După echinocţiu

Cu fiece clipă ziua e-n creştere
chiar dacă mişcarea pământului n-o simţi
şi sevele-s pretutindeni mai iuţi,
prin grădini se ard paiele veştede.

Pregăteşte-ţi uneltele, meştere, pregăteşte-te să iei
în primire cât mai repede doinele pe care frunzele,
noile, cu-nserarea le zuruie-n gingaşii zimţi.

Potriveşte-ţi sângele, când le-asculţi, după
cântecul păsărilor veşnic pereche în auritul de
codri şi munţi.

Pătrunde-te mai ales cu nemuritoare ureche de
dangătul iute-nspicat de ciocane căzând toată
noaptea pe seceri fierbinţi.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă trag

din scriitorii cei adevăraţi
cei care nu fac umbră pământului
cu sângele îngroşat de la vâscoza
paginilor scrise
umblu prin bibliotecile care mi-au strâns
slovele cu evlavie şi adoraţie

mă trag din cei care
ctitoresc cărţi fără pereche
m-am dat jos de pe soclu
şi am intrat în creierul uman
aşa au devenit operele mele nemuritoare
vor dăinui atât cât va ţine omenirea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noile cunoştinţe pe care omenirea le dobândeşte nu suplinesc cunoştinţele avute prin viu grai, şi odată pierdute, ele nu se mai pot dobândi şi retransmite: nicio carte nu poate să ne înveţe ceea ce se poate deprinde doar în copilărie, dacă ne ciulim urechile şi deschidem bine ochii la cântecul şi zborul păsărilor şi cineva din partea locului ştie să ne spună numele fiecăreia.

Italo Calvino în Palomar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veselie de primăvară

ascultaţi cum cântă pădurile
şi cum se joacă prin ele vântul,
ascultaţi râurile pe toate gurile,
ascultaţi păsărilor cântul.

s-au sculat toţi codrii bătrâni,
îi bucură căldura şi soarele,
ascultaţi doinele la români,
ascultaţi cum susură izvoarele.

priviţi şi prindeţi în palmă,
soarele, raza lui dulce şi viaţa,
lumina de ploaie, limpede, calmă,
când cade peste noi dimineaţa.

jucaţi-vă noaptea cu stelele,
jucaţi-vă cu iubita de-a dorul,
intraţi în hora-mare cu ielele,
că suntem pe pământ călătorul.

umpleţi cu vin ulcioarele lunii
şi beţi din licoarea tare şi veche,
jubilaţi şi cântaţi ca nebunii,
cu ghiocelul alb la ureche.

iubitul pe iarbă în pâlcul de brazi,
te-aşteaptă în seară, hai vino,
e fără de-ntoarcere ziua de azi,
când te legăn pe braţe, străino.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua bună

Chiar de ninge, chiar de plouă,
Chiar de fulgeră sau tună,
Chiar de-i ger de crapă piatra,
Când te văd, ziua mi-i bună.

Chiar de mor stelele toate
În sistemul meu solar,
Chiar de sufletul mă doare,
De zâmbeşti ziua-i ca dar.

Chiar de frunzele în toamnă
Nechează în frâu de joc,
Tu îmi faci ziua senină
Dacă mă săruţi cu foc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog crud

în noi e o linişte de verde crud
suspinul rădăcinilor
stă băltit în inimi cu răşină de brad
din când în când
freamătul frunzelor
împinge în mine
cântecul păsărilor fără pereche

o aripă stoarsă de zbor
trece suspectă pe lângă mine
clătinându-mi
din rădăcini
toată singurătatea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcare de dans

Ochi negri,
O, doamnă din visu-mi,
În sandale de fildeş,
Pereche nu ai între dănţuitoare,
Nu-s glezne mai iuţi.

Nu te-am aflat în corturi
Prin pestriţ întuneric
Şi nici la izvoare
Printre femei cu ulcioare
Braţele tale-lujeri sub coajă;
Chipul tău-râu de lumini.

Albi ca migdalele umerii tăi;
Crude, cojite, migdale.
Nu te păzesc eunuci;
Nici gratii de-aramă.

Peruzele-aurite şi-argint la tine-n culcuş.
Înfăşuratu-ţi-ai negru veşmânt cu altiţe de aur
O, Nathat-Ikanaie, "Trei-lângă-râu".

Şipot prin trestii sunt mâinile tale asupră-mi;
Degetul, râu de răcoare.
Slugile tale-s albe ca prundul;
Alături ţi-e cântecul lor!

Pereche n-ai între dănţuitoare;
Nu-s glezne mai iuţi.

poezie celebră de Ezra Pound
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru asta te rogi: ca să devii rug, flacără vie, care să dea căldură şi lumină. Şi atunci când simţi că nu mai ştii să mergi înainte, când simţi că te stingi şi că nu mai poţi da focului trunchiuri parfumate, oferă atunci ramurile şi frunzele micilor tale rugăciuni, scurte şi fierbinţi, care vor întreţine flăcările rugului.

citat din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Doamne, Tu, stăpân al lumii,
Ce lumină-mi dăruieşti,
Sufletul ce l-ai sădit,
De păcat mi-l ocroteşti!
Strâns în lanţuri ruginite,
De picioare şi de gât,
Eu cobor prin munţi şi dealuri
La o piatră de mormânt.

Fumul de la lumânări
Pătrunde prin văi adânci,
Iar mireasma de tămâie
Se înalţă printre cruci.

Sângele curge şiroaie
După mine, pe potecă,
Dangătul de clopot spart
Răsună în biserică.

