Venin

Din straturi de cuvinte puse-n fard,
din frumuseţi cu care se-nconjoară,
răzbat, prin răni adânci, dureri ce-o ard
chiar şi în lumea ei, imaginară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape adânci

Pe trepte de-ntuneric sau lumină,
prin verdele ce colorează stânci,
în arbori ce spre hăuri se înclină,
sunt ape. Toate,-n felul lor, adânci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În copilărie am avut sute de căzături. Căzături care mi-au provocat răni. Răni care s-au vindecat sau răni în urma cărora am rămas cu semne. Aşa este şi cu inima. Sunt suferinţe care se duc, se uită, dar suferinţe care lasă răni adânci în inima noastră. Răni care provoacă cicatrici. Cicatrici care nu dispar cu trecerea timpului.

aforism de Alina-Georgiana Drosu (12 februarie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelabrul cuvintelor

În ploi de cuvinte ce-ngheaţă,
Tot jurul devine macabru
Şi rece, şi fără de viaţă,
Din sloiuri, sculptat, candelabru.

Ca braţe-i atârnă junghere,
Se-nfig în tăcerea de stâncă
Şi ard, şi provoacă durere
În rana deja prea adâncă.

Copacul de gânduri şi vise,
Mai poate, mai rabdă şi duce
În lumea cuvintelor scrise
Îngheţul acelui ce luce.

E, totuşi, frumos, candelabrul,
Cu braţele-i reci de lumină!
Doar stânca îi simte macabrul
Prin răni ce îi cresc, fără vină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Fără el, lumea mi-ar părea mai goală,
poate nici eu nu aş fi existat,
e comunicarea de zi cu zi,
miracolul pe care şi tu îl grăieşti.
Cuvinte fulgi,
cuvinte metal,
cuvinte aer,
cuvinte ce apun,
cuvinte ce răsar,
ca o zână din poveste.
E simbolul ce-l rostim
şi crează lumea.

poezie de Daniel Lăcătuş
Adăugat de Daniel Lăcătuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adânc

Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place şi-o caut ades.

Adâncul mi-e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credinţă, suport,
Şi locul în care mi-e bine când merg.

Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să răzbat...

Să răzbat,
Am urmărit zborul păsărilor
Şi-asemenea lor
Am pornit spre necunoscut.

Să răzbat,
Am privit apele curgând
Şi-am învăţat
Să-mi croiesc, singură, drumul.

Să răzbat,
Am cutreierat munţii
Şi-am înţeles
Să-mi crestez sufletul în piatră.

Să răzbat,
Mi-am Împodobit sufletul
Cu flori
Din lăcaşul Îţelepciunii.

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din volumul de versuri Cântecul Sferelor (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă amar

Îmi plouă pe-o stradă anume
Cuvintele cad în zadar
În stropii cu gustul amar.
Ce ploaie, ce ploaie cu spume!

Mă fulgeră cerul prin norii
Din care îşi scutură, sec,
Cuvinte de dor ce se-ntrec
Să-nvie prin mine fiorii.

Îşi mută văzduhul taraba
Din pagina stropilor reci
În cea a uitării pe veci

Şi plouă cuvinte cu graba
Pe care o ai când te-apleci
Să iei ce-a căzut... şi-i degeaba.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica...

Frumuseţi într-o dungă albastră,
Frumuseţi roditoare pe gri,
Frumuseţi deopotrivă pe galben,
Şi-evident frumuseţi sângerii...

Nu mai zic, frumuseţi sunt pe verde,
Frumuseţi pe alb de integru,
Pe lila frumuseţi suferinde,
Frumuseţi închini şi pe negru...

În roz, în grena, în portocaliu,
În crem, în turcoaz şi-n cafenIu,
În lavandă, kaki, în castaniu,
În ocru, în bej, şi-n stacojiu...

Sunt frumuseţi în orice culoare,
Tre'să şti să le simţi, să le crezi,
Pot fi dure cu noi sau plăpânde,
Şi-n orice clipă să le-asortezi...

O explodare a fost de culori
Prinzând cu pricepere nume,
De-atunci pân-acu' în splendori
Ne poartă pe aripi în lume!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (27 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii slobodă

Acu', eu ce să zâc? – o să lansez
O carte de-o să zâcă lumea: -Îu!
Da ce-are, muică, ăsta, ce-i, botez?
Sau o lansa bărcuţe pe pârâu?
Da' câte-mpătureşte, c-are mii!!!
O fi vreuna să lanseze-n Jii,
Că ăsta e oltean d'ăl get-beget,
Lansează tot, nu ţâne la secret
Nici zaibăru' cu care s-a-nţărcat,
Nici prazu' tot pe care l-a mâncat,
Aşa că mergem toţi, ce-o fi o fi,
Că rar se fac asemenea... prostii!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştafeta

Bătaia, se zice, e "ruptă din Rai",
aşa c-am aflat unde creşte
şi, iute, mă-ntreb: o fi bine s-o dai
ştafetă la cel ce-o primeşte?

