În adânc

Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place şi-o caut ades.

Adâncul mi-e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credinţă, suport,
Şi locul în care mi-e bine când merg.

Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopţii târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
şi drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca şi-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-aşteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca şoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reuşesc
Să treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, să-nalţe zidul c-o uşă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea şi se opresc în ape
Albastre-odinioară şi care ţi-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate şi îşi erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Şi ne-a simţit iubirea. Ar vrea ca eu să-i ştiu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea să fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Şi-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să mă-nchid în vers

Am să mă-nchid în vers să-mi fie bine
Să nu mai ştiu nimic - nicicând de nimeni,
Să mă acopăr toată cu o strofă
Să stau ascunsă-n trista-mi poezie.

Să nu trimiteţi critici după mine
Caci mă găseasc în versul alb sau rimă,
Şi mă ucid aşa cum ştiu ei: bine,
Atunci când scrisul meu nu le convine.

Sau o să mă mut în rândurile unui necrolog
Şi acolo o să stau fără de teama
Că m-or găsi;
Să dau lor socoteală
Cum şi de ce sau care e mesajul?
Atunci când doar încerc să-mi pun
Fărâmele de suflet în simplă poezie.

poezie de Angelina Nădejde (17 iulie 2012)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş lepăda de tot

Tu mi-ai robit şi inima şi visul;
Nu-naintez, iar să mă-ntor nu pot,
Mă-nchid şi tac... prieten mi-e doar plânsul,
Am obosit... m-aş lepăda de tot!

De tot, de toate, dar nu şi de tine,
Căci tu rămâi, în mine, doar al meu,
Chiar dac-aşa mi-e rău şi când mi-e bine,
Te voi iubi, până la Dumnezeu!

Am să te-aştept, ştiu c-ai să vii la mine,
Lumină ai să faci la tine-n gând,
Numai tu te pricepi atât de bine
Să-mi ştergi o lacrimă, din când în când!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea viselor

E-o umbră ce se leagănă de parcă
ar vrea, hipnotizat, să plec departe,
iar sufletul să nu se mai întoarcă
din lumi ce nu-s nici vii, nu sunt nici moarte.

Ascult imboldul inimii ce saltă
domol, în ritmul unei vechi pendule,
în intervale-n care nu tresaltă
când sângele încearcă noi formule.

Pornesc din întuneric spre lumina
ce-mi strigă o chemare dinspre Lună
prin raze ce descoperă cortina
ce două lumi încearcă să opună:

O lume-n care totul se măsoară
în timpul care trece iluzoriu,
şi alta,-n care-am fost de prima oară,
eternă, infinită, purgatoriu.

Aleg un drum ce pare o cărare
spre poarta ce-mi apare larg deschisă
spre lumea veche, calea salvatoare
pe care doar iubirea e admisă.

Şi merg... şi merg... un suflet ce se pierde
în raza de lumină care vine
cu zorii ce-ndrăznesc să îmi dezmierde
un vis neterminat, întors în mine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa de borangic

când totul îmi pare a fi
o negură albă
plâng şi râd
mă izbesc cu tâmpla
de toate stihiile nopţii
şi tac şi râd
în cămaşa asta de forţă
Doamne
cât mi-e de bine
cu mâinile strânse la piept
de toţi neiubiţii
neştiuţii
nevăzuţii vreodată
de om sau fiară
picioarele mele
sunt ca vulpile
ce merg chiorâş
o iau înaintea ochilor
şi merg
pe panta abruptă
a vulnerabilităţii
din părul strâns
în coadă de cal
îmi zidesc un altar
la care şă mă-nchin
să plâng din ochi de fluturi
tot ce-am văzut eu

ştii cât mi-e de bine
să port pe suflet
o grea moştenire

cămaşa de borangic

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Mi-e frig, iubite, mi-e frig,
aţâţă focul pe vatră!
Topeşte-mi suferinţa,
sfarmă braţele reci
ce trupu-mi ating.
În suflet mă doare o rană,
văd universul arzând,
împovărat cu moarte
duce povara peste stânci.
Mă sfâşie lupii, degeaba te strig,
tăcerea-mi urlă în suflet,
fluturii albi se sting.

Mi-e somn, iubite, mi-e somn,
aşterne-mi ţărâna să dorm!
Sub ramuri de brad să plâng,
vioara-n suspine să-mi cânte,
durerea din mine să ţipe.
Plecat-a vara, pleca-va şi toamna,
în mine îşi face iarna cărare,
pe tâmplă-mi curge ninsoare,
pletele se schimbă-n culoare.

