Pictatele pânze sub lupă

Maestrul rutina-şi impută;
Tiparele vechi vrea să rupă.
Din har, chintesenţa-mprumută,
Pictatelelor pânze sub lupă.

O tentă se zbate captivă,
În raiul mirabilei schiţe.
Promisa lucrare votivă,
Se-aşterne sub tălpi de peniţe.

Când ziua şi-ntinde aripa
Şi vezi greu muncite peneluri,
Pe-al lui şevalet a prins clipa,
Ce leagăn îşi află-n pasteluri.

Pe colţul de masă-o paletă,
Zăcând sub uscate vopsele,
E martoră, lâng-o lavetă,
La naşteri de stiluri rebele.

Cât nuanţe preschimbă sub ochii-i,
O tuşă se naşte perenă,
Dând pânzei, cum dă unei rochii,
Un aer distins, lunga trenă.

Pe pânză-nfloreşte pictura,
Sub ochii secundelor sparte.
Minutul îşi uită măsura,
Când arta păşeşte-n nemoarte.

Semnează-mplinita lucrare,
El, magul divinelor forme.
Preaplinuri de sens şi culoare,
Trezesc noi şabloane şi norme.

Cu-o tuşă-n crochiu răstignită,
E timpul să tragă cortina.
Cu umeri măreţi, dezvelită,
Ne poartă-n extaz Mesalina.

Din ceruri şi zeii scrutează
Şi îngerii cântă-n amvonuri.
C-un stil de-avangardă flirtează,
Jonglerul de nuanţe şi tonuri.

Ridică în cinste-i o cupă
Şi-n tihnă s-admiri clarobscuru-i,
Ce-i mult prea grăbit să irupă!
Pe vârfuri păşeşte-mprejuru-i!...

poezie de Mihaela Banu (16 iunie 2019)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţe

Nuanţe şi nuanţe pe cerul oricum,
Nuanţe şi nuanţe pe verdele crud,
Nuanţe în valuri în marea albastră,
Nuanţe rotunde şi-o nuanţă mai 'naltă.

Ochi şi ochii în multele nuanţe,
Nuanţa toamnei în frunze restante,
Gura flămândă, nuanţa pe-o temă,
Nuanţa iubirii, poantă-n dilemă.

O nuanţă sunt eu, o nuanţă eşti tu,
Nuanţa-i răspunsul rostit la per tu,
Vai, câte nuanţe privesc împrejur,
Nuanţa-i şi-atunci când în jur e obscur.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce culoare au ochii tăi?

Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor, nu ştiu cum faci,
În viaţă îmi reamenajezi decorul.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicţie cu ceea ce simţi
Şi ascunzi în ei sensuri şi non-sensuri,
Paradigme cu subînţelesuri.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când îţi spun, mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanţe de nu pleca
Şi mă întorci din drum,
Direcţii diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar şi-n vremuri demult apuse.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Şi-mi cauţi privirea în oricine,
Pentru că în ei găseşti ceva familiar,
Acel "aşteaptă-mă", că vin îndat'.
Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, aşa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a pierdut compasul

Plânge ziua, plânge ceasul
Şi-n secunda tremurată,
Pe cadrane sfărâmată,
Timpul şi-a pierdut compasul.

Plânge ora, plânge clipa
Pe-amintirea-ncremenită,
Când nădejdea ofilită,
De neant şi-a frânt aripa.

Plânge ziua, plânge ceasul
Sus, în turla veşniciei,
Ori pe pragul agoniei,
Timpul şi-a pierdut compasul.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru-o zi ...

Fluturi ce-au doar o zi, trăindu-şi clipa,
S-au întrupat în fâlfâiri gingaşe,
Iar noi, venirea le-am vegheat, ca moaşe,
Văzând prisosul nuanţelor, risipa.

La sfânta zi le-am fost voit părtaşe,
Când roiul şi-a săltat spre cer aripa,
Cromatica-mbrăcând de la tulipa
Pestriţă şi-ale ei surori trufaşe.

