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care ţi-a dat seara, nu ţi-a promis şi dimineaţa. Cel care ţi-a dat dimineaţa, nu ţi-a promis şi seara.

citat din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirala gândului

Urc în spirala gândului
Ca într-o moleculă de A. D. N.
O microsecundă,
Ce mă aşteaptă dincolo
De marginile microuniversului
În care m-au închis ca într-o celulă.
Nu ştiu...
Ştiu doar că aud ecoul unor sentimente
Ce se vor parte dintr-un întreg.
Chemare! Nu sunt cuvinte aici,
Acolo se îngrămădesc
Verbe şi adjective,
Atribute, pronume...
Lumea de-afară este o călimară
Cu iambi şi trohei, cu stele şi flori
În care evadez uneori...
Biet quasar ce-şi plânge
Truda adunată-n decenii.
Fie-vă milă! Deschideţi-mi iar!
Aduceţi-mi clipa-nvierii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă căţărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarţa acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

şi poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
căţăra, oricât de departe-ar alerga
când versul îşi întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din nord

unde ne sunt zeii puternici de
pin şi stejar din care morţii
noştri ciopleau porţi cerului
tu duh al pământului lasă-i să
mă găsească să mă ridice din praf
şi iar şarpe tânăr să fiu căutând
printre crengi cuibul luminii
din nord lumina ce lasă pământul
transparent o dată la o mie de
ani mai fă-mă cântecul lor sălbatic
să-l cânt prin focuri să sar şi
ieşind din mine curat ca un prunc
să privesc cu dispreţ la cel care
am fost când mergând în genunchi
credeam că am aripi

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn şi Mozart şi le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbăteşti, de hohotul cărora se cutremură lumea, şi care trebuie ţipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îţi face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca şi cum ai privi muzica clasică printr-o lupă – e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoţie personală. Emoţiile sale sunt mai puternice, şi mai vizibile.

Leonard Bernstein în Cum să înţelegem muzica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

la casa mea uşa deschid
păşesc agale, sovaind....
in jurul meu in plină noapte
aud doar vocea ta in şoapte

e atât de cald si-atat de bine
simt liniştea care revine
după un an ce a-mpietrit
o lacrimă la foc mocnit

e casa mea, ce dor mi-a fost
pierdută-n lume fără rost...
An Nou vreau să-mi aduci in dar
lumină-n inima de jar!

poezie de Doina Bonescu din Confesiuni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo-fabule

Dacă pisicile, câinii, caii
Ar scrie poeme, din acelea tari, senzuale,
Nu ar mai scrie nimeni altceva.
Un fulger m-a lovit într-o noapte,
Am scăpat, eu sunt copacul care râde.
Râd prin mierlele care mă vizitează.
Un cocostârc cu funcţie a trecut pe lângă mine,
Nu vorbeşte, el ştie tot, eu râd.
Nemaiavând picioare, mai mult ascult şi privesc,
Glasul meu s-a risipit în frunze, în vânt,
Am zărit un rac cu cleşti de aur, am râs,
Păsări ce încercau să imite broaştele, am plâns,
Am văzut îngerul morţii, se fâţâia în jurul meu,
l-am gonit, alături, un buştean vechi şi putred
visa în fiecare noapte că este verde,
cânta, încercând să amăgească fetele.
Cineva s-a oprit, a luat o daltă şi l-a cioplit,
A făcut un chip de zeu, au venit oamenii să-l admire,
Un câine s-a uşurat pe el, buşteanul a suferit mult,
Un înger milos l-a dus în Rai, că acolo nu sunt buşteni.
**********************************************
Un cântec a pornit la drum, a nimerit în botul unui măgar,
Vai, ce jale, a fugit cântecul şi-a dat de o privighetoare,
Dar un glonţ rătăcit a ucis pasărea, a ajuns cântecul la un gropar beat,
A cântat groparul până a adormit, a găsi un soldat,
Porni soldatul la luptă cu cântecul nou venit,
A fost ucis şi el, o gură de tun a prins din zbor cântecul,
Aţi auzit un tun să cânte? Nu prea. Un sinucigaş a cules cântecul
şi cu el a vrut să sară de la etaj, de supărare, cântecul a amuţit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruparea luminii

La Cincizecime,
s-a pogorât Duhul Sfânt,
ca nişte limbi de foc,
peste Apostoli,
pentru ca Lumina,
să poată fi semănată
de ei,
oriunde voia Domnul
să ajungă.
Adică şi acolo,
unde l-a trimis cândva pe Zalmoxis,
solul învierii din moarte,
să-i înveţe pe daci nemurirea.
De aceea,
oamenii acestui tărâm
au primit cu bucurie Lumina,
care s-a întrupat,
în unul născut,
nu făcut,
Eminescu.

