
ROGVAIV
Când zeii se iubeau,
universul lor căpăta
forme și culori
pe care noi,
muritorii,
le credeam aurore
sau curcubeie.
Mult mai târziu,
zeii au coborât
printre pământeni
zâmbind
și,
dintr-un anumit motiv,
au inventat
rogvaiv.
Era atât de simplu,
încât oamenii,
plictisiți,
au creat
toate celelalte
nuanțe.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Zeii pe care i-am creat sunt exact zeii la care te-ai aștepta să fie făcuți de o specie care este la o jumătate de cromozom distanță de a fi un cimpanzeu.
citat din Christopher Hitchens
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste
O visare despletită într-o patimă cât marea
ne cutreieră prin vene și stârnește tulburarea.
Printre șoapte cresc suspine ce zidesc o catedrală
din culori de curcubeie rostuite în spirală.
Ruga inimilor noastre-ngenunchiate-n strana firii
face Cerul să abroge legile împotrivirii
și-n uitările de Sine, grijuliu, ne-adăpostește,
cu șampania IUBIRII sângele ni-l clocotește.
Roșul inimilor arde trupurile, cu dorință,
cultul Dragostei se-nalță în adâncuri de ființă,
cu Divinul prins sub pleoape, clipa ne împărtășește...
La fel se iubeau și zeii: pătimaș, carnal, trupește...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când îl ascult pe Beethoven îmi spun că omul este mai mare decât zeii. Când îl ascult pe Mozart îmi spun că zeii umanizați sunt mai mari decât omul. Iar când îl ascult pe Bach îmi spun: zeii și nimic mai mult!
citat clasic din Constantin Tsatsos
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să explic, oare, de ce cred că nu poți să iubești viața și să rămâi nepedepsit? Sigur, aș putea spune că zeii care ne-au creat au fost sadici. Ne-au dat capacitatea de a iubi, știind că, astfel, vom descoperi singuri suferința. Dar mă îndoiesc că zeii sunt de vină.
Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Enache Andreia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Târziu
Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanțe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoși
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Și eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Și singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Așa începe dragostea,
Și se termina tot așa,
Târziu noi regretăm mereu
Și luăm din viată ce-i mai greu...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât plictiseala capătă amploare și este rădăcina tuturor relelor, nu-i de mirare, atunci, că lumea merge înapoi, că răul se răspândește. Acest lucru își are originea în trecut, încă de la începuturile lumii. Zeii erau plictisiți, de aceea au creat ființele umane.
citat clasic din Kierkegaard
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea relațiilor mele cu zeii e, oarecum, diferită. Trebuie să precizez însă că mă refer la niște zei anume: la zeii grecilor, cei care stăteau în vechime în Olimp, iar când se săturau de divinitatea lor, coborau printre muritori să afle și ei cum se trăiește. Coborau să iubească, să țeasă intrigi sau să se amestece în războaie, cum au făcut-o la Troia.
Octavian Paler în Calomnii mitologice (2007)
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri
Vom face printre valuri, valuri,
și ne vom cufunda-n apus
atât de jos și-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.
Vom face dintr-un vis, un vis
și-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.
Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.
Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini și-atât de goi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Joc zaruri
cu zeii pe o bucată de cer
aruncat în vaduri de ape
limpezi încât poți stinge
dorul de zbor în amurguri
știm că zarurile sunt măsluite
dar jocul continuă cu ardoare
porumbițele se sting în nisipuri
după ce și-au făcut autocritica
privesc zarul aruncat pe o piele
de șarpe întinsă la sare
e mic ca un mesaj rătăcit de o babă
adormită pe banca din fața porții
toți trișează fără să facă gălăgie
zeii se întrec în giubușlucuri
zarurile iau diferite forme
au mecanisme cu telecomandă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spectrul color Rogvaiv nu este compus doar din șapte culori, ci din mii de nuanțe.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Reflecții Maxime Axiome IV
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

* * *
Era demult
când soarele
mi se-mpletea în păr
și zeii se iubeau prin lanuri de lavandă
în timp ce eu scriam poeme,
cu mâna tremurând,
precum un pui de vrabie...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi
Știu că va fi, va fi o zi
când printre stele voi pluti,
căci voi zbura atât de sus
încât al Soarelui apus
nu-l voi zări.
