
Spirala gândului
Urc în spirala gândului
Ca într-o moleculă de A. D. N.
O microsecundă,
Ce mă așteaptă dincolo
De marginile microuniversului
În care m-au închis ca într-o celulă.
Nu știu...
Știu doar că aud ecoul unor sentimente
Ce se vor parte dintr-un întreg.
Chemare! Nu sunt cuvinte aici,
Acolo se îngrămădesc
Verbe și adjective,
Atribute, pronume...
Lumea de-afară este o călimară
Cu iambi și trohei, cu stele și flori
În care evadez uneori...
Biet quasar ce-și plânge
Truda adunată-n decenii.
Fie-vă milă! Deschideți-mi iar!
Aduceți-mi clipa-nvierii!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Nu vreau în lumea lor
acolo un corb zboară pe deasupra unui bloc, cu găuri în el
de tun
nu vreau să privesc marginea lumii
acolo este un răsărit cenușiu
oameni găunoși defilează bătând ritmic și sacadat
acum, sunt și aici
cu pași de cuvinte
multi pași de cuvinte îmbracate-n cizme
toate au vârfuri ascuțite, de baionete
zdrăngăne vorbele-n ei
au deschis uși îndemnând la pace
dar mint
vor lumea adunată-n buzunarul răsăritului
eu m-am gândit că nu încap
caut o bicicletă ca să evadez
pe străzi
acolo unde nu sunt decât copii, care se joacă
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de vise
Este greu să pătrunzi în lumea de vise,
Acolo unde cuvinte moi se rostogolesc la picioare
Și cade... de cuvinte ninsoare.
Adjectivele ne supun și ne mint,
Se transformă, alchimic, în pești de argint.
Doar substantivul și verbul,
Zei irosindu-și timpul și legea,
Stăpânesc marea din călimară
Și furtuna de sentimente.
Nu mai contează ce este în afara visului,
Nici ura, nici ignoranța,
Nici moartea, nici viața.
Virgule, puncte, semne de exclamare,
Se zidesc, se ascund...
Cuvântul arde în făclii, în adânc.
Ogoare de interjecții sunt măcinate
Și pământul sculptat e în carte.
Totul se transformă în pâine,
În drumul spre mâine.
Cartea-templu te-așteaptă, drag cititor
Să torci lâna cuvintelor,
Să o transformi în fuior,
Să-ți curgă prin vene fiecare cuvânt,
Să respiri verbe și suflet,
Sentimente și rugi,
Pentru a auzi vocea poetului.
Doar atunci vei pătrunde în lumea de vise... atunci...
Din alte lumi ai evadat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie
Nu știu ce, ceva de la tine,
Mă năucește,
Din lăuntrul tău, nu știu ce,
Mă topește,
Îmi transformă celulele
În cazane imense, clocotitoare
De sentimente.
Gândul tău,
Îmi răsucește și mai rău
Spirala
De acid dezoxiribonucleic,
Într-un ritm de neoprit,
Aproape pandemic,
O reașază într-o coloană,
Ce tinde către plus infinit,
Iar eu sunt,
Într-o permanentă...
Plutire,
Într-o continuă metamorfoză,
De tine!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Știu
Știu pe ce parte
a cuvântului dormi.
Știu câte silabe respiri
până la cafeaua
din Calea Lactee
pe care o străbați
în pași wagnerieni.
Știu, într-o zi uitarea
va acoperi mireasma noastră
și lumea va fi...
mai singură în poezie.
poezie de Vasile Ghinea din Renașterea buzoiană, almanah 2013
Adăugat de Vasile Ghinea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu știu
Nu știu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Și-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieții mele
O literă de stea
Ce este far și taină
Pentru iubirea mea.
