Pe locu-ntâi, nu-ncape vorbă...

Pe locu-ntâi la orice-autostradă,
Nu-ncape vorbă şi-un copil o ştie,
Românul, cel mai tare-n meserie,
Nu poate nici o clipă să mai şadă.

N-avem la fonduri pic de alergie.
Guvernul, surclasând orice bravadă,
Le ia, le-nvârte, le face rocadă
Şi-n plus, scoate şi bani din visterie.

Cum munca nu ne pare o corvoadă,
Am dat ultimul strop de energie,
Ne-am întrecut vecinii-n vrednicie,
Că ei, pe lângă noi, sunt proşti grămadă.

Ca să şofezi, e-un fel de terapie,
Cu planul în avans pe o decadă.
Cum nimănui nu-i arde de vreo sfadă,
S-a dus şi riscul de apoplexie.

V-o spun fără putinţă de tăgadă:
Nicicând n-am auzit de-o cârdăşie,
De bani furaţi, sau vreo potlogărie,-
N-a existat nici umbră de dovadă.

Cuprins tot natul ca de isterie,
Face plimbări, de zici că e paradă,
De parcă lumea a ajuns nomadă,
Iar zdravăn mai e unul dintr-o mie.

Vorbesc în dodii, mai întind o nadă,
Exagerez despre tehnologie.
În fapt, toate-s statistici pe hârtie,
Iar noi suntem pe locu-ntâi, din coadă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce-ar putea să fie?!

Să vă spun câteva fapte,
Despre visul de azi-noapte.
Stam pe-un fund de pălărie
Gata de-o călătorie.
Pe deasupra, o umbrelă,
Ca un petec dintr-o velă,
Din puf fin de păpădie,
De zici că-i scamatorie.
Ce ciudată arătare
Stau şi mă uit cu mirare.
În ce soi de daravelă
Sunt, sau e o bagatelă?!
Îmi zic singur: - Ei drăcie,
Oare ce-ar putea să fie?!
E-un vehicul, e-o minune,
E real, e ficţiune?!
Când deodată se smuceşte,
Saltă, se rostogoleşte...
E ditamai hărăbaia,
De-ajung să mă-ntreb ce-i aia?!
Nu-i vapor, nici limuzină
Nu-i nici tren, dar nici drezină
Avion nu-i, nici rachetă
Nici tramvai, nici bicicletă
Nici elicopter, nici barcă
Nici căruţă, dar nici arcă
De o vezi pe ceru-albastru
Nu-i cometă, dar nici astru.
Nu-nţeleg, la o adică,
Oare cum de se ridică?!
Volan n-are, nici padelă,
Nici bielă-manivelă.
Nici motor, nici tu pedale,
Nici doi cai muşcând zăbale.
Nici pagaie, nici benzină
Kerosen nu-i, nici turbină.
Nu are şenaluri, şine,
N-are rute, serpentine.
Nu-s ioc zbaturi, ori şenile,
Nu-i nici urmă de rotile.
Nu tu abur, nici elice,
Nu curent, nu tu tălpige.
Aripi n-are, însă zboară?!
Pare că e tras pe sfoară...
Am confort unu-n nacelă;
Parcă-s în telenovelă...
Dacă îi pun şi-un claxon,
Vă iau pe toţi... în balon...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Lia, te rog, vino aici!
Lia: Da?!
Stela: Se pare că ai deja un pacient care ţine de competenţa ta, de specialitatea ta. Instabil psihic... Eu n-am ce face pentru el! Ocupă-te tu de el, te rog, în calitate de psihiatru, nu de psiholog, sau consilier al misiunii! E al tău acum!
Lia: Stela, te rog, nu exagera! Nu-i cazul...
Stela: Eu exagerez?! Eu?! Uită-te la el! Uită-te bine! Aşa e, cum îţi spun, fără nici o exagerare! Instabil psihic! Nimic altceva!
Lucian: Îmi pare rău. N-am vrut... Nu ştiu ce m-a apucat. Nu doream altceva decât să dorm liniştit vreo câteva ore şi nu reuşeam acest lucru fără ajutorul acestor pastiluţe. Sincer, nu sunt instabil psihic... Nu încă... Sper...
Stela: Ah, nu reuşeai să dormi fără pastiluţe... Şi ai îndrăznit să le iei de unul singur, cu voia ta, fără permisiunea sau recomandarea mea măcar. Desigur, doar tu eşti marele comandant, n-ai nevoie de permisiune, din partea nimănui! Nici din a mea, normal! Ce nevoie ai avea tu, marele comandant, de părerea medicului?
Lucian: Nu, nu din cauza asta...
Stela: Nu te aştepta la înţelegere din partea mea! Prostule! Ştii ce sunt astea?! Ştii oare?! Parcă ţi-am spus...
Lucian: Păi... Somnifere?!
Stela: Hmm... Somnifere, zici?! Voi ştiţi ce sunt astea?! Ştie vreunul dintre voi? Nu, desigur, nu ştiţi... Dar am să vă spun eu, ca să ştiţi de acum încolo! Aceste pastile, cât sunt de micuţe, sunt într-adevăr somnifere, dar unele foarte puternice, eficiente şi foarte periculoase! Nu pot fi consumate ca nişte bombonele, cum face Nis cu dulciurile sale, pentru că, din nefericire, pot fi fatale!
Lucian: Pentru mine, n-au fost. De fapt, n-au fost deloc, nici măcar eficiente, pentru că n-am putut dormi, n-am avut un somn liniştit. Ce vă uitaţi aşa la mine?! Doream doar să dorm, atâta tot!
Stela: Bietul de tine... Doar să dormi?! Atâta tot?! Şi ai reuşit foarte bine acest lucru! Prostule! Scuză-mă că-ţi spun aşa, dar în aceste momente, asta eşti! Un prost! Un prost mare de tot! N-am văzut altul mai mare ca tine! Prost, cu literă mare, cât Nis de mare şi alta nu!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Practica îi omoară