Fluturi frumoşi, beţie de culoare,
Făpturi plăpânde, logodiţi cu flori.
Doar pentru-o zi, cu-o ultimă suflare,

Preţuind timpul ca pe vechi comori,
Mai aveţi drept la ultima cântare,
Lăudând viaţa-n imnu-i până-n zori.

sonet de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV

Când zeii se iubeau,
universul lor căpăta
forme şi culori
pe care noi,
muritorii,
le credeam aurore
sau curcubeie.
Mult mai târziu,
zeii au coborât
printre pământeni
zâmbind
şi,
dintr-un anumit motiv,
au inventat
rogvaiv.

Era atât de simplu,
încât oamenii,
plictisiţi,
au creat
toate celelalte
nuanţe.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă...

Privesc tablouri cu natură moartă,
Ce straie vechi şi patinate poartă.
Un craniu, stând perfid lâng-o clepsidră,
Măsurând timpul cu priviri de hidră.
Natură moartă cu homar şi cleşte,
Mese, din care te înfrupţi regeşte.
Ceainic de-argint, pocaluri, ulcelele din lut,
Carafe pântecoase, doar bune de umplut,
Piersici rumene, mere şi prune brumării,
Cireşele pereche, tronând pe largi tipsii.
Festinuri cu vânaturi din belşug,
Ceramică arsă cu meşteşug,
O pipă, ochelarii, lângă opaiţ zac,
Vecin cu samovarul, cu plantele de leac.
Sfeşnicele de strajă, cu lumânări făclii,
Sipete aurite, purtând bijuterii.
Un teanc de cărţi antice, uitate pe un scrin,
Lângă o glastră plină cu flori albe de crin.
Se înfiripă schiţe şi umbre se întind,
Din vârfuri de peneluri, dar s-au născut murind.
Doar sufletul trăieşte, răzbeşte peste veac
Expus în galerie, făcându-ne pe plac.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită...

Uită clipe fericite,
Dacă ai avut?
Clipele în doi trăite,
Nu mai sunt demult.

Uită lungi poveşti din seri,
Când n-aveam ce face,
Limitându-ne plăceri,
Vino iar încoace.

Uită că exist pe lume,
Nu te necăji,
Dintre valurile-n spume,
Iarăşi teafăr voi ieşi.

Uită totul. Fără amintiri,
Din minte mă şterge
Timpul fără reveniri,
Înainte merge.

Uită vechi filozofii,
Instabile fraze,
Din a mele poezii,
Cu reale ipostaze.

Uită, calcă în picioare,
Sentimente pure,
Amintiri frumoase. Oare,
De nuanţe dure?

Uită ultimul sărut,
Şi pe primul uită,
Să rămân necunoscut,
Fii tu cunoscută.

Uită gingaşe cuvinte,
Izvorâri spontane,
Nu le ţine toate minte,
Cifrele romane.

Uită chipul meu timid,
Ochii mei saşii,
Uită totul ce-i splendid,
Sau urât mai ştii?

Uită şi treci cu vederea,
Trebuie gândire multă,
Iată că eu rup tăcerea,
Şi îţi spun, doar uită!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul unei dame de companie

Zilele astea în care pictez o damă de companie
îmi aruncă timpul pe şevalet ca o ploaie
doresc să ating modelul şi nu mă lasă,
vreau sa plătesc şi nu vrea nimic,
îmi plimbă dorinţele pe neliniştea sânilor
şi mă face să-i conturez nervos.

O aşez la fereastră să-i pătrundă lumina prin păr
şi aura ei mă arde la degete
trupul are ceva care-mi curbează liniile
ori le frânge şi cuţitul scapă bucăţi de culoare
pe unde abia trebuie ninse.

Se-nmulţesc nemulţumirile căderii umbrelor
modelul e scump şi formele ei diafane
pot fi prinse când le pipăi, când le sorbi
ca pe o licoare devoratoare de simţuri
îi promit un tablou dar e prea puţin
pentru corpul ei sculptat în abanos.

Lumea mă întreabă de ceva nou
şi umerii mei se ridică instantaneu
am degetele îngheţate în plină vară
iar ochii alunecă pe corpul femeii
să prindă încet esenţa unei dame de companie
să-i prindă poezia din mişcarea buzelor
aşa cum îmblânzeşti o sălbăticiune în timp
şi te bucuri ca un copil
căruia i s-a ridicat zmeul la cer.

De-acum locuiesc în atelier
cu umbra modelului pe pereţi ca o stafie
aud podelele trosnind, cineva umblă la şevalet,
scapă tabloul jos.