Iar când, din nou, va răsări,
voi veți avea o nouă zi
în care mi-ar plăcea nespus
în ea, să fiu și eu inclus
prin poezii.
Voi fi cu voi când veți citi
și, chiar de nu veți auzi,
voi mulțumi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii, credințele și valorile
S-au risipit anii in mii de culori
S-au aglomerat stelele-n albe
Nuanțe, credințe și valori
S-au pierdut anii, s-au desenat
Printre ruinele minții s-au aglomerat
Neuronii preaslăviti in nuanțe de mov
Putine lumini vor preamari
Sufletele îngerilor vremelnice.
Pana ce timpul se va opri.
Vino sa-mi cuprinzi neputința!
Cu valurile mâinii tale sa ma ghidezi
Printre schimbările vieții
Evoluție spectaculoasa...
Sa ma afunzi in mister... pana la cer!
Nu-mi desena culori nedescrise,
Voi fi aleasa in orice clipa
Munca ma conduce spre rezultatele
Pe care ni le-am creat in minte
Frumusețea vibrației dincolo de mister.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematica se bucură, față de toate celelalte științe, de un prestigiu aparte, dintr-un anumit motiv: propozițiile ei sunt absolut sigure și neîndoielnice, în vreme ce propozițiile tuturor celorlalte științe sunt într-o anumită măsură discutabile și în permanent pericol de a fi răsturnate de fapte nou descoperite.
Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În antichitate, zeii coborau pe pământ, erau aproape de oameni, se iubeau cu ei, se băteau cu ei etc. Pe atunci, rugăciunile ajungeau sigur undeva!
Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât simți mai mult că ești om, cu atât te asemeni mai mult cu zeii.
citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se schimbă. Pentru asta au creat hainele.
aforism de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Șapte
[tramvai]
s-au desfăcut norii în mai multe planșe,
în culori rogvaiv și griuri avalanșe.
găsesc virtualități și portaluri, parcă aș fi un mag,
o zburlesc dintr-un loc în altul care mi-e mai drag
și vad cum toate au un cost. un dragon cu șapte capete
ascunde cu un rost sub pielea-i plină de solzi, lingouri roz sau cadavre mov, care încă urlă.
cred că ceea ce se vede de sub lună, soarele de mult îl știe, și nu de azi de ieri, ci poate dintr-o mie.
poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare dimineață, un comando special pătrundea în baracă și evacua cadavrele. Era o scenă de coșmar, însoțită de mirosuri de oameni descompuși. Nu înțeleg cum am suportat așa ceva. Printre cei care se puteau mișca, au apărut consumatorii de carne din cadavre. Pur și simplu se mușca dintr-un șold sau dintr-o mână, trecând peste greața care însoțea această ceremonie. Era foamea atât de mare încât oamenii nu mai erau raționali, deveniseră animale.
Harry Ross în Auschwitz, țara morții: eu nu pot să uit și nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedeți voi, oamenii religioși - cei mai mulți dintre ei - cred într-adevăr că această planetă este un experiment. La aceasta se rezumă credințele lor. Un zeu sau altul tot timpul repară și intervin, făcându-și de cap cu soția comerciantului, dând tablete pe munți, condamnându-te să îți mutilezi copiii, spunând oamenilor ce cuvinte pot rosti și ce cuvinte nu pot rosti, făcându-i pe oameni să se simtă vinovați dacă se distrează, și tot așa. De ce nu pot lăsa zeii ce este îndeajuns de bine în pace? Toată această intervenție denotă incompetență. Dacă Dumnezeu nu a vrut ca soția lui Lot să se uite înapoi, de ce nu a făcut-o ascultătoare, astfel încât să facă ce i-a spus soțul ei? Sau dacă el nu l-ar fi făcut pe Lot să fie așa un dobitoc, poate ea l-ar fi ascultat mai mult. Dacă Dumnezeu este omnipotent și atotștiutor, de ce nu a creat Universul de la început în așa fel încât să iasă așa cum a vrut el? De ce face el reparații și se lamentează în mod constant? Nu! Există un singur lucru pe care biblia îl face clar: Dumnezeul biblic este un constructor neglijent. Nu este bun la proiectare, nu este bun la executare. El ar da faliment dacă ar exista vreo competiție.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!