Din ochi privind la visterie,
Promişii bani sunt fără număr.
O spun cu toţii-n teorie,
Că-n practică, saltă din umăr.

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion, intelectualul satului

Eu nu beau cu orişicine
Ce vă spun, nu-i o butadă
Şi, gândindu-mă mai bine,
Poate deveni baladă.

Obiceiul ăsta ţine
De mai mult de o decadă,
Şi-i un lucru bun în sine,
Căci pe mulţi face să creadă

Că-s în facultăţi depline
De-mi vin glumele-n cascadă
(Cu perdea, cum se cuvine,
Mă feresc de orice sfadă).

Poate spune orişicine
Că, de-o lungă perioadă,
Am privirile senine
(Ochii limpezi stau dovadă).

Dar de unde, oare, vine
Abstinenţa de faţadă?
Păi, de la pahare pline
Golite-ntr-o escapadă

Când i-am spus - cu ce suspine! -
Unuia, vecin de-ogradă,
Că-mi plac unele vecine
Şi le mai arunc ocheadă,

Ba chiar le aduc la mine
Şi le fac în pat să-mi cadă
După ce, cu gesturi fine
Şi cu vechea mea tiradă

Ce-i menită să le-aline,
Le scot părul din broboadă,
Le ating vreo rotunjime,
Şi-apoi trec de baricadă.

Nu s-a mai putut abţine
Şi mi-a tras o bastonadă
De-am uitat, la paţachine,
Să le pun de-o serenadă.

Am trecut prin caudine,
Fără urmă de tăgadă,
Şi-aţi văzut cu toţii cine
De prostii mi-a dat tămadă.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea

Intr-o seara, sus in cer
Dumnezeu chemá un inger,
Sa-l trimita ce -mister -!
Pe Pamant de,, mesager"

Vrea sa stie daca omul
Rade, cand e fericit,
Daca tot el, pe Domnul
Dumnezeu, l-a necajit.