Îmi vine să dau foc la atelier şi să fug în pădure
să mă spânzur de întâmplare, să-mi dezaprob destinul
dar mor cu gândul la ziua de mâine
când trebuie să-mi amestec culorile, să-mi lovesc răbdarea
cu cuţitul şi să tai în bucăţi golul de pe pânză
să-l umplu cu dracul ăsta de femeie neîmblânzită
sau îmblânzită foarte scump
cu ochii ei de viperă şi veninul vărsat în vopsele
care abia surâde
din portretul neterminat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 septembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-aş lăsa să zboare clipa
Din Raiul sufletului, nu!
Iubirii n-aş tăia aripa,
De-aş pierde şi-ultimul atu.

catren de Mihaela Banu (17 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O persoană care trăieşte sentimentul emoţiei sau iubirii pure îşi umple aura cu cele mai frumoase tonuri şi nuanţe, cu o intensă culoare trandafirie, iar observarea acestui lucru este o plăcere foarte mult apreciată de către ocultist.

Swami Panchadasi în Aura umană
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

A cazut un inger

Cântec de leagăn, cântec de leagăn,
Cine te-a dus, cine te-a vrut?
Pânze pictate în tonuri de galben
Cum de-aţi plecat şi eu n-am ştiut?

Vino, chip dulce de înger din ceruri
În braţele calde, amor să îţi dau!
Păşeşte spre mine, renunţă la aripi,
Cu ochii albaştri mă roagă să stau!

Scântei de lumină şi tremur sălbatic,
Sărută amorul şi taci sărutând!

Cântec de leagăn, cântec de leagăn,
Cine te-a dus, cine te-a vrut?
Pânze pictate în tonuri de galben
Cum de-aţi plecat şi eu n-am ştiut?

Vino, chip dulce de înger din ceruri
În braţele calde, amor să îţi dau!
Păşeşte spre mine, renunţă la aripi,
Cu ochii albaştri mă roagă să stau!

Scântei de lumină şi tremur sălbatic,
Sărută amorul şi taci sărutând!

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îngerii iubesc...

Când îngerii iubesc,
aripile lor se topesc uşor
sub roua zorilor...

Când îngerii iubesc,
nimbul de deasupra le dispare
oglindindu-se mai departe în ochii lor.
Câtă naivitate acolo!

Cenuşa amurgului
îi mai răneşte uneori,
dar ei zâmbesc iubirii cu întregul lor suflet
rămas neîntinat.

Cu timpul, locul aripilor devine amintire,
uită strălucirea aurei divine,
uită cenuşa apusurilor dureroase,
uită chiar şi barba lânoasă
şi glasul blând al Paradisului pierdut...
Uită!
Şi iartă...

În cuiburile mici ale oamenilor,
lacrimile cristaline scot un clinchet ciudat –
când îngerii iubesc...

poezie de Elena Contoman (3 decembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cucerirea femeii

Când tânăr eşti şi plin de dor,
O cucereşti aşa uşor,
Cu un surâs ce-o pui pe jar,
Cu-o floare ce i-o dai în dar;

Cu o privire drept în ochi,
C-un "Să nu-ţi fie de deochi!",
Cu o atingere de mână,
C-un "Te iubesc, frumoasă zână!";

Cu vorbe dulci, ce sună brici,
Cu-un cântecel ce i-l dedici,
Cu-o serenadă sub balcon,
C-un dulce vin de Sauvignon...

Când sănătos şi tânăr eşti,
Aşa uşor o cucereşti,
Cu o plimbare împreună
Sub un magnific clar de lună,

Sau cu-o plimbare într-un parc,
Cu al sprâncenei tale arc,
Cu ochii tăi ce strălucesc,
Când pe ea dulce o privesc,

Cu-o vizită la un muzeu,
Cu un concert la Ateneu.
C-un vals superb de Anul Nou,
Sau c-un de neuitat tangou,

C-un dans grozav la discotecă,
Cu-o carte din bibliotecă,
Sau cu un picnic doar în doi,
În poieniţa din zăvoi,

Cu-o masă la un separeu,
Când o inviţi la un dineu,
Cu căţărări pe munţi înalţi,
De simţi, pe vârfuri, cum tresalţi...