Mi-e stete, iubite, mi-e stete,
umple-mi ulciorul cu apă vie!
Deschide poarta spre absolut!
Sădeşte floarea vieţii în genuni
să-nflorească iubirea-n adâncuri,
nepământeşti braţe să ne urce
dincolo de cer...
Izvodeşte din condei amarul,
corăbii se pierd în Bermude.

Mi-e dor, iubite, mi-e dor,
mi-e aripa frântă şi nu pot să zbor,
am sufletul ascuns între himere,
îmi fac din amintiri scut.
Îngerii îmi ascultă tristeţile,
îmi risipesc amarul din suflet,
sângele-mi amuţeşte-n artere,
mă simt închisă-ntr-un abis...

Mariana Petrache
22. 09. 2017

poezie de Mariana Petrache (22 septembrie 2017)
Adăugat de Mariana Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e poftă

Mi-e poftă-n dimineaţă... de iubire,
De prelungite-mbrăţişări târzii,
De flăcările ca o împlinire
Ce toarnă în adâncuri... veşnicii.

Mi-e poftă-n răsărituri... de lumină,
De îndrăzneli şoptite şi tăceri,
De nebunii, chemări, adrenalină
Ce picură în suflet... primăveri.

Mi-e poftă-n dimineaţă... de uitare,
De patimi regăsite şi iertări,
De-un orizont abia ieşit din mare
Stârnind o avalanşă de-ntrebări.

Mi-e poftă-n răsărituri de răcoare,
De ploaie şi atingeri care ard,
De curcubeul ca o provocare
Şi de ce nu? de clipa de hazard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e poftă

Mi-e poftă-n dimineaţă, de iubire,
De prelungite-mbrăţişări târzii,
De flăcările ca o împlinire
Ce toarnă în adâncuri... veşnicii.

Mi-e poftă-n răsărituri, de lumină,
De îndrăzneli şoptite şi tăceri,
De nebunii, chemări şi-adrenalină,
Ce picură în suflet primăveri.

Mi-e poftă-n dimineaţă, de uitare,
De patimi regăsite şi iertări,
De-un orizont, abia ieşit din mare,
Stârnind o avalanşă de-ntrebări.

Mi-e poftă-n răsărituri, de răcoare,
De ploaie şi atingeri care ard,
De curcubeul clipei şi de soare
Şi de ce nu? de clipa de hazard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de vară şi mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu păşeşti prin nopţile amare
Şi-mi mângâi clipa înnorată, mamă!

Mi-e dor de vară şi de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!

Mi-e dor de pace şi de infinit,
De paşii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...

Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroşi,
De răsărit şi de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoşi,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.

Mi-e dor de vară, de iubiri
Şi de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec-descântec

Mi-e sete de stele şi lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniştii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e ţară!

Mi-e sete de-albastru şi verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!

Mi-e sete de frate şi soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia din gând

Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Şi-aduce-n suflet noaptea de afară.

Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape,

Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aş îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care ştii atât de bine
Că îi iubesc demult şi-i voi iubi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm, I (de sinceritate)

Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când ştiu că totul Ţie-Ţi aparţine!

Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet şi de nume!

Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orişice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină şi de desfătare!

Mi-e greu să-mi ţin toate rănile-n mine
Şi să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ţi spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"

Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ţi mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă şi iertare
Şi azi mai ai răbdare, mai ai multă şi dulce răbdare...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând mort

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Mi-e aşa indiferent
Mi-e cum e la orişicare
Când le e timpul absent

Mi-e mai bine de o oră
Mă simt altfel de atunci
Aş putea să joc şi-o horă
Dar cu cine printre cruci

Mi-este osul stâng mai bine
Şi pe dreptul nu îl simt
Simt doar recele în mine
Şi căldura din pământ

Mi-e aşa şi-aşa se pare
Aşa-mi place să mă mint
Arde sus o lumânare
Pâlpâie peste mormânt

Mi-e o linişte de toate
Nu aud nimic nicicând
Nici chiar clopotele sparte
Sigur bat din când în când

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lumina în suflet şi magie creată
Sărbătorile ne-au adus odihnă-n suflet
Poveştile de iarnă, iubirea recreată în adâncuri
Fără povestirile bunicii viaţa n-are contur
Iarna se petrec luminile în răstimpuri
Credinţa naşte iarna, cerul deschide
Magia reîntoarcerii şi iubirii
Deschid magia împietritei inimi
Spre a naşte cununi de aur,
Pajişti luminate, adâncuri absorbite
Anul care vine, viaţa luminează
Merg cu trupul inert în cuprinsă matcă
La mulţi ani, dragi făuritori în aur ai ţării româneşti.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!