Ingerul colinda lumea,
Si pe oameni intreband,
Fiecare avea masura
Fericirii, pe Pamant.

Unul spune ca munceste
Si nu-i fericit deloc,
In cer nici nu priveste,
N-are timp si chef de joc.

Altii spun cum ca, banii
Au cuvant, dau putere,
De Dumnezeu nu vorbesc
EL traieste-n alte sfere.

Altul, cu avutie multa,
Doar copii nu a primit
Dumnezeu nu-l asculta,
Nu-i dă fiul mult dorit.

Altul striga ca nebunul
Cá-n afara de copii,
N-are nici o avutie
Sí mai bine ar muri.

Altul imparateste,
Are bani, tot ce vrea,
Sanatatea-i subrezeste
Nu se poate bucura.

Intreband asa lumea
Ingerul ofteaza trist:
Toti ajung pe Golgota,
Niciunul in Paradis!

Mái face o incercare,
Opreste alt drumet,
Omule, o intrebare:
De fericit, pribegesti?

Eu, sunt fericit deplin,
N-am bani, sau palate
Am o casa de crestin,
La masa mea se poate
Aseza orice strain,

Mangaiere am munca,
Sufletul, curat, divin
Dimineata pup fruntea
Ultimului meu copil,

Dumnezeu a auzit ruga,
Am cerut sanatos sa fiu,
Sa-mi dea putere multa,
In viata, nici un suspin.

Copiii-s averea toata,
Familia, un dar divin.
Fericirea, nu e-n lume
Ea sta in Dumnezeu,

De ma-ntrebi maine
Tot asa-ti raspund eu,
Fericit is mereu, mereu.
Mereu, mereu...

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insul cu tupeu

La modă este insul cu tupeu,-
Tot mai mulţi se pliază pe tipar.
De la opincă la parlamentar,
Din te miri ce, zici că-i calci pe bombeu.

Şi claxonează tâmpi dintr-un bemveu,
Ori politician, ori beizadea,
Luând un biet bătrân în zeflemea,
Privindu-l strâmb, ca pe-ultimul pigmeu.

Nici nu i-a dat pe-obraz primul tuleu,
Că ia un aer atotştiutor,
Ce văd c-a devenit molipsitor,
Deşi-i e mintea goală ca un pneu.

Din întâmplare dacă-i în troleu
Şi nu-i loc liber, n-o să ţi-l dea el.
Încearcă să ai nervii de oţel,
Că mai e pân' la capăt de traseu!

Ajuns ca orice om la vreun ghişeu,
Mult prea grăbit să stea cu toţi în rând,
Va face gât şi-o să constaţi curând,
Că ai în faţă-un soi de dumnezeu.

De nu-ţi ţii gura primeşti şi-un croşeu.
Cu-al lui statut la coadă cum să stea?!
Un rânjet hâd nimic nu prevedea,
Nicicum un şpiţ direct la peroneu.

E pretutindeni, devenit clişeu,
Cu burta revărsată, mai mult gol.
Nici pe departe nu face un pol,-
Asta de pun la preţ şi-al lui maieu.

Este din soiul şmecher, derbedeu,
Ce te vexează la fiece pas.
De-i plin de bani, sau nu, iţi râde-n nas;
În ochii alor lui e-un fel de zmeu.

Aduce tot mai mult c-un cimpanzeu,
Ce-ţi sare-n ochii şi-atunci când îl eviţi.
E din subspecia neşlefuiţi.
Pe când o să-l văd piesă de muzeu?!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Te rog, dacă vreodată
Pe buze-mi va prelinge
Vreo vorbă care doare...
Cuvânt nevinovat,
Să ierţi necuvioasa
Jignirii mele slovă
Şi să n-o-ntorci cu ură
De unde a plecat!
Căci n-am voit cuvântul
Să poarte-n el jignire,
Nici n-am voit să-ţi smulgă
Vreo lacrimă din ochi;
Durerea ce-o-ai în suflet
N-o pune în privire
Nici nu lăsa să curgă
Îndureraţii stropi!