Nu știu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu știu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Știu doar că mă-ncunună
Cu mirt și cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nebun
aici nu-i casa mea
e doar o hrubă hâdă și urâtă
în care șacalii au plecat la vânare
e poate a ta, a cui o vrea
de ce mai stau, de nu plec
tu oare crezi că știu
sunt doar un biet nebun
ce plânge pe un drum
ce drum, doar zoaie, scrum și fum...
mult, mult fum, să ascundă ticăloșii ce stau
la colțuri de drum
cărările sunt reci
drumurile, pustii și seci
pe unde vrei să treci
unde să pleci, deci...
e neagră noaptea
cad stele din cer
a mea, a ta, a cui o vrea...
pritene, nu căuta infernul
e aici, în noi, în jur
nu, nu înjur, pe cine să conjur
oameni smintiți, nu rupeți flori
mai bine plantați panseluțe, cu bâte
visele fug și pier, ce să mai sper
acum beau cucută
la masă cu dracul și tovarășii lui
ce lume tristă și mută
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaștere și... recunoaștere
Amanta mea la preț redus,
Mai ții tu minte ce ți-am spus?!
Mulți nu au făcut diferența
Între amici și amanți...
Poezie - fidelă amantă, mă iartă!
Mă iartă că te-am trișat
Cu atâția barbați...
Buchete de adjective
Născute din flori
M-au sărutat uneori.
Pe coapse m-au atins păpădii
Și sălcii și-au plecat
Trupul cast
Peste-al clipei obraz.
Un răgaz
Doar atât
Și pe pleoape petale de crin
Și-au lăsat siroposul festin.
Iedera-n ramuri de plete
S-a prins în tăcerile mele
Ca într-un vis.
Iartă-mă, Doamnă, că te-am înșelat!
De acum,
Am să-ți dăruiesc (dăltuiesc)
Lumina pe trepte.
Alei de cuvinte...
Ia aminte!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Folkistul speră la o schimbare (Semnal M ,,Într-o nu știu care seară")
"Într-o nu știu care seară",
Într-o nu știu care vară,
Circula o veste bună,
Că Guvernu-i jos... de-o lună.
epigramă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Melinda: Așteaptă puțin. Nu. Așteaptă puțin! Mi-am dedicat viața acestui lucru! Bunica mea la fel! Am trecut dincolo sute de suflete și poate că nu știu ce e în spatele luminii, dar am văzut fețele oamenilor care trec dincolo. Le-am văzut ochii și zâmbetul. I-am văzut plângând de bucurie. Le-am simțit liniștea. Trebuie doar să ai puțină credință, e simplu. Nu ești singur și așa a fost să fie și singurul lucru de care sunt sigură e că acolo e dragoste, dragoste cum nu ai simțit aici și nu poți să te lipsești de asta.
replică din filmul serial Mesaje de dincolo
Adăugat de Alexandra Bleoancă

Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie
În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.
Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!
Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.
Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.
Acolo-s brazi! Acolo strălucește
Cenușa unor suflete-ntrupată
În stele. Și acolo se ivește
Spre veșnicie, România toată.
Acolo-i portul, legea și destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa și ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoșilor.
Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad și sori de jar.
Se scurg din cer spre nația română
Luceferi, înțelepți și temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Românie
În ceruri este-o Românie mare!
Acolo-i Horea, Cloșca și Crișan,
Acolo e Vadim și Păunescu
Și Eminescu nostru milenar.
Acolo-i Iancu, Ștefan al Moldovei
Și Cuza și istoria prin care
Noi știm vorbi și plânge românește...
Și țara-aceea nu ni-i de vânzare!
Acolo-n înălțimi sălășluiește
Și vulturul dreptății și-al tăriei...
Acolo se vorbește românește
Și dorm pe veci eroii României.
Acolo sunt doar râuri de lumină,
Câmpii de grâne, brațe secerate
Și îngeri ce s-au ridicat din tină
Și au zburat spre dincolo de moarte.
Acolo-s brazi! Acolo strălucește
Cenușa unor suflete-ntrupată
În stele. Și acolo se ivește
Spre veșnicie, România toată.
Acolo-i portul, legea și destinul,
Cântec de leagăn, dulce cânt de dor,
Acolo ne e apa și ni-i vinul,
Vocea de aur a strămoșilor.
Acolo ni-i pământul peste care
Biruitori, sub umbră de stejar,
Au luat bunicii binecuvântare...
Acolo-s brazi de jad și sori de jar.
Se scurg din cer spre nația română
Luceferi, înțelepți și temerari,
Acolo este patria română
Reîntrupată-n stele, oameni mari!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie ușor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl știi.