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e un dor

Acolo e casa mea
La umbra buclelor
Pe rugăciunea genunchilor
Sfâşiaţi de dor
De hangerul depărtărilor.
Şi acolo vreu să mor
In focul ochilor
In sudoarea coapselor
In mireasma palmelor
In cântecul tălpilor
Acolo unde e al meu dor
Să te ador... până am să mor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo

deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică

iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri şi privesc

oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu şi Ana

geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo

deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică

iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri şi privesc

oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu şi Ana

geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uneori dimineaţa
spre deosebire de amiază
sau seară
atunci cînd lumina începe să fie plină
te desfaci
ca o lalea roşie
şi găseşti semne
pe care mai bine nu le-ai traduce-n speranţe
şi dansezi de unul singur în casă
cu cratiţa pe care o speli
de la mazărea care ai terminat-o azi noapte

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu crezi că Universul e veşnic sau senin?
Şi timpul ne măsoară a minţii îndoială
Ce spui tu prin cuvinte, e toamnă generală
Un dinte se ciopleşte ameninţănd un dinte.
De n-ar fi dimineaţa ai înţelege versul?
Un nour ce se scurge în timp şi ideal
Şi m-ai uitat pe mine, dar inarna-şi spune versul
Cu părările-n stoluri ce zboară madrigal
Şi când din toate astea vei înţelge sensul?
Şi vei opri din lacrimi a curgerii creştină
Tămâia şi lumina, din zâmbetul de îngeri
Se va naşte dimineaţa şi seara în lumină.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

Să nu mă cauţi azi, nici mâine.
Să nu mă chemi, să nu îmi scrii.
Să nu-mi păstrezi nici vin, nici pâine,
Să nu m-aştepţi în nopţi târzii!

Să nu mă cerţi dacă, vreodată,
Ai să mă vezi prin lumea mare!
Rămâi tu, omul meu din Lună,
Iar eu, lumina ta din Soare!

Şi între noi, tot Universul
Misterios şi infinit,
S-asculte cântecul şi versul
Iubirii care ne-a unit!

Să nu mă cauţi azi, nici mâine,
Să nu mă strigi de-ţi va fi dor
Şi-n fiecare rugăciune
Să nu mă laşi, nicicând, să mor!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt un fior

electromagnetic pentru ochii ei
care m-au înlănţuit departe
acolo unde dăinuie visul ce zboară
dimineaţa după o noapte de zbucium
încă mai simt pâlpâirea genelor
negre lângă obrazul meu aspru

simt corpul meu cum se încarcă
electric ca o simplă particulă
de iubire propagată în spaţiu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu ne face atâta să nu ne cunoaştem pe noi înşine cât lipirea inimilor de lucrurile din lumea aceasta; şi iarăşi, nimic nu ne face sa ne lipim inima de lucrurile din lumea aceasta, cât necunoaşterea noastră înşine; ele se condiţionează una pe alta.

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelelor

Cred că florile dimineţii nu sunt de ajuns pentru inima ta
Şi ochii tăi atât de frumoşi
Cred că zâmbetul tău e atât de curat,
Cum izvorul sopteşte printre pietre, ascuns într-o pădure.
Orice şoaptă contează, mângâierea ta,
Încălzind-o ca o adiere de vânt.
Seara şi dimineaţa te desfaci ca un mac,
Îmbujorând pereţii ca farul bizantin
Şi dacă stai lângă mine vei primi
Mângâierea sufletului meu îngeresc pe veci,
Atingând infinitul cu ochii până la lumina stelelor
Ce se limpezesc în culori dimineaţa.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!