Nu-i vina nimănui! Sau poate e?
Aşa e viaţa... nu-ntreba: "- De ce?"
Un lucru este sigur: în iubire-i ca-n război;
De vină-s... "combatanţii"... amândoi!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi cânţi cobzar

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânţi ce ştii mai bine.
Că vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da
Şi haina de pe mine.
Că vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da
Şi haina de pe mine.

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva,
Să-mi cânţi şi din vioară,
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viaţă-atât de-amară.
Că doar s-o isprăvi de-acum
O viaţă-atât de-amară.

Lăsaţi-mă lângă pahar,
De viaţă nici că-mi pasă,
Căci sunt copil al nimănui
Şi n-am nici bani nici casă.
Căci sunt copil al nimănui
Şi n-am nici bani nici casă.

Lăsaţi-mă în fum să stau
În crâşma-ntunecată.
Să beau, să cânt şi-apoi să uit
Căci am iubit odată.
Să beau, să cânt şi-apoi să uit,
Căci am iubit odată.

cântec interpretat de Gică Petrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul să-mi duc la sfârşit ...

Vin cuvintele grămadă,
Gătite ca de paradă
Şi de nu le iau în seamă,
Îmi zic, printre dinţi, de mamă.
Unul cu priviri mioape,
Mi-a lăsat strofele şchioape.
Altul ce din file-mi cade,
Îmi vorbeşte în şarade.
Unul mic, monosilabic,
Şovăind impardonabil,
Nu vrea să stea pe hârtie
Şi se duce pe pustie.
Altul sterp şi nesfârşit,
Stând pe-o filă lăfăit,
Nonşalant a chicotit.
Cum încerc s-adun destule,
Îmi vin cele somnambule
Pe care, cum nu-s deştepte,
Le înlătur ca inepte.
Cele bune, naiba ştie!
Au plecat în sihăstrie,
Iar condeiul meu le roagă,
Sperând că nu-s într-o doagă,
Să se-ntoarcă negreşit
Lucrul să-mi duc la sfârşit:
Ori să le-aştern pe hârtie,
Ori mă las de meserie!...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea să tac!

Vine vremea să tac, să v-aduceţi aminte,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă sufoc de cuvinte,
Timpul vostru frumos, cu răcoare de undă.

Simt că sunt pe un pisc şi n-am cale-nainte,
Dar nici înapoi, numai cerul mai este,
Voi pleca neştiut, voi pleca prea cuminte,
Nu rămâne nimic, nici măcar vreo poveste.

Vreau să las, să aveţi, doar un zâmbet dovadă,
Să puteţi mai departe, împăcaţi să plecaţi,
C-am fost clipă din voi şi adesea tăgadă,
Că dintre câmpuri de flori vom ieşi vindecaţi.

Vine vremea să plec, cu nebune înscrisuri,
Timpul meu nelumesc, timpul meu tristă umbră,
Nu mai am loc aici, mă aşteaptă abisuri,
Cu deochiul în pumn, trista mea umbră sumbră.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul sărman

Oriunde aţi fi în lumea asta mare
Strigaţi cu toţi, hai, cenzura jos!
N-avem bani pentru...-n buzunare,
Sunt goale, le-am întors de mult pe dos.

Şi de-am găsi o umbră-a unui bou
Nu mi-ar ajunge poate nici de-o pâine
Fiindcă românu-i de mult sărman
Şi- aşa îl ştie o întreagă lume.

