Ape adânci

Pe trepte de-ntuneric sau lumină,
prin verdele ce colorează stânci,
în arbori ce spre hăuri se înclină,
sunt ape. Toate,-n felul lor, adânci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Terrei

C-un geamăt, din ape adânci,
În falduri ascunse de ceţuri,
Ridică în lacrimi de stânci
O rugă pierdută-n îngheţuri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul drept

Pe unde,-acum, mă cauţi, nu mai sunt:
M-am izolat spre zorii-ndepărtaţi
De-un loc în care nu vreau să înfrunt
Urgia unor nori învolburaţi.

Voi aştepta ca gândul meu senin
Să fie-nconjurat de-un cer la fel,
Iar zboru-mi singuratic prin destin
Va fi pe note dulci, de menestrel.

Eu nu am scări cu trepte de prisos,
Nu am frânghii, şi nu privesc în sus
Plutind asemeni unui albatros,
Dar zbor şi să m-opresc nu sunt dispus.

De vrei să-mi fii alături, te aştept
Pe drumul care-mi pare mie drept.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecările, plecările...

plecările, plecările,
spre toate depărtările,
lăsând pustii şi gările
cu toate aşteptările,
spre marginile gândului,
la marginea pământului...

odată cu plecările
îmi zboară-n veci şi dorurile
şi nevisate visurile
spre negrele abisurile,

dorurile care nu adorm
şi nu mă lasă-n veci să dorm,
dorurile, patimi adânci,
aş vrea să le târăsc pe brânci
şi peste munţi şi peste stânci...

aş vrea s-o iau aşa năuc
şi nu ştiu încotro s-apuc...
prin lumea largă rătăcit,
ca să mă pierd în infinit.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venin

Din straturi de cuvinte puse-n fard,
din frumuseţi cu care se-nconjoară,
răzbat, prin răni adânci, dureri ce-o ard
chiar şi în lumea ei, imaginară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte în pustiu

Se-nşiră prin mine şi par să te-aştepte,
Când urci o cărare de vreme, pe trepte,
Atâtea şi-atâtea din clipele-acelea
Ascunse-n fiorii ce-mi fulgeră pielea
Şi visul cu tine în fuga de-o lume
În care pe buze-mi adoarme un nume.

Şi parcă-ţi sunt paşii pe-o cale pustie,
Şi parcă ţi-e dorul o inimă vie
Pulsând în tăcerea din drumul de ape
Ce poartă-amintiri din izvoare de pleoape,
Iar mâinile tale par umbre-n şiraguri
De gânduri oprite la treceri de praguri.

Se-aud voci născute-n ecou de tenebre,
Regrete-n veşminte de note funebre
Din cântec de leagăn al stelelor moarte
Pe trepte din tot ce le-a dus prea departe,
Şi-ţi pare prohodul dorinţelor, ţie,
Şi-mi e recviem al iubirilor, mie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt şi delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
şi reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri şi-ai vrea să fi uitat
tot ce ţi-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Priveşti spre strălucire, frumuseţe,
cu-aceeaşi sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăzneţe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
şi uiţi, din nou, de umbre şi abis,
ţi-o aminteşti şi-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răutatea

Précum sunt în toate cele,
Trepte, grade sau nivele,
Trepte sunt şi-n răutate;
Unii le parcurg pe toate.

poezie de George Budoi din Bunătatea şi răutatea (6 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer cuvântul!

Eu, cer cuvântul să răspund
Dorinţei ce-am purtat în gând,
Să scriu pe holda aurie
Cea mai frumoasă poezie.

Să tai prin stânca de granit,
Drept, o infinită scară,
Să fie pace pe pământ
Şi-o nesfârşită primîvară.

Urcând la patruzeci de trepte
De tihnă, împlinire şi lumină,
Spre orizonturi, tot mai departe,
În ţara-mi frumoasă şi senină.

Pe zarea dintre stânci şi brazi,
Să scriu poemul zilelor de azi.

sonet de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Se'nalţă, născute din liniştea nopţii,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranţă în zbor spre lumină,
balanţe de gânduri ce par echinocţii.

Se 'nalţă spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de ceţuri şi nori cenuşii,
de doruri pierdute pe ţărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceaţă apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-aşteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntraş pe cărările nopţii

Vâsleam pe un fluviu, prin mine, stingher,
Făcându-mi pe Styxul din gânduri cărare
Spre-un far de iluzii strivite de-un cer
Cuprins de o noapte ivită din mare.

Grăbeam spre un ţărm de-ntuneric deplin,
C-o lotcă atrasă de-o vagă scânteie
Rămasă alături de farul în chin
Spre-a fi, din trecut, viitorului cheie.

Prin Styxul din gânduri, vâsleam pe o mare
Şi-un cer ce căzuse-ascunzându-mi reperul
C-o noapte mai neagră ca noaptea în care
Eram şi vâslaşul, şi marea, şi cerul

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile fluturilor albaştri

Ştii, fluturii albaştri plâng şi ei
Cu lacrimi care-ncep o viaţă nouă
Sub forma picăturilor de rouă.

Sunt trişti atunci când stropi de ploaie, grei,
Lovesc în aripi cu gravuri măiastre,
Întunecând sclipirile albastre.

În zborul lor pe cer, ei sunt acei
Spre care florile de pe islaz
Şi-ar îndrepta petalele turcoaz,

Iar flăcările-n ochi ce-aprind scântei
Ar dispărea-n privirea cea senină
A celor ce iubirii se înclină.

Dar, ştii că şi ei plâng? Da, plâng şi ei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt trepte ce nu ţin seama de felul pantofilor ce le calcă în picioare dar care în schimb, mor după felul în care sunt sărite de aceştia!

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neştiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce ştiu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie şi-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârşituri de poteci
Şi-apoi, c-o nouă forţă şi simţurile reci,

Să îmi urmez făgaşul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale şi stânci şi pietre tari,
Ducând cu mine viaţa şi-ai undei băjenari.

Spre ce şi către cine? – nu ştiu, şi chiar de-aş şti,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aş putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice şi-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacarmul egretelor

Atâtea gânduri vin şi se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună...
Şi, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate eşti acelaşi înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceaţă stranie prin orizonturi
De judecăţi şi valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârşit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori şi de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, linişte. Ciudat!
Prin ceaţa ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet...

picături de timp strâng
în mici flori de tristeţe
din apusuri iau culori
înrămate în raze de lumină
sculptez pictez şi în cuvânt
pun gândurile lumii
culori adun din tot ce este
rază albastră din pământ
primăvară prin semn de roşu
toate pictate pe trepte de cer
galben de pădure cioplit
violet din roz secular
seară portocaliu din corn de lună
toate cu ochi de lumină
buchet adunat
să scalde chipul tău
în câmpuri de lumină

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!