De ce zic "ştafetă"? Păi, mie mi-e clar
că cel ce-o-ncasează, săracu',
o dă mai departe ca, într-un final,
bătaia s-ajungă la Dracu.

Acel ce-o transmite e-un biet mesager
ce face, cu trudă, naveta,
carându-şi prin viaţă "ruptura" din cer
şi dând moştenire "ştafeta".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna stâncii solitare

Tu, cum simţi fulgii care se cernură
prin sita îngheţatelor morminte
din cimitirul vechilor cuvinte
ce-au devenit de nori adunătură?

Ce iarnă e pe-acolo, pe la tine,
prin gânduri ca de viscol răscolite
în amintiri de conţinut golite
şi îngheţate-n noile rutine?

Cum îţi mai ninge: aspru şi mărunt,
cristale ascuţite şi-ngheţate
ca răsuflarea unei umbre-n spate,
sau lin, ca fulgii dorului cărunt?

Cum îţi e iarna, stâncă solitară,
uitată-n lumea ei de vechea doină,
cu oameni ce se bucură de-o moină
prin ierni străine? Spune-mi, cum e, ţară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea flăcării

În pieptul meu e-o flacără ce arde
Şi-mprăştie lumină şi căldură
Iar, uneori, din tainicele coarde,
chiar cânturi ce te-nalţă şi te fură,

Te duc în lumi ferice, de poveste,
Acolo unde îngerii, doar, cântă,
În lumi de vis în care totul este
Supus Luminii care te încântă.

Lumina mea, continuă,-nfierbântă,
În lumea inimilor îngheţate,
Iubirea ce părea demult înfrântă
Şi îi arată calea spre "Se poate".

Eu mă consum de-acum, încet, spre tine,
Şi îţi ofer, din flacăra-mi arzândă,
Căldura din iubirea ce-o conţine,
Iar tu... primeşte-i mângâierea blândă!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Femeie!

poetul o îmbracă în cuvinte,
în flori,
în simboluri,
apoi o plimbă
prin lumea lui imaginară.

cerul atârnă deasupra lor
ca un fagure imens
în care stelele eclozează.

o îmbrăţişează,
da, o îmbrăţişează
dar ea are copii de născut,
seminţe de pus la încolţit,
apa de dat în clocot,
pământul de afânat,
viaţa de luat la picior,
aerul puternic al fiecarei zile
de tras în piept.

oh, are atâtea de făcut
şi nimeni n-o opreşte!
poetul o îmbracă în cuvinte,
în flori,
în simboluri,
dar femeia trăieşte!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ecoul înfundat din… rădăcini! (de răstălmăcit)

mă-ntreb cât
mai suntem în noi daci
spiritul pământului acesta ţine în miezul lui
mister – azi mai mult vedeţi
paradoxuri, firi îmbolnăvite
mixturi orientale, mofturi apusene, creme
noi, mă întreb
prin care vene
care parte de os
în ce înveliş al sufletului mai am
dacul strămoş?!
…straturi, straturi de lut nou au adus
vânturile, vremurile însă înnobilare
este doar memoria ta şi a mea…
ecoul acelui mister pur carpatic
pur în seve adânci
nu de alta dar să fim şi noi
«întregi»
în hora naţiilor Europei pe care
tocmai am integrat-o
am readus-o-n albia aproape
completă
amintind pe alocuri
de imperiul roman…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicilor

Primiţi-mă înapoi în sat,
Am obosit prin lumea rece,
Chemaţi-mă din nou la sfat,
Căci e trecut de ora zece.

Şi mă vegheaţi cu liturghii,
Chiar de-am întârziat o clipă,
Prin ochii toamnei aurii,
Veţi desluşi-a voastră fiică.

Mi-a foat atât de dor de voi,
Încât am irosit o viaţă,
Să-aud izvorul din zăvoi,
Cum şuieră spre dimineaţă.

Eu nu mai plec nicicând de-aici,
Căci lângă vatra voastră sacră,
Mi-oi obloji dureri adânci
Şi-oi bea cea mai curată apă.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă!

Pluteam uşor prin liniştea din jur
Pe aripi zdrenţuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric şi lumină,
Prin ură şi iubire sau prin vis,
Prin munţi semeţi ori peste un abis,
În zile reci sau nopţi cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferinţă
Al mamei ce vă creşte cu credinţă:
Natura ce-o trataţi ca nefiinţă.

Treziţi-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ş pot să merg pe ele spre multe alte ţinte,
Să-mi stăpânesc emoţii adesea ne-nţelese,
Să-i pun călătoriei toţi paşii în cuvinte.

Ajung şi trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă şi-mi devenise halta
Din care o potecă ştiam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viaţa ne-o conduce.

Era pe drumu-acela şi mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl ştie şi-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n şoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi şi fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieţi străine
Şi le aşterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Terrei

C-un geamăt, din ape adânci,
În falduri ascunse de ceţuri,
Ridică în lacrimi de stânci
O rugă pierdută-n îngheţuri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasmele nopţii

Alergi înspre vorbele-şoapte
prin lumea de vis şi fantasme
ce-apar, furişate, în noapte,
plutind ca în vechile basme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!