Aţi luat mereu, de unde-o să mai luaţi?
Pe care os cei tare or să te bată?
Slugi şi stăpâni de slugi încă mai sunt...
Dar când nu ne mai fi această sloată?

Cum o să cereţi oare socoteala?
Chiar şi oglinzile de teamă-s sparte
Noi vom muri într-un târziu
Dar poate, vom fi-mpreună dincolo de moarte.

Şi-atunci, egali vom recunoaşte vina,
Hai sărăcia, lacrima, durerea,
Voi răutatea, nedreptatea, ura,
Şi lanţul ce n-avem dreptul la speranţa
Şi nu ştiam ce-nseamnă fericirea.

Ne-am trezit deodată singuri...
Penitenciarul nopţii,
Parcă-n presurat cu nouri,
Şi-a ascuns integritatea
Şi de stele şi speranţe m-a lipsit
Şi-ntunecare ne-a sădit de-acum în jur
Doar la fereastra spartă-nchisă
Râde moartea...

Sfidător la noi priveşte şi ne-ntreabă:
Oare nu ştiaţi că din lumină
Întuneric se va face?
Hai în lumea mea de gheaţă,
Îmbrăcaţi la patru ace!
Ce vă pasă că în urmă lacrimi şi dureri lăsaţi
Într-o zi, din lumea voastră de lumini, o să plecaţi
Haideţi voi, o biete umbre, hărăzite doar uitării,
Căci în noaptea vieţii voastre-mi pare că
s-au strâns toţi norii.

Mi-e dor de voi. Aş vrea să pot să scriu
Iubirea nu-n cuvinte şi poeme
Portul vostru parcă este viu
Dar să vă văd precum aş vrea, n-am vreme
Sub streaşina sprâncenelor, în ochi,
Mai străluceşte lacrima durerii
Şi parcă au rămas roua-n piept
Sperând mereu la clipa învierii.

Ninsoarea tâmplelor e-acoperită
De dorul ce vi-l port mereu în gând
Parcă de lume toată-s părăsită
Cât n-am mamă şi tată, pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

- Iubita mea, pierdută ieri,
N-o voi căta, chiar de-o să doară!
Nu-i ca-n extaz de primăveri:
Urăsc urgia de afară!

- Dacă-ai pierdut iubita ieri
Şi iarna-i grea ca o corvoadă,
N-ai ajutorul cui să ceri,
Şi-o s-o găseşti... om de zăpadă!

Dar dacă o iubeşti, cum zici,
Nu căuta nici sfat, nici sfadă,
Pe sub zăpadă, tiriplici,
Treci lângă ea... om de zăpadă!

Şi, uite-aşa, voi amândoi,
Cuprinşi de-ngheţul fericirii,
Vă contopiţi umili şi goi
Dând izbăvire omenirii!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne-aţi înfrânt (După Noi vrem pământ de George Coşbuc)

Creduli, deşi eraţi din foşti,
Ce-i drept, prin cap nu ne-a trecut
Că tot furaţi. N-am conceput
Că ne luaţi de proşti.
Lacomi ciocoi, v-aţi luat avânt
Călcând pe sacrul jurământ.
Şi-atunci când aţi lovit în noi,
Cu taxe şi-alte dări purcoi
Şi jug ne-aţi pus, precum la boi,
Nu ne-aţi înfrânt.

Astăzi, de-n fruntea ţării staţi,
Cu-apucături ca de satrap,
Vrem să vă intre bine-n cap
Că-n funcţii cocoţaţi,
Sunteţi că noi un vot v-am dat,
Iar voi lipseaţi, ori ne-aţi sfidat.
Şi-ntr-un aşa solemn decor,
Văzând că plenu-i dormitor,
În noi, sărman român popor,
Ceva s-a frânt.