Mă întorc, privesc în urmă
Un Apus de Răsărit,
Văd lumina ce coboară
De la cer, peste pământ.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea şi noaptea

Noaptea e un sfetnic bun care doarme ziua toată,
Ia decizii înţelepte, având mintea odihnită.
Dragostea în schimb, săraca, nu prea doarme niciodată;
La suflet nemuritoare, dar cu mintea ostenită.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest iunie

acest iunie şi-a copt cireşele
fecioarele le-au prins după urechi
au râs gândind la un ales cel mai ales
s-au îndulcit cu seva lor
trădătoare buze

în acest iunie moşii strămoşii
părinţii adormiţi aşteaptă
clopotele sufletelor nostre
dangătul e din ce în ce mai stins
lumea grăbeşte în propria pierzanie

iunie poţi fi obraznic
să-ţi trimiţi oamenii împotriva lor înşişi
dinspre subteran
obedient altădată
ai ştirbit un colţ din cubul nichitian
aşa văd eu ţara
o poezie care nu trebuie criticată
ci încurajată

iunie iunie tu legeni codri
îngânat de glas de ape
tu miroşi a tei şi a valuri-vânturi
tu întărâţi istorii
şi luceafărul
al geniului eşti tu iunie
dai piatra şi nu e
dacă te uiţi pe cer înţelegi totul

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

Am mers ca doi tovarăşi, alături şi pereche,
Împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche.

De-am căuta acum iubirea dintre noi

Am mai afla ecoul galopului pierdut
Acolo unde apa străpunge stînci de fier
Şi unde cu oroarea abia ascunsă-n suflet
Te-ai avîntat alături de mine mai departe
Şi-ai rîs cînd mii de codri în tine tremurau...

Am mai afla podişul înconjurat cu colţi,
Răsfrînt în amintire, cînd toropit de drum
Mă tolăneam în ierburi privind grăbiţii nouri,
Iar tu loveai cu varga o viperă cu corn
Ce unduia atrasă de faţa mea umbrită.

Şi am aflat troianul greşelilor din noi.

Þi-ai risipit iubirea în ritmuri şi în rime,
Schimbînd-o-n bucurie şi-n tragice nelinişti
Iar eu am zăvorît-o în mine după firea
Întunecată-a omului de munte.

De-am căuta acum iubirea dintre noi

Am mai găsi doar colbul cernut în drum pe feţe,
Şi duioşia tristă ne-ar lumina un zîmbet.
Sunt încă alte lanţuri de munţi în faţa noastră,
Oştenii înălţimii le împînzesc urcînd,
Aceeaşi stea polară le scapără pe coifuri.

Drum bun! Să dea norocul să ne mai întîlnim.
Azi, fără şovăire ne dezlegăm şi mîndri,

Precum atunci cînd fost-am alături şi pereche,
Împlătoşaţi, cu caii ureche la ureche.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat

după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
şi lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărţi se parfumează.

aşa îl simt în nări şi-mi aminteşte
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum şi el amuţind,
în propriul inel şi-n propria lui sabie
şi-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

şi cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeaşi gaură neagră a iubirii veşnic muşcând
şi în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc şi să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă-mă una şi-adaugă-mă lui
şi fură-i sabia! ca, din greşeală,
să nu mă mai taie
cu aceeaşi învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
şi lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărţi se parfumează.

aşa îl simt în nări şi-mi aminteşte
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum şi el amuţind,
în propriul inel şi-n propria lui sabie
şi-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

şi cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeaşi gaură neagră a iubirii veşnic muşcând
şi în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc şi să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă-mă una şi-adaugă-mă lui
şi fură-i sabia! ca, din greşeală,
să nu mă mai taie
cu aceeaşi învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată uitată

Cred, fără-a conta pe unde umbli, pe ce cărare,
Că te voi însoţi încă mult timp pe cale.
Chiar dacă treci prin dulci ţinuturi, cu blonde iele,
Nu vei uita curând degetele mele,
Nici felul în care mi-am ţinut capul, sus,
Nici vorbele fierbinţi pe care ţi le-am spus.
Vei continua să mă vezi, albă şi mică,
Zâmbind în nopţile cu cer de sticlă,
Şi-mi vei simţi braţele pe talia ta când
Vor sosi zorii din aripi mătăsoase fluturând.
Cred, fără-a conta pe unde tu vei fi,
Că-mi vei păstra-amintirea noapte de noapte, zi de zi,
Imaginea mea te va însoţi acolo, fără mine,
Iar noile iubiri vor şti farmecul tău de unde vine.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu suntem numai fiii pământului, ci aparţinem unei mari rase, rasă care s-a perpetuat prin noi, rasa dacică. Mişcarea Legionară, care a trezit cele mai profunde ecouri în fiinţa noastră naţională, a ridicat de asemenea sângele "dacic" la locul de onoare meritat.

citat din Petre Panaitescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor roze

Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş,
Mă plimb abătut şi stingher,
Pe străzi, în pustiul oraş.

Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaş,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş.

Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaş,
Şi timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaş,
Când rozele veştede pier.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda sferelor

Însămânţat cu peşti şi-n munţi e
lacul, fântânile scot apă mai curată, din loc
în loc străbat câmpia toată şi-n zare li se
pierde lin şiragul.

Un lan de galben grâu foşneşte-n sacul cu
fruntea-n grinzi de poduri aplecată, tu ţine-n
inimă încă o dată sămânţa care va spori-o
veacul.

În toţi, ce timp adînc, ce vreme-naltă şi-n
codrii ce prin somnul greu tresaltă la vuitul
cel născut din viitor.

Trecând pământu-ntreg către cealaltă
lumină-a lui mai pură şi mai caldă,
seminţele-s oglinda sferelor.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!