Când tânăr eşti şi ai şi bani,
O cucereşti cu flori, fazani ‒
Serviţi la un revelion,
Stropiţi din plin cu vin Burbon ‒,

Cu un parfum de ziua ei ‒
Chanel, Dior ‒, nişte cercei
Din aur şi cu diamante,
Demni de regine ravisante,

Cu un Merţan nemaivăzut,
Luxos, rapid, neîntrecut,
Cu croaziere pe ocean,
Pe mări şi fluvii, trei pe an...

Când eşti şi tânăr, şi poet,
O cucereşti cu un sonet,
Sau c-un poem ce i-ai făcut,
Ori pur şi simplu c-un sărut.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (10 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne-aduce ziua?

Ziua ne-aduce înc-o lucrare
Şi-al ei final se cere-n curând
C-aşa e în Vie: fără-ncetare
Urmăm exemplul Păstorului blând.

Ziua ne-aduce o nouă speranţă
Să nu ne-ndoim păşind spre Canaan
Să cultivăm în noi cutezanţă,
Să navigăm spre doritul liman.

Ne-aduce ziua o nouă-ncercare?
Cum s-o primim? Cum s-o tratăm?
Cu cea mai sfântă încredinţare
Ştiind că doar cu EL câştigăm.

Ziua ne-aduce promisa comoară
Răsplata răbdării, răsplată de Sus
Să ştim că harul ne înfăşoară
Aşa cum, clar, profeţii ne-au spus.

O nouă putere, când ziua apare,
Răsare în noi să fim devotaţi
Să nu ne-ataşăm de-o altă grupare
Ci doar de ceata sfinţilor fraţi.

Revelaţii cereşti ziua ne-aduce
Să-nvingem urgia torentului greu
C-aşa fiinţa dorinţă produce
Să stăm, necurmat, pe-ngustul traseu.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?!

Cine despre sine toate ştie,
Când îi pare viaţa-i veşnicie?!
Cine după insomnii stridente,
Gustă-n tihnă clipele prezente?!
Cine-adună roua din câmpie,
Fără sub tălpi goale spini să fie?!
Cine-n zile-ploi, sau nopţi cu lună,
Din nori negri raze nu adună?!
Cine sufletul la trup de-mparte,
Poate scrie-n tihnă a lui carte?!
Cine-i gata pregătit de moarte,
Când să mori înseamnă-a fi departe?!

Cine copleşit de nostalgie,
N-ar mai vrea o zi tânăr să fie?!
Cine-n ceasul din amurgul vieţii,
N-ar râvni sărutul dimineţii?!

poezie de Mihaela Banu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Şi-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţă
Aşa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609)
Adăugat de Miron Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul rozelor de mai

Când rozele cupa-şi deschid
Şi-n tandre miresme tresar,
Îmi scot rochii vechi din armoar,
Ce flutură-n vântul timid.

Vom bea amândoi un Cotnar,
Cu gândul ştrengar, dar lucid,
Când rozele cupa-şi deschid
Şi-n tandre miresme tresar.

Iar tu, parcă orb şi avid,
Tenace şi dulce tâlhar,
Întinzi mâna dreaptă, candid,
Şi rochia-mi deschei la fermoar,
Când rozele cupa-şi deschid.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criricanţi

Cum dracu' o fi doar să tot critici,
Adică "nu", să-l faci un "da"...
Cum proştii îşi zic că-s apolitici
Şi după vot -nedând- sunt... "ba"?!

Adică un fel de ba... ba oarba;
Stând tot mereu cu ochii închişi?
Nu ştiu cum; scărpinându-şi barba
Pot scoate ei pe toţi... pros(t)scrişi!?

Iar dacă-i critici tu pe ei;
"Cum e posibil, criti(c)... (c)are?
De unde-s ăştia; derbedei,
Ce-şi fac din critică... lucrare?!?".

Deci, lucru-i bun de criticat,
Iar critica, nu-i o lucrare!
Aşa că criticu-i... lucrat,
Când lucrătoru-i critic!... Oare?

PS
Măcar pe timpuri era stil;
Ceas de Gousset, cizme, bufanţi,
Monoclu, lulea din exil...
Paris, Viena... Eh, criticanţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!