Dreptate pentru potentaţi
Doriţi, că unul nu-i mai breaz;
Altă schimbare de macaz
Doar pentru-ai voştri "fraţi".
Cum să vă dăm noi crezământ
Când nu aveţi nimica sfânt?!
Vă zbateţi pentru voi şi-atât.
Speranţa-n noi aţi omorât.
Tot natul e posomorât,
Dar nu şi-nfrânt.

Am vrea să ştim ai cui suntem?!
Principiile-s vorbe-n vânt?!
De n-avem dreptul la cuvânt,
Ce drepturi mai avem?!
Au emigrat mame şi taţi.
Copiii noştri-au fost lăsaţi
La rubedenii, prin vecini;
Cuprinşi de-nchipuite vini,
Privesc în zări cu ochi străini
Şi suflet frânt.

În plen, cu greu vă adunaţi,
Să treceţi aberante legi,
Al căror sens nu-l întelegi,
Când pentru noi votaţi.
În schimb, dacă primiţi un pont
Ce vă mai varsă bani în cont,
Daţi toţi năvală-n parlament
Visând doar bani prin virament;
Elanul vostru-i iminent,
De neînfrânt.

Nazişti, voi ne-aţi catalogat,
Ne-aţi insultat şi umilit
Şi prin noroi ne-aţi tăvălit,
Că păsul ne-am clamat.
Vreţi amnistii şi graţieri,
Ce-s explicate în doi peri.
Cum de cei mulţi vă doare-n cot,
Ştim că în joc e-un mare pot;
Doar puşcăria-i antidot,
De neînfrânt.

Nu mai putem să mai răbdăm
Cum găşti avide de şnapani,
Fură sub nasul nostru bani!
Cât să mai aşteptăm?!
De mult ulciorul s-a vărsat,
Că ne-aţi minţit şi ignorat.
Până-n alegeri sunteţi miei,
Ca mai apoi să vă daţi zmei.
Nici de-aţi fi neam de dumnezei,
Nu ne-aţi înfrânt.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt dispuşi să facă orice pentru bani, mai puţin să devină buni într-o meserie... Iar partea interesantă e că la sfârşit, tot fără bani sunt, deşi au consumat de 10 ori mai mult timp şi energie decât dacă ar fi ales calea măiestriei şi ar fi rămas pe ea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logan Echolls: Îl aşteptai pe Sydney Poitier?
Veronica Mars: Fără glume. Fără insinuări sau remarci sarcastice. Nici să nu te gândeşti să faci vreo aluzie la faptul că m-ai văzut dezbrăcată sau că mi-ai atins şi alte părţi ale corpului care nu au degete.
Logan Echolls: Pot să spun că ochii mei te adoră? Am priceput. N-am să-ţi spun "pisoiaş", nu suflu o vorbă despre coapsele tale albe ca laptele.
Veronica Mars: Du-te acasă.
Logan Echolls: Veronica. Nu-ţi face griji. N-o să spun nimic nepotrivit.

replici din filmul serial Veronica Mars
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi mijloace

De-ar fi mijloace
Şi-ar fi putinţă
Cum m-aş mai face
După dorinţă!
M-aş face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aş face,
Ce lin şi-n taină
Pe piept desface
Uşoara haină.
Un somn m-aş face
Dulce de vară
Să-ţi închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putinţă
De a mă face
După dorinţă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1881)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gând cu glas tare...

Nu-ncape-ndoială ca voi merge în rai
Fără vreo pilă sau să dau vreun parai,
Nu-ncape nici gândul că e bun sau că-i rău
El iese pe gură cum l-a dat Dumnezău
Şi-astfel reiese că sunt deştept nătărău...
Nu-ncape-ndoială ca voi arde în iad
De dor de iubire la doar minus un grad
Nu-ncape nici mintea de-i bună sau rea
Şi-atunci dă pe-afară că-i vine-a făta
Din asta reiese că dracu-i sadea....
Când capul e troacă, latrină ţi-e guru
Iar viaţa-ţi confirmă: gura bate...-mprejuru!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (29 iunie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!