Joey: Știu că voiam să fii acolo. La sfârșitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu știu de ce. Nu știu ce voiam să spun. Știu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile și abia acum am reușit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Și poate că acesta este sfârșitul nostru. Poate că ne simțim atrași unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu știu, dar știu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm și peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl știu cu siguranță este că nu vreau să se întâmple asta.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul istoriilor
Să trecem! - e doar o arcadă
Ce ține pe umeri un pod
Cântat într-o veche baladă
De-un mândru, nostalgic, rapsod.
Ți-e frică? tu crezi că-i portal
Ce-ți duce în necunoscut
Un suflet ce, fără trecut,
Va fi ignorat în astral?
Da, știu! ți se pare-aventură
Să lași într-o parte ce-a fost
Și crezi că se cere un cost
Când treci la o altă cultură.
Greșești! e aceeași, e veche,
E-a noastră, iar podu-i de flori
Și trec peste el, uneori,
Istorii ce știu că-s pereche.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura amantă
Poezia - singura mea
Amantă fidelă...
Cochetăm în tăcere,
Dincolo de poemele despletite ale universului,
Pe coala apretată a gândului,
În care sculptăm
Catedrale de vise.
Râuri de cuvinte se rostogolesc
Prin mine, ca-ntr-o oglindă,
Ea să se vadă mireasă cu voal de stele,
Ea, poezia, amanta mea din tăcere.
Sunt un nimic fără ea,
Vântul mă spulberă
Ca pe o virgulă
În calea uitării...
Ea îmi deșteaptă singurătatea
Și plimbă zorii
Pe malul cu val de argint,
Acolo unde au răsărit
Crinii recunoștiinței
Și sângerii unui alt apus.
Cu ea îmi beau cafeaua amară
Și nu-mi reproșază
Că dincolo de ea
Am uitat să închid ușa trecutului
Și mă risipesc în prezent,
Pe serpentinele vieții.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, dincolo de galaxia vieții
Acolo, dincolo de galaxia
În care ani de-a rândul am trăit,
Vom fi un univers în noaptea de tăcere,
Particulă de vis în infinit.
Prin pulbere de artă, între spațiul
De ani-lumină dintre două stele,
Ne vom continua viața și visul
Trăirii noastre simple și eterne.
Vom fi o dulce rază de lumină,
Mângâietoare-n suflete și-n gând,
Acoperiți de mantie divină,
În adâncimea nopții luminând.
Căci lumea-ntreagă este guvernată
De-același soare și trăind prin vers
Un ochi deschis vom fi... Azi, lumea toată
Îi dă vieții, parcă, un alt sens...
Suntem aici doar pentru-a ne cunoaște
Și de-a-ndrepta greșala celor mulți,
Însă egali vom fi în fața morții,
Singuri și triști, neîmpăcați, desculți...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Verbe auxiliare
Mi-a spus o doamnă, într-o zi,
Cât am pierdut în viața mea,
Că știu un singur verb, "a fi",
Și nu știu verbul "a avea".
epigramă de Geo Olteanu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am închis ferestrele... valurile de perdele se ridicau neiertător dincolo de marginile lor... Un moment de respiro, apoi deveneam recepționerul S. O. S.-urilor din afară. O frunză se zbătea ca un muribund, prinsă în grilajul metalic al ferestrei.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
DIN STELE CĂZĂTOARE POT SĂ-MI FAC O SCARĂ-Rubaiat-
Din stele căzătoare pot să-mi fac o scară
Să evadez din lumea asta mult precară,
Să hoinăresc prin universuri paralele,
Să știu că și acolo lumina-i necesară.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înscris
Scriu când mor pentru a rămâne
prin flori, prin frunze, prin tei,
e liberă lumea să mă îngâne,
e liberă lumea să creadă în zmei.
Sunt criticat și iubit deopotrivă
si uneori îngenuncheat
de stele, de drumuri, de lună,
sunt pentru viață un fel de ciudat!
Știu și nu știu multele rosturi
și mai știu și pe unde-am călcat,
lăsând ruptă iubirea de iarbă,
lăsând noroiul sub tălpi îngropat!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